14 ani de Irlanda

In urmă cu 14 ani ma aflam pe Aeroportul Otopeni, dar nu pentru a pleca in vacantă, ci pentru a-mi schimba cursul vieții!
Plecam cu așa de multe vise, atât de optimistă, convinsă ca este cea mai bună decizie și ca, Irlanda, va deveni ACASĂ!
Au fost ani grei, ușori, cu zâmbete, cu lacrimi! Cu împliniri și dezamăgiri…ca în viața!
Nu poți avea doar cer senin.
Dar pas cu pas, cu răbdare, cu momente în care am spus ca gata, nu mai pot! Apoi am mai putut puțin!
Aici, pe Insula de Smarald am devenit mamă, aici am învățat ca sunt puternică!
Mult mai puternică decât mă credeam și am realizat ca sunt singura care pot schimba lucruri!
Simt ca, cei 14 ani, au fost, pentru mine, calea spre ceea ce am devenit azi! Am învățat din toate greșelile, am reușit să mă așez aici, în țara asta primitoare, să îmi fac prieteni, să cresc profesional și să îmi doresc și mai mult!
Irlanda, îți mulțumesc ca m-ai adoptat! Îți mulțumesc ca te pot numi acasă!
România va rămâne mereu tara mea de suflet, nimic nu poate schimba sau șterge originile! Mereu voi gândi românește și voi simți și românește!
Și da, cea mai frumoasă limbă e limba maternă…așa ca va urez sa aveți un Crăciun Fericit și lumina Nașterii Mântuitorului să vă deschidă ușile și să aducă în casă binecuvântare, iubire, liniște, pace

Vise si liste

Și ce te faci când iți este dor să simți? Vrei să nu mai doară și vrei să simți.

Vrei să zâmbești, fără doar să miști mimica fetei, vrei să zâmbească și inima și sufletul.

Alergăm zilnic spre toate colțurile, să facem și aia, să adunăm și aia, să mergem și noi acolo, pentru ca au fost altii. 

Dar timp pentru noi? Pentru a respiră și a nu avea nici o greutate pe suflet când ne dăm? Sau, mai bine spus: Când ne permitem?

Obosim cărând pietrele trecutului cu noi, ne consumăm pentru ce spun cei din jur. Urmărim, fără să ne dăm seama, visele altora și, ale noastre, zac în acea lista de sfârșit de an, sau pe fundul unui sertar. Unde am ascuns-o, imediat după ce am scris. De rușine să nu radă cineva de ele. De visele noastre.

Știți? Când mi-am scos lista din sertar era prăfuită scrisul abia se mai citea, din cauza timpului și, Simona, care a scris atunci, mi se părea așa, o persoană din trecutul meu.

Dar am scuturat bine hârtia, am pus-o la fereastră și am tras cu pixul peste, să reînnoiesc cuvintele.

Am bifat pe cele împlinite și, mi-am mulțumit mie că nu le-am abandonat chiar pe toate.
Scoțând o foaie de hârtie nouă, am început să scriu și să adaptez, unde era cazul, restul viselor.

Așa de multe de bifat și îmi doresc, din tot sufletul, să le pot bifa.
Privesc în urmă și cred că fiecare drum pe care am mers a fost menit să mă învețe ceva. Fiecare piatră pe care am deranjat-o cu Vârful bocancului, a avut o poveste de spus.

Dar cel mai important este că fiecare persoană care a intrat în viață mea mi-a oferit o binecuvântare. Fie că a ales să rămână, fie că a ales să plece. 

Este experiență mea. 

Este eu !

Mi-o aduc aminte pe acea Simona, dintr-un sfârșit de noiembrie, în 2010, când avea biletul de avion spre a migra și era atât de sigură că, în sfârșit, soarele va răsari pe stradă ei.

Dar, că orice răsărit perfect, nu îl poți vedea zilnic. Și atunci, în căutarea viselor, mergi pe drum zilnic și ridici privirea să vezi ce spectacol iți oferă răsăritul.

Încă sunt e acest drum, încă sper la răsăritul ideal și mă înclin pentru toate apusurile pe care le-am avut!
Superbe!

