Și ard, și plâng și caut curaj Hey! Cu tine vorbesc!
Da, da! Cu tine! Simona, cea care lăuntric duce lupta cea mare, și exterior e puternică și vitează. De ce nu te lași pradă sentimenetlor și nu faci ceea ce simți. Te uiți la războiul în care ești? Te uiți la lupta pe care o duci? De ce? Știi că ai pe cineva care depinde de tine și vă depinde de tine, pe termen nelimitat? Și tu? Tu ce faci? Te joci cu tine, cu viața ta, cu sănătatea ta și cu gândurile negre pe care le ai!
Hai, aprinde lumina peste ele! Dă-le foc, dacă trebuie!
Dă-le foc cu razele de soare, să nu poată fi stinse dacât de oglindirea lunii în lacul Sf Ana, că în seara aia, mirifică, de mai când iți promiteai că vei fi fericită. Ți-ai promis asta, mai ții minte? Și în seara de mai, și în serile pe malul marii, și când erai pe Acrolopole. Atât de mult ți-ai promis că vei fi fericită și acum stai aici, în negura asta! Asta e Simona pe care o știi? Că eu știu altă Simona. Simona aia e amorțită! Lasă așa lucrurile! Nu mai întoarce și tu cuțitul în rană! Habar nu ai ce greu îmi este să le gândesc, să îmi asum eșecul, să încerc să trag zăvorul ăla și să rup lacătul ruginit. Termină! Ai rupt tu lacăte mai multe, ai spart tu ziduri și ai desfăcut piloni de oțel! Ce naiba? Da, dar vezi tu, lururile sunt atât de diferite acum. Și eu sunt diferită! Și situația mea e diferită! Da, stiu! Văd! dar ia arunca tu o prvire în urmp și vezi ce provăduiesti! Vezi tu, cum ai ridicat cu mâinile tale, zidurile altora, să iasă, cum ai spart lacăte cu piciorul, nefiind ale tale! Și, toate astea, exact pentru că erau în situația ta și spuneai clar că e suficient o suferință și un drum cu denivelări, nu trebuie să îl creionezi și pe al celor de lângă tine, mici și nevinovați, la fel. Da, gata! Promit. Dă-mi timp!
Puțin! Nu mult!
Dă-mi puțin timp să pot să ridic capul și să îmi găsesc cuvintele, că știi că sunt în blocaj de cuvinte când vine vorba să spun ceva pentru mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu