Ignoranta si nepasare

Cam asa ma simt in ultima vreme, intr-o stare de ingoranta si nepasare, o stare care se accentuiaza. Nu mai vreau sa stiu de multi oameni care ii stiam aproape, nu mai vreau sa fiu eu cea care sar mereu si imi spun parerea sau ma las pe mine pentru altii pentru ca, am observat, ca acele persoane cand le este bine uita de momentele alea, am observat ca pentru unii sunt acolo doar cand au ceva pe suflet si nu mereu, asa cum sunt ei pentru mine. A venit la un moment dat intrebarea, din partea multor cunoscuti, de ce nu mai sunt mereu activa pe net, de ce nu mai dai email, de ce nu mai scriu...intrebare dupa ceva luni in care eu am decis sa astept un semn de la ei. Daca ei nu au dat nici un semn, daca ei nici macar un mesaj nu au dat...eu de ce sa dau? Mereu eu am fost cea care am dat, cea care am incercat sa fiu acolo...acum mi s-a luat, efectiv in rest, nu mai vreau sa stiu...au ramas putini oameni din tara cu care vorbesc, au un loc acolo, special si mereu va fi acel loc pentru ei! Fiecare isi urmeaza viata si asta am si eu de gand sa fac si o voi face cum stiu eu mai bine!

Mai am putin si iar aterizez pe meleagurile natale..nu stiu cum se face ca merg numai pentru evenimente triste ( pomeniri)....as vrea si un motiv ferici sa merg acasa, dar am si bucuria ca imi voi revenea oamenii dragi, oamenii care pentru mine inca mai inseamna ceva, oameni care stiu ca daca ii sun maine imi raspund si imi vorbesc...

Azi este si ziua unei persoane speciale pentru sufletul meu, o persoana care mereu va ocupa un loc aparte in sufletul meu, chiar daca drumuriile noastre au fost tangentiale la un moment dat...chiar daca, din pacate, nu a fost sa fie, va fi acolo mereu si cand imi amintesc de acea perioada zambesc si imi spun: "A fost minunat!"...Stiu ca imi citesti blogul, presupun ca stii ceea ce am scris mai sus si stiu ca si pentru tine a fost o perioada minunata! Sa ai parte de tot ce visezi! La multi ani!
P.S. Iti mai aduci aminte melodia de mai jos?
P.S. 1 I miss you:)

Update!

Stiu ca am lipsit miercuri de pe blog..dar credeti-ma ca nu am mancat carne..de fapt nu stiu daca am mancat ceva, cred ca unghiile si ceva nervisori dar asa e in viata..mai avem si zile de acest gen, nu putem fi mereu high:)
Azi ma simt bine..poate si soarele asta care imi face cu ochiul, poate si faptul ca vine un week-end luung si plin de activitati, poate si pentru ca urmeaza a avea loc ceva schimbari prin viata mea pana la finele anului..se apropie si ziua mea si e prima data cand o sarbatoresc departe de tara...mi-ar fi placut sa merg la munte iar cu prietenii, sa ne dam pe gratare si pe JB-uri..dar ei sunt acolo, eu sunt aici si uite asa am invatat ceva : Prietenii se pot lega peste tot iar daca cele vechi se simt incomode si nu mai vor sa isi ia straie noi sa fie bine...raman acolo, uitate in cutiile cu amintiri!
Dar cum va spuneam, eu sunt fericita azi, zambesc de spui ca sta cineva cu o pana la talpa mea si ma gadila.. Sa aveti un week-end frumos si voi!!! Si zile pline cu soare! Si zambete multe pe buze!! Si oameni frumosi pe langa voi! Si dragoste multa! Si surprize placute!!!