When you decide to emigrate

No matter where you come from or where you choose to migrate, the reality is that blending in completely can feel impossible. The impact of accent is a key factor. The first generation might carry their native accent, but those who find the courage to step beyond their origins often struggle with this.
In today’s world, it isn’t merely about summoning the courage to board a plane. The journey to another country for work, to build a life, and to pursue the dream of a better future was once an exhilarating adventure, filled with unknowns.
You may wonder why I characterise this journey as an act of bravery. It has been almost 14 years since Ireland became my home, and I’m eager to share my perspective on that experience.
When I decided to migrate, I was blissfully unaware of the challenges ahead. I had no idea what emotions I would experience, nor could I anticipate the difficulty of some aspects or the joy of others. At that time, I was fueled by the hope of building a family, a dream that felt just within reach.
Upon arriving in Ireland, I quickly realized that being a tourist was entirely different from establishing a life here. Before moving, I had traveled extensively throughout Europe, but I had never experienced the process of securing residency or having my qualifications recognized. Thankfully, this process turned out to be relatively smooth, thanks in part to the incredible Irish spirit and the welcoming nature of the people, who treated me as one of their own.
However, as I completed my documentation and shifted my focus to job hunting, I began to feel a profound longing for Romania. I missed my family, my friends, and the vibrant life I had left behind. The comforts of traditional Romanian cuisine, the cherished Sundays spent in church, the solemnity of Easter services, and the joy of family gatherings for holidays, birthdays, weddings, christenings, and even funerals tugged at my heart.
I found myself reminiscing about my favorite places—those beloved spots where I used to unwind and enjoy life—and the professional opportunities that had shaped my career back home. Indeed, I also faced setbacks during my job search, encountering disappointments that made me acutely aware of how much I had to adapt to my new environment.
Yet, now, after 14 years, I can genuinely say that I love Ireland as my home. This country has woven itself into the fabric of my life, and I have formed deep, meaningful friendships with both Irish people and others from various backgrounds. Each of these friends feels like family to me. I no longer feel the emptiness I did in those early years; I have built a support network that brings warmth and connection into my life.
This transformation has come about not only because of my personality but also because I was determined to immerse myself in this beautiful Emerald Isle. I made an effort to learn about its culture, to actively engage in the community, and to embrace all that this place has to offer.
Today, my accent has become a symbol of my bravery—a testament to the courage it took to step into a new world. I believe it also represents compassion and friendship. It signifies my commitment to becoming a part of the country that embraced me, enabling me to spread my wings both personally and professionally.

Pentru acum, mâine și toți cei 50 de ani care vor veni

Da-ți voie să fii vulnerabilă și să spui când nu mai poți sau când gândurile te doboară.

Da-ți voie să arăți că îți este frică, că ai și tu gânduri și că nu ești chiar atât de puternică.

Vulnerabilitatea nu arată că ești slabă, arată că ești umană, că ai și tu gânduri și frici.Crezi că lumea te iubește doar dacă zâmbești și ești funny?

Sigur te vor iubi și dacă te văd plângând, te văd doborâta, te văd speriată și cu întrebări retorice. 

Sau cel putin, așa ar trebui să fie.

Dimineti de noiembrie

Friguroase sunt zilele astea.

 Dar și la mine e cam frig în gânduri. Sper în câteva zile să se mai încălzească. Până atunci nu las decât pozitivism în jurul meu. 

Luna noiembrie este o luna a adaptărilor, din punctul meu de vedere. Normal, e ziua mea de naștere și eu sunt într -o continuă mișcare, adaptare, descoperire:) 

Va întrebați de ce? 

Păi aveți și voi puțintică răbdare și va spune fata totul.

In ultimul weekend din Octombrie se face trecerea de la ora de vara la ora de iarnă, deci trebuie să ne obișnuim cu serile întunecate :) și cu starea asta de lasă-mă că să te las, când vine seară și parcă încuie și energia undeva. Tot îmi repet că trebuie să găsesc eu cheia aia, că am zile când vin de la munca și parcă direct la somn aș merge. 

