Balbriggan Town Awards 2019 - Civic Award

Nu prea mă laud eu, dar ziua asta și premiul asta sunt foarte speciale sufletului meu.

Pe dată de 23 iulie 1984, când aveam doar 4 ani, dar desigur cu un sac triplu de energie, la care mai adaugi inconștiență și curiozitatea, specifice vârstei, am avut o cumpăna foarte dificilă în viață mea.

În religia ortodoxă, în calendar este trecut Sfântul Focă. Din bătrâni, în satul meu, se spune că nu trebuie să faci nimic în gospodărie în acea zi, că altfel ceva rău se va abate asupra familiei tale.

Simona, normal că nu a fost și ea fetiță aia cu fustițe și fundițe, care să se joace cu păpușile și să fie o finuță. Nu, de unde? Eu eram ba prin stradă, mă băteam cu băieți pe râme și pe minge, ba prin curte, căutând cuie, lemne să mai "meșteresc" eu ceva. Și în plină expediție în curte, am ajuns la gura beciului, unde erau două placaje, care serveau drept "capac" dar desigur, nu erau sigure. Și, eu pac, piciorul pe ele, și hodoronc tronc, pe scările de metal, în jos, în "fundul pământului" m-am dus.

Tatăl meu, care era cu meșterii în curte a auzit zgomotul și a venit și m-a găsit în beci. Aproape fără suflare. Tatăl meu m-a salvat în ziua aia! Eroul meu.

În anul 2019, fiind ziua de  Focă, nu am făcut nimic acasă, mi-am luat copilul și am mers la plajă. O zi călduroasă, de vara, cum rar întâlnești în Irlanda, pe care ar fi fost păcat să o pierzi. Ne-am dus la plajă, bălăceala, hârjoneala și chiar și băgat în apă.

La un moment dat, David îmi arată o bucată de material în apă, care plutea. O pânză neagră, cu buline albe, părea că o rochițica de păpușă. Când a venit următorul val și a întors "pânză" practic era o fetiță. Nu părea a mai respiră (nici nu mai respira, de fapt).

În momentul ăla instinctual, am țipat la David să iasă din apă și să nu se miște de pe malul marii nici un cm și în același timp am fugit și am ridicat corpul micuței din apă, și ieșind din apă mă întrebăm ce Doamne iartă-mă fac? Văzusem doar în Filme CPR dar eu habar nu aveam să fac. În momentul ăla, în față mea au apărut Geraldine și Diana, iar Geraldine este instructor specializat pe prim ajutor CPR și a luat micuța din mâinile mele. A aplicat tehnicile pe care ea le știa cel mai bine și între timp a venit și salvamarul, salvarea a fost sunată. Da, un lucru cu care nu mă pot împacă este că mama a apărut după 15 minute, când salvarea era deja venita... Ea era în apă, mult prea departe de locul unde s-a întâmplat, și își lăsase cei 3 copii nesupravegheați, pentru că" știu că nu au voie să între în apă!”

Fetiță a supraviețuit, am făcut tot posibilul să aflu, pentru că am avut câteva nopti în care doar chipul ei îl vedeam, cu spuma aia albă la gură, cum o învârtea apă marii....

După ce echipajul de la salvare a preluat fetiță, am dat declarațiile necesare, mi-am îmbrățișat strâns copilul la piept. Copil care avea doar 5 ani, care după ce am ieșit din apă cu fetiță, a stat doar lângă picioarul meu și nu înțelegea foarte bine ce se întâmplă.

Mi-am cerut scuze că am țipat la el, dar în momentele alea trebuia să salvez fetiță. A înțeles, în sufletul lui mic de copil, că nu a fost cu rea voință.

Exact la 35 de ani distanță, salvăm și eu o viață. Așa cum tatăl meu o salvase pe a mea.

Doamne, ce mândră am fost de mine!

Am apărut și la gazetă, pentru că, ceea ce am făcut noi, se pare că a fost subiect de știre.

În sfârșitul lui noiembrie primesc un email de la Grainne Maguire (consilier independent)că am fost nominalizată pentru premiul spirit civic, la ceremonia de acordare a premiilor Balbriggan Town Awards. Nu înțelegeam de ce, pentru că, chiar dacă de atunci eram implicată în diferite activități comunitare, nu mă vedeam eu așa de importantă să fiu chemată la festivitate, mai ales să fiu nominalizată.

În seară de 5 decembrie am primit premiul și singură persoană la care m-am gândit și pentru care am ridicat ochii sus, zâmbind, a fost tata. Era chiar în ajunul zilei în care tată ar fi împlinit 72 de ani!

05 Decembrie 2019 (Postare pe Facebook)

Azi ai fi fost mândru de mine! În seară asta mi-aș fi dorit să te am lângă mine și să îți spun : “Tată, îți mulțumesc că m-ai învățat despre bunătate, respect, dăruire, sinceritate și omenie!”

Îți dedic ție premiul primit astăzi: Balbriggan Town Awards pentru spirit civic!

