Concluzie

Aş vrea să fac o precizare. Sunt o idealistă şi încă mai sunt unii care profită de naivitatea mea... Am descoperit asta în timp, nu acum... încerc să mă autoeduc în a-mi schimba părerea despre oameni, de a privi doar lucrurile frumoase, dar îmi este greu pentru că eu, încă, mai cred în semnificaţia cuvântului prietenie, încă mai sper în descoperirea sentimentului iubire, încă mai visez la lucruri frumoase, dezinteresate şi durabile! Nu sunt supărată pe nimeni, nu judec pe nimeni şi nu este un apropos la persoana nimănui doar că realizez cu durere că nimic din ce cred eu şi îmi doresc să văd nu se întâmplă! Am ajuns să jignim, să minţim, să ne ascundem, să ne jucăm cu cei dragi doar pentru că aşa fac cei din jur.. Sunt conştientă că nu am să schimb eu lumea... şi mai sunt conştientă că nu sunt şanse să mă schimbe nici lumea pe mine, indiferent de câte lovituri primesc.. Eu voi rămâne cea care sunt, Simona care o ştiu cei care m-au cunoscut, cei care mă apreciază, cei care mă urăsc şi cei care nu mă plac... Nu mai cred în schimbări radicale... Am 32 de ani... am încetat să mai cred şi în basme...

Am invatat

Am invatat ca oamenii sunt diferiti si trag speranta sa bag la cap odata pentru totdeauna ca oamenii nu stiu sa fie sinceri ca mine, ca fiecare are uns cop ascuns oarecum si mai ales ca noi, oamenii, ne alegem mai multe masti pentru a imrpesiona! Nu sunt de acord cu asta, nu o fac..dar daca cei din jurul meu tot o fac..ii rog respectuos sa nu imi subaprecieze inteligenta!
 Sunt eu mai micuta si poate par mai proasta dar credeti-ma pe cuvant ca am si eu o limita...si cand ma apuca nu cred ca vreti sa vedeti!
 Zilele ma suna cineva sa ma intrebe ce mai fac...cineva cu care nu am mai vorbit de aproximativ 3 ani si care culmea....nu stiu de unde avea numarul meu de telefon ( mai tarziu am aflat ca de pe facebook, de la Actualitatea irl)...in fine ma prefac uimita ca nu ne-am mai auzit de ceva vreme....ii spun ca nu a mai dat nici un semn...povestim asa..de una, de alta..de ce par lung am eu , ce pisica frumoasa si-a tras persoana respectiva...ce nor frumos e pe cer si ce balta e pe Dimitrov in Bucuresti si apoi ma intreaba: Esti in Dublin peste 2 saptamani? Ma gandesc eu putin si spun mah, doar nu plec in Thailanda..normal ca sunt si ii raspund pozitiv si incepe triada: uite, o sa vin la Dublin sa te vad, mi-e dor de tine si de nebuniile care le faceam...am stat si m-am gandit ca nu e frumos sa treaca timpul si doi prieteni adevarati sa nu se vada....in timp ce persoana de la celalat telefon vorbea eu raman uimita...Nu spun nimic, astept cu respect sa termine si intreb: Ok, si cand ajungi? cu ce vii? Blue Air sau Aerlingus..si vine raspunsul: Pai la ce imi iei bilet?
 Zic eu ca poate nu am auzit bine si ii recomand sa se uite sa faca o analiza de pret si sa se hotarasca si atunci imi dau seama ca am auzit corect: pai daca o sa iti dau link-ul oricum o sa trebuiasca sa selectezi si tu iar zborul....Intreb fara bun simt: Dar ce treaba am eu sa iti platesc bilet? si vine raspunsul care m-a frapat: pai nu tu vrei sa vin la tine? Atunci mi s-a pus pata si intreb direct: deci pe bune acum de ce m-ai sunat? si imi rapsunde:

Pentru tine, cu drag

Acum sa nu iti inchipui ca chiar e cu drag dar m-a cam scos din sarite un cuvant ajuns la urechea mea aseara....plus altele care la fel, au ajuns dar le-am ignorat dar in ultima faza cand am auzit si cuvantul de aseara mi-am spus: E clara treaba ca te mananca si te roade! In primul rand dupa ceea ce a fost intre doua persoane cubunul simt( aici te exclud frumos) si mature ( nu stiu cat esti de matur) eu prefer sa las tacerea; nu arunc cu piatra ca tu ai fost nebun si nici tu nu arunci cu piatra ca eu am fost....oare cum sa spun..retardata? frustata? pana nu demult imi psuneai ca iti sunt si sora si iubita si amanta si tot ce iti venea la gura( la vf tastelor sa fiu mai exlicita) si acum .....Ei bine, draga domnule ( observi ca inca iti vorbesc frumos) afla ca un om de teapa domniei tale nu avea ce cauta in lista mea de prieteni....adicalea un om care mai poarta si aere de persoana publica( pana ajungi tu sa fii atat de cunoscut..crede-ma ca o sa inceapa sa miroase in urma ta) ....Pai mai nenea care pe langa faptul ca esti casatorit, ai si o iubita cu care te joci dupa bunul tau plac, mai ai una peste hotare..inca doua trei prin Bucurestiul frumos...ca sa nu mai spun si de cea care se hotarase saraca sa fie mireasa in august....si tu ii tragi/trageai clopotele... ca sa nu mai spun ca nu esti langa cei doi copii ai tai..si ma opresc aici pentru ca e sufiecnt....ai tu curajul sa vorbesti la adresa mea? Eu cred ca tu te joci cu focul si nu stii cum sa il mai stingi daca il las sa mocneasca..ca sa nu mai spun si de ceva cu tenta de relatii interzise....de la profesor la eleva...asa ca ai tu grija de gradina matale si lasa-ma pe mine cu gradina mea...... Sau te streseaza ca eu am spus stop si asa a fost si nu am picat ca restul, cand iti ascultam scuzele penibile si nu am crezut in victimizarea ta? Te-am lasat in seara aia cand erai pe alte meleaguri decat cele bucurestene sa aberezi pentru ca vroiam sa vad pana unde mergi...pentru ca speram intr-un sfasit sa spui: bah, asta sunt!!!
Eu sper sa te potolesti deoarece nu stau eu sa iti urmaresc iubita, sotia, amantele si iubitele sau ce or mai fi ele...eu imi vad de viata mea, de oamenii care merita atentia mea nu de cei care nu au nimic concret si mai si joaca rolul de victime.... Poate scot frumos un dosar pe masa din care incep sa desfac file pline de chestii noi si nu stiu cum ajung ele si prin alte tari...si prin tara..si pe unde nu te astepti matale!!! Fii atent cu cine te joci si cu cine iti pui mintea...ca deh, sunt orice vrei tu mai putin retardata!
Si inca un lucru, un barbat adevarat este acel care atunci cand termina o relatie respecta persoana si nu in momentul in care nu primeste atentie imprasca cu noroi..stii cum se numesc barbatii care fac asa? te las pe tine sa iti gasesti descrierea pentru ca eu sunt prea doamna ca sa o afisez aici, la mine pe blog!
Drept urmare uita, rogu-te frumos despre mine, roaga-ti prietenii sa nu imi mai urmareasca viata mea