Iar ploua

si gandurile mele sunt imprastiate....mi-am dat seama ca cel mai crunt este nu sa dezamagesti pe cei din jur...cel mai crunt este sa te dezamagesti pe tine insuti...sa iti dai seama ca esti precum un aliment perisabil...si Doamne, ce mai ploaie si furtuna e afara, copacii au ramas goi, frunzele aramii, intr-o ultima suflare, au parasit trunchiul casa...uite de aia spun eu ca octombrie este trist....uite de aia am spus eu ca in octombrie lumea hiberneaza..si uite asa, in primul meu octombrie din Dublin, am mai invatat ceva! Nu va spun ce...si nu o fac din lipsa de demnitate..o fac pentru ca de cele mai multe ori lucrurile nerostite valoreaza mai mult in sufletul celui care le pastreaza!
Pentru mine octombrie nu a adus niciodata ceva bun, mereu a fost sub auspiciile lucrurilor rele...mereu octombrie m-a facut sa spun gata, stop, sa sarim peste aceasta luna....imi place doar ultima zi ..cand este ziua cuiva foarte drag mie, unchiului meu...In rest doar covoare de frunze, contradictii langa o linie de tren, banca pe marginea drumului luata ca scop precis de a pune capat socotelilor....spitale si deziluzii....m-as fi mirat ca acest octombrie sa fie altfel...nici macar kilometrii distanta de Romania nu reusesc sa alunge blestemul....
Totusi, cumulat peste toate, in luna asta am cunoscut oameni frumosi, oameni pe care ii iubesc, mi-au dat sentimente si emotii uitate de luni de zile...unele senzatii chiar de ani si pentru asta le multumesc...
Dar si anul acesta octombrie a ramas repetent...si anul asta octombrie nu mi-a demonstrat ca merita....ceva! Mi-ar placea sa imi trec corijenta ....dar din pacate nu am invatat sufiecient de bine! Si cand ma gandesc ca la scoala luam premii si diplome....AMINTIRI!!! La urma urmei asta suntem si noi pentru cei de maine...

Raceala de Irlanda

Eh uite ca inca mai am probleme de acomodare cu clima dublineza;) M_a lovit o raceala atat de rau..ca abia ma tin pe picioare..dar nu ma las eu doborata de ea! Noroc cu Rodicuta care m-a tratat ca pe un copil, mi-a umplut buzunarele cu pastilute si m-a tinut sub stricat ei observatie! Ce bine e sa fie cineva sa aiba grija de tine:)
Sa ne auzim sanatosi!:)

Toamna pe ulitele Dublinului

Ma apasa pe umeri frigul si toamna! Le pun in rucsac si le rog sa mai stea acolo putin dar nu stiu cum se face ca noaptea ies si iar se strecoara afara si de dimineata iar alerg dupa ele toata ziua aproape sa le prind! Ma mai alinta soarele prin geam si imi ridica putin ochii de pe word-uri si pdf-uri... Dulceata de nuci este pe terminate, am apucat sa strecor un borcan cand am plecat de acasa..as fi luat tot ce era in beciul mamei dar le-am lasat acolo in speranta ca o sa ma intorc undeva la iarna, sa ma asez pe scaunul meu din bucatarie, sa imi pun o felie de paine cu unt si dulceata, sa beau o cana de lapte cald si proaspat cerut peste gard de la vecina noastra, ca nana a plecat sa se vada cu tata si bunicii mei....
E frig! Atat de frig ca pana si melcii s-au ascuns iar frunzele migreaza! Culoarea aramie este invaluita de un vant puternic si vartejul facut de frunze loveste....Simt cum optimsim ul vrea sa se strecoare sa isi ia o mica vacanta dar il prind mereu, il iau de codita facuta din spicele de grau si florile de mac si il bag inapoi in buzunarul sufletului! Imi repeta ca ii este greu sa fie acolo pentru ca nemultumirea si dorul il deprima si ca mai bine isi ia vacanta sa pleca la Lisabona! EI si atunci ma enervez si ii spun ca doar impreuna mergem la Lisabona! L-am pus la adapost pentru cateva zile, zile in care incep sa ma pregatesc pentru un eveniment organizat de ziarul nostru pe data de 5 noeimbrie....5 noimbrie??????????????.....adica luna noiembrie este atat de aproape? Adica iar imbatranesc? Da, bine, bine....sunt mai inteleapta cu un an, ma loveste usor peste orgoliu varsta.... Da..de azi intr-o luna mai adaug ceva la suma aia care nu ma caracterizeaza ca si varsta! In interior inca ma simt ca un copil, ma alint si cred ca toata lumea merita o sansa si visez cu ochii deschisi la o lume frumoasa, buna si sincera......Vise....Nu?

