Prietenia nu este un drum cu sens unic

 Nu este un loc în care unul oferă, iar celălalt doar primește. O prietenie reală se construiește în doi, din pași egali, din implicare reciprocă și din dorința sinceră de a vedea și a fi văzut.
Pentru că, în esență, asta ar trebui să fie: doi oameni care se observă unul pe celălalt. Care se ascultă. Care nu sunt acolo doar când au nevoie să se descarce, ci și atunci când celălalt are nevoie de sprijin. Nu este despre cine suferă mai mult, cine este mai puternic sau cine are mai mult de spus. Nu este o competiție.
Într-o prietenie autentică nu există invidie. Nu există comparații. Nu există acel „eu sunt mai bun” sau „tu ești mai slab”. Există susținere. Există înțelegere. Există spațiu sigur în care poți fi tu, fără să te simți judecat sau insuficient.
Dar adevărul, uneori incomod, este că nu toate prieteniile sunt echilibrate. Și nu toate merită salvate cu orice preț.
Există momente în viață când trebuie să recunoști că ai oferit prea mult și ai primit prea puțin. Că ai fost acolo de nenumărate ori, dar când a fost rândul tău… liniște. Și atunci apare întrebarea firească: ce rost mai are?

Se spune că oamenii se schimbă. Poate. Dar există și acele situații în care schimbarea este doar la suprafață. Exact ca un șarpe care își schimbă pielea, dar rămâne același. Iar dacă cineva te-a rănit o dată, de două ori, de trei ori, poate că nu mai este despre greșeli… ci despre un tipar.
Și atunci, da — devine sănătos să nu mai oferi încă o șansă.
Nu pentru că vrei să creezi dramă. Nu pentru că vrei să demonstrezi ceva. Ci pentru că alegi, în sfârșit, să te alegi pe tine.
În ultima perioadă, am ales să mă distanțez de anumite persoane — unele foarte apropiate, altele mai puțin. Nu a fost o decizie impulsivă și nici una ușoară. Dar a fost necesară. Pentru că am realizat că acele relații nu mai aveau echilibru. Erau construite doar din direcția mea.
Și o prietenie nu poate exista așa.
Am ales să las spațiu. Să nu mai forțez. Să nu mai trag de oameni sau de relații care nu vin natural și din partea cealaltă. Am ales să îmi prioritizez nevoile, liniștea și standardele.
Pentru că, da — chiar și într-o prietenie, fiecare dintre noi își dorește să primească ceva. Nu din egoism, ci din nevoia firească de reciprocitate.
Iar atunci când simți că ai oferit constant mai mult decât ai primit, când nici măcar o fracțiune din ceea ce ai dat nu se întoarce… poate că răspunsul este deja clar.
Uneori, cea mai sănătoasă formă de respect — față de tine — este să pleci.

Când curajul tău îi face pe ceilalți să se retragă

 Există momente în viață când curajul de a fi tu însăți vine la pachet cu pierderi neașteptate. Nu doar

un partener sau o rutină, ci și oameni pe care îi credeai aproape pentru totdeauna.

După divorț, am început să-mi construiesc o nouă viață. 

A fost greu la început — o alta dinamica a casei, nopțile în care nu știam dacă am făcut bine sau rău. Dar, treptat, am început să respir altfel. Să redescopăr bucuria lucrurilor simple: un zbor către o destinație nouă, o cafea băută în liniște, un apus văzut fără grabă.

Și, în tot acest proces, am observat ceva dureros: unele prietenii s-au schimbat. Oameni care altădată îmi erau confidenți au început să se răcească, să evite conversațiile, să tacă atunci când povesteam despre cât de rau sau de bine mă simt.

La început m-am întrebat ce am greșit. Apoi am înțeles: nu greșisem nimic.

Unii oameni nu pot privi fericirea altcuiva atunci când nu au curajul să o caute pe a lor. Pentru unii, libertatea mea a devenit o oglindă în care nu se simțeau pregătiți să se privească.

Eu am făcut pasul pe care și-l doreau, dar nu-l puteau face. Am avut curajul să spun „gata”, să aleg liniștea în locul compromisului, să-mi asum singurătatea ca pe o etapă de creștere, nu ca pe o pedeapsă. Și asta a fost prea mult pentru unii.

Dar am învățat ceva esențial: când îți schimbi viața, nu doar tu te transformi — și relațiile tale o fac. Unele cresc odată cu tine, altele se ofilesc. 

Nu pentu că nu ar fi existat iubire, ci pentru că vibrațiile voastre nu mai sunt pe aceeași frecvență.

Astăzi, privesc acele prietenii pierdute cu recunoștință, nu cu amărăciune. Au fost parte dintr-o etapă care m-a format, dar nu din cea care mă definește acum.

Am învățat că e în regulă să merg mai departe. Că nu trebuie să te scuzi pentru fericirea ta. Că nu e arogant să fii bine — e o formă de recunoștință pentru viață.

Adevăratele prietenii rămân lângă tine chiar și când alegi alt drum. Celelalte… se risipesc atunci când lumina ta devine prea puternică pentru umbrele lor.

Și e în regulă.

Pentru că, la final, nu pierzi oameni — câștigi liniște.

Putin soare

Stiu ca iarna se spune ca soarele este cu dinti, ca primavara e mai frumos soarele ca ajuta si ghioceii sa isi scoata capul din zapada, dar la mine a inceput sa dea soarele pe strada de cum a inceput 2013 sa isi faca simtita prezenta. Timid, doar cateva raze, dar ce pot sa cer mai mult?? Anul abia a inceput si eu sunt atat de optimista, atat de multumita de toate lucrurile care se intampla in viata mea si de oamenii care am reusit sa ii am langa mine!
    Pe strada mea era o nunata de gri din care, probabil, ca evitam eu sa evadez. Ma tineam oarecum legata de ea, de frica de a nu ma dezamagi pe mine, de a nu dezamagi pe cei din nur dar am decis sa ies din cochilie si sa privesc in jur, sa zambesc si sa las lucrurile bune sa se intample, sa gandesc pozitiv si mai ales sa realizez ca merit si lucruri bune!
   Va las acum cu o melodie minunata, melodie primita cu dedicatie de la o persoana care a inceput sa castige un loc special pe strada mea!