Mi-e dor de satul meu

Mai exact este o comună, limitrofa Bacaului... comună unde am copilărit, am învăţat să scriu, să vorbesc, să glumesc şi să râd! Mi-e dor de uliţele satului meu, de casele bătrâneşti (care între timp dispar una câte una şi cele noi şi impunătoare le iau locul), de Biserică de la mine din sat... de emoţia pe care o trăiam în fiecare Sâmbătă Mare, când nu se mai termina treaba şi când nerăbdătoare tot întrebam pe mama: "Ce mai este de făcut?" ca să ştiu cum îmi fac planul de plecare... Copilărie.. dulce amintire şi plăcut tărâm în care totul era frumos... Sărbătorile Pascale mi-au plăcut mereu, aşteptam cu mare drag Săptămâna Mare când mergeam la slujbele Deniilor şi mai ales când în Joia Mare, la Slujba celor 12 Evanghelii făceam câte un nod pe o atâ adusă cu grijă de acasă şi cum ne puneam câte o dorinţă pentru fiecare nod şi trebuia să păstrăm aţă şi să desfacem nodul când dorinţa se împlinea... Acum realizez că niciodată nu am păstrat aţa aia mai mult de o săptămână, o rătăceam pe undeva prin casă... şi unele dorinţe mi se împlineau.. dar uităm de aţă, de nod... Eram fericită.. în curtea noastră mare şi frumoasă tata pregătea lemnele pentru cuptor, mai făcea treburi prin curte şi eu cu mama la bucătărie.. dar nu de multe ori mă regăseam lângă tata, ajutându-l la diverse lucruri şi el mereu îmi spunea: "Nu mi-a dat D-zeu un băiat dar mi-a dat o fată care face cât 10 băieţi".
În fiecare zi traversam strada şi când deschideam poarta era o pereche de bunici acolo, mereu zâmbind şi întrebându-mă ce mai fac, cerându-mi ajutorul la ceva, poftindu-mă la masă... De multe ori mă aşezam pe patul de lângă soba şi luăm una din pisici în braţe şi îl auzeam pe bunicu`: „Lasă cotoarba de mata jos, că te faci numai păr!” şi pe bunica, repede, în asentimentul bunicului, soţul ei iubit: „Monica, ştii că tanti aia a murit de la păr de pisică, vrei să mori şi tu?”. Mă uitam la pisica, o pupam pe bot frumos şi îi dădeam drumul.. apoi mă ridicam şi îmi mai băgăm nasul în dulapuri cu dulciuri... dar eram oprită: „E Săptămâna Mare, bunica, lasă că îţi fac diseară gogoşi! E tot ceva dulce!”... În Vinerea Mare uneori mergeam la Radomireşti şi acolo când treceam de colţul casei o vedeam pe ea, mereu pe fugă şi mereu cu o lumină şi o bucurie pe chip când ne vedea! Se oprea, dragă bunica, din tot ce făcea şi ne întreba de sănătate şi de ce mai vroia... dacă mergem la Înviere, dacă vrem răcituri (- piftie). Cum făcea ea răciturile... nu le face nimeni.. dar v-am mai povestit de puiul cu smântână al bunicii Ileana şi de răciturile ei...
Plecăm de la ea mereu cu sacoşele pline şi eu cu ceva bănuţi în buzunar... să îmi iau ceva de Paşti...
În seara de Înviere ştiam că trebuie să mergem la morminte să aprinde lumânări, să dăm Lumina... ascultăm Slujba, mergeam şi le pupam mâinile bunicilor şi tare mândră eram eu de gestul ăsta... apoi veneam spre casă şi primul lucru care îl făceam ne infingeam în platoul cu salată de beuf (i eu şi tata) iar mama mereu ne dojenea că am putea să aşteptăm până a doua zi şi să nu îi stricăm farfuriile ornate... la un moment dat se obişnuise şi ne lasă într-o farfurie ca să îşi păzească platourile pregătite pentru musafirii de a doua zi... din Ziua Paştelui... Apoi am crescut... am început să fac eu mâncarea, am început să mă înţeleg cu tata la treburile care le aveam.. eram aşa de buni prieteni.. printr-o ţigară şi o bârfă mai făceam şi treabă.. iar mama mereu ne zorea cu telefonul să vadă în ce stadiu suntem cu treaba şi mereu îi spuneam că suntem în grafic şi după ce închideam telefonul, râdeam complici amândoi! Îmi aduc aminte că tata mă ajută şi schimbă lenjeriile de dormit, îmi toca zarzavatul la salata.. şi mereu mă întreba dacă o să fac mâncare când o să mă mărit:) Şi dacă o să îl invit şi pe el de Paşti la noi sau o să am treabă cu viitorul lui ginere...
A trecut şi perioada asta, deja la poarta de peste drum când o deschideam în dosul ei o găseam doar pe bunica Marie... am plecat la Bucureşti.. şi după o perioadă de timp şi la poarta părintească, în dos e numai mama iar la Radomireşti doar bunicul...
Nu cred că îmi mai e dor... mi-e dor doar de Biserică, să merg la cavou, să deschid uşa şi să intru să vorbesc cu ei... să le spun ce am mai făcut, ce mă doare, ce mă supără şi să plec de acolo cu ochii în lacrimi-asa cum îi am şi acum- şi mergând spre casă... să mă bag în pat şi să plâng.. nu mai vreau nici salata... nu mai vreau nici răcituri... îi vreau pe ei.. pe toţi...
Mi-e dor şi doare!
Să aveţi Sărbătorile cu bine şi Lumina în case!

I have a dream

...sometimes you are so close to me...sometime you are so far away...i`m asking my self..why now? why you? why us? why our time will never be?...i still beleve in angels...and hoping them will help me..sometime..somehow...somewhere....and i still have a dream..to bad you arent a part of it!

Mi-e rau

... Ştiţi senzaţia aia când îţi doreşti ceva atât de mult? Senzaţia aia că meriţi acel lucru.. că trebuie să îl ai... şi nu vorbesc aici nici de un inel cu nu ştiu ce pietre, nici despre nu ştiu ce castel sau vacanţă.. nici de maşină.. nimic care să poate fi cumpărat.. vorbesc despre o fiinţă umană.. o fiinţă cu suflet, cu inima care să o iubesc mai mult decât orice pe lumea asta şi care să mă iubească la fel...
Ieri şi azi am simţit asta.. ieri şi azi m-am răsfăţat ţinând în braţe şi iubind un copil... un bebeluş superb de 9 luni de zile... felul cum mă lua de gât, cum gângurea... mă făcea să mă întreb dacă voi avea şansa să mă bucur atât de mult şi de un copil al meu?... Să mă trezesc în fiecare zi ştiind că am cea mai mare motivaţie are poate exista pe acest pământ? Mă uit zilnic la acest copil minunat şi îmi doresc tot mai mult şi eu un copil al meu.. nu începeţi acum că nu e greu de făcut.. asta ştiu şi eu... totul stă într-un act sexual... dar eu nu vreau doar atât.. vreau o familie în care să crească acest copil.. să ştie că e protejat de ambii părinţii.. aşa că, nu, mercie.. nu vreau doar un sex scurt (său lung, m prost sau de calitate) din urma căruia să rămân însărcinată şi apoi să am un copil... Oare îmi doresc prea mult?
Uitaţi-vă şi voi ce dulce e copilul care îmi bucura zilele:)
P.S. Il cheama David si este o minune de copil!

