Trigger de copil

Copilaria asta care ne-a marcat atat de mult si de acolo au pornit toate alegerile si deciziile noastre. 


Momentul ala cand spui ca gata, lucrurile chiar s-au schimbat, nu poate fi decat bine si pe nepusa masa obiceiurile proaste revin, incercarea de manipulare si ea.


Simona, poti sa rezisti!
Simona, poti sa rezisti!
Simona, poti sa rezisti!
Simona, poti sa rezisti!
Simona, poti sa rezisti!
Simona, poti sa rezisti!
Simona, poti sa rezisti!
Simona, poti sa rezisti!

Cursa spre nefericire

    Am hotărât că săptămână asta să o încep în forța, de Luni, și mi-am promis că, chiar dacă este foarte greu, să încerc să fac această săptămână o săptămână a mărturisirilor.

 

 

    Pentru că am decis să reiau legătură strânsă cu tine, am început să te recitesc, să văd ce și cum era în mintea mea și am observat că am așa puține postari vesele și atât de multe triste, unde îmi plâng suferință. Și iubirile pierdute, nopțile în singuratea pereților, dezamagirile, pierderile.

    Mi-am făcut o promisiune, după ce termin perioada asta grea, unde învăț despre mine, să nu mai există postari triste.

    Da, nu am spus deloc…dar procentul să fie de 95% postari optimiste și vesele și restul să le mai aloc și celor triste. Spre deloc.

    Viața nu e o călătorie ușoară și, uneori, stațiile nu le alegem noi și  nici cine  urcă în tren, dar o să vină el și perioada de croaziera a călătoriei unde o să fie soare și zambete, pe un vas minunat al bucuriei, unde o să vedem cele mai frumoase apusuri și răsărituri. Eu asta am început să îmi spun.

     Să ne asezam comod, cu o cafea lângă - aș sugera chiar o Tequilla, un whiskey on the rocks dar parcă e prea dimineață, nu? Bine, ce e drept, undeva, în lumea asta e 5 pm😊

 

     

 

    Când vine vorba despre iubire, aș putea rezumă povestea mea la faptul că am dat iubire, am oferit fără rezerve, fără să mă păstrez puțin și pe mine pe linia de siguranță. Și, culmea este că am oferit, știind, de la bun început, că nu este o poveste cu final fericit. Dă, știu! Niciodată un nou început nu oferă certitudinea unui final fericit. Dar ești în poziția de a spera, de a încerca și de a lucra împreună cu partenerul să ajungi la acel punct, acea destinație unde să fie bine.

 

    Șoc și groază: eu am știut, dacă nu din prima zi, din prima lună, că relația nu va avea un parcurs spre fericire.  Și nu, nu că aș avea un al 7-lea simt care să îmi spună asta. Nici vorba!

    Eu aveam Realitatea! Aia crudă, aia care e negru pe alb! Și nu, nu o ignorăm. Dă de unde? O ascundeam sub preș, mă minteam că o să fie bine și că e ok, mă mulțumesc cu ce primesc. Cum spunea cineva pe care am iubit, cu toată ființa mea:  "Fericirea e ceva ce nu se atinge niciodată… dar în căutarea ei, merită să alergi toată viața" dar eu am adaptat la nevoile mele și mă gândeam că  Pentru mine, fericirea nu există, nu e tangibila, așa că de ce să alerg după ea. Iau franturi și bucăți din mine și apoi, când o să vină vremea o să mă impachetez, îmi iau sufletul, gol și rănit, și plec mai departe.

 

    Și am devenit atât de bună la a face asta, a mima și a juca rolul de femeie fericită, iubita împlinită că la un moment dat nici eu nu știam în ce prăpastie adâncă sunt.

    Îmi era atât de frică să îmi infing picioarele, în nisipurile alea miscatoare și să mă pun pe mine, pe primul loc.

    Am fost atât de lașă, că în loc să aleg să sufăr atunci, dacă nu eram prioritatea, am ales să mă mint, să îmi repet că e ok, eu oricum nu merit să fiu fericită. Nici nu știu gustul.

    Și, uite, cum Simona lua minute cu împrumut, ore, luni, wekenduri la mare, vacanțe prin Europa, zile  pe la munte. De cele mai multe ori, aveam înțelegerea tacită cu mintea mea să incui gândurile intr-un colț al dulapului, așezat în suflet și să mă bucur la maxim. Și mergea, funcționa pe timp de zi. Dar seară, când liniștea se așeza, îmi puteam auzi conștiința, dar devenisem  atât de bună să o ignor, că mă cuibaream și mai adânc în brațele care erau petrecute în jurul meu și îmi spuneam: hai, mai lasa-mă să mă simt așa, încă o săptămână, și apoi, încă o săptămână și tot așa

 

    Apoi, într-o zi de iarna am spus că gata, plec! Uite, las în urmă totul. A venit momentul să cresc și să mă învăț să fiu eu cu mine! Și am plecat, și mi-a fost bine, și am zâmbit, și am învățat că chiar nu e nimic rău în a fi singură, eu cu  mine. Începuse să îmi placă, dar  mintea, corpul, hormonii urlau că, dacă tot am visat mereu să fiu mama și soție, e cazul să o fac…..

 

    Și în graba asta de a avea familie, dă a-mi demonstra că pot am lăsat totul, am uitat tot ce mi-am promis, tot ce numeam standard, calități și am început să caut… În mare, pe plajă, pe munte, în tren, pe net.