Zi de luni, dupa week-end

Asa cum am promis, cand sunt in autobuz va mai si detaliez cate una, alta:)
Prima saptamana din 2012 s-a dus..si uite asa vor trece si celelalte ...fara sa ne dam seama cand si, o sa ajungem acusica iar cu urari de sarbatori, colinde si cadouri.
La mine week-endul a fost frumos:) Cu un party surpriza pentru directorul de la radio, care a vazut cum arata coperta numarului actual intr-o forma inedita: pe tortul lui:))

Eu am fost cea care a trebuit sa il duc in locatie asa ca am inventat o intalnire de afaceri cu doua persoane ( din Germania si respectiv Austria) si uite asa am avut ocaza sa il vad si eu ( si nu doar eu) pe dnul director la palton, o tinuta eleganta, cu mapa dupa el..ii sta bine, cred ca o sa inventez mai multe intalniri de acest fel;)))) Petrecerea a fost frumoasa, am ras, am glumit, ne-am distrat, am mancat tort si am facut si poze:) Dupa seara de sambata ...parca m-a ajuns oboseala cumulata de ceva vreme ca, uite asa m-am trezit duminica la 12.03 minute si nu imi venea a crede...dar, cum nu imi place leneveala, am iesit si am mai vazut oamenii cu care nu prea apuc sa ma vad...si am mers la o prietena, am spus ca beau o cafea dar nu am mai apucat ca a trebuit sa fug, prin ploaie..nimic nou pentru Irlanda, la o intalnire in centru si apoi restul de 6 ore nu stiu cand au trecut..:)) Stiu doar ca am avut scortisoara pe capucino:) spre disperarea Larisei; apoi am mers si am vazut filmul " The girl with the dragon tatoo". Eram foarte curioasa sa vad cum e filmul in comparatie cu cartea, carte pe care am devorat-o in vara; asa cum era de asteptat nu se aseamana prea mult, lipsesc anumite pasaje din carte, dar a fost buni filmul, mi-a placut:)
Si uite asa am stat cu fetele mele, Claudia si Larissa, pana pe la 9 in oras:) si nu ma intrebati cand a trecut timpul ca nu as putea sa va spun:)
Ehe..si uite asa mai intram intr-o noua saptamana..iar alergatura, iar ameteala, iar oboseala....dar asta e viata..cu timul care trece, cu zile care iti plac, cu lucruri noi pe care le afli si care te dor.. cu oameni care oarecum te dezamagesc, cu oameni care oarecum te apreciaza...si totusi...Simona merge inainte:) Sunt prea puternica sa ma mai las lovita de mici prostioare:)

Strafulgerare!

Uitandu-ma in urma si tragand linie mi-am dat seama ca anul 2011 a fost cel mai putin productiv pe blog,.Adica dom`le chiar am tras chiulul si cu toate astea..am vizitatori zilnici si sunt cateva zeci:) Asa ca am decis sa fie un blog in care sa scriu din autobuz. Adicalea si asa fac undeva la 70 minute cu autobuzul, oricum imi scot notebook-ul pe brate, mai fac chiar si convorbiri cu camera..asa ca de ce sa nu scriu si in blog? Chiar asa, nu?
O sa incerc sa vad ce iese:) si poate chiar si cu poze:D privelisti de pe geamul bus-ului:)
Gata, ca trebuie sa cobor acum....

P.S. Inca mai am convingerea puternica si neclintita ca oamenii care te iubesc nu te ranesc, te ranesc acei care nu stiu sa iubeasca!

Alandala

Ce faci cand simti ca nu mai ai timp de lucrurile care inainte le amanai...spunand lasa, ca e timp?
Ce faci cand te rod cateva intrebari si, chiar daca raspunsul sta la cheremul tau, tu nu pui intrebarile...
Ce faci cand vrei sa cumperi vise, iluzii ?
Ce faci cand cuvantul dor sare din dictionar si se aseaza in sufletul tau? Si nici macar telefoanele, internetul nu il alina, pe el, pe dor, de oamenii dragi?
Ce faci cand primesti "lovituri sub centura" de la oameni pentru care, candva, in trecut, ai intors muntii si ai trezit ursul din hibernare?
Ce faci cand sufletele care le ai asezate acolo, in lacasul sfant al inimii, pleaca intr-o calatorie cu bilet one way?
Ce faci cand iti plang ochii, cand buzele iti zambesc si inima danseaza?
Ce faci cand vrei sa inalti un zmeu si nu poti pentru ca bate vantul asta prea tare?
Ce faci cand vrei o dimineata, o noapte, o pereche de brate, soapte frumoase, rasarit din mare si apus linistit?
Ce faci cand anumite promisiuni nu le poti tine, din motive independente de tine..dar tu ai vrea sa reusesti?
Ce faci cand orele trec si simti ca nu faci nimic, ca faci prea putin, ca parca dusmanul tau cel mai mare a devenit TIMPUL?
Ce faci cand seara, intre cearsafurile mototolite in jurul tau, transpiri si plangi si vrei sa ceri cuiva socoteala dar nu poti..nu iti poate raspunde...
Ce faci cand promisiunea unei prietenii vesnice este incalcata de o noua legatura...si cand simti ca iti este dor de acea persoana.......sa ii vorbestii.......sa plimbi printesa?
Ce faci cand simti chemarea muntelui, chemarea partiilor, chemarea unui vin fiert, baut la gura sobei, undeva in Busteni?
Ce faci cand nu stii ce sa faci?....

