Prietenia nu este un drum cu sens unic

 Nu este un loc în care unul oferă, iar celălalt doar primește. O prietenie reală se construiește în doi, din pași egali, din implicare reciprocă și din dorința sinceră de a vedea și a fi văzut.
Pentru că, în esență, asta ar trebui să fie: doi oameni care se observă unul pe celălalt. Care se ascultă. Care nu sunt acolo doar când au nevoie să se descarce, ci și atunci când celălalt are nevoie de sprijin. Nu este despre cine suferă mai mult, cine este mai puternic sau cine are mai mult de spus. Nu este o competiție.
Într-o prietenie autentică nu există invidie. Nu există comparații. Nu există acel „eu sunt mai bun” sau „tu ești mai slab”. Există susținere. Există înțelegere. Există spațiu sigur în care poți fi tu, fără să te simți judecat sau insuficient.
Dar adevărul, uneori incomod, este că nu toate prieteniile sunt echilibrate. Și nu toate merită salvate cu orice preț.
Există momente în viață când trebuie să recunoști că ai oferit prea mult și ai primit prea puțin. Că ai fost acolo de nenumărate ori, dar când a fost rândul tău… liniște. Și atunci apare întrebarea firească: ce rost mai are?

Se spune că oamenii se schimbă. Poate. Dar există și acele situații în care schimbarea este doar la suprafață. Exact ca un șarpe care își schimbă pielea, dar rămâne același. Iar dacă cineva te-a rănit o dată, de două ori, de trei ori, poate că nu mai este despre greșeli… ci despre un tipar.
Și atunci, da — devine sănătos să nu mai oferi încă o șansă.
Nu pentru că vrei să creezi dramă. Nu pentru că vrei să demonstrezi ceva. Ci pentru că alegi, în sfârșit, să te alegi pe tine.
În ultima perioadă, am ales să mă distanțez de anumite persoane — unele foarte apropiate, altele mai puțin. Nu a fost o decizie impulsivă și nici una ușoară. Dar a fost necesară. Pentru că am realizat că acele relații nu mai aveau echilibru. Erau construite doar din direcția mea.
Și o prietenie nu poate exista așa.
Am ales să las spațiu. Să nu mai forțez. Să nu mai trag de oameni sau de relații care nu vin natural și din partea cealaltă. Am ales să îmi prioritizez nevoile, liniștea și standardele.
Pentru că, da — chiar și într-o prietenie, fiecare dintre noi își dorește să primească ceva. Nu din egoism, ci din nevoia firească de reciprocitate.
Iar atunci când simți că ai oferit constant mai mult decât ai primit, când nici măcar o fracțiune din ceea ce ai dat nu se întoarce… poate că răspunsul este deja clar.
Uneori, cea mai sănătoasă formă de respect — față de tine — este să pleci.

Serviciu clienți Strada X — Non-stop

 Pe strada mea există o lege nescrisă, o tradiție imemorială, un reflex pavlovian aproape: dacă se întâmplă ceva ciudat, suspect, dubios sau pur și simplu greu de explicat… toată lumea vine la mine la ușă. Nu la primar, nu la poliție, nu la vreun specialist. La mine. Sunt, practic, departamentul de urgențe al străzii. Cred că, dacă mâine ar apărea un OZN pe oaza de verdeata din fata, înainte să filmeze cineva pentru TikTok, tot ar bate cineva la mine: “Auzi, vii puțin până jos?”

Totul a început când vecina de lângă mine a avut parte de o “vizită” neinvitată. A intrat cineva peste ea în casă, a spart, a cotrobăit… iar primul lucru pe care l-a făcut după ce a realizat ce s-a întâmplat a fost să vină la mine, direct, fără să stea pe gânduri. Nici nu știu dacă apucasem să-mi fac cafeaua. Și uite-mă pe mine: telefon în mână, sun la poliție, explic, gestionez. După aceea, am pornit într-o misiune de semi-detectiv: ne-au spus că s-a văzut o mașină suspectă pe camere, noi am pornit la vânătoarea de indicii, am mers la poliție, am întrebat, am verificat dacă s-a făcut vreo arestare… La un moment dat simțeam că joc într-un episod low-budget din CSI: Strada Noastră.

Apoi, un alt episod genial. Într-o zi, o mașină oprită în mijlocul străzii, fix ca și cum ar fi parcat cineva pe banda 1 a universului. În interior: o persoană întinsă pe bancheta din spate, dormind profund. Gen “n-aud, n-aud, dorm mai departe”. Vecinii au bătut în geam, au strigat, au încercat toate variantele posibile, cred că mai aveau un pic și îi cântau “Despacito”, că poate se trezește. Nimic. Atunci s-au gândit că poate e ceva mai grav, fie este o persoană căreia i s-a făcut rău sau poate chiar mai rău.  Evident, cine trebuia să vină? Eu. Am ieșit, am sunat la poliție, au venit, au analizat situația și… surpriză! Omul era sub infleunța unor substanțe.., nu doar adormit. Așa că iar m-am trezit în postura de “coordonator al situațiilor bizare de pe stradă”.

Și nici nu apuc să uit un incident, că vine altul. A fost și un mic accident, ceva lovituri între mașini… ghici la cine s-a venit? Da, corect. Eu: “Poți să suni tu?” “Poți să le explici tu?” “Poți să ne spui ce să facem?” Încep să cred că, dacă vine Apocalipsa, tot eu voi fi sunat primul. Poate îmi pun o plăcuță pe ușă: “Serviciu clienți Strada X — Non-stop”.

Acum, partea amuzantă e că, deși toată treaba asta e haioasă, de fapt spune ceva foarte fain despre comunitatea în care trăim. Pe bune: cât de important e să ai vecini cu care vorbești, cu care colaborezi, cu care te ajuți. 