 

    Și, fără să mă apar sau să mă protejez, am devenit mama, soție și uite unde sunt acum..

                        Dureros, nu?

    Dureros cum, în loc să lupt să fiu fericită și să îmi ofer șansa de a fi o prioritate, am ales mereu să fiu cealaltă opțiune..

 

 

I have a dream

...sometimes you are so close to me...sometime you are so far away...i`m asking my self..why now? why you? why us? why our time will never be?...i still beleve in angels...and hoping them will help me..sometime..somehow...somewhere....and i still have a dream..to bad you arent a part of it!

Idei ratacite

Abia se aşezase seara şi aveam o poftă nebună să scriu... când făceam curăţenie îmi scriam postul în minte. Cuvintele veneau de la sine, se amestecau într-un tot frumos, cursiv... scriam cu ochii minţii foarte uşor... oricum... asta fac de foarte multe ori, scriu articolul în gând.. şi câte au fost scrise în gând şi au rămas acolo! Tristeţea se transformă în artă... lacrimile în picături de rouă... E ceva să suferi frumos. Mi-a trecut poftă să scriu şi am pierdut idei, cuvinte, fraze, expresii frumos alcătuite; am pierdut şi subiectul în sine. Mi-a trecut inspiraţia dar am rămas cu ideea că trebuie să scriu ceva. E târziu, trecut de ora 03.00 am şi mă băgasem în pat dar cuvintele din cap, aranjate şi aşezate frumos în minte mi-au adus aminte că vroiam să scriu; aşa că am deschis calculatorul, m-am aşezat frumos pe pagina aceasta şi îmi spun: – Trebuie să scriu, ca să adorm! Încerc să îmi aduc aminte despre ce vroiam să scriu... era ceva de dragoste IAR... scriu ceva de dragoste dar realizez că lipseşte dragostea din text... renunţ... o iau de la capăt şi încerc să îmi aduc aminte exact ce m-a motivat să scriu acum câteva ore... îmi aduc aminte.. vroiam să scriu despre noi.. nici despre el nu am reuşit să zic nimic... şi el lipsea din viata mea... renunţ şi la el... caut subiect... îmi propun să scriu un vis... mă uit la tot ce am scris până acum şi văd că majoritatea textelor sunt triste, aşa că încerc un text în care să descriu ce îmi doresc ca şi când chiar aş avea... să scriu cum ar fi dacă ar fi... nu-mi iese nici asta şi mă mai şi întristez când îmi aduc aminte că sigur n-o să am... Dar nu-i bai....

În lipsa de cuvinte, care se ascund acum în mintea mea voi pune un clip...

Mă plouă pe aripi,

Şi tot ce era frumos colorat se şterge, culorile se amesteca şi nu iese nimic frumos...
Aripile îmi sunt grele asemeni genelor în prag de somn... asemeni plumbului... nu mai pot zbura peste câmpurile de flori care mă făceau să zâmbesc, nu mai pot zbura în locul în care mie îmi era bine... în universul meu perfect, unde visam şi mă grăbeam să dorm...
Îmi simt aripile tăiate, mi s-a luat libertatea pe care o aveam! Cine a îndrăznit să mi-o ia??? Eu, proastă de mine care m-am lăsat purtată de gândurile pozitive şi uite unde am ajuns.. Într-o gaură neagră din care îmi este greu să mai ies... nu văd nimic, totul este într-o negură de nedescifrat!
Mi-e teamă că nu mai mă pot ridica, mi-e teamă că am greșit că nu am tras de mine să nu cad... şi uite-mă îngenunchiată şi pierdută în propriul labirint!

Şi ceasul este doar 02.30 am....

Dust in the wind

Nu stiu daca pot numi Irlanda tara in care voi trai de acum inainte, nu stiu daca maine cand mă trezesc mă gandesc mai intai ca e luni sau mă gandesc ca sunt singura.....Nu stiu atat de multe lucruri...si asta mă sperie! Pana acum stiam atat de bine cum vor fi lucrurile...acum 18 luni stiam ca voi ramane in România, stiam ca voi întâlni un Om care sa mă iubeasca si care sa mă inveseleasca, pe are sa il inveselesc cu alintaturile mele, cu felul meu de a fi! Stiam ca imi doresc 2 copii, minim, ca imi doresc o casuta modesta pe malul unei ape si sa calatoresc; sa am un câine maaaare si alb, sa am o gradinuta cu flori unde sa pun zambilute.....stiam lucrurile astea, le simteam ca asa trebuie sa se intample dar acum...acum sunt blank, asemeni unui DVD cumpărat din magazin care nu stiu ce vei pune pe el, ce capacitate are, daca ii vei imprima ceva pe fata sau nu!!!!
Este ciudat sentimentul asta....si mă doare! Nu stiu ce mă doare mai mult...faptul ca imi pierd speranța sau faptul ca mă pierd pe mine; faptul ca mă simt uitată in pădure de cineva in care mi-am pus toata baza sau faptul ca eu, cea care gaseam iesiri din tot felul de labirinte, acum chiar daca vad ca la 10m de mine e ieșirea din pădure mi-e frica sa o iau pe acolo de teama sa nu mă ratacesc! Mi-e teama de o zgarietura....eu....care am avut sufletul terfelit si călcat cu senilele de la tancuri...eu, care mereu ridicam privirea si imi spuneam ca trec si peste asta, ceea nu ma omoara ma face mai puternica!
Mi-e teama sa nu reusesc a narui tot ce visam...mi-e teama ca, ceea ce imi doresc cu ardoare, va fi doar un vis frumos, intr-o zi cu soare desenat! Ma simt mica, vulnerabila, speriata, trista, pierduta! Incerc sa imi gasesc noi repere in locul celor avute pana acum un an, incerc sa bajbai prin destin si, sa gasesc ceva sa ma faca sa zambesc... ceva palpabil in viata mea, ceva care sa ma faca sa zambesc fericita...mi-e greu si mi-am pierdut chiar si speranta si asta doare cel mai mult!