Miros de Craciun

M-am uitat in urma si anul acesta am fost foarte zgarcita in postari...probabil si pentru ca nu a fost un superb, a fost un an in care imi pusesem atat de multe sperante, aveam atatea planuri si aproape nimic nu s-a materializat. Nu sunt slaba...dar uneori ma ingreuneaza povara de pe umeri, ma garbovesc gandurile pe care le am si intrebarile la care inca mai caut raspuns...
A mai trecut un an si in suflet imi simt un gol..un gol pe care parca mi-e tot mai greu sa il acopar, un gol pe care nu il pot acoperi pentru ca imi doresc prea mult ceva al meu...sunt o romantica si da, inca mai cred in povesti frumoase, in intamplari ca in filme..cred in dragoste atat de mult si mai ales in suflete pereche...Intr-o zi de vara credeam ca l-am gasit..si am crezut asta mult timp si dupa ce el a plecat de pe drumul meu..m-am lasat blocata intr-un joc unde stiam ca voi pierde din start..dar asta este povestea vietii mele...imi plac lucrurle complicate si povestile unde stau si fac ipoteze si mereu, datorita lipsei de incredere in mine, parasesc si eu drumul si o iau pe trotuar .....
Ma gandeam sa ii scriu mosului ce imi doresc dar apoi ma intreb ce folos? Mosul stie ce imi doresc si mai stie si ca am fost cuminte! Mi-e sufletul impanzit de incertitudini, de decizii luate in trecut si de dezamagirile care au avut loc la mine in lacasul inimii.... Sunt o ghinionista in arta iubirii...si nu pentru ca nu stiu sa iubesc...nu pentru ca nu vreau...probabil pentru ca merg pe deviza sa dau totul fara a cere si fara a impune lucruri...si barbatii din ziua de azi se sperie...nu stiu...stiu clar ca anul ce se apropie de sfarsit nu a fost generos cu mine in imbratisari si cuvinte calde...nu a fost generos in dimineti cu zambet si soare..dar trebuie sa recunosc ca totusi mi-a dat..mi-a dat si zile in care nu am gandit si nu am disecat firul in patru, am trait momentele, m-am bucurat de imbratisari, de priviri dulci si soapte..si de o urare ascultata pentru prima data in viata mea, in zorii diminetii..o urare la care eu nu am stiu cum sa raspund si m-am facut ca nu am auzit pentru a-mi masca uimirea....am raspuns dupa ce m-am convins ca am auzit bine...
Da, Irlanda mi-a adus si lucruri bune..am cunoscut oameni si mi-am bucurat zilele cu vorbe calde si pline de dragoste din partea lor..dar lucrurile bune in Irlanda au inceput sa curga de cand m-am alaturat echipei de la Actualitatea Irl, cand am inceput sa ma dedic lucrurilor care ma fac sa uit de framantarile mele pana cand ajung acasa, intre cei patru pereti, prietenii mei cei mai buni. M-am implicat in resuscitarea comunitatii de romani din Dublin, am inceput sa ii scot sa ne distram, am inceput sa primesc aprecieri, am inceput sa fiu activa si sa ma gandesc cum sa fac sa ii bucur sa le mai alung dorul de casa, dor care la mine este atat de pregnant..... si pentru prima oara in viata mea eforturile profesionale mi-au fost rasplatite intr-o maniera la care doar visam...De ziua mea am avut cele mai frumoase moemente, cele mai mari emotii..un numar mare de oameni sa imi cante La multi ani, un grup de prieteni care sa aiba si ei lacrimi in ochi datorita emotiilor mele, o seara de duminica unde inima a inceput sa o ia la galop cand am vazut cati oameni au vrut sa imi spuna La multi ani si in privat...oameni care au venit acolo pentru ca imi sunt prieteni!!! M-am simtit ca un copil care era nerabdator sa ii imbratiseze pe toti, sa le multumesc ca prin gestul lor au reusit sa ma faca sa am un oarecare sentiment de acasa, sa mai uit de singuratate si sa ma gandesc ca totusi viata poate fi si frumoasa...

Sunt doruri care s-au mai stins, sunt oameni care au trecut in silenzio stampa de cand am plecat, sunt oameni care ma intreaba ce fac si apoi uita de mine cateva luni...am inteles ca este drumul firesc spre pierderea legaturilor, ca nothing lasts forever ....si lucrurile astea ma dor..daca in tara vorbeam aproape zilnic..aici daca vorbim o data pe luna..sunt persoane cu care nu am vorbit nici macar o data pe luna..dar viata merge inainte...eu raman aceeasi naiva care crede ca oamenii sunt sinceri, sunt directi, spun ce simt si isi deseneaza la o ceasca de cafea cu scortisoara gandurile, dorintele, poftele si actiunile...dar pe zi ce trece aflu ca nu e chair asa dar asta nu ma face sa ma schimb... asta ma inversuneaza sa arat ca bunatatea este o calitate de pe urma careia nu suferi mereu... poate fi o calitate care sa te faca sa vezi lucrurile mai frumoase, sa ai momente mai sincere, sa zambesti si cu sufletul si nu cu un zambet fortat si crispat...