Siguranța caselor, siguranța copiilor care se joacă pe stradă, liniștea străzii — nu vin de nicăieri. Vin din faptul că oamenii sunt atenți unii la alții.

Prefer o sută de vecini care mă bat la ușă pentru orice, decât o stradă în care nimeni nu vede nimic, nu întreabă nimic și fiecare trăiește în bula lui. Așa că, în mod oficial, îmi asum: da, eu sunt “telefonul de urgență uman” al străzii. Măcar știu că trăiesc într-o comunitate vie, unde lumea chiar se pasă.

Și dacă tot m-am obișnuit cu rolul ăsta… mă gândesc să-mi pun și o sonerie mai serioasă. Poate chiar cu lumină de alarmă. Să intre oamenii în atmosferă

Vise si liste

Și ce te faci când iți este dor să simți? Vrei să nu mai doară și vrei să simți.

Vrei să zâmbești, fără doar să miști mimica fetei, vrei să zâmbească și inima și sufletul.

Alergăm zilnic spre toate colțurile, să facem și aia, să adunăm și aia, să mergem și noi acolo, pentru ca au fost altii. 

Dar timp pentru noi? Pentru a respiră și a nu avea nici o greutate pe suflet când ne dăm? Sau, mai bine spus: Când ne permitem?

Obosim cărând pietrele trecutului cu noi, ne consumăm pentru ce spun cei din jur. Urmărim, fără să ne dăm seama, visele altora și, ale noastre, zac în acea lista de sfârșit de an, sau pe fundul unui sertar. Unde am ascuns-o, imediat după ce am scris. De rușine să nu radă cineva de ele. De visele noastre.

Știți? Când mi-am scos lista din sertar era prăfuită scrisul abia se mai citea, din cauza timpului și, Simona, care a scris atunci, mi se părea așa, o persoană din trecutul meu.

Dar am scuturat bine hârtia, am pus-o la fereastră și am tras cu pixul peste, să reînnoiesc cuvintele.

Am bifat pe cele împlinite și, mi-am mulțumit mie că nu le-am abandonat chiar pe toate.
Scoțând o foaie de hârtie nouă, am început să scriu și să adaptez, unde era cazul, restul viselor.

Așa de multe de bifat și îmi doresc, din tot sufletul, să le pot bifa.
Privesc în urmă și cred că fiecare drum pe care am mers a fost menit să mă învețe ceva. Fiecare piatră pe care am deranjat-o cu Vârful bocancului, a avut o poveste de spus.

Dar cel mai important este că fiecare persoană care a intrat în viață mea mi-a oferit o binecuvântare. Fie că a ales să rămână, fie că a ales să plece. 

Este experiență mea. 

Este eu !

Mi-o aduc aminte pe acea Simona, dintr-un sfârșit de noiembrie, în 2010, când avea biletul de avion spre a migra și era atât de sigură că, în sfârșit, soarele va răsari pe stradă ei.

Dar, că orice răsărit perfect, nu îl poți vedea zilnic. Și atunci, în căutarea viselor, mergi pe drum zilnic și ridici privirea să vezi ce spectacol iți oferă răsăritul.

Încă sunt e acest drum, încă sper la răsăritul ideal și mă înclin pentru toate apusurile pe care le-am avut!
Superbe!

Zi de luni, dupa week-end

Asa cum am promis, cand sunt in autobuz va mai si detaliez cate una, alta:)
Prima saptamana din 2012 s-a dus..si uite asa vor trece si celelalte ...fara sa ne dam seama cand si, o sa ajungem acusica iar cu urari de sarbatori, colinde si cadouri.
La mine week-endul a fost frumos:) Cu un party surpriza pentru directorul de la radio, care a vazut cum arata coperta numarului actual intr-o forma inedita: pe tortul lui:))

Eu am fost cea care a trebuit sa il duc in locatie asa ca am inventat o intalnire de afaceri cu doua persoane ( din Germania si respectiv Austria) si uite asa am avut ocaza sa il vad si eu ( si nu doar eu) pe dnul director la palton, o tinuta eleganta, cu mapa dupa el..ii sta bine, cred ca o sa inventez mai multe intalniri de acest fel;)))) Petrecerea a fost frumoasa, am ras, am glumit, ne-am distrat, am mancat tort si am facut si poze:) Dupa seara de sambata ...parca m-a ajuns oboseala cumulata de ceva vreme ca, uite asa m-am trezit duminica la 12.03 minute si nu imi venea a crede...dar, cum nu imi place leneveala, am iesit si am mai vazut oamenii cu care nu prea apuc sa ma vad...si am mers la o prietena, am spus ca beau o cafea dar nu am mai apucat ca a trebuit sa fug, prin ploaie..nimic nou pentru Irlanda, la o intalnire in centru si apoi restul de 6 ore nu stiu cand au trecut..:)) Stiu doar ca am avut scortisoara pe capucino:) spre disperarea Larisei; apoi am mers si am vazut filmul " The girl with the dragon tatoo". Eram foarte curioasa sa vad cum e filmul in comparatie cu cartea, carte pe care am devorat-o in vara; asa cum era de asteptat nu se aseamana prea mult, lipsesc anumite pasaje din carte, dar a fost buni filmul, mi-a placut:)
Si uite asa am stat cu fetele mele, Claudia si Larissa, pana pe la 9 in oras:) si nu ma intrebati cand a trecut timpul ca nu as putea sa va spun:)
Ehe..si uite asa mai intram intr-o noua saptamana..iar alergatura, iar ameteala, iar oboseala....dar asta e viata..cu timul care trece, cu zile care iti plac, cu lucruri noi pe care le afli si care te dor.. cu oameni care oarecum te dezamagesc, cu oameni care oarecum te apreciaza...si totusi...Simona merge inainte:) Sunt prea puternica sa ma mai las lovita de mici prostioare:)

Anapoda cu fericirea

Cand ai nevoie de ceva anume...cand vrei sa ai pace si liniste..cauta acolo unde mereu ai gasit...cauta in jurul tau la oamenii pe care-i iubesti... sufletul vrea liniste si inima iubire...incearca sa la impaci si sa le oferi aceste lucruri..cauta-le in lucruri marunte si in zambete oferite, in imbratisari si incurajari.