11 luni

Da play la melodie si apoi...

Si as avea atat de multe de spus...si as avea atat de multe de impartasit..nu pot..stau si privesc..ma opreste ceva!

Alegeri....decizii...ganduri...iubire...drumuri....despartiri...dezamagiri...prieteni....prietenii rupte...prietenii care s-au racit....nopti de dragoste nebuna...dimineti cu lacrimi pe obraz...plimbari pe malul marii.....cafea in varf de munte pe un ger crunt...un drum pana la Sinaia...un pat care scartia....un rasarit de soare pe plaja aurie a Egeei.....plecarea definitiva a celor fara de care nu mai respir la fel...o ploaie de vara pe corpuri goale, obosite...dimineti in metrou furate....lanuri cu maci....cercei cu buburuze...475 de trandafiri....un La multi ani sub fereastra...un accident stupid....eveniment Buftea Media Pro...minciuni fara rost.....mii de intrebari nerostite....capucino cu scortisoara.....Cabana Schiorilor......Craciun 2005....5 noiembrie 2005...Muntele Rosu....Cota 1400....tort si ploaie....imbratisari de copil....seri minunate la fotbal....zile de vineri.....nopti in Twice...cantonamente....iluzii....dulceata de nuci...placinta cu mere, mango...plimbari in miez de noapte prin IOR, cirese amare, miros de iarba proaspat si un pahar de vin....menta.....Paris......dupa-amiezi fierbinti intr-un birou ....conferinta de la TTGB.....reportaj Antena 1.....Concert Damian....chitara.....majorat...depresie...mofturi....fiat .....un apartament in Calea Floreasca...un altul pe Chisinau....prima serbare cu elevii....prima excursie.....primul magnet....primul sarut...utlimul sarut...."Septembrie,Luni"....Aeroport Milano.....Phoenix Park....Brasov....tata....Otilia.....melancolie....pareri de rau...mustrari de constiinta....intrebarea de ce?.....intrebarea pana unde?....vise ruinate pe temelia unor ani.....ganduri ucise pe un varf de munte de leucemie....sentimentul amr 12 luni datorita unui doctor prost...incredere in oameni....fluturasi....Bijou....

Si ar mai fi...franturi din amintirile mele care ma fac sa zambesc, sa plang, sa imi pun patura in cap sau sa alerg pe strazi...si toate astea le-am adunat in 32 de ani...20 de ani de Bacau...11 ani de Bucuresti...11 luni de Irlanda...mai vreau zambete de fericire, mi-e dor de Cismigiu, ma apuc sa ii sciu Mosului...vine 6 decembrie:(...vreau sa uit locuri, oameni, cuvinte...vreau sa pastrez clipe...zile...

Daca viata ar fu usoara crede ca ne-am plictisi, daca viata ne-ar fi doar fericita cred ca am fi toti la nebuni...daca viata ar fi cum ne-o dorim nu am fi multumiti.....dar pentru ca viata e asa cum e..sa invatam sa o traim frumos, iubind, respectand, oferind si ascultand...sa lasam ceva in urma si sa avem demnitate...incredere si dorinta...!

picatura de optimism

A rasarit soarele in Dublin! M-am trezit fredonand o melodie si totul mi se pare atat de frumos! Dragilor, va spun eu.... viata este frumoasa! Nu conteaza ca esti la 23 sau la 32 de ani, important este sa te simti bine cu tine! Azi imi iau mantia fermecata si plec sa colind prin soare. Am patura de frunze aramii care imi zambesc strengareste de pe aleile parcului si soarele imi da cate o cupa de fericire! M-as imparti in mii de bucatele si sa ascund si ultimul gand de teama, sa prind fluturii si sa ii intreb cum este viata la inaltimi, sa alerg dupa libelule si sa le iau cu imprumut o pereche de aripi, sa colind zarile si sa ma odihnesc pe aripile unui pescarus ce brazdeaza vazduhul, sa aduc zambete pe chipul oamenilor tristi si sa ii fac sa vada frumusetea lucrurilor, sa se bucure de orice minut si sa lase fruntile incruntate, sa strig in gura mare ca fericirea nu consta in lucruri mari, palpabile....fericirea poate veni dintr-un zambet oferit la cafeaua de dimineata, la o imbratisare pe malul unui lac cu nuferi, pe o alee de cartier unde furi un sarut si asculti greierii in timp ce fac dansul fericirii!
Nu credeam ca la 32 de ani voi putea sa zambesc atat de larg chiar daca unele lucruri imi lipsesc, chiar daca dimineata nu am pe chipul cui sa imi odihnesc ochii somnorosi, nu sunt o pereche de brate care sa ma cuprinda si sa imi dea forta zilei ce vine.... eu le astept, vor veni acele brate si ma vor face fericita, trebuie sa astept si sa cred in mine! Merit tot ce e bun si frumos, merit tot ce ma poate fericita dar toate la timpul lor! Astept cuminte planurile vietii pentru mine si pana atunci imi iau sevaletul si plec sa desenez marea cu frumusetea ei!