Timpului..

joi, 5 aprilie 2012

Timpului..

Nu-mi cere ani, că nu mai am... nu-mi cere zâmbete deschise... le-am rătăcit pe când băteam la porțile închise... am pierdut şi visele... le-amprăpădit fără să vreau pe drumul plin de gropi pe care merg de ani... Nu-mi cere să repet asemeni unei mori stricate că va fi bine! M-am săturat să mă mai mint... m-am săturat să mă trezesc dimineaţa optimistă şi să zâmbesc precum o tâmpă... nu... ceea ce caut eu nu exista, ceea ce vreau şi doresc nu voi avea! Speranța moare ultima? Lasă-mă să spun că nu! La mine a murit... am înmormântat-o şi i-am pus cruce!

Am obosit pe drumul ăsta, mă simt bătrână şi fără un rost, fără o traiectorie... fără un drum al meu... mă las purtată de curenţi şi vânt... îmi când gândurile gratis şi îmi plâng speranţele ucise...
Pe vremuri totul era roz şi frumos... acum este totul cernit... Aripile îmi sunt îngreunate de ploaia formată din visele conturate... m-a udat până la piele şi a trecut şi de piele... iar picăturile de ploaie mă lovesc crunt.. mă dor visele mele spulberate
O să zâmbesc din instinct! Bine că e asemeni mersului pe bicicletă... nu ai cum să uiţi grimasa unui zâmbet!!!
Deci... nu-mi cere nimic!!! Începe prin a-mi da şi apoi poţi veni cu cerşitul...

Ce vreau să îmi dai? Dă-mi o familie!  In întregime.. A mea!

Să ne facem regatul nostru frumos unde nu voi spune că va fi totul frumos şi roz.. vor fi şi nori, chiar şi furtuni. Dar vom fi doi... mereu acolo unul pentru altul... vreau să îl întâlnesc când crezi tu că merit... dă-mi şansa de a procrea.. de a avea copii mei pe care să îi plimb în parc, pe care să îi iau în braţe... pe care să mă supăr când îmi rupe cartea favorită şi apoi să îl alint.. poţi să îmi dai astea? Dă-mi-le şi semnez ce pact vrei... ştiu să îmi respect pacturile semnate..

 

O familie in care la micul dejun sa fie zambete si un tango, la pranz copiii luati de la scoala si seara o cina in jurul mesei, cu rasete, cu povesti de peste zi, cu imbratisari, cu spus povesti de nopate buna, cu inchis usile in urma si de liat in brate, privit in ochi si sa nu trebuiasa sa vorbim, sa stiu ca imi e bine! 

Vreau să trăiesc ziua aia când ascult melodia de mai jos şi mă uit în ochii unui el...

d`ale primaverii

Pe cât de mult iubesc primăvara pentru că renaşte natura şi încep să văd floricele.. pe atât de mult o urăsc pe ea, pe astenia de primăvară, pe dna asta în rochie mov cu gri şi care are în păr multe semne de întrebare şi gânduri negativiste... urăsc să mă îmbrobodească şi să mă facă să fiu altfel pentru ceva zile... săptămâni dar nu mă pot împotrivi... şi faptul că sunt multe lucruri neaşezate în viaţa mea şi faptul că mă răscolesc gânduri necurate şi dorinţe neîmplinite...
Mă dor umerii şi mă doare inima... mă ambiţionez să tac şi să nu ţip în gura mare tot ce mă supără, mă doare... care îmi sunt nemulţumirile şi neajunsurile dar atunci imediat apare doamna descrisă mai sus şi mă pune la punct.. mă linişteşte, cum s-ar spune şi pic în negura gândurilor triste şi urâte.. Mie dor de oamenii care îi ştiam veseli din jurul meu dar şi ei au devenit taciturni.. nu merit atenţia lor se pare... la urma urmei când totul căpăta contur ce rost mai are să priveşti pe lângă... mă simt undeva într-un spaţiu în care lucrurile nu îşi găsesc locul şi eu nu îmi găsesc menirea... am fost oare o glumă sau o scăpare a universului pe pământul ăsta de simţ că nimic nu are o frumuseţe aparte şi pentru mine?... Las ziua şi soarele să mă încălzească.. nu mă mai gândesc aiurea... încerc să îmi impun să fiu puţin mai altfel.. da.. ştiu că aţi auzit asta de ani de zile... v-o mai spun şi acum...