Nimic nu pica din cer...totul trebuie cautat, cerut, luptat pentru!

Puterea de a merge mai departe

De cateva zile am o stare foarte ciudata..nu stiu daca din cauza faptului ca sunt departe de tara de 2 luni si nu am fost obisnuita sa stau asa de mult plecata, daca e din cauza ca imi lipsesc prietenii... probabil eu sunt cauza...e probabil normal pentru cei care pleaca din tara..pentru mine e prima data cand am parasit tara si nu a fost cu scopul de vacanta ci pentru totdeauna!
Ultima data cand mi-am vazut toata familia a fost un eveniment tare trist..inmormantarea bunicii mele..ca si cum, saraca, Dzeu sa o ierte, a vrut sa imi revad toti verisorii, toare rudele....imi amintesc si acum ultimele ei cuvinte ..cand vorbeam de racituri si pui cu smantana...pe patul de spital si imi spunea ca daca mai ajunge acasa o sa imi faca...acum am pui cu smantana facut, l-am facut aseara..si am mancat si mi-am adus aminte cum mereu ma astepta saraca de ea cu mancarurile mele favorite si iubea felul meu de a manca cu pofta si cu placere...
Poate ca imi este putin dor de casa..sau poate ca na m-am acomodat inca cu statutul de cetatean strain intr-o tara straina..nu as putea sa spun ce este cu mine..incerc si eu sa imi dau seama...mi-e dor de unii oameni de acasa, stiu ca pe unii de acasa i-am dezamagit ( My bro)...dar oarecum, asa per total sunt multumita...

Puterea de a merge mai departe sta in mine, in dorinta mea de a reusi...
AM pornit sa scriu pe blog dupa ce am citit postarea de pe Blogul de Americanca.
Va redau mai jos postarea:
Poveste de Craciun....
Nu stiu ce se intampla astazi, de tot primesc mailuri din astea. Si credeti-ma, ca nu vreau sa va deprim. Nu stiu daca e adevarata povestea asta, dar pe mine m-a cam zguduit. Asa ca am vrut sa o impartasesc si cu voi. Conluziile le trage fiecare....

"Deşi este doar începutul lui Octombrie este frig şi am
aprins focul în şemineul din sufragerie...Stau confortabil în fotoliul de
piele şi mă uit cu drag la Karinna, fetiţa mea de 4 ani care se joacă
împreună cu Hans: Hans este soţul meu şi l-am cunoscut când am plecat
definitiv din România, în anul 2005, după ce am terminat facultatea de
medicină de la Cluj...

Ne-am cunoscut aici, la Koln , la spitalul la care reuşisem
să mă angajez şi a fost dragoste la prima vedere...Ne-am căsătorit apoi
după vreo 2 ani, a venit şi Karinna...

Trăim bine şi nu ne lipseşte nimic...Locuim la periferia
oraşului dar locul este minunat, iar căsuţa noastră este aşezată la
marginea unei păduri de vis şi chiar dacă trebuie să ne "chinuim" maşinile
în fiecare zi ca să ajungem la spital, îmi spun într-una că
merită...Brigitte, bona Karinnei este punctuală ca o bavareză originală iar
Karinna o indrageşte tare mult...

Mă uit la frunzele care au început să cadă şi apoi la
calendarul de perete...Mai sunt 81 de zile până la
Crăciun...Crăciunul...Ştiu că vom împodobi un brad superb pe care îl vom
aduce din pădurea din spatele casei, ca să nu-i fie frig şi să miroasă a
sărbătoare în toată casa! Şi mai ştiu că ne vom vedea cu vecinii noştri,
care atunci când ne-am construit casa, ne-au ospătat aproape în fiecare
seară...Veneam după turele de la spital, dădeam o fugă să vedem cum
avansează lucrările şi ne pomeneam cu ei în curte, luându-ne pe sus, la ei
la masă...Mă bucur în sinea mea că se apropie Sărbătorile de iarnă...Poate
mă va vizita şi sora mea Jeni care locuieşte în Austria sau poate chiar
cealaltă soră, Maria, deşi cred că-i va fi cam greu să vină tocmai din
Canada , mai ales că tocmai a născut un băieţel...Mi-e dor de ele şi mai
ales de mama, pe care Maria a luat-o cu ea, când au plecat şi ele definitiv
din ţară ...Au vândut casa buni cii iar banii pe care i-au primit i-au
împărţit la
3 şi am primit fiecare câteva sute de dolari. Mama a spus că partea ei ne-o
dă nouă...Aşa-s mamele...

Mă gândesc să-i cumpăr Karinnei un pui de Setter Irlandez
sau Caniche iar lui Hans paltonul acela pe care şi-l doreşte incă de anul
trecut...Ba nu, am să-i cumpăr lui Hans, ceasul acela Patek Philipe la care
s-a tot uitat când am fost împreună la bijutier ca să îmi repar lănţişorul
cu diamănţele de care s-a agăţat, când am luat-o într-o zi în braţe, cu
toată hotărârea, Karinna...Greu, dar sper să-mi vină vreo idee genială până
la Crăciun...

Zâmbesc de una singură, ca proasta şi incerc să-mi alung
din minte orice umbră despre trecut...