Iar ploua

si gandurile mele sunt imprastiate....mi-am dat seama ca cel mai crunt este nu sa dezamagesti pe cei din jur...cel mai crunt este sa te dezamagesti pe tine insuti...sa iti dai seama ca esti precum un aliment perisabil...si Doamne, ce mai ploaie si furtuna e afara, copacii au ramas goi, frunzele aramii, intr-o ultima suflare, au parasit trunchiul casa...uite de aia spun eu ca octombrie este trist....uite de aia am spus eu ca in octombrie lumea hiberneaza..si uite asa, in primul meu octombrie din Dublin, am mai invatat ceva! Nu va spun ce...si nu o fac din lipsa de demnitate..o fac pentru ca de cele mai multe ori lucrurile nerostite valoreaza mai mult in sufletul celui care le pastreaza!
Pentru mine octombrie nu a adus niciodata ceva bun, mereu a fost sub auspiciile lucrurilor rele...mereu octombrie m-a facut sa spun gata, stop, sa sarim peste aceasta luna....imi place doar ultima zi ..cand este ziua cuiva foarte drag mie, unchiului meu...In rest doar covoare de frunze, contradictii langa o linie de tren, banca pe marginea drumului luata ca scop precis de a pune capat socotelilor....spitale si deziluzii....m-as fi mirat ca acest octombrie sa fie altfel...nici macar kilometrii distanta de Romania nu reusesc sa alunge blestemul....
Totusi, cumulat peste toate, in luna asta am cunoscut oameni frumosi, oameni pe care ii iubesc, mi-au dat sentimente si emotii uitate de luni de zile...unele senzatii chiar de ani si pentru asta le multumesc...
Dar si anul acesta octombrie a ramas repetent...si anul asta octombrie nu mi-a demonstrat ca merita....ceva! Mi-ar placea sa imi trec corijenta ....dar din pacate nu am invatat sufiecient de bine! Si cand ma gandesc ca la scoala luam premii si diplome....AMINTIRI!!! La urma urmei asta suntem si noi pentru cei de maine...

Iubita, amanta...amor si sentimente de vinovatie!

Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face! Cam asa suna o veche zicala batraneasca..si cred ca toti stim cat este de adevarata! Am avut deunazi o discutie cu o prietena de a mea, pornita de la predilectia barbatilor de a insela si femeile care se indragostesc mult prea repede si mi-a pus o intrebare: Cum se poate sa iubesti doua persoane, in acelasi timp? Imi aduc aminte ca in trecut, cineva isi mai punea problema asta...eu nu am avut-o...dar chiar si fara a iubi doi barbati in acelasi timp..totusi am inselat! Si nu din iubire!
Da, din pacate, si o recunosc fara sa ma feresc ca da, am inselat si eu; nu spun ca a fost odata si nu se pune sau ca a fost cateva luni, fapta si gravitatea ei este aceeasi, regretul de acum este acelasi.
Imi iubeam omul din viata mea, credeam ca fara el lumea se sfarseste dar ceva s-a intamplat intr-o seara la un concert, unde el nu m-a insotit ( nefiind foarte sociabil) si am cunoscut pe cineva..au fost glume ( cei care ma cunosc stiu ca mereu glumesc), au fost sicane si doar atat! Dupa cateva zile ne-am revazut fara a se intampla nimic..eu nu ma indragostisem, el sigur nu se indragostise...sincera sa fiu nu stiu ce a fost in mintea mea!!! Recunosc ca relatia cu omul iubit nu era perfecta, erau multe lucruri care ma deranjau, multe intrebari la care nu le gaseam raspuns, multe ascunzisuri in relatia noastra care dura de ceva ani...poate intervenise rutina, nu stiu! Nu caut scuze deoarece nu exista asa ceva, nu caut iertare deoarece el va afla acum, in acest post... Dupa ceva intalniri nevinovate am ajuns la el acasa...nu stim cand hainele au ajuns pe jos si cand am inceput sa lasam partea animalica sa iasa din noi...cand nu am tinut cont de canapea, masina de spalat, masa de bucatarie, hol, gresie rece sau balcon cu vecini curiosi....parca singurul nostru scop in viata era sa facem sex... Asa cum a inceput asa s-a si terminat, ne-am trezit in lift, ne uitam unul la altul ca si cum tocmai iesisem de la o inghetata si nu am facut nimic...Dupa-amiezile de acest gen s-au repetat, la el acasa, la birou, in masina...eram posedati de o atragere carnala...si eu parca uitasem cu totul ca totusi cineva exista si ma iubeste si pe care si eu il iubesc..placerile trupesti au pus stapanire pe mine si nu mai eram rationala! Asa cum s-a aprins flacara , asa a venit o adiere de vant si s-a stins..am revenit la viata monotona de cuplu, o viata in care cu iubitul ma vedeam doar in week-end, o viata incare seara nu il puteam suna deoarece erau anumite motive ( nu era insurat, nu avea alta relatie)....zilele treceau si eu evitam sa ma uit in ochii lui, a venit concediul si am plecat la mare...intr-o seara primesc un mesaj si el l-a auzit ..i-am spus ca era roomingul...ma anunta ca intrase pe alta retea..era de fapt "amantul"....ma intreba ce fac...atunci m-am pierdut...ma simteam singura..chiar daca eram cu iubitul la mare, simteam ca relatia noastra merge spre niciunde si discutasem amandoi despre asta, dar ne placea sa ne amagim....eu ca intr-o zi va deveni suficient de barbat, el ca va fi o cale usoara sa renuntam unul la altul...Ajunsa in Bucuresti i-am dat mesaj si i-am spus ca totul a fost o greseala si ca ceea ce a fost pe durata a 3 saptamani a fost o evadare de a mea...
Nu a fost iubire, nu stiu ce a fost, cert este ca am facut-o si ca mi-a parut rau la cateva zile dupa! A ramas secretul meu, am tinut in mine si de multe ori cand aveam ceva sa ii reprosez iubitului nu indrazneam stiind ca am gresit...Mi-a fost rusine sa ii mai privesc ochii, sa ii mai spun te iubesc stiind ca am gresit...A trecut timpul si relatia noastra a ajuns la sfarsit..ma gandeam de multe ori sa ii spun dar nu am putut...la un moment dat am dat un telefon si am pus stop relatiei..adevaraul motiv nu l-a stiu niciodata..a fost la 2 ani dupa ce eu calcasem alaturi... nu cred ca acesta a fost motivul ci dorinta mea de a avea o familie, dorinta mea de a gasi un barbat care sa ma iubeasca si care sa fie dispus pentru iubirea ce i-o ofer sa imi ofere si el inapoi la fel....un barbat care sa stie sa ia decizii in momente de criza si care sa il privesc in ochi si sa vad iubire, dorinta, devotament....Visez prea mult?
A trecut vremea si ghearele iubirii a pus iar stapanire pe mine..de data asta eram indragostita pana peste cap de cineva care nu era al meu, furam nopti si vroiam mai mult, visam ca voi fi eu si doar eu in mintea lui..si l-am iubit...si cu mintea, si cu corpul, si cu sufletul...si au fost nopti furate in care fanteziile lui cele mai adanci au fost pentru mine o placere sa le implinesc... dimineti in care ne trezeam si ne minunam cat de frumos este sa iubesti...sperante pentru viitor si vise despre copiii nostri dar se pare ca nu am fost suficient de buna pentru el, nu am fost cea care sa il fac sa lase trecutul si sa fie al meu ....
Mi-e greu sa public aceste "destainuri" dar o fac pentru ca mi-am dat seama ca de multe ori am stiut sa spun multora din jurul meu ca a insela este urat, ca a iubi ce nu e al tau nu e permis..dar da, am fost si amanta am si inselat...si da, au fost momente unice si momente care mi-au marcat viata....nu vreau sa o mai fac..nu!!! Chiar daca si acum ma trec fiori cand ma gandesc la cateva dupa-amiezi de iunie...cateva nopti de iulie...