Mai pot sa adaug ca exista si o luminita frumoasa in viata mea, precum o luminita de Craciun, intr-un brad frumos impodobit ...dar este luminita mea si o pastrez acolo....imi bucura inima in fiecare zi, ma face sa zambesc in fiecare zi, ma face sa ma ridic din pat dimineata binedispusa si sa privesc cu stoicism inainte...nu fac decat sa traiesc clipa, sa imi las gandurile sa concluzioneze ca cele mai frumoase zile din acest an au fost zilele cand o pereche de brate ma tineau in ele si era tacere intre noi... au fost cuvintele frumoase pe care mi le-a soptit...gesturile calde pe care le-am primit fara a le da explicatii, fara a le cauta logica....au fost frumoase..si m-au ajutat atat de mult sa ies dintr-o negura in care orbecaiam fara sa gasesc o cale de liniste...Iti multumesc pentru linistea pe care ai adus-o in sufletul meu macinat de vreme, iti multumesc ca azi, acum esti aici..pentru cat timp? pana cand? Nu imi pun aceste intrebari..nu vreau sa incep sa fac analize..am invatat ca cel mai important este sa traiesc clipa....intrebarile nu au ce cauta cand iti este bine....ele iti pot umbri starea euforica in care esti...iau ceea ce primesc cu amandoua mainile, cu zambetul pe buze si ma minunez ca se mai poate..credeam acum ceva vreme ca nu mai e posibil..credeam ca sunt un condamnat la vise..dar uite ca am inceput sa dasnez un vals si imi place...nu il stiu, nu l-am mai auzit dar orice vals se danseaza la fel... deci nu am cum sa gresesc pasii...las muzica sa ma conduca..spre ce? e un mister..dar cum spuneam...daca acum imi este bine...

11 luni

Da play la melodie si apoi...

Si as avea atat de multe de spus...si as avea atat de multe de impartasit..nu pot..stau si privesc..ma opreste ceva!

Alegeri....decizii...ganduri...iubire...drumuri....despartiri...dezamagiri...prieteni....prietenii rupte...prietenii care s-au racit....nopti de dragoste nebuna...dimineti cu lacrimi pe obraz...plimbari pe malul marii.....cafea in varf de munte pe un ger crunt...un drum pana la Sinaia...un pat care scartia....un rasarit de soare pe plaja aurie a Egeei.....plecarea definitiva a celor fara de care nu mai respir la fel...o ploaie de vara pe corpuri goale, obosite...dimineti in metrou furate....lanuri cu maci....cercei cu buburuze...475 de trandafiri....un La multi ani sub fereastra...un accident stupid....eveniment Buftea Media Pro...minciuni fara rost.....mii de intrebari nerostite....capucino cu scortisoara.....Cabana Schiorilor......Craciun 2005....5 noiembrie 2005...Muntele Rosu....Cota 1400....tort si ploaie....imbratisari de copil....seri minunate la fotbal....zile de vineri.....nopti in Twice...cantonamente....iluzii....dulceata de nuci...placinta cu mere, mango...plimbari in miez de noapte prin IOR, cirese amare, miros de iarba proaspat si un pahar de vin....menta.....Paris......dupa-amiezi fierbinti intr-un birou ....conferinta de la TTGB.....reportaj Antena 1.....Concert Damian....chitara.....majorat...depresie...mofturi....fiat .....un apartament in Calea Floreasca...un altul pe Chisinau....prima serbare cu elevii....prima excursie.....primul magnet....primul sarut...utlimul sarut...."Septembrie,Luni"....Aeroport Milano.....Phoenix Park....Brasov....tata....Otilia.....melancolie....pareri de rau...mustrari de constiinta....intrebarea de ce?.....intrebarea pana unde?....vise ruinate pe temelia unor ani.....ganduri ucise pe un varf de munte de leucemie....sentimentul amr 12 luni datorita unui doctor prost...incredere in oameni....fluturasi....Bijou....

Si ar mai fi...franturi din amintirile mele care ma fac sa zambesc, sa plang, sa imi pun patura in cap sau sa alerg pe strazi...si toate astea le-am adunat in 32 de ani...20 de ani de Bacau...11 ani de Bucuresti...11 luni de Irlanda...mai vreau zambete de fericire, mi-e dor de Cismigiu, ma apuc sa ii sciu Mosului...vine 6 decembrie:(...vreau sa uit locuri, oameni, cuvinte...vreau sa pastrez clipe...zile...

Daca viata ar fu usoara crede ca ne-am plictisi, daca viata ne-ar fi doar fericita cred ca am fi toti la nebuni...daca viata ar fi cum ne-o dorim nu am fi multumiti.....dar pentru ca viata e asa cum e..sa invatam sa o traim frumos, iubind, respectand, oferind si ascultand...sa lasam ceva in urma si sa avem demnitate...incredere si dorinta...!

32 de ani...cand de fapt ma simt ca la 23 :)