Nu o să uit însă niciodată Crăciunul anului 1993. Aveam 13
ani, Maria, sora-mea, avea 16 ani, iar Jeni, cealaltă soră, nu împlinise
încă 18 ani. Eram noi trei şi mama. Tata murise de
5 ani în accident la mină.
Cu o lună înainte de Crăciun pastorul nostru a anunţat o
colectă specială pentru cea mai săracă familie din Biserică.
A cerut ca fiecare enoriaş să economisească timp de o lună ceva bani ca să
dea acelei familii pe care fraţii din comitet o vor considera cea mai
săracă.
Ne-am gândit ce am putea face noi patru. Planul mamei a fost
să mâncăm timp de o lună de zile numai cartofi. Astfel puteam economisi
300.000 lei. De asemenea, dacă vom sta cu becul stins seară de seară, mai
puteam economisi 100.000 lei.
Eu cu Maria am facut curăţenie la câţiva bogaţi, iar Jeni a
vândut ceva felicitări făcute de ea. Seara pe întuneric, vorbeam şi ne
imaginam cum familia aceea se va bucura. Eram în Biserică, noi şi încă 80
de membri, dintre care doar vreo doi se considerau mai germani decât
erau...
Noi ceilalţi ştiam că suntem cetăţeni români iar acum, la 4 ani de la
căderea lui Ceauşescu, unii dintre noi se descurcau binişor. Noi locuiam în
casa bunicii, de care eram tare mândre deşi nu avea decât două camere
dintre care pe una o transformam în bucătărie când venea frigul. Mama a
calculat că se va strânge încă de douăzeci de ori atât cât avem noi, mai
ales că la slujbă veneau şi cei cu maşini luxoase şi plini de bani iar
pastorul ne aducea aminte în fiecare duminică de colectă.
Cu o zi înainte de Crăciun, am plecat cu Maria la magazin să
schimbăm banii în bancnote nou-nouţe. Aşa învăţaserăm noi că trebuie să dăm
lui Dumnezeu.
Am venit acasă cu 800.000 lei. O bancnotă de 500.000 lei şi
trei bancnote de 100.000 lei. Niciodată nu avusesem atâţia bani. Nu ne păsa
că n-aveam haine de Crăciun. Noi eram fericite. N-am putut dormi toată
noaptea de nerăbdare...

A doua zi, în ziua de Crăciun, ploua cu găleata, iar noi
n-aveam umbrelă. Biserica era la 2 kilometri de casă, dar nouă nu ne păsa
cât de ude vom fi. Jeni avea găuri în pantofi şi a pus nişte hârtie. Pe
drum, hârtia s-a udat, iar ea era leoarcă la picioare. Am stat bucuroase în
Biserică, deşi am auzit câteva fete de la cor râzând de rochiile noastre
cele vechi.
Dar mai auziserăm asta şi nu ne-a durut. Cu banii în mână, eram bogate.
Când s-a făcut colecta, mama a pus bancnota de 500.000 lei, iar noi,
fiecare, câte una de 100.000 lei.
Pe drum spre casă cântam de bucurie. La amiază, mama ne-a
făcut o surpriză. Cumpărase 10 ouă pe care le fiersese şi le-am mâncat cu
cartofi prăjiţi. Era ziua de Crăciun şi noi ne simţeam aşa de bine.
Dar pe la ora 15:00 a venit la noi pastorul. A chemat-o pe
mama la uşă . Când a intrat mama în casă, era albă ca varul şi ţinea un plic
în mână. Am întrebat-o ce este în plic şi abia după jumătate de oră mama
l-a deschis. În plic era o bancnotă de 500.000 lei, trei bancnote de
100.000 lei şi 40 de bancnote de 10.000 lei. În total 1.200.000 lei.
Nimeni n-a spus nimic, doar ne uitam la podea. Cu câteva
minute mai înainte ne simţeam ca nişte milionare. Acum, cu plicul în mână,
ne simţeam ca nişte copii teribil de săraci.
Nouă ca şi copii ne părea bine că suntem bogaţi faţă de alţii,
că aveam cartofi. Apoi, ştiam că suntem bogaţi că aveam o mamă grozavă şi
mulţi copii nu aveau mame defel. Ne bucuram că eram trei surori în casă şi
atâtea familii nu aveau copii. Ştiam că nu avem multe lucruri pe care alţii
le aveau, dar niciodată nu ne-am gândit că eram săraci; dar în acea zi de
Crăciun am aflat că eram.
N-am mai fost niciodată ca înainte. Săptămâna care a trecut
apoi, n-a vorbit nimeni în casa noastră. N-am mai vrut să mergem la
Biserică de ruşine, dar mama nu ne-a dat voie să lipsim de la slujbă...
Mama ne-a întrebat ce să facem cu cei 1.200.000 lei, dar noi
nu ştiam ce fac săracii cu banii...
84 de oameni, 80 de concetăţeni de-ai noştri şi noi, am strâns
1.200.000 lei... din care 800.000 i-au dat cei mai săraci 4 oameni din
Biserică...Şi atunci am ştiut că orice s-ar fi întâmplat, trebuia să plec
din România... Sau puteti citi direct postarea originala aici.

NORI GREI

Cerul este gri, s-a dus cu bleu-ciel si cu raze de soare obraznice dare iti bateau in geam. Este frig, este urat, este mohorat si natura se pregateste sa moara; copacii raman goi, iarba se ascunde pana la primavara, florile hioberneaza, roadele sunt culese si puse in camara pentru la iarna.