Sa vina ploaia....

Stii ce ma sperie? Ca ochii tai au acelasiefect cand ma uit in ei, ca ma pierd cand te vad si imi este dor de tine la 5 minute dupa ce ai plecat...

Ma simt asemeni unei blonde de pe Victoriei... pierduta, ravasita, dezorientata!

Ma sperie faptul ca nu stiu ce vreau, rascrucea la care ma aflu e cea mai grea intersectie din viata mea. Gandurile nu imi mai sunt in ordine, mintea nu mai lucreaza ca alta data, sufletul imi este intr-o continua alarma de furtuna!

Sa vina ploaia , sa fulgere, sa tune, sa pice stropii mari sa imi spele sufletul, sa alerg prin ploaie si sa nu mi se vada lacrimile... sa culeg in causul palmelor o zi de toamna.

Vantul adie si frunzele isi povestec amintirile culese peste vara.... singura lor vara... Eu am avut intr-o zi de toamna amintirile unei veri unice...

Marea...ma intorc la ea mereu!

... desculta pe malul marii...cauta valul care i-a promis ca va fericita! Ii era dor de mare, iubeste marea, adora sunetul care valurile nervoase il fac cand se izbesc de mal, parca intr-o alta zvacnire, alta promisiune.... marea e la picooarele ei..... marea ii cere iar prietenia dar ea nu mai vrea! Te iubesc si totusi ma faci sa sufar.... Aici, pe nisipul asta m-ai lasat sa fiu fericita, aici in melodia inselatoare, cu pescarusii peste noi, m-ai ridicat la trairi nemaintalnite.....Am venit sa te vad, sa il las pe el aici, pe trecut! Il las in valul tau...ia-l si ascunde-l pana la batranetele mele...Nu ma mai lasa sa ma intorc la el! Da-mi forta ta, ia-mi furtunile din suflet si lasa-i pe mateloti sa se lupte cu ele...poti sa imi iei si rasariturile... da-le indragostitilor ce se iubesc si isi fac promisiuni! Nu le spune si lor ca fericirea e eterna,.,,,Fericirea e efemera,.....fericirea e in lucruri mici si in gesturi invisibile, fericirea e doar un vis...

Ma pregatesc sa plec....Ramas bun...minte-ma....minte-ma cum nu ai mai facut pana acum....Spune-mi ca imi voi gasi linistea....Spune-mi orice....


Ajunsa in Bucuresti mi-am dat seama ca nu te pot lasa acolo...esti parte din mine, esti eu, esti tot ce tine de mine! Mi-ar trebui prea multa putere sa te las pe malul marii!