Sper de data asta sa duc la bun sfarsit postarea...ma chinui sa scriu de ceva zile...scriu, sterg, scriu, sterg...nu imi gasesc cuvinte si asa cum multi mi-au spus ....s-a intamplat ca eu, care mereu aveam prin fiecare buzunar cuvinte adunate, in fiecare celula cate un cuavnt sa raman fara ele...la mine linistea este ceva strain si lipsa cuvintelor apocalipsa....dar uite ca acum...acum au disparut..s-au ascuns asemeni unor raze de soare in spatele unui copac frumos si falnic...Mirosea a frunze umede si a pamant cand ma indreptam spre sala....in aer plutea parfum de noeimbrie si eu ma agatam cu toata puterea de ultima raza de vara, vara nevazuta aici in Dublin. Paseam prin covorul care fosnea a moarte si imi aduceam aminte Cismigiul si ultima baie de frunze facuta anul trecut...eram tot singura, eram tot agatata in vara unui an frumos, eram tot eu cu mine..ceea ce ma uimea nu era ca viata mea e ca o piesa de teatru ci faptul ca am atat de putine personaje...Am inceput sa aranjez sala si sa ma gandesc ca soarele a aparut in Dublinezia cu un scop, probabil sa imi aduca o raza de speranta ca pe un drum insorit nu imi mai este frig..chiar daca sangele corpului meu imi cerea manusile negre si pufoase purtate in utlimii ani pe aleile toamnei...
Imi venea sa imi alung gandurile in vantul ce imi pisca umerii si sa fie culese precum polenul...dar ceva ma oprea...emotiile imi dadeau ghionturi si mereu imi repetam ca sunt puternica, sunt infipta in realitate si trebuie sa merg spre ceva anume, un scop bine definit si anume, cel pe ziua de sambata, sa fie un eveniment reusit si sa uit de toate muscatele din camera mea care noaptea ma rodeau si ma chinuiau...
A fost atat de pe rapid totul incat uneori parca si uitam unde sunt, de ce sunt...la un moment dat mi-am dat seama ca emotiile ma coplesesc si mi-am spus ca nu am cum sa fiu eu cea care ma las doborata atat de usor si am luat-o la gona...pe holurile sufletului meu erau doar doua ganduri ratacite, imbracate dezordonat si care sigur raceau in hotelul de gheata ce era instalat in zona inimii....
Cand totul in mintea mea era pe doua baricade si cand incercam sa zambesc asa cum fac mereu pentru a masca tristetea ce si-a luat chirie la mine in gand ceva s-a intamplat...O multime de ochi erau atintiti spre mine, o armata de urechi vroiau ca eu, Simona, sa spun ceva....si eu ,a chinuiam sa caut in camarute si in colturi cuvintele...Mi-am pierdut cuvintele, mi-am pierdut logica, calmul si tot in momentul cand toti cei prezenti au inceput sa cante La multi ani!...Eu ma gandeam acasa...dar mi-am dat seama ca acum, acasa, inseamna aici! Aici, intre asa de multi oameni frumosi, aici unde ploaia imi da mirosul de iarba proaspata, unde soarele apare doar cand norii au plecat sa joace sotron si picaturile se mai odihnesc putin pe coada curcubeului....Aici, in tara asta verde o mana de oameni s-au hotarat sa imi dea un test sa vada cum il trec...si l-am trecut fara sa plang ( prea mult), incercand sa chem inapoi gandurile rasfirate prin polenizare...
Sunteti atat de frumosi toti cei care sambata ati avut un gand bun pentru mine si chiar si cei cu rele... ma simt mica acum, m-as ascunde undeva si asinchide ochii sa imi aduc aminte frumusetea voastra care ma orbea...sinceritatea voastra care ma gadila usor la glezna dreapta...SUNTETI MINUNATI! ar fi trebuit sa spun asta si la Alssa dar m-ati blocat, m-ati facut sa raman leftera de cuvinte si cu emotii de puteati sa faceti credit si tot imi mai ramaneau.....
Ati devenit acotri in piesa mea de teatru in care ma plangeam ca nu mai am...si sunt mandra de actorii mei care m-au facut sa deschid ochii unui week-end presarat cu aroma de scortisoara, cu ochi calzi si cuvinte dupa care tanjeam...
Ati facut un copil fericit ca a primit cea mai frumoasa plansa de pictat si o sa incep sa pictez cu voi de acum, despre voi si pentru voi! Ati devenit culorile ce imi invioreaza viata si familia mea .....
Va mulumesc in felul meu,,,aici, in spatiul unde colorez de fiecare data cateva magnolii,...imi plac magnoliile dar pe voi va iubesc pe toti cei care sambata seara mi-ati neutralizat cuvintele si mi=ati facut incalzirea pentru duminica..unde tot voi, in mare parte m-ati facut sa dau drumul picaturilor cristaline care plecau din ochii mei muti de uimire.....Va multumesc!....

Bursa de Oameni

Azi dimineata postasem pe facebook ceva legat de pierderile suferite de toti la Bursa de Oameni! Nu vreau sa vad acum daca am fost un broker extraordinar, nu vreau sa ma apuc de grafice , pierderi, urcusuri si coborasuri ca nu as termina prea curand, credeti-ma! Pe poarta principala a Bursei de Oameni, gasibila la adresa sulfetului meu au intrat foarte multe persoane, multe mai sunt aici inca ( da, au contract pe perioada nedeterminata) iar unele au migrat spre un loc mai bun ( sau mai putin bun), spre urechi mai ascutite decat ale mele, spre vorbe mai blande decat ale mele. Pierderi mari, cutii de amintiri incarcate si sigilate, rauri pe obraji si intrebari nenumarate...dar fiecare e liber sa fie propriul arbitru...asa ca...nu-i bai ( este, dar incerc sa nu ma gandesc prea mult)
Plecata din Romania mi-am lasat prietenii in tara, am plans si am urlat dupa ei, le-am reprosat ca nu ma iubesc in momentele mele grele in care ei imi spuneau sa ma intorc acasa si eu , ca Toma Necredinciosul, le spuneam ca eu in Romania nu mai vin decat in calitate de turist! Au fost zile cand umblam pe strazile Dublinului si in fiecare om care trecea pe langa mine avea parca o trasatura a unui prieten drag...Azi insa pot spune ca am prieteni si in Dublin, am in Bursa de Oameni multe chipuri noi si fete, multe persoane dragi care chiar daca nu le cunosc de ani, de luni de zile...le simt aproape de sablonul sufletului meu...Altfel nu poti sa razi si sa plangi in aceeasi bucatarie frumoasa, nu poti sa realizezi ca ai stat la ei ore si tie ti s-au parut cateva minute... Sunt o norocoasa, dragii mei! Dar imi place norocul asta! Azi m-am intors de la macelarie si am fost atat de fericita ca pe drum mi-am fluturat sufletul si zambetul si la vocea destinatarilor sentimentelor mele am mai adaugat o familie, la Bursa mea de Oameni!