Fara sa ne dam seama, aproape a trecut si anul asta, fara sa ne dam seama am mai mancat cateva luni din viata noastra si si am mai pus la sufletel cateva cutiute cu amintiri. Toamna se numara bobocii...eu am numar in plus unii, in minus altii dar la fiecare a fost dupa bunul plac si mai ales dupa deciziile proprii. Nu imi pare rau de cei care nu mai sunt in curtea mea, nu meritau sa fie si mai ales nu au fost demni de increderea mea, au insiruit povestile din noapte si secretele mele ca si cum as fi vrut sa apara undeva pe prima pagina intr-o publicatie..daca as fi vrut asta ma strofocam putin si mi le punea Dede pe Can-can =))


Starea mea nu stiu care e, ma simt sleita de puteri dar cu dorinta de a face multe lucruri, ma simt adormita si obosita dar in acelasi timp as pierde ore cu prietenii vorbind, la un ceai cald sau un vin fiert. Aseara am iesit iar cu fetele si a fost ok, ne-am mai ametit noi putin pe Lipscani cautand ceva care sa ne placa dar pana la urma am baut un honey-bunny si am plecat spre casa, pe la 3 noaptea am ajuns si noi acasa..cuminti si obosite.

Ei, cine se supara?

Imi plac oamenii astia care dau copy-paste de pe o agentie de stiri pe blogul lor si incep uite asa sa isi promoveze blogul. Si vezi tu bine, Doamne, ei sunt cineva! Daca ii intrebi cate ceva imediat iau un aer de superioritate si te face sa crezi ca esti atat de prost ca nu stii, Ei, uite ca la mine nu a mers..il intreb pe un "jurnalist" asa, peste zi, despre o stire pe care o preluase, stiam sigur ca nu e veridica  ,si el imi raspunde: stii ce greu este sa primesti stiri? sa le asezi intr-o forma lizibila ( lizibila???? la redactat pe calculator?). Si ii spun: bine, bine! E greu, e grav, e o intreaga aventura, e vai de tine dar tu de unde iti iei stirile? aaaa...pai ma uit si eu pe Mediafax, pe Hotnews..si ce mai gasesc. Pai bine, dar stii ca trebuie citata sursa? Dar de ce? oricum nu fac nici un rau! Pai nu faci rau..dar atunci daca tu scrii despre mine ca sunt pe catedrala din Timisoara si ca urlu ca nebuna: "Domnule, incearca sa scrii tu o stire" , dar astea le preiei de la mediafax si tu nu citezi sursa, mie daca imi e drag de tine vin si te iau pe tine de gat de unde ai stirea? care sunt cele 3 surse confirmate si mai ales m-ai sunat si pe mine sa iti confirm???
 Eh..lasa ca ma fac eu reporter, jurnalist, crainic tv..si mai vad eu ca imi pun in listuta!

Frisoane

Nu am mai scris de ceva vreme dar in week-end am fost la Bucuresti...am stat si duminica am luat iar tara la colindat....In schimb nu ma simt bine..sunt racita, am frisoane si gatul parca este plin cu mii de ace cu gamalie care parca au facut un pact sa ma chinuie pe mine. Mai am si durerile de masele..sper cat mai curand sa termin si cu dantura asta ca tare mare chin e si urasc!!!!
 Asadar ...din nou pe drum..se spunea in vremuri apuse: " Calatorului ii sade bine cu drumul"..ei...asa poate o fi..uite ca eu calatoresc...Saptamana viitoare voi ramane in Bucuresti..dar nu pentru mult timp! Va fi ceva de cateva zile.....
M-am saturat de ploaie....parca nu se mai opreste...si ploua..si ploua...si iarasi ploua...iar la tv cand ma uit si vad ce se intampla.....ma cuprind fiori cand vad oameni desnadajduiti care isi lasa practic viata in spate...Bunicul meu spunea ca in fata focului si a apei esti neputincios...si mare dreptate avea...Mi-as dori sa am o putere supraomeneasca si sa ii pot ajuta pe oamenii astia..sa reusesc sa dau din bagheta mea si sa reasez lucrurile la loc...sunt sigura ca chiar daca li se vor da case noi ( cam greu de crezut..guvernul nu se gandeste la asa ceva) tot nu vor fi la fel ca ceea ce ei au muncit o viata intreaga.....isi lasa in spate sudoarea fruntii....curtea in care si-au vazut copii facand primii pasi....vaca lor care le dadea nu stiu cati litri de lapte....Azorel care i-a scapat de nu stiu ce hot.....Ma intreb de ce li se intampla oamenilor batrani asa ceva? De ce tot ei platesc? .......Sper sa aveti putere sa mergeti mai departe.....

Am mai plamadit ceva...sa imi spuneti de va place!
Linistea

Stiam ca vei veni...
Doar ceasul de sosire nu-l stiam.
Stateam si te pandeam
Din umbra greului oftat..
Si te-asteptam!
Stiam ca trebuie sa vii!
Si n-ai venit!

Pe masa -ntinsa se gaseau
Dorinte, ganduri, amintiri
Pe care eu
De ani le adunam
SI le stergeam
In fiecare zi
Stiam ca trebuie sa vii!
Si n-ai venit!

Zeci de-anotimpuri
Ne-au lasat in urma.
Copacul din gradina
S-a uscat…
Dar eu am stat
Si praful de pe gene mi l-am dat!
Stiam ca trebuie sa vii!
Si n-ai venit!

Tresar! In picurii de ploaie
Ce geamul mi-l alinta
Si-n linistea tacuta
Un scartait se-aude
Intrezaresc ceva
Ce seamana a tine!
Si ai venit!
Stiam ca trebuie sa vii!

29.06.2010

Maraton

Deci asta fac eu de ieri de la pranz.
Un maraton de 40 de ore insa...in care sa imi pun la punct cunostintele despre xls. Acum unii vor spune ca e floare la ureche dar ii invit pe ei sa faca un tabel pivot, sa ii dea interepretri, sa faca sume si counting si lots things si daca stiu sa imi dea si adresa unde sa vin sa imi mai dea si mie cateva ponturi. E grele dom`le sa te iti la liniile alea din ceea ce se cheama foaie de lucru, sa dai comenzi si sa calculezi..si apoi iar comenzi si mai apare si Dna Error , apelezi la DL Cancel sau mai dai cate un X, te duci si te uiti la soarele de afara, privesti putin copii din parc..te uiti la pat si te minti frumos ca nu ti-e somn si esti fresh, pui mana pe cana de cafea si mai iei un gat...asa, cum fac alcoolicii aia...In sesiune mai faceam asa:)) dar macar acolo nu eram singura..mai avem cativa care faceau asta!