Pulbere de nori cu ploaie

Azi a fost urat! si ploaia..si ziua...si sufletul meu...azi m-am simtit precum un nor car evrea sa picure dar e mereu alungat de vant ..peste munti..devine nor de zapada...cand sa ninga e alungat de vant la tropice ...vrea sa picure iar...caldura ii evapora picaturile inainte sa ajunga jos... Si totusi norul asta vrea si el sa fie util, norul asta vrea si el sa faca ceva bun...Asa si sufletul meu, asa si eu, asa si tu si probabil asa si prietenii nostri..

M-am gandit azi la un lucru trist...la cei care ii iubesc enorm dar nu mai sunt...Am fost la Biserica..si am vazut ca lista celor care au plecat de aici e mai mare...s-a inmultit...ma doare si imi lipsesc toti!...si iar a venit luna august...

As vrea sa pot privi totul altfel...dar am uitat cum e un zambet de fericire, de iubire, de copil alintat si iubita fericita...Si ce e mai rau si mai trist e ca nu stiu daca, atunci cand va fi nevoie, voi putea sa mi le amintesc!

Ce tristete m-a vizitat azi!

tarziu in noapte...

Da, ma domini...mai mult decat atat ma bantui...si mai presus de tot inca imi doresc mainile tale pe corpul meu!
Dar am invatat in timp ca ceea ce e placut este interzis! De aceea de multe ori , in vis, te ating si apoi vreau sa uit! Nu vreau sa te bantui, cu toate ca mai corect este sa spun ca tu ma bantui pe mine..nu voi uita aceea noapte de iunie, nu voi uita aceea intrebare daca ai benizna..nu voi uita aceea plimbare prin IOR...nu pot uita multe...dar ma straduiesc! Mereu imi arunc iubirea in alte parti, mereu incerc sa uit de aceea esarfa in dar, sa uit de aceea inghetata Bounty prelinsa pe mainile mele...centura....zona Bucur-Obor.....dar as vrea sa pot spune, fara nici o opreliste ca vreau sa te uit pe tine! Dar nu pot, ma crezi? Pana si gandul ca ultima data te-am vazut pentru 45 de minute, la o cafenea pe Decebal..erai tu, asa cum eu nu te mai vazusem..dar imi era drag sa te privesc! Erai tu, cel care , poate, s-a jucat cu mine, dar nu vroiam sa accept....dar asa cum spuneai si tu....


Da, nu fii uimit! Inca mai esti acolo....nimeni nu te-a putut da jos! Esti un invingator!

Vise

Ma ascund sub stropii de ploaie si astept zilele cu soare, astept sa rasara luna si sa imi asez capul pe perna din iarba de mare, sa dorm si sa visez, sa ma gandesc si sa construiesc vise. Cum? Nu stiti ca la construit vise sunt cea mai buna? Le dau culoare si viata in gandul meu, le imbrac in vesminte pictate cu culorile nemaivazute ale lumii si le inviorez cu fluturi. fluturi de o zi, asa cum sunt si gandurile mele, iau nastere dimineata si seara le las sa moara, le alung si le omor daca nu vor sa moara ele singure.

Visele mele s-au spulberat de mult, intr-o zi geroasa de februarie, fara sa imi dau seama le-am lasat pe un peron de gara, le-am lasat sau le-am uitat? nici eu nu mai stiu...stiu ca de cate ori am trecut prin gara respectiva peronul era plin de tot mai multe vise, iar ale mele nu le zaream. Uneori ma gandesc sa ma duc cu o lopata in gara, sa le scot de sub morman si sa le iau acasa, poate mai am sanse sa fauresc ceva din ele...asta dupa ce le dau putin ceai cu rom, niste gogsi aburinde cu gem, le las sa se incalzeasca si apoi tratez cu ele.


Cand eram adolescenta visam atat de frumos, era atat de usor sa le fauresc, sa le dau culoarea care mi-o doream, aveam puterea varstei cand totul era posibil, apoi am crescut, am invata, am suferit, mi-am dat seama ca nu mereu iesea cum imi doresc eu....si cu trecerea timpului mi se intarea si mai mult credunta ca , odata cu trecerea timpului si stralucirea visului meu se pierde.

Stii

ce ma doare cel mai mult? Ca am lasat de la mine de prea multe ori in viata!
ca am lasat pe altii sa fie fericiti in defavoarea mea! Ca nu am stiut sa lupt pentru fericirea mea, crezand ca nu e frumos sa lovesc pe altii pentru a fi fericita!
Dar stii ce este culmea? Ca nu am puterea sa o fac..nu pot rani persoane, chiar daca nu le cunosc, pentru a fi eu fericita...si mi s-a spus ca nu stiu sa lupt pentru fericire...