mi-e frica

...de ziua cand prieteniile la care tin acum ca la ochii din cap vor deveni amintire..si am senzatia ca asa va fi:( Mi-e teama ca timpul si distanta isi pune amprenta pe orice prietenie! Nu as vrea asta..dar am invatat ca timpul nu s-a imprietenit cu nimeni pana acum.....Mi-e frica uneori ca, din pornirea mea de a face bine, nu fac decat sa atrag raul. Mi-e frica de gandul ca parintii mei sunt muritori..Frica ce mi-a dat-o plecarea tatalui meu.. ..Oare n-ar trebui sa traiasca vesnic? Mi-e frica de tot ceea ce se sfarseste prin a ne lasa singuri, prieteniile pe radacinile carora promitem ca nimeni si nimic nu ne desparte.. Mi-e frica de cele mai multe ori sa gandesc prea mult cand e de luat o decizie...prefer sa iau decizia care o simt atunci.Mi-e frica sa mai pornesc pe un drum nou, fara sa am pe cineva care sa ma sprijine. Mi-e frica sa iubesc, pentru ca ajung sa nu mai simt ca as fi jumatatea cuiva...Mi-e frica de esec si de sentimentul infrangerii, de aceea muncesc din greu pentru orice implinire. Mi-e frica sa nu-i dezamagesc pe ai mei. Sunt tot ce am mai drag. Mi-e frica de sentimentul singuratatii, sentiment atat de prezent, mi-e frica chiar ca m-am obinsuit atat de mult singura incat cineva foarte greu si-ar putea odihni gandurile langa mine. Mi-e frica de acel cineva care printr-un singur cuvant mi-ar putea schimba viata, mi-e frica uneori ca nu va aparea, mi-e frica uneori ca va aparea si voi deveni o furtuna de sentimente. Mi-e frica de ironie, oare cine esti tu sa-mi spui mie ce-mi lipseste? Mi-e frica de dor, caci atunci cand simt lipsa cuiva, cand mi-ar prinde tare bine o imbratisare in jurul meu sunt doar peretii, navalesc sentimentelesinguratatii.....Mi-e frica de departare, caci ..ea ma poate invinge, imi poate fura tot ce am sau imi poate pastra. Mi-e frica de acel “a fost odata” , pentru ca atunci cand il povestesc il retraiesc, il simt...ma vad in locuri unde am fost atat de fericita! Mi-e frica deoarece ceea ce iubesc acum va deveni “amintire", mi-e frica sa recunosc ca oamenii sunt rai, mi-e frica sa recunosc ca sunt slaba....si ca seara in pat plang de neputinta....

Marea...ma intorc la ea mereu!

... desculta pe malul marii...cauta valul care i-a promis ca va fericita! Ii era dor de mare, iubeste marea, adora sunetul care valurile nervoase il fac cand se izbesc de mal, parca intr-o alta zvacnire, alta promisiune.... marea e la picooarele ei..... marea ii cere iar prietenia dar ea nu mai vrea! Te iubesc si totusi ma faci sa sufar.... Aici, pe nisipul asta m-ai lasat sa fiu fericita, aici in melodia inselatoare, cu pescarusii peste noi, m-ai ridicat la trairi nemaintalnite.....Am venit sa te vad, sa il las pe el aici, pe trecut! Il las in valul tau...ia-l si ascunde-l pana la batranetele mele...Nu ma mai lasa sa ma intorc la el! Da-mi forta ta, ia-mi furtunile din suflet si lasa-i pe mateloti sa se lupte cu ele...poti sa imi iei si rasariturile... da-le indragostitilor ce se iubesc si isi fac promisiuni! Nu le spune si lor ca fericirea e eterna,.,,,Fericirea e efemera,.....fericirea e in lucruri mici si in gesturi invisibile, fericirea e doar un vis...

Ma pregatesc sa plec....Ramas bun...minte-ma....minte-ma cum nu ai mai facut pana acum....Spune-mi ca imi voi gasi linistea....Spune-mi orice....


Ajunsa in Bucuresti mi-am dat seama ca nu te pot lasa acolo...esti parte din mine, esti eu, esti tot ce tine de mine! Mi-ar trebui prea multa putere sa te las pe malul marii!

Emotii necunoscute

Da, ei bine ma declar invinsa de emotii...cred ca emotii sunt! Simt in tot corpul niste furnicaturi pe care nu le pot descrie, se apropie timpul de plecare spre aeroport si eu traiesc o avalansa de sentimente....Nu ma puneti sa le descriu ca, sincer va spun, nu pot, pur si simplu nu pot!!!

Am mai fost plecata din tara, am mai venit spre casa...dar mereu aveam o parere de rau ca se termina vacanta, ca revin la monotonia de acasa..acum...parca nu mai am rabdare, acum parca as vrea sa fac ceva sa treaca mai repede timpul asta nebun si sa ma vad pe aeroport, sa vad chipuri dragi de dorul carora uneori simteam ca innebunesc, sa merg prin locuri dragi si sa fiu cu ei, oamenii mei deosebiti, oamenii mei care au fost langa mine si cand am plans si cand am ras....

Raportare 8 luni de Irlanda

Da, nu ma intrebati cand, cum si de ce dar au trecut 8 luni de zile de cand sunt in Irlanda! Maine ma pregatesc sa merg spre tara, spre casa, spre prietenii mei! Nu stiu, inca imi simt sufletul acolo, cu prietenii mei, cu familia mea..aici ma simt doar intr-o perioada de trecere...Sper sa imi treaca starea asta si dupa o perioada sa pot sa spun acasa aici, in Irlanda.

