nu am chef azi

Vi s-a intamplat in viata voastra sa nu mai vrei sa stii de nimeni si de nimik? sa nu mai ai incredere in tine ca poti sa mergi mai departe? sa crezi ca ceva e in neregula cu tine si ca aduci numai necazuri tuturor celor din jurul vostru? Asta este starea mea de ceva zile, de aceea nu voi mai avea activitate pe internet ceva timp..nu mai vreau..nu mai pot, trebuie sa ma redresez sa fac ceva cu mine!

Franturi din weekend....

Sunt la Bran, intr-o pensiune mica si cocheta...am ramas singura...cei cu care am venit au plecat putin la plimbare...nu am avut chef....azi am vorbit despre tata...mi s-a facut un dor teribil de el.....imi lipseste vocea lui, imi lipseste imbratisarea lui, glumele lui imi lipsesc si ele....mi-e dor de tatal meu....peste o luna face 2 ani de cand a plecat.....oare ii este mai bine?? oare ma vede de acolo de unde e? L-am dezamagit in ultimii doi ani? As vrea sa mai fie cu mine, aici..sa ma dojeneasca pentru greselile facute, sa ma certe cand nu am luat deciziile bune...
Stau si ma intreb daca ar fi sa ii povestesc ce am facut de cand nu am mai vorbit ...nu stiu daca am facut ceva demn de luat in seama, sau de care sa fiu mandra in fata lui...a fost un om extraordinar... I-ar placea aici ..e liniste...stiu ca trebuia sa il aduc aici in toamna in care nu mai era...astepta cu atata nerabdare sa vina la Bucuresti...sa il plimbe " Monica " lui....L-am plimbat in gandul meu prin toate locurile pe unde am fost...si ma bucuram de doua ori cand vedeam ceva frumos...ma gandeam ca vede si el....prin ochii mei....

E un dor crunt uneori, sfasietor sa stii ca nu vei mai vedea niciodata acel om care ti-a fost model in viata, acel om care era suficient sa te ia in brate si simteai iar ca esti copil, ca nu mai ai nici o grija....Asta e cursul vietii...o generatie vine, una pleaca...dar uneori parca e prea curand...uneori parca despartirea asta vine prea fulgerator..si ramai cu atat de multe lucruri nespus, atat de multi de "Iarta-ma" pe care nu ai mai avut ocazia sa ii spui....Incerc sa mi-l aduc aminte ultima data cand l-am vazut..a fost in anul 2006 de Paste...am petrecut cu parintii mei Sf. Paste...si imi aduc aminte ca nu am stat prea mult cu ei...I-am dus la SLanic Moldova...statiunea unde mergeam aproape an de an dupa ce luam vacanta. Era compensatia mea pentru coronita....era atat de trist acolo..nimic nu mai avea farmecul pe care il avea in copilarie...am vazut totul cu ochii unui adult...am vazut mizeria...am vazut vilele parasite..dar nu i-am vazut privirea tatalui meu...probabil rememora momentele cand eram copil...Am fost cu ei la restaurant si in loc sa platim noi au platit ei..erau atat de fericiti...ma priveau cu mandrie..de ce? nu stiu...dar erau fericiti..i-am simtit....
La intoarcere imi aduc aminte ca am oprit la Tg. Ocna sa coboram in salina, el nu a putut..din cauza inimii el nu a mers...si cand am revenit ne asteptaca un copil mic sa ii spunem ce am vazut, cum era acolo..ce am facut...si spunea cu amaraciune in glas: " Ce mi-ar fi placut si mie sa cobor!"....Am plecat spre Bucuresti...mi-am luat ramas bun de la el..dar nimic nu m-a facut sa imi dau seama ca va fi ultima data cand imi imbratisez tatal..ultima data cand ii vad ochii blanzi...mi-am luat ramas bun cu lacrimi in ochi, asa fac si asa faceam mereu cand plecam de acasa..era sentimentul ala ca plec...nu mai sunt la mama si la tata..nu mai sunt copil..ma urc in masina si in cateva minute devin adult...responsabil de faptele mele.....

De ce nu ramanem copii? De ce viata uneori ne ia ce avem mai de pret? Ptr a ne intari in ceea ce urmeaza?? Aerul curat de munte imi place...respir si ma bucur de linistea care ma inconjoara....atat de multa liniste...as vrea sa opresc timpul...sa pot sa le spun tuturor sa isi respecte parintii..sa se bucure de fiecare clipa care o au data alaturi de ei...