Asa sa fie?:(

imi curg cuvintele

De multe ori ma gandesc la trecut, la copilarie, la lucrurile care pana ieri erau acolo, la locul lor. Acum sunt departe de tot ce inseamna acasa; de Bacau unde am atatia oameni dragi, de Bucuresti unde lista se imputnieaza pe zi ce trece ( de cei dragi , ma refer)
Auzisem la un moment dat, sau citisem pe undeva, ca odata cu inaintarea in varsta devine din ce in ce mai greu sa gasim lucruri care sa ne motiveze si sa circulam pe autostrada vietii. Cum adica? Pe autostrada asta conduc eu cum imi place, cu reguli impuse de mine, cu marcajele facute dupa bunul meu plac; poti fi si cu violet, care-i baiul?
Sunt hotarata sa nu mai las lucrurile sa se intample, o sa schimb lucrurile asa cum vreau eu pentru ca am aceasta forta, stiu si pot sa fac ce imi doresc. Am obosit sa ascult lectii si povesti de viata prin care toti imi spun ca ai sa vezi ca va fi bine, am devenit experta in a spune :"Da, stiu, stiu cum e cu rabdarea!" dar daca eu nu am rabdare? daca eu nu vreau sa astept? O viata intreaga am asteptat sa cresc, apoi sa termin liceul si sa fiu eu independenta, apoi sa am multumiri profesionale; Fara sa astept a venit despartirea de tata, de bunici, de oameni dragi si calzi, de locurile unde era cald, de bratele unde nu stiam decat ca imi place sa iubesc....Au trecut anii pe langa mine, pe langa voi si totusi nu stiu cum sa pretuiesc timpul. Sunt o nebuna, o nebuna care viseaza atat de frumos seara cu ochii deschisi si dimineata se trezeste, pleaca la munca si se gandeste ca seara ce vine sa mai diversifice visul si cu alte intamplari..este visul meu, visul meu de fiecare seara, adorm construindu-l si ii spun ramas bun in fiecare dimineata..este doar un vis...da, stiu ca visele pot deveni realitate dar acest vis nu va deveni niciodata, acest vis este imposibil de realizat dar eu inca il regizez in mintea mea, in lumea mea...
Zgomotele de pe strada ma scot din sarite uneori, vreau liniste, o liniste sa nu aud nimic, nici apa din acvariu, nici zgomotul tastelor, nici picaturile de ploaie in geam...sa imi aud gandurile si sa le pot opri sa se indrepte spre acolo, sa le iau de urechi, sa le bag intr-o desaga si sa ascund desaga aia unde nici eu sa nu stiu de ea..
E soarele asta afara care imi bate cu nesimtire in geam ..il ignor! Vreau sa dorm ca sa mai visez putin si azi..sa mai adaug cateva scene in visul meu ...ma duc sa dorm!

Durere

...o simt acolo, in interior si doare, a naibii durere..auzi la ea, sa ma doara!
Incerc sa ii dau un Ketorol, ca mai am cateva din tara, dar ma sfideaza pe fata si atat, o mai pacalesc cu cate un oftat si o minciuna ca nu imi pasa si parca, parca putin uita sa ma doara! Am incercat sa o vand, sa o sterg, asa cum stergi unele lucruri nefolositoare de prin calculator, cum arunci o haina care nu iti mai place dar eu o dau afara pe usa si ea intra pe urechi, o dau afara pe geam intra prin suflet. Am spus ca ii iau haine noi, ca ii cumpar si un cremsnit ( am gasit o cofetarie cu produse romanesti..yammy yammy) dar nimic; exact ca un copil pe moment pare ca trece dar apare la locul stiut cu aceeasi intensitate sau mai puternica uneori. Am spus ca o donez, ca fac o fapta buna si o las pe o banca in parc, mi-a spus ca nu vrea, ea va fi cu mine acolo toata viata si ca chiar daca o sa uit prin aeroporturi, prin bagaje, prin camere de hotel, masini, valuri de mare sau fosnet de frunze ea mereu ma va gasi si ma va durea! nu e culmea? cum sa o scot de acolo? sa o pacalesc sa plece? Din cauza ei de ceva ani nimic nu imi place, nimic nu ma multumeste, nimic nu mai e cum era..din cauza ei intorc spatele si plec pentru ca asa e mai comod, e mai comod sa spun nu vreau decat sa recunosc ca am o durere in suflet si nu pot scapa de ea..
De cand s-a instalat la mine, fara sa ma intrebe, nimic nu mai aduce bucurie in sufletul meu, nimic nu imi mai lumineaza gandurile si dorintele, merg precum Bator si cand nu mai pot nu o astept pe Fefeleaga sa ma incurajeze..o iau eu pe drumul meu ascuns cu frunze, pe cararea pe care doar eu o batatoresc si imi spun: Asa a fost sa fie! Ridic fruntea, iau durerea de mana si ii promit prietenie....ceea ce nu stie ea este ca vreau sa rup aceasta prietenie cu ea, vreau sa o impachetez si sa o trimit niciunde, vreau sa o uit....

Daca

Daca va fi sa mi se intample in viata asta sa apara EL...sper din suflet sa ma faca sa ametesc doar cand il vad....sa ma cunoasca..sa stie cat imi doresc sa fiu a lui..sa ma faca mireasa lui, ajutandu-ma altfel sa imi tin promisiunea facuta tatalui meu pe ultimul drum! Cred ca cel mai frumos lucru este sa fii mireasa langa omul pentru care ti-ai da viata fara sa clipesti!

Daca va fi sa se intample in viata asta,  EL sa ma iubeasca sa fie hotarat, sa ma lase sa ii ador zambetul, sa ma lase sa ii mangai pleoapele...sa adorm uitandu-ma la el si cand ma trezesc sa fie acolo. Sa stiu ca sunt a lui si doar a lui!