Dor

Azi dimineata mergeam agale spre munca...este frig aici, este frig si picioarele imi calca pe frunze cazute de toaman instalata de ceva timp aici! Saptamana trecuta a fost chiar cald, frumos..dar aramiul copacilor mi-a dat de inteles ca toamna e cea care stapaneste natura! E prima mea toamna aici, e prima mea toamna in care nu o sa vad padurile din preajma statiunii Sinaia, cand nu o sa miros toamna in Herastrau sau in Cismigiu... Mi-e dor de un week-end la munte, mi-e dor de Cota 1400..mi-e dor de tara mea...si chiar daca aici sunt prinsa in foarte multe activitati acum lacrimile care imi sunt in coltul ochilor si care pleaca sa coboare spre barbie nu le pot opri!...Mi-e dor de atat de multe lucruri si nici macar nu am in bratele cui sa ma cuibaresc si sa imi spuna va fi bine,....

Raportare 8 luni de Irlanda

Da, nu ma intrebati cand, cum si de ce dar au trecut 8 luni de zile de cand sunt in Irlanda! Maine ma pregatesc sa merg spre tara, spre casa, spre prietenii mei! Nu stiu, inca imi simt sufletul acolo, cu prietenii mei, cu familia mea..aici ma simt doar intr-o perioada de trecere...Sper sa imi treaca starea asta si dupa o perioada sa pot sa spun acasa aici, in Irlanda.

Am plecat din Bucuresti cu foarte multa bucurie in suflet, convinsa ca vin aici si fericirea va fi la picioarele mele, fericita pana in varful degetelor de la picioare si convinsa ca anul asta o sa fie cel mai frumos an! Ajunsa aici..am descoperit o alta fata a barbatului pentru care am lasat totul in tara si am venit aici! Din omul maleabil care dadea de inteles ca este a devenit omul care imi controla miscarile, omul care ma intreba cu cine vorbesc, dar de ce vorbesc cu prietenii mei din tara, aia sa ramana acolo....in conditile in care el nu avea NICI UN PRIETEN, ca de ce ma consum ca a facut vara mea nu stiu ce, ce? ea e acolo, eu sunt aici! Aici suna ca si cum eu as fi intr-un bol de sticla unde totul era roz. La inceput a fost greu, am spus ca poate realizeaza si el..dar se pare ca era mai important sa fie mereu ceva de baut in casa si pe contul lui de la Paddy power ceva decat sa facem altceva cu banii....Cand i-am vazut hainele, am decis brusc ca trebuie sa mai umblam putin la garderoba lui si astfel intr-o zi la cumparaturi reusesc sa ii iau o geaca si un hanorac, dar ii spun ca saptamana respectiva nu mai baga bani la pariuri....ei bine, cum nu m-ati auzit voi, nici el nu m-a auzit! Iesea sa cumpere ceva si mereu mai venea si cu altceva peste, in conditiile in care nu ne permiteam sa ne facem poftele...ca si eu proaspat venita in Irlanda va dati seama ca tare mi-ar fi placut sa fac un tur de magazine, un tur de cofetarii, un tur de patiserii....chiar sa ies intr=un pub! Nu, asa ceva nu a existat cat am stat cu el...Nu am vazut cum arata un Pub decat de afara...DAr..au trecut, intr-o nopate mi-am facut curaj si am plecat spre nicaieri, nu stiam pe nimeni aici, nu aveam nici macar o persoana pe care sa ma pot baza, o singura persoana care o cunoscusem de cateva zile si care ar fi putut sa imi spuna: Nu te primesc! Dar mi-a demonstrat ca se poate prietenie si in cateva zile....Este persoana pentru care voi avea mereu respect si sper cand are nevoie sa fiu langa ea, cand are nevoie de sprijin sa i-l ofer! Pentru ca asta a facut ea pentru mine, pentru o straina! Prima zi cand am ajuns la ea in casa, am inceput sa plang, eram depresiva, eram down si nu stiam ce sa fac, incotro sa o iau...
Acum, pentru el, cea care eu am renuntat la tot sunt doar " o tipa care avea nevoie sa isi faca pps", sunt doar "una"....nu ma deraneaza atat de tare acest lucru cat faptul ca nu realizeaza ca eu am renuntat la viata mea pentru el....si el in loc sa se straduiasca sa faca sa mearga o relatie el isi baga...ma abtin ca nu e frumos!!
Da, timpul a trecut, mi-am format prieteni, cunostinte, oameni pe care ii pot suna si intreba daca am o problema...am inceput sa cunosc viata de emigrant, sa o simt, am inceput sa stiu ce inseamna sa iesi la o bere inbtr-un pub, sa mergi sa mananci intr-un restaurant si mai ales sa pot zambi iar, fara sa ma gandesc la cele 3 luni negre si de cosmar!
Plec acasa! Plec sa imi vad orasul adoptiv, plec sa imbratisez oameni de al caror dor am simtit ca ma topesc, sa ma arunc in Marea Neagra si sa ii marturisesc ca inca o iubesc, chiar daca vara asta nu am fost toata vara la ea....sa merg la capataiul celro care nu mai sunt si sa le aprind o lumanare....Da, e crunt dorul de tara, e crunt sa fii pelcat de langa cei dragi!!!
Ma opresc acum din scris deoarece monitorul a devenit incetosat ......