Inchei acum...merg mai departe in viata asta si imi voi aduce mereu aminte de el...
Dumnezeu sa te odihneasca tata!

10 iulie....La Multi Ani!

Ma intrebam de ce sunt ravasita in ultimele zile...
De obicei vorbesc cu prietenii mei.
Uneori reusesc sa ma simt mai bine dupa o poveste cu ei.
Dar uneori simt ca lipseste totusi ceva... sau cineva.
Cineva cu care sa imparti si bucuriile si tristetile.
Si zilele toride de vara
si noptile geroase de iarna.
Mi se pare ca e destul de greu de gasit o astfel de persoana dar nu imposibil!
Mai ales ca am crezut - la un moment dat - ca am gasit acea persoana; mi se parea ca suntem facuti unul pt celalalt. felul in care ne priveam, felul in care imi zambea, ma invata diverse lucruri, ma apara, ma ingrijea in felul lui. Gateam pentru noi si asteptam sa ajunga acasa fara sa ma fi atins de mancare chiar daca nu mancasem mai nimic toata ziua. Imparteam totul. A fost o perioada minunata, puteam face orice! Examenele erau mult mai usoare, problemele de la serviciu se rezolvau rapid! Totul era frumos.... o floare culeasa de pe deal cand eram plecati in vacanta. cheile de la casa -cadou cu ocazia unei aniversari, sosete in dungi colorate , cu degete- de Craciun, un delfin de plus putin mai mic decat ar fi unul adevarat, mi-am luat eu unul care sa fie cat cel adevarat! Concediul petrecut la munte, la mare..oriunde...
Am fost impreuna sa cumparam bradul - unul perfect - pe care l-am impodobit impreuna dupa ce ne-am ascuns fiecare in cate o camera sa impachetam cadourile celuilat, apoi cina in sunet de colinde si inconjurati de lumanari si desfacutul cadourilor. Revelionul la cabana impreuna cu prietenii.... orice faceam pentru el sau pentru noi faceam cu mare drag. chiar si cele mai banale lucruri.... era o placere sa spal, sa gatesc sau sa calc pentru el( iar eu urasc sa calc). Ne intelegeam chiar fara sa spunem nimic. stiam , simteam ce vrea celalalt.......... dar la un moment dat totul s-a terminat!!!! a fost cumplit.... nu intelegeam prea bine de ce... a trecut o vreme pana am reusit sa trec peste acel moment. pana la urma am reusit sa ramanem prieteni chiar daca au fost si certuri si momente urate la final. si durere foarte mare!!!!!!!!!!
Cred ca daca ne propunem cu adevarat sa facem ceva, daca ne dorim cu adevarat, reusim. sau poate in cazul meu au fost si sentimentele de vina? cred ca si acum- si a trecut un pic de vreme de atunci, mai simt ceva pt el. uneori cred ca asa va fi intotdeauna.... poate de asta nu pot fi foarte mult timp suparata pe el.
Ma intreb daca va mai fi candva la fel. la fel e prost spus.... ma intreb daca ma voi mai simti vreodata atat de bine, atat de in largul meu, protejata si alintata..................

Pot sa spun ca ma simt..dar de la distanta..nu vreau sa te supar pe TINE....dar uneori ma simt atat de singura!!!!

Azi este ziua ta Dennis...as vrea sa pot sa fac ceva sa schimb..ce? cat? multe si putin in acelasi timp....Ai fost al meu..am fost a ta...lumea era a noastra, credeam noi, dar a trebuit sa spun stop..e mai bine pentru mine, pentru tine nu stiu cum e...te-am simtit in noaptea asta la telefon trist....suparat....mi s-a parut de bun simt sa imi pastrez obiceul sa iti spun La Multi Ani! la orele oo.o1 asa cum am facut timp de 7 ani....si am facut-o..multi spun ca gresesc..dar cine sunt eu sa te sterg din memoria mea? cine sunt eu sa spun ca nu au fost acesti 7 ani? Au fost si vor ramane acolo..indiferent ca vreau, ca imi place sau nu...nu pot sa sterg cu buretele si oricine are un trecut!! oricine a facut ceva pana sa intalneasca pe acel cineva!!!

O seara de neuitat!

Sambata seara am pierdut-o la biliard!!! Nu am mai jucat de mult dar a fost demential..... Mai multe detalii alta data...nu stiu ce e cu mine nu prea am mai scris de mult in blog, dar o sa revin:)