 Da, fug iar, ca ma striga Stimata Dna Functia IF ca cica VLOOKUP-ul si cu Tabelele Pivot au intrat in greva...Ma duc sa le potolesc ca maine avem intalnirea si trebuie sa le invat sa coopereze cu mine!
 Daca aveti numerele lor de telefon nu ar strica sa le trimiteti cate un mesaj sa le spuneti sa fie langa mine maine si sa imi sopteasca cand ma mai incurc!

Mare e gradina Domnului

Am stat mult si m-am gandit de ce unii daca au o masina cred ca sunt "super" si cred ca femeile pica lesinate daca sunt bagate de ei in seama. Pentru mine astia sunt MITOCANI.
Eram in statie la tramvai si ca tot omul asteptam tramvaiul, ca de aia stateam in statie, logic nu? si ma gandeam la ale mele...de fapt ma gandeam la ce vreme frumoasa e afara si ca parcurile sunt pline de indragostiti, de copii care se joaca si se bucura de soare.si probabil ca aveam si un zambet  pe fata.....Stand eu cu gandurile mele, intrabandu-ma de una alta si cu ochii in linia de tramvai poate zaresc tramvaiul aud un cloxon pronuntat...nu l-am luat in seama deoarece nu ma uit dupa masini si ma gandeam eu la ale mele. Cand am vazut ca  se insista am intors capul  sa vad ce se intampla, curiozitatea asta feminina, si vad una bucata "barbat" care cu un zambet prost pe fata:
 - Papusa, greu iti mai atrage omul atentia!
Ma uit in spate, in stanga, in dreapta si zic in sinea mea cine stie cu cine vorbeste..si ma intorc, lamurita ca nu e nimic care sa ma intereseze..dar MITOCANUL continua sa strige
- De ce te-ai intors? cu tine vorbesc!
Il las in lumea lui, se face verde, el pleaca...eu rasuflu usurata si ma uit in stanga sa vad daca vine naibii tramvaiul ala sa ajung mai repede acasa....dar dupa nici 2 minute ma trezesc cu mitocanu` langa mine:
- Nu bagi in seama tu un barbat  bine la volanui unui ( si aici spune marca)?
Eu nimic, deja fierbeam de nervi si ma gandeam sa ii spun sa ma lase in pace? nu, ca daca intri in vorba cu el sigur va face el o gluma, crezand ca e haios!!!! Dar foarte inventiv baiatu ma trage de mana si mai ca tipa la mine:
 - Esti surda? ei..si aici s-a declansat animalul  din mine..si asa trebuia sa imi vars nervii pe cineva:
 - Daca vorbesti cu mine  iti racesti gura degeaba!
 - Da ce? nu am nas de tine?
- Stimabile uite cum sta treaba: ori ma lasi in pace ori vei continua sa vorbesti singur ca eu nu am de gand sa stau sa te ascult. Asa ca du-te inapoi in masina ta si lasa-ka pe mine in pace ..cauta la urmatoril semafor poate pica una lata la o masina mana a doua din anul 1998 sau 2000. Si mandra ca l-am pus la punct imi scot si imi bag castile in urechi si dau muzica la maxim.....dar el insistent:
 -Masina second hand sau nu eu am nu ca tine  sa merg cu tramvaiul, papusa!
Pana aici! La faza asta m-a scos si mai rau din sarite:
 - Dragul meu poate am masina dar nu sunt atat de mandra incat sa merg cu masina in nebunia din bucuresti sau poate nu vreau masina....sunt libera sa aleg cu ce merg si cum merg. SI ma uit spre stanga injurand ca nu apare tramvaiul asta nenorocit..spre norocul meu vine tramvaiul, ma urc si eram atat de nervoasa ca ma apucase toate gandurile negre si ma gandeam oare chiar nu au ce face unii?
 Cred ca daca au o masina si tu stai la tramvai  si el iti face "onoarea" sa te bage in seama si sa iti zambeasca lesini si nu stii cum sa faci sa te mai bage in seama...asa sunt probabil o parte din fete, de aia probabil ca insista si ei...dar fratilor...nu am nevoie sa fiu agatata la semafor sau la tramvai, sau la treceri de pietoni, sau sa ma apelezi cu papusa!!!!!!!
 Poate sunt eu ciudata dar am si eu pasaricile mele!! Si credeti-ma, dragii mei barbati care apelati la chestia cu agatatul, ca niciodata nu veti fi luati in seama asa...sau nu stiu poate veti fi dar nu de mine.

Luni, 22..cu soare

M-am trezit cu greu...de fapt nu vroiam sa ma trezesc dar soarele asta...asa imi batea in ochi ca parca striga la mine: Hai, hai! trezeste-te!
Ok, m-am trezit ca nu e dupa mine, pana la urma tot ce vrea soarele asta a trebuit sa fac...mi-am luat una bucata cana cafea si am inceput sa butonez telecomanda..dar aveam un zambet tamp pe fata si nu stiu de ce....
 Nu s-a intamplat nimic nou si extraordinar in viata mea, nu a intrat nimeni special in viata mea, nu am descoperit o comoara ascunsa, nu am gasit nici o geanta de bani ca sa mai scap de datorii ( ca deh, dupa lung timp de stat acasa am mai facut si de astea)..dar ma simt bine..
 M-am trezit cu soarele in fata, cu o dorinta sa fac ceva suuuper tare si suuuper interesant..m-am apucat sa vad ce informatii sunt pe net pentru  zona Ardealului..trebuie sa ajung si pe acolo....
 M-am apucat de visat frumos si sunt optimista pentru la vara....daca ma ajuta Doamne Doamne o sa am o vara de invidiat!!!!!!
 Va pup, va urez o saptamana perfecta si plina de sentimente pozitive, asa cum am eu azi si credeti-ma singurele motive pentru care am dreptul sa fiu happy e ca sunt sanatoasa, ca am prieteni,  ca stiu sa mai zambesc dupa toate cate se intampla in viata mea! Restul, imporvizez:)