Cum mie mi s-a mai dat o șansă la viață pe 23 Iulie 1984, așa și eu, pe 23 Iulie 2019 am salvat viață unei fetițe de nici doi ani!

Ar fi fost cel mai frumos cadou care l-ai fi primit de la mine, după David!

Te iubesc și dorul de ține este dureros! Dar te păstrez în amintirile mele și poveștile pe care i le spun lui David!

Cel mai iubit dintre pământeni mei ar fi făcut 72 ani

Lifes little emergency kit

... Nu îmi stă în caracter să mă aplec şi să ridic lucruri de pe jos dar vineri seara în autobuz de nicăieri şi din senin în faţa mea am găsit săculeţul ăsta:

Şi fără să mă gândesc prea mult l-am ridicat, gândindu-mă că este al cuiva.. am întrebat în jurul meu.. şi nimeni nu şi l-a atribuit.. am văzut că are un card/bileţel pe el.. dar am spus că poate e un nr de telefon acolo, aşa că l-am băgat în buzunar şi la coborârea din autobuz am mers frumos spre felinarul străzi şi am citit... Am rămas uimită... lucrurile din săculeţ parcă erau anume pentru mine, era exact ce aveam nevoie... Recunosc că port acest Kit cu mine peste tot şi îmi spun că nimic nu este întâmplător în lumea asta.. totul se întâmplă cu un scop.. important este să acordăm atenţia cuvenită..
E drept că starea mea de spirit este puţin aiurea.. o fi şi astenia de primăvară, o fi şi impresia că nimic bun nu este în viaţa mea.. dar mi-am dat seama că am oameni frumoşi, mi-am dat seama că am activităţi multe şi nu am timp... şi am şi o veste bună: în 26 mai se va lansa emisiunea tv produsă de echipa mea de la Actualitatea IRL, emisiune unde îmi aduc aportul ca producător şi unde sunt convinsă că vom face lucruri minunate!!!!!

Şi tot zilele astea mi-am refăcut post-it-urile nelipsite din camera mea.. doar că de când m-am mutat aici nu am mai avut chef să le aplic.. dar mi-am făcut timp şi cam aşa arată uşa mea:

Miros de Craciun

M-am uitat in urma si anul acesta am fost foarte zgarcita in postari...probabil si pentru ca nu a fost un superb, a fost un an in care imi pusesem atat de multe sperante, aveam atatea planuri si aproape nimic nu s-a materializat. Nu sunt slaba...dar uneori ma ingreuneaza povara de pe umeri, ma garbovesc gandurile pe care le am si intrebarile la care inca mai caut raspuns...
A mai trecut un an si in suflet imi simt un gol..un gol pe care parca mi-e tot mai greu sa il acopar, un gol pe care nu il pot acoperi pentru ca imi doresc prea mult ceva al meu...sunt o romantica si da, inca mai cred in povesti frumoase, in intamplari ca in filme..cred in dragoste atat de mult si mai ales in suflete pereche...Intr-o zi de vara credeam ca l-am gasit..si am crezut asta mult timp si dupa ce el a plecat de pe drumul meu..m-am lasat blocata intr-un joc unde stiam ca voi pierde din start..dar asta este povestea vietii mele...imi plac lucrurle complicate si povestile unde stau si fac ipoteze si mereu, datorita lipsei de incredere in mine, parasesc si eu drumul si o iau pe trotuar .....
Ma gandeam sa ii scriu mosului ce imi doresc dar apoi ma intreb ce folos? Mosul stie ce imi doresc si mai stie si ca am fost cuminte! Mi-e sufletul impanzit de incertitudini, de decizii luate in trecut si de dezamagirile care au avut loc la mine in lacasul inimii.... Sunt o ghinionista in arta iubirii...si nu pentru ca nu stiu sa iubesc...nu pentru ca nu vreau...probabil pentru ca merg pe deviza sa dau totul fara a cere si fara a impune lucruri...si barbatii din ziua de azi se sperie...nu stiu...stiu clar ca anul ce se apropie de sfarsit nu a fost generos cu mine in imbratisari si cuvinte calde...nu a fost generos in dimineti cu zambet si soare..dar trebuie sa recunosc ca totusi mi-a dat..mi-a dat si zile in care nu am gandit si nu am disecat firul in patru, am trait momentele, m-am bucurat de imbratisari, de priviri dulci si soapte..si de o urare ascultata pentru prima data in viata mea, in zorii diminetii..o urare la care eu nu am stiu cum sa raspund si m-am facut ca nu am auzit pentru a-mi masca uimirea....am raspuns dupa ce m-am convins ca am auzit bine...
Da, Irlanda mi-a adus si lucruri bune..am cunoscut oameni si mi-am bucurat zilele cu vorbe calde si pline de dragoste din partea lor..dar lucrurile bune in Irlanda au inceput sa curga de cand m-am alaturat echipei de la Actualitatea Irl, cand am inceput sa ma dedic lucrurilor care ma fac sa uit de framantarile mele pana cand ajung acasa, intre cei patru pereti, prietenii mei cei mai buni. M-am implicat in resuscitarea comunitatii de romani din Dublin, am inceput sa ii scot sa ne distram, am inceput sa primesc aprecieri, am inceput sa fiu activa si sa ma gandesc cum sa fac sa ii bucur sa le mai alung dorul de casa, dor care la mine este atat de pregnant..... si pentru prima oara in viata mea eforturile profesionale mi-au fost rasplatite intr-o maniera la care doar visam...De ziua mea am avut cele mai frumoase moemente, cele mai mari emotii..un numar mare de oameni sa imi cante La multi ani, un grup de prieteni care sa aiba si ei lacrimi in ochi datorita emotiilor mele, o seara de duminica unde inima a inceput sa o ia la galop cand am vazut cati oameni au vrut sa imi spuna La multi ani si in privat...oameni care au venit acolo pentru ca imi sunt prieteni!!! M-am simtit ca un copil care era nerabdator sa ii imbratiseze pe toti, sa le multumesc ca prin gestul lor au reusit sa ma faca sa am un oarecare sentiment de acasa, sa mai uit de singuratate si sa ma gandesc ca totusi viata poate fi si frumoasa...