Am plecat din Bucuresti cu foarte multa bucurie in suflet, convinsa ca vin aici si fericirea va fi la picioarele mele, fericita pana in varful degetelor de la picioare si convinsa ca anul asta o sa fie cel mai frumos an! Ajunsa aici..am descoperit o alta fata a barbatului pentru care am lasat totul in tara si am venit aici! Din omul maleabil care dadea de inteles ca este a devenit omul care imi controla miscarile, omul care ma intreba cu cine vorbesc, dar de ce vorbesc cu prietenii mei din tara, aia sa ramana acolo....in conditile in care el nu avea NICI UN PRIETEN, ca de ce ma consum ca a facut vara mea nu stiu ce, ce? ea e acolo, eu sunt aici! Aici suna ca si cum eu as fi intr-un bol de sticla unde totul era roz. La inceput a fost greu, am spus ca poate realizeaza si el..dar se pare ca era mai important sa fie mereu ceva de baut in casa si pe contul lui de la Paddy power ceva decat sa facem altceva cu banii....Cand i-am vazut hainele, am decis brusc ca trebuie sa mai umblam putin la garderoba lui si astfel intr-o zi la cumparaturi reusesc sa ii iau o geaca si un hanorac, dar ii spun ca saptamana respectiva nu mai baga bani la pariuri....ei bine, cum nu m-ati auzit voi, nici el nu m-a auzit! Iesea sa cumpere ceva si mereu mai venea si cu altceva peste, in conditiile in care nu ne permiteam sa ne facem poftele...ca si eu proaspat venita in Irlanda va dati seama ca tare mi-ar fi placut sa fac un tur de magazine, un tur de cofetarii, un tur de patiserii....chiar sa ies intr=un pub! Nu, asa ceva nu a existat cat am stat cu el...Nu am vazut cum arata un Pub decat de afara...DAr..au trecut, intr-o nopate mi-am facut curaj si am plecat spre nicaieri, nu stiam pe nimeni aici, nu aveam nici macar o persoana pe care sa ma pot baza, o singura persoana care o cunoscusem de cateva zile si care ar fi putut sa imi spuna: Nu te primesc! Dar mi-a demonstrat ca se poate prietenie si in cateva zile....Este persoana pentru care voi avea mereu respect si sper cand are nevoie sa fiu langa ea, cand are nevoie de sprijin sa i-l ofer! Pentru ca asta a facut ea pentru mine, pentru o straina! Prima zi cand am ajuns la ea in casa, am inceput sa plang, eram depresiva, eram down si nu stiam ce sa fac, incotro sa o iau...
Acum, pentru el, cea care eu am renuntat la tot sunt doar " o tipa care avea nevoie sa isi faca pps", sunt doar "una"....nu ma deraneaza atat de tare acest lucru cat faptul ca nu realizeaza ca eu am renuntat la viata mea pentru el....si el in loc sa se straduiasca sa faca sa mearga o relatie el isi baga...ma abtin ca nu e frumos!!
Da, timpul a trecut, mi-am format prieteni, cunostinte, oameni pe care ii pot suna si intreba daca am o problema...am inceput sa cunosc viata de emigrant, sa o simt, am inceput sa stiu ce inseamna sa iesi la o bere inbtr-un pub, sa mergi sa mananci intr-un restaurant si mai ales sa pot zambi iar, fara sa ma gandesc la cele 3 luni negre si de cosmar!
Plec acasa! Plec sa imi vad orasul adoptiv, plec sa imbratisez oameni de al caror dor am simtit ca ma topesc, sa ma arunc in Marea Neagra si sa ii marturisesc ca inca o iubesc, chiar daca vara asta nu am fost toata vara la ea....sa merg la capataiul celro care nu mai sunt si sa le aprind o lumanare....Da, e crunt dorul de tara, e crunt sa fii pelcat de langa cei dragi!!!
Ma opresc acum din scris deoarece monitorul a devenit incetosat ......

Confesiunea din Nemtia

Da, au trecut clipele atat de repede..am incercat sa le adorm cu bere sau sa le pacalesc dar degeaba! Am adunat atat de multa energie, am vazut oameni frumosi si am privit peisaje placute ochiului.
Am facut dragoste cu soarele, curgeau apele de mine si mai ceream, mai vroiam! Imi era dor sa il simt si sa ma sleiasca de puteri! Norii nu au asistat la momentul nostri idilic si sper pana plec sa ne lase idila sa se desfasoare ca si ieri! Adun forte, energie, cuvinte si am desfacut chiar si cutiile cu amintiri, cu mici bucurii, dureroase lovituri si ceea ce a fost curios este ca pe cat inaintam sa rascolesc in cutii, pe atat de detasata ma simtea si pe atat de linistita. Da, inca ma mai ia un fior cand povestesc despre el si inca mai inchid putin ochii ca sa retraisc cu mintea tremurul corpului meu cand ma atingea el dar ce folos? Trecutul trebuie lasat acolo, trairile puse in cutii pentru a fi desfacute mai tarziu si retraite iar.....

Da, imi place Nürenberg-ul si da, voi mai reveni cu foarte mare drag aici, mai am de vizitat, mai vreau sa ma ofer soarelui, sa il las sa imi tavaleasca corpul in razele lui, sa ma atinga zambind ca apoi, in amurg sa ma paraseasca in culorile apusului.

Radio Deea- Festivalul International de Radio

Sunt fericita pentru fostii mei colegi de la Radio Deea !!!! Vreti sa stiti de ce? Cititi mai jos:

RADIO DEEA a fost inclus pe lista de invitaţi la ediţia de anul acesta a Festivalului Internaţional de Radio, eveniment care se desfăşoară în Zurich, în intervalul 9-18 iunie.

Brand-ul Radio DEEA a debutat în 1997, cu un format AC şi o singură frecvenţă în FM pe banda est în Oneşti. Trei ani mai târziu a făcut trecerea către CHR şi a început construcţia celei mai mari reţele de posturi locale din Moldova.

Anul 2005 a oferit comunităţii clubbing din România ţansa de a asculta în FM, pe 22 de frecvenţe radio, producţie electronică de calitate, dar şi show-urile radio ale celor mai proeminente figuri de pe scena dance actuală: Carl Cox (Global), John Digweed (Transitions), Above & Beyond (Trance Around The World), Jesse Voorn, Syke’n'Sugarstarr, D.O.N.S. sau numărul 1 mondial, conform Top 100 DJ Mag, olandezul Armin van Buuren (A State Of Trance).

În 2011 Radio DEEA continuă să genereze big buzz, datorită unui playlist care include cam tot palierul producţiei electronice, un echilibru perfect între main şi underground.

Radio DEEA nu încearcă să facă educaţie muzicală, încearca să dezvolte o comunitate care agreează muzica electronică de calitate.