... de toamna

Se asterne linistea si norii isi iau in primire cerul in fiecare zi! Totul este mohorat si probabil si starea de spirit a celor din jur este la fel...dar la mine s-a accentuat o stare de bine.

Motive deosebite nu am, da..sunt fericita ca sunt sanatoasa, ca pot sa zambesc si ca am oameni langa mine...

Toate sufletele isi fac canoanele, in felul lor, dupa mintea si cerul lor. Cu cat mai multi pasi faci, cu atat ti se da mai mult, cu atat ti se arata mai mult.

Totul se intampla pentru un motiv, iar cand ajungi sa simti asta cu toata fiinta ta, lucrurile se simplifica pana la nucleu, incepi sa vezi lumina, incepi sa te hranesti cu substanta.

Cui ii e frica de cer? Doar aceluia care nu a invatat zborul.

“Da-ti drumul si crede, nimic rau nu ti se va intampla!”

NORI GREI

Cerul este gri, s-a dus cu bleu-ciel si cu raze de soare obraznice dare iti bateau in geam. Este frig, este urat, este mohorat si natura se pregateste sa moara; copacii raman goi, iarba se ascunde pana la primavara, florile hioberneaza, roadele sunt culese si puse in camara pentru la iarna.

Fara sa ne dam seama, aproape a trecut si anul asta, fara sa ne dam seama am mai mancat cateva luni din viata noastra si si am mai pus la sufletel cateva cutiute cu amintiri. Toamna se numara bobocii...eu am numar in plus unii, in minus altii dar la fiecare a fost dupa bunul plac si mai ales dupa deciziile proprii. Nu imi pare rau de cei care nu mai sunt in curtea mea, nu meritau sa fie si mai ales nu au fost demni de increderea mea, au insiruit povestile din noapte si secretele mele ca si cum as fi vrut sa apara undeva pe prima pagina intr-o publicatie..daca as fi vrut asta ma strofocam putin si mi le punea Dede pe Can-can =))


Starea mea nu stiu care e, ma simt sleita de puteri dar cu dorinta de a face multe lucruri, ma simt adormita si obosita dar in acelasi timp as pierde ore cu prietenii vorbind, la un ceai cald sau un vin fiert. Aseara am iesit iar cu fetele si a fost ok, ne-am mai ametit noi putin pe Lipscani cautand ceva care sa ne placa dar pana la urma am baut un honey-bunny si am plecat spre casa, pe la 3 noaptea am ajuns si noi acasa..cuminti si obosite.

Cuvinte

..le dau pierdute..mi-am cam pierdut cuvintele in ultimul timp, m-am cam pierdut pe mine si restul bagajelor pe care le aveam...incerc sa recuperez zambete si clipe de optimism. Ma cufund incet iar in tacerea aia crunta si molateca. ANul asta nu am dansat in frunze, nu m-a lasat vremea asta urata, nu am simtit toamna ca am trecut direct un Ugg-uri si palton, nu am fost sa imi iau ramas bun de la aleeile din parc pline cu frunze..sa le multumesc frunzelor pentru umbra oferita pe parcursul verii, pentru adierea oferita cand ma simteam singura si ma duceam in parc...