Focus, stiri, jurnal de stiri, telejurnal

 Nu mai am tragere de inima sa ma uit la stiri, prefer sa dau un ziare.ro si sa ma uit la stiri, sau un hotnews si sa aleg ce vreau eu sa citesc....ma uimesc "reporterii" care "dau legatura" de la locul unde s-a intamplat "marea stire"....avem stiri de doi lei.. mi se pare ca e un circ, care mai de care sa se catere pe masini ca sa arate cati m are zapada, care sa mearga prin zapada de 45 cm c sa arate ce se intampla.....Fratilor, stim ce e in tara, stim cum e si ce tragic e...dar eu spun ca decat sa faceti "spectacol" mai bine ati merge la domnul berceanu ( am scris fara majuscula ca asa merita) si sa il intrebati de ce e nebunia asta in tara, sa il intrebati noi de ce nu achizitionam utilaje performante care sa arunce zapada la 30 m sau sa o spulbere direct in camioane mari si dusa in camp...la noi inca avem volele alea de cand luea, tractoare si lame care strica asfaltul...
 domnule berceanu.....ati auzit de utilaje de dezapezit performante? ati auzit ca in afara nu sunt orase rupte de lume mai mult de o zi sau doua? dar de fapt sunteti prea ocupat cu ..cu ce? chiar cu ce? ca eu nu cred ca am vazut ceva miscari de cand sunteti la conducere:))
 Va arat eu cateva uitlaje....

 

  

Prin oras

Oameni....oameni grabiti, incruntati si, vorba nasicii , gradina zooligica urbana a bucurestiului pe sub pamant....Metrouri pline, daca ai auzul dezvoltat si nu ai casti in urechi auzi tot felul de conversatii....din acest motiv am decis sa imi bag castile de la MP3 in urechi si cu Alifantis si Baniciu  gadilindu-ma placut la sufletel si cu gandurile mele...Nu imi place  tristetea de pe chipurile oamenilor, nu mai vezi un zambet, nu mai vezi gesturi tandre intre indragostitii din metrou...:( sau poate doar eu caut rozul unde nu e pentru ca eu vreau sa vad totul roz...sa ma gandesc ca totul este frumos, ca intr-o zi zapada se va duce si va fi frumos si soare..asa e si cu proleme noastre....suntem ingreunati de ele dar cum incep sa se rezolve credeti-ma ca o sa ne simtim mai usurati, mai frumosi, mai buni....trebuie sa gandim optimisti si sa spunem, asemeni lui Mircea Baniciu, "Merg mai departe!"....

Azi am trecut pe la Insomar sa imi iau ceva acte si mi-am revazut vechii colegi, ce a mai ramas din ei, ne-am pupat si am mai rememorat cateva  ghidusii facute pe holurile alea....Se citea ingrijorarea si pe chipurile lor, neputinta pentru mai mult, data fiind situatia de criza ....

Am alergat prin zapada...m-am bucurat de un parculet micut cu multe leagane..ma gandeam sa incep sa arunc cu zapada in sus..dar ma gandeam ca ma vad noii vecini si sa nu ...isi formeze o parere gresita!

Mai bucuroasa azi, mai plina de ganduri optimiste si hai, uite acolo in viitor se vede ceva frumos si de bun augur!

Pofta Buna!

Dragii mei va anunt ca am gatit prima oara in noua mea bucatarie:) E mai micuta si uneori mai uitam unde am pus aia, aia sau cealalta dar dupa cum stiti....de la o varsta mai uita omul:)
Asadar azi am facut piata (.si am avut si companie :)  ) iar dupa aceea m-am apucat de gatit o ciorba si o tocana..deh..vorba cuiva drag: : "Stie moldoveanca" :))))))
 O sa va mai tin la curent cu noile mele actiuni prin casa si mai ales cu acomodarea.
 La capitolul asta stau mai greu dar muncesc sa fac si sa reusesc ceea ce fac:)
Va pup, fug inapoi la oalele de pe foc sa adaug ultimele lucruri: verdeata :)