Data de 13 iunie, reprezintă un moment important pentru Radio DEEA, intră din nou în FM, pe două frecvenţe din Elveţia: zhr sud 88.2 Mhz, zhr 104.1 Mhz.

Organizatorii Festivalului Internaţional de Radio ne-au onorat cu invitaţia la ediţia de anul acesta a evenimentului, oferindu-ne şi un slot de emisie de la 22:00 la 02:00 (ora României) (21:00 – 01:00 – ora locală).

DJSLASH, realizatorul emisiunii “IN SESSION” (difuzată în fiecare seară de luni de la ora 21.00) şi RADU RĂCULESCU “vocea” emisiunii DANCE CONNECTION (difuzată sâmbătă şi duminică de la ora 15:00) vor fi cei care vor fi prezenţi la Zurich în calitate de prezentatori.

În 2011 este singurul post de radio, pe format dance din România selectat să participe la acest eveniment internaţional.

Multa bafta!!! Si cat mai multe vesti bune sa aud!!!

La taifas

Au trecut 5 luni si ceva de cand am luat drumul strainatatii. a fost alegerea mea si chiar daca nu au mers toate cum speram, chiar daca nu a fost visul pe care il visam si il asteptam totusi sunt tot aici, in Dublin. De multe ori alegerile facute nu sunt cele mai bune, de multe ori nu mai suntem rationali si gandim pe moment. Asa a fost si plecarea mea! Am spus ca plec si am plecat.Mi-am uimit toti prietenii, mi-am uimit familia si toti cunoscutii care stiau ca eu nu vreau sa plec din tara, care stiau ca eu visez sa imbatranesc frumos in Romania.
Am gasit Irlanda urata la inceput, nu imi placea, nu ma simteam in largul meu, simteam ca ma plafonez, dorul de casa si de cei dragi ma macina si mereu ma gandeam la zilele cu oamenii mei dragi, serile de vineri cu fetele, serile de fotbal cu baietii mei...nimic nu ma multumea, nimic nu era pe placul meu. A inceput apoi perioada de munca, perioada cand incepi sa cunosti oameni, sa ii pastrezi langa tine, sa te miri de rautatea unora, sa incerci sa intelegi mentalitatea lor..dar toate astea au venit cand eu eram scufundata cu bocanci cu tot intr-o depresie din care nu imi mai ajungeau fortele interioare sa o depasesc. Multumita unor oameni extraordinari am depasit aceasta perioada, am inceput sa fac pasi mici si siguri, am inceput planurile pentru Scoala Romaneasca din Dublin, apoi a venit si postul oferit la ziarul Actualitatea IRL si incet incet lucrurile s-au asezat.
Sunt mai linistita acum, incerc sa trec peste dezamagirile avute, sa trec peste oamenii care m-au lovit cu vorbele lor, peste noptile nedormite si sa merg inainte. Stiu sigur ca ceva bun ma asteapta in viitor.
Dorul de casa, de prieteni este mare, dorinta de a fi macar o seara iar ca inainte ma macina minut cu minut dar apoi realizez ca oricum ei au viata lor, oricum daca intr-adevar exista o prietenie distanta nu o va rupe..si merg inainte! Inainte spre zile frumoase si calde!

la cerere

M-a rugat un prieten bun sa il las sa posteze ceva pe bloguletul meu....am spus ca da, de ce nu? voi credeti ca am gresit? Va scrie saptamana viitoare..sa ii las poarta deschisa sa scrie sau sa ii spun ca nu mai este tus?:)
P.S Mi-ar placea ca cei care citesc blogul sa imi impartaseasca parerea lor...ca chiar nu stiu ce sa zic...

Se poate

...sa opresc timpul, sa intorc roata si sa nu fac unii pasi? Nu? atunci se poate sa inchid usa si sa nu mai aud nimic? sa nu mai vad nimic? sa nu mai aud oameni care latra aiurea si sunt invidiosi? Ce aveti dragii mei? Pentru ce ma invidiati? Ce am eu? De ce nu va vedeti de viata voastra, complicata de altfel, si lasati-ma pe mine in pace, sa imi vad de viata mea, sa imi vad de bucuriile si necazurile mele...lasati-ma sa respir si sa zambesc fara sa imi murdariti zilele cu infectele voastre invidii....
Cat despre prietenii care musca atunci cand nu mai esti langa ei si incep sa-ti puna cuvinte in gura pana le aduci argumente..da` ce sa faci? sa te apuci sa ii educi? le-am aplaudat destul nebuniile....a venit momentul sa ma revolt..da, ce sa spun...prietenie...prietenie in care scoti ochii, prietenie in care jignesti fara sa spui macar o singura data imi pare rau si culmea..tot tu ajungi sa spui ca nu stiu eu sa imi cer scuze...eu care mai mereu i-am pus pe altii pe primul loc si m-am uitat pe mine...care pentru tine am alergat cu toate ca imi era rau si am batut tot bucurestiul sa vad cum iti este...dar deh...asa cum cineva mi-a spus probabil ca trebuia sa lovesti in cineva mai puternic, nu?
Iti doresc sa ai parte de tot ce iti doresti si sa fie totul asa cum visezi, sa ai parte de bucurii si impliniri..dar eu nu mai vreau sa aflu de ele, nu mai vreau sa stiu de ele....sa te bucuri de ele cu prietenii tai care accepta sa ii injuri, accepta sa le spui ca sunt prosti ..eu nu o mai fac deoarece nu in asta consta o prietenie!
Nu neg ca m-ai ajutat si nu neg ca mi-ai fost alaturi dar a venit momentul drumurile sa se desparta!

Leapsa:)

Am preluat cu titlu de leapsa de la Dan, caruia ii multumesc pentru pozitionarea blogului meu in bolg rol-ul periodic pe care il face.
Dau mai departe la cine vrea sa o faca!
La mine a iesit :
- Maniac
- Passion
- Talker
Nu ma mira:))))