Sunt doruri care s-au mai stins, sunt oameni care au trecut in silenzio stampa de cand am plecat, sunt oameni care ma intreaba ce fac si apoi uita de mine cateva luni...am inteles ca este drumul firesc spre pierderea legaturilor, ca nothing lasts forever ....si lucrurile astea ma dor..daca in tara vorbeam aproape zilnic..aici daca vorbim o data pe luna..sunt persoane cu care nu am vorbit nici macar o data pe luna..dar viata merge inainte...eu raman aceeasi naiva care crede ca oamenii sunt sinceri, sunt directi, spun ce simt si isi deseneaza la o ceasca de cafea cu scortisoara gandurile, dorintele, poftele si actiunile...dar pe zi ce trece aflu ca nu e chair asa dar asta nu ma face sa ma schimb... asta ma inversuneaza sa arat ca bunatatea este o calitate de pe urma careia nu suferi mereu... poate fi o calitate care sa te faca sa vezi lucrurile mai frumoase, sa ai momente mai sincere, sa zambesti si cu sufletul si nu cu un zambet fortat si crispat...

Mai pot sa adaug ca exista si o luminita frumoasa in viata mea, precum o luminita de Craciun, intr-un brad frumos impodobit ...dar este luminita mea si o pastrez acolo....imi bucura inima in fiecare zi, ma face sa zambesc in fiecare zi, ma face sa ma ridic din pat dimineata binedispusa si sa privesc cu stoicism inainte...nu fac decat sa traiesc clipa, sa imi las gandurile sa concluzioneze ca cele mai frumoase zile din acest an au fost zilele cand o pereche de brate ma tineau in ele si era tacere intre noi... au fost cuvintele frumoase pe care mi le-a soptit...gesturile calde pe care le-am primit fara a le da explicatii, fara a le cauta logica....au fost frumoase..si m-au ajutat atat de mult sa ies dintr-o negura in care orbecaiam fara sa gasesc o cale de liniste...Iti multumesc pentru linistea pe care ai adus-o in sufletul meu macinat de vreme, iti multumesc ca azi, acum esti aici..pentru cat timp? pana cand? Nu imi pun aceste intrebari..nu vreau sa incep sa fac analize..am invatat ca cel mai important este sa traiesc clipa....intrebarile nu au ce cauta cand iti este bine....ele iti pot umbri starea euforica in care esti...iau ceea ce primesc cu amandoua mainile, cu zambetul pe buze si ma minunez ca se mai poate..credeam acum ceva vreme ca nu mai e posibil..credeam ca sunt un condamnat la vise..dar uite ca am inceput sa dasnez un vals si imi place...nu il stiu, nu l-am mai auzit dar orice vals se danseaza la fel... deci nu am cum sa gresesc pasii...las muzica sa ma conduca..spre ce? e un mister..dar cum spuneam...daca acum imi este bine...

Vesti bune!

Uite ca a venit vremea sa va mai dau o veste buna si sper sa mai am si in viitor. Incepand cu luna iunie sunt reporter la Ziarul romanesc din Dublin, Irlanda. Sunt fericita si mandra de mine! O sa va dau si linkurile articolelor publicate, pentru inceput primul articol a fost despe sentimentele pe care le-am avut cand am plecat din tara, articol existent si pe blog. E adevarat ca articolul a fost scris cu un an in urma, cand aveam o oferta pentru a pleca destul de tentanta dar am renunta cu cateva zile inainte, am ramas in tara mea.

Al doilea articol este despre Marian Cozma si delcaratiile date de ugigasul sau despre ceea ce s-a intamplat in noaptea de 08.02.2009.

Sunt mandra de mine, mi-am demonstrat ca daca vreau , pot! Mi-am demonstrat ca ma pot descurca, ca am incredere in mine si mai ales ca nimic nu e imposibil, trebuie doar sa iti doresti foarte mult acel lucru!