Prima Ninsoare, prima luna..prima duminica

De dimineata a inceput sa ninga in Bucurestiul asta negru si trist...Au trecut si sarbatorile astea , atat de comentate , asteptate, planuite....La mine anul acesta nu au fost nici asteptate, nici planuite..(Ah! mint..am planuit sa le fac singura, deci si acesta poate fi numit plan). Mi-am pus o dorinta la mijlocul noptii si apoi am plecat spre pat, acolo unde am si stat pana la 12 nopatea....
 Imi place agitatia celor din jurul meu..in anii precedenti si eu eram la fel si probabil la urmatoarele iar voi face planuri, iar voi pleca...
 Anul acesta de sarbatori am fost singura si am resimtit singuratatea precum un brad ramas necumparat in noaatea de Ajun de care toata lumea fuge, nu il vrea, nu va primi beteala, cu oameni care trec pe langa mine si ma injura ca le stau in cale, ma injura ca am crengile lasate..sau rad de mine ca sunt acolo, fara nimeni interesat de mine. Am simtit asta de cand au inceput "sarbatorile" si acum nu o fac pentru ca vreau sa imi puneti beteala, sa ma luati in casle voatre...am avut unde merge, au fost persoane care m-au invitat sa merg si de Craciun si de Revelion dar nu am vrut... Nu am simtit ca sunt in stare sa fiu Simona aia care rade, glumeste si lasa de inteles ca totul este frumos cand in interiorul meu doar eu stiu ce ma doare, cat ma doare si cum sunt.
 SInguratea este benefica..dar se spune ca nu pentru mult timp sau Paler spunea ca doar cel care intra in casa si nu are cui spune buna seara este indreptatit sa vorbeasca despre singuratate...eu ma simt cam asa..singura..singura si iar singura... mai stau pe la prieteni cateva ore, mai rad si mai glumesc dar mintea imi fuge..alearga spre zilele de vara....spre gandurile mele..intrebari fara raspuns si probabil si raspunsurile daca vor veni intr-o zi nu vor fi cele pe care le doresc, nu vor fi cele pe are le astept...
Vine un alt an peste noi, cu bocanci cu tot, cu lunile lui cele 12, cu cele 365 de zile , fiecare cu un rasarit si un apus, cu cele cateva prietenii acumulate si mesaje de sprijin, poate si cu un job nou ca deja sunt la limita nebuniei vis a vis de partea financiara...si daca vine ce? Eu nu il vreau..sau il vreau dar ca in visele mele de copil tampit...cine spune ca trebuie sa ii acordam prezumtia de cel mai frumos an?..cine spune ca trebuie sa ne asteptam numai la lucruri bune?......Eu astept de la anul asta sa mi se implineasca o dorinta..si daca se va implini ea toate celelalte vor veni de la sine..astept anul asta sa fie tot 4 anotimpuri, sa fie tot de 365 de zile, sa am toti prietenii langa mine, sa ma simt bine in vizitele la bacau, sa colind prin tara si prin lume...da, asteptari pe care le am de cativa ani buni si mai greu sau mai usor reusesc sa le fac reale..
Gata..uite ca am acceptat si sosirea anului 2010, ma pregatesc de el cum stiu si ii spun "Bine ai venit!" dar  inca nu pot sa ii si zambesc..voi face pregatiri serioase!

Vineri, 13!

 Mereu auzeam ca marti are 3 ceasuri rele, ca vineri 13 e zi cu ghinion, ca  nu e bine sa faci aia ca aduce ghinion, ca daca iti taie calea o pisica ai ghinion, ca nu e bine sa stergi masa cu hartia, ca nu e bine si iar nu e bine....superstitiile astea ne ghideaza mai mult sau mai putin pe fiecare. Eu sunt si nu prea, dar recunosc ca in anumite momente chiar ii tarai si pe altii dupa mine sa procedeze cum scrie la "cartea"
 data din gura in gura intre generatii:)
De cate ori am vrut sa imi fie viata frumoasa, recunosc ca am ales calea cea mai usoara; viata radea de lacrimile mele, in neptutinta de a intelege daca am gresit si unde. Pe un drum batatorit viata nu e frumoasa, e de o banalitate oarecare si la indemana oricui. Nirvana nu e pentru toti, drumul e destul de greu, urcusul cu talpile sfasiate de maracini, lacrimile amestecate cu sange si sudoare fac omul frumos si viata ia forma chipului si asemanarea lui.
Cred ca viata ar fi si mai frumoasa uneori daca am lasa superstitiile undeva in spate, subconstientul sa nu ne influenteze si mai ales sa ne uitam la faptele si actiunile noastre, sa stim ca, in consecinta, asa cum ne asternem asa dormim. Uneori cand imi pun lenjeriile care imi plac ( cele cu delfini) ma simt foarte bine, am un tonus ridicat si dorm ca un ingeras in faldurile facute de ele, in mirosul de curatenie.....
Incepe week-endul si se preconizeaza un weeknd incarcat.. Cu anumite intalniri, anumite vizite si anumite impliniri de dorinte:)

Uite asa!

Azi m mers destul perpedes. Am avut eu ambitia asta sa merg pe jos si mai aveam si laptopul in spate..dar atat de frumos era afara...si atat de cald era soarele incat am sus ca nu vreau sa ratez ultima zi perfecta de toamna...iar daca va fi si maine una o sa scot rolele din dressing si o sa dau o fug sa trezesc frunzele din parc.
Mi-ar fi placut sa fie vara, sa fiu intr-una din rochitele mele, sa simt asa, putin cate o adiere de vant si sa devorez o inghetata...
Vara asta nu a fost una frumoasa....au fost mai multe tristeti decat bucurii in ea...La inceputl verii il cunosteam pe Silviu...si totul imi promitea o vare superba..dar spre sfarsitul ei s-a dovedit ca a fost o iubire de-o vara...si apoi ghinioanele au urmat asa..in lant dar sunt multumita ca Dumnezeu nu m-a lasat sa clachez si mi le aranjeaza pe toate incet si frumos, calm si in ordine si le contureaza frumos!

P.S. Anonimilor mei: sper ca nu va intristati prea rau ca am revenit la cerut e-mailul pentru comentarii dar unii se pare ca cei 7 ani de acasa i-au petrecut prin mahala..si nu cred ca au ce cauta aici!

Bucurii mici si mari

Dupa o noapte foarte agitata, in care am visat mii si mii de porcarii...am vazut ca una din floricele mele a inflorit! Si sunt atat de happy!! O fi inflorit ca ii place noul look al camerei? sau a inflorit ca ma iubeste? he he he..
Cred ca a fost agitata noaptea ca am dormit pe un pat nou....cam scartaitor ce-i drept!..dar ne descurcam noi:))))))

 

Si am uitat sa va spun ca imi pregatesc conditia fizica pentru ski:)))

Voi stiti cum e?

Ati avut stari de alea ciudate, goluri in stomac si sa nu  iti dai seama de ce....sa ai o stare foarte foarte ciudata, sa fii agitat si sa nu iti gasesti linistea....
 O durere in tot corpul.......

Asa ma simt eu azi.....