O sa incerc sa caut cuvintele, daca le gasesc o sa ma folosesc de ele, daca le vad o sa strig dupa ele! Pana atunci...sa nu raciti! Ca eu am lasat, oarecum, in spate si o raceala!

Frunze libere

...le vad cum danseaza in aer si ma amuz privindu-le. Nu au drum lung de parcurs pana pe pamantul mustit de apa dar totusi o fac intr-un mod deosebit, cu o anumita franchete. Ma apropii de ele si incerc sa le ascult freamatul, sa aud ce spun..sunt curioasa care ar fi cuvintele lor de ramas bun catre cel care le-a fost luni bune alaturi...de fapt la ele viata se numara in zile, saptamani si luni...si totusi pleaca cu demnitate! Se astern pe pamant si il acopera ca un covor.si stiti de ce? ca sa ne simta pe noi, oamenii mai aproape cum le atingem cu picioarele noastre grabite, cu gandurile noastre atat de incurcate, lipsiti de mila si mai ales de interes sa ne oprim putin sa ne uitam la ele si sa spunem ca a venit toamna...
 Toamna nu se numara printre favoritele mele...sincera sa fiu cred ca nici nu stiu sa raspund care anotimp imi este preferat.dar stiu ca toamna ma intristeaza putin deoarece natura moare,oamenii sunt tristi....nu ma regasesc in toamna, desi, sunt si eu mai mereu o toamna trista in interior...Ma bucura lucruri atat de marunte si ma intristeaza lucruri si mai marunte...mi-e mila de trandafirii lasati la mama in curte, pe care i-am mirosit inainte sa plec..pentru ca stiu ca nu traiesc decat zile...mi-e mila de muscata, pe care cu atata mandrie am schimbat-o intr-un vas mai mare, care in curand nu va fi decat amintire....mi-e ciuda pe mine ca inca nu constientizez ca sunt singura, fara nimeni si nimic, ca niciodata nu voi mai simti brate familiare in juru-mi care sa ma incurajeze....Ar trebui sa cresc! Ar trebui sa stiu ca sunt suficient de puternica sa trec peste, sa fiu suficient de matura sa ma gandesc la mine ca la un tot, fara radacinile din Bacau si sa imi impun sa incui acolo sentimente de frustrare, complexe, dureri si doruri, intrebari si neintelegeri.
 Am in jurul meu prieteni-oameni straini mie pana nu demult- care totusi ma rasfata cu o vorba, oameni care ma alinta cu un suras, care imi acorda increderea lor si care ma fac sa ma simt bine....mi-am construit lumea mea in jurul meu si sunt mandra de ce vad cand deschid ochii..am oameni buni langa mine, am oameni dragi si oameni simpli, ei sunt PRIETENII MEI....e drept ca mai sunt si cativa care nu prea au ce cauta, dar sunt prea eleganta sa le spun sa plece...ii las sa vada singuri ca ne despart diferente de gandire, de conceptii, de respect si de principii....Si nu imi place cand sunt mintita..si da...nu imi place sa spun ceva si sa mi se nesocoteasca parerea....toti cei din jurul meu stiu foarte bine ca sunt destul de pornita pe dreptate si pe bun simt...si ca pentru oamenii de care imi pasa mai greu ma las doborata....
 Pornisem de la toamna...de la frunze, de la moarte, despartire, singuratate si am ajuns la prieteni...nu pot decat sa ma bucur! inseamna ca nu voi putea niciodata sa ma simt mai singura decat sunt pentru ca am prietenii langa mine, nu ma doare o despartire pentru ca am uitat sa iubesc sau mi-am blocat canalul ala de ceva vreme....si sunt norocoasa ca am oameni dragi in suflet...chiar daca e criza, chiar daca am datorii, chiar daca ma lupt sa ies la suprafata stiu ca ii am pe ei acolo...si mi-e bine! si ma iubesc pe mine, ii iubesc pe ei...deci mai stiu sa iubesc oamenii.