Daca va fi sa se intample in viata asta, EL sa imi ofere fericirea de a fi mama copiilor lui sa vrea minim doi copii, sa isi doreasca sa imbatraneasca langa mine si, jucandu-se in parul meu, peste ani, sa ne privim cele mai de pret realizari: copii.

Daca va fi sa se intample in viata asta, EL trebuie sa stie ca nu am nevoie de diamante si cadouri costisitoare, imi doresc un inel micut, cu o singura piatra si din aur alb..dar asta o va stii!:) Voi avea grija sa ii spun ca nu imi place aurul galben!

Daca va fi sa se intample in viata asta sa apara EL si sa nu mai gust singuratatea, Doamne as fi cea mai fericita! Cred ca nimic nu se compara cu noi doi, eu sa fiu mireasa lui si sa ma ia de mana si sa imi spuna: Esti mireasa vietii mele!

Daca va si sa se intample in viata asta, EL sa ma faca sa tremur cand il vad ca se aseaza in genunchi sa imi spuna ca vrea sa imbatranim impreuna.... Eu nu am simtit niciodata emotia de a spune da...vreau sa o simt langa el!!

Daca va fi sa se intample.. sper sa taiesc sa ajung sa ma bucur de un EL! Sa imi implinesc promisiunea facuta tatalui, sa ii fac copii frumosi si sa ne uitam dupa ani in urma si sa spunem: A fost odata ca niciodata povestea noastra!

Joaca

Stau in dormitor, intinsa si privind nici eu nu stiu unde.Sunt aproape adormita si chiar daca refuz asta imaginile tale imi trec in slide-uri prin fata ochilor...imi aduc amine primul slide pe care l-am facut pentru cineva a fost cel facut tie.. Incerc, cumva sa le ating, sa fac parte din acele bucati dragi mie. ...Oh..aici te tineam strans in brate si iti spuneam ca vom reusi...aici ma jucam in parul tau...aici eram fericita, vezi? zambeam....Dar tu...te jucai!
  Te-ai jucat, bine spus. Mi s-a spus, chiar obsesiv ca asta faci, ca esti un jucator, iti joci cartea si treci mai departe..te-ai jucat si te joci  cu dragostea dar nu realizezi capractic te joci cu tine si cand te va tranti atunci nimeni nu va mai avea indurare...Imi aduc aminte prima noapte de dragoste...aveam fiecare amprenta lui pe corpul celuilalt Incerc sa trec peste toate aceste valuri de amintiri. Masinile de afara fac un zgomot puternic, s-au gandit ei sa mai lucreze puti..iti aduci aminte? Si in lunile noastre erau pe aici...Mi-am adus aminte cand ne priveam si simteam ca..ca..ne iubim..dar tu de fapt te jucai cu mine....sau mai bine spus cu tine...nu ai un vis al tau? Nu cred ca ai ...ai fii mai respnsabil, ai stii ce decizii sa iei fara sa lovesti oamenii atat de dur, fara sa calci pe toti care tin la tine..Unele vise sunt facute sa aibe sfarsit..ironia unui vis terminat cu ochii in soare..visul meu erai tu...dar ai fugit asemeni viselor din noapte alungate de dimineata ..doar ca tu ai fost alungat de altceva...Am incetat sa mai visez, nu mai vreau vise in viata mea...si azi noapte am visat si m-am trezit tipand...probail si de la faptul ca am adormit plangand si certandu-ma cu viata asta ..am plans pentru mine pentru ca am crezut in cine nu trebuia, pentru ca am sperat si ma rugam de aceasta data sa fie altfel....imi doream atat de mult sa nu fii la fel......imi doream atat de mult sa imi demonstrezi tu ca se poate...."te iubesc"....doua cuvinte pe care nu mai vreau sa le rostesc si daca cineva va mai indrazni sa mi le sopteasca cred ca  il lovesc direct....cum poti sa spui "te iubesc" si sa nu simti...cum poti sa joci un dartz cu sufletele celor din jurul tau, sa minti, sa te ascunzi ...care e premiul cel mare? care e potul pe care il primesti?
  Am rabufnit si simt ca toate durerile lumii sunt in sufletul meu..vreau sa il curat de tine...dar nu pot...esti prins acolo si ...doare...doare  o alte speranta franta, un alt vis ucis, o emotie de copil furata, un zbor de sentimente frant....si totusi de ce mi se pare ca mi se intampla astea ca sa platesc pentru cine pacatele? 
 Iti mai amintesti cand imi spuneai ca sunt deosebita? Stii? Ai dreptate, sunt deosebita pentru ca inca mai cred in oameni buni, sunt deosebita pentru ca , in ciuda loviturilor primite, am avut puterea sa iti vorbesc, sa iti fiu alaturi cand ai avut nevoie...sa incerc sa te ridic si sa iti spun " Am incredere in tine"...sunt deosebita pentru ca nu am mers pe drumul razbunarii, sa te lovesc, sa te acuz....sunt deosebita pentru ca  stiu ca nu vei mai gasi pe cineva ca mine...sunt deosebita pentru ca fara sa iti dai seama  ai lovit singura persoana care iti spunea sincer ce gandeste, chiar daca te loveau cuvintele...si mai ales singura persoana care si-a pus sufletul in palmele tale si tu ai calcat in el...dar culmea..nu te-ai multumit sa treci o data..ai mai venit inapoi si apoi ai trecut iar..dar asta e...
   O sa ridic ochii si o sa privesc soarele, chiar daca o sa fie greu..dar trebuie sa reusesc!.