Prietenia nu este un drum cu sens unic

 Nu este un loc în care unul oferă, iar celălalt doar primește. O prietenie reală se construiește în doi, din pași egali, din implicare reciprocă și din dorința sinceră de a vedea și a fi văzut.
Pentru că, în esență, asta ar trebui să fie: doi oameni care se observă unul pe celălalt. Care se ascultă. Care nu sunt acolo doar când au nevoie să se descarce, ci și atunci când celălalt are nevoie de sprijin. Nu este despre cine suferă mai mult, cine este mai puternic sau cine are mai mult de spus. Nu este o competiție.
Într-o prietenie autentică nu există invidie. Nu există comparații. Nu există acel „eu sunt mai bun” sau „tu ești mai slab”. Există susținere. Există înțelegere. Există spațiu sigur în care poți fi tu, fără să te simți judecat sau insuficient.
Dar adevărul, uneori incomod, este că nu toate prieteniile sunt echilibrate. Și nu toate merită salvate cu orice preț.
Există momente în viață când trebuie să recunoști că ai oferit prea mult și ai primit prea puțin. Că ai fost acolo de nenumărate ori, dar când a fost rândul tău… liniște. Și atunci apare întrebarea firească: ce rost mai are?

Se spune că oamenii se schimbă. Poate. Dar există și acele situații în care schimbarea este doar la suprafață. Exact ca un șarpe care își schimbă pielea, dar rămâne același. Iar dacă cineva te-a rănit o dată, de două ori, de trei ori, poate că nu mai este despre greșeli… ci despre un tipar.
Și atunci, da — devine sănătos să nu mai oferi încă o șansă.
Nu pentru că vrei să creezi dramă. Nu pentru că vrei să demonstrezi ceva. Ci pentru că alegi, în sfârșit, să te alegi pe tine.
În ultima perioadă, am ales să mă distanțez de anumite persoane — unele foarte apropiate, altele mai puțin. Nu a fost o decizie impulsivă și nici una ușoară. Dar a fost necesară. Pentru că am realizat că acele relații nu mai aveau echilibru. Erau construite doar din direcția mea.
Și o prietenie nu poate exista așa.
Am ales să las spațiu. Să nu mai forțez. Să nu mai trag de oameni sau de relații care nu vin natural și din partea cealaltă. Am ales să îmi prioritizez nevoile, liniștea și standardele.
Pentru că, da — chiar și într-o prietenie, fiecare dintre noi își dorește să primească ceva. Nu din egoism, ci din nevoia firească de reciprocitate.
Iar atunci când simți că ai oferit constant mai mult decât ai primit, când nici măcar o fracțiune din ceea ce ai dat nu se întoarce… poate că răspunsul este deja clar.
Uneori, cea mai sănătoasă formă de respect — față de tine — este să pleci.

Mi-e rau

... Ştiţi senzaţia aia când îţi doreşti ceva atât de mult? Senzaţia aia că meriţi acel lucru.. că trebuie să îl ai... şi nu vorbesc aici nici de un inel cu nu ştiu ce pietre, nici despre nu ştiu ce castel sau vacanţă.. nici de maşină.. nimic care să poate fi cumpărat.. vorbesc despre o fiinţă umană.. o fiinţă cu suflet, cu inima care să o iubesc mai mult decât orice pe lumea asta şi care să mă iubească la fel...
Ieri şi azi am simţit asta.. ieri şi azi m-am răsfăţat ţinând în braţe şi iubind un copil... un bebeluş superb de 9 luni de zile... felul cum mă lua de gât, cum gângurea... mă făcea să mă întreb dacă voi avea şansa să mă bucur atât de mult şi de un copil al meu?... Să mă trezesc în fiecare zi ştiind că am cea mai mare motivaţie are poate exista pe acest pământ? Mă uit zilnic la acest copil minunat şi îmi doresc tot mai mult şi eu un copil al meu.. nu începeţi acum că nu e greu de făcut.. asta ştiu şi eu... totul stă într-un act sexual... dar eu nu vreau doar atât.. vreau o familie în care să crească acest copil.. să ştie că e protejat de ambii părinţii.. aşa că, nu, mercie.. nu vreau doar un sex scurt (său lung, m prost sau de calitate) din urma căruia să rămân însărcinată şi apoi să am un copil... Oare îmi doresc prea mult?
Uitaţi-vă şi voi ce dulce e copilul care îmi bucura zilele:)
P.S. Il cheama David si este o minune de copil!

Leapsa III + cu tatuaj sau fara?

Uite ca incep sa imi fac un obicei din a prelua si a da mai departe leapsa. E adevarat ca mai tarziu cu o zi dar in week-end am fost foarte ocupata sa dorm!

Leapsa data mie de Dan consta in urmatoarele: " Daca va incumetati sa si concluzionati cu un cuvant din 10 litere, e chiar de nota 10."..asadar hai sa vedem ce reusim sa facem. Am facut o multime de permutari, de incercari...m-am zbatut si am spus ca sa incerc si cu un cuvant din 10 litere...dar pana la urma am ales:

ZIUA DE NOTA ZECE ESTE CAND ZAMBESC SI SUNT FERICITA!

Acum sa preia leapsa de la mine cine doreste! Este chiar o provocare inteligenta!! Sava vad, dragii mei.

Afara de leapsa..azi ma gandeam sa vorbim despre tatuaje..Nu de multe ori mi-a fluturat prin minte sa imi fac un tatuaj..o gargarita, un delfin, o stea apoi iar ma razgandeam...Azi m-a lovit o intrebare: la ce imi foloseste un tatuaj?..bine, sunt o multime de alte lucruri in viata pe care le facem si nu ne folosesc.. Multi dintre prietenii cu tatuaj imi spuneau: fata, trebuie sa iti faci daca iti doresti....eu le spuneam ca ma mai gandesc...ca da, imi place sa fiu spontana dar parca un tatuaj implica multe iar ceea ce inclina balanta si mai mult spre a ramane fara tatuaj este ideea ca in viitor, cand voi avea copii, ma trezesc cu ei acasa tatuati si eu nu le pot spune ca nu e bine, nu le pot spune ca vor regreta deoarece imi vor arunca in fata:"-Da tu de ce ai mama? Nu ai fost si tu ca noi?"....
Voi ce spuneti? v-ati face un tatuaj?