Alt punct pe lista de adaptabilități este acela că scoate dintii frigul, ploile semnalizeaza si ele și trebuie să te îmbraci mai gros, să te obișnuiești cu temperaturile scazute. Da, uneori și ele o iau razna și mai fac câte un rock'n'roll dance dar tot la cele de iarnă rămân. 

Nu poți să scoți rochia cu care ai fost asta vara să te plimbi în Malahide:) 

Adică, o poți scoate, să te uiți la ea. 

Adaptarea asta aplicabilă în toate liniile din toate procesele. 

Te adaptezi la vreme,la bine, la rău, la soare, la vremuri, la generație, la cerințe. 

Eu vreau să mă adaptez la fericire. 

Am găsit un mic ghid informativ și încerc să îl urmez. 

Va țin la curent

Atât de departe

Părea ziua de azi!

Uneori aveam impresia că ca e atât de adâncă prăpastia și ca nu o să mai reușesc sa ajung la liman.

Ma uitam după razele soarelui și în zilele noroase nici o umbră de lumină nu pătrundea.

In ziua în care am început să îmi ridic mâinile și să mișc picioarele am simțit caldura razelor de soare.

Atunci mi s-a făcut foame de soare, de căldură și dor de mine! Și în disperare am început să urc, să escaladez și să mă apropii de lumina.

Azi e soare, cu liniște și nori, cu zâmbete si adieri de vânt ce îmi mângâie părul.

Azi eu zâmbesc! Privesc în urmă și îmi amintesc ca mereu am fost pregătită de luptă.

Realizez ca a fost o rătăcire cat am preferat să nu lupt. Dar uneori  și rătăcirile te duc spre alei cu flori și soare.

In poienițe neștiute.

Mi-e bine!

Zâmbesc!

Welcome 45, Good Bye, 44!

I have officially closed the lid on the box of memories for year 44, but this year I chose a transparent lid. There were storms and days filled with blue skies. I experienced joys and moments of joy, but also times when I had to remind myself, "You will succeed! You will succeed! You always succeed!" Year 44 opened my eyes to so much, encouraging me to step back and see the bigger picture. It pushed me to confront all the skeletons in my closet. I was inspired to pursue my passions: to travel, to conquer my fears, to let go of what no longer served me, and to embrace new connections. You planted countless seeds of smiles, peace, and tranquility that will blossom in year 45 and beyond.






You did the hard work, and for that, I am grateful. Year 44 was the year I rediscovered myself through a journey that was both challenging and transformative, each moment immensely worthwhile! Year 45, please be kind and gentle! Allow my arms to remain outstretched and my wings to stay vibrant! I am filled with happiness and fulfillment! I have the most wonderful child in the world and the most incredible people around me! Together, we are healthy, cheerful, and smiling! I am at peace!

Reflexie in oginda sau scriitura de om matur

Sunt un om al cuvintelor.

Cel mai ușor îmi este să mă exprim în cuvinte, să aștern gândurile în metafore și să visez în culorile optimismului.Nu de puține ori am fost pusă în față unui drum gol, fără copaci sau a unei foi albe, fără nimic încondeiat.Și am început, fără timiditate sau îndoială să plantez flori și copaci, să scriu povești și să aștern gânduri.

Asta este viață mea.
Ce am primit, am luat,
Ce mi-am dorit, am încercat.
În felul meu, să fac un vis aievea, să îl colorez după speranțele mele, așteptările mele și după ceea ce, Simona cea mică, visa când era copil.Și de multe ori am avut grădini extraordinare pe marginea drumului, cu copaci înfloriți, cu răsărituri și apusuri fantastice.
Oh, desigur că au existat și momente când a trebuit să ard hârtia, să tăi copacii, să schimb florile sau să le scot, sau să o iau pe câmpuri, unde drumuri nu existau și era greu și anevoios.
Dar am învățat din toate aceste experiențe, am plâns, am dat mărunt din gură, am căutat vinovați, am găsit vinovați, că până la urmă să realizez că pentru povestea mea, eu sunt singură responsabilă.
Am învățat că nu trebuie să schimb pe nimeni că să fie lângă mine și că eu nu trebuie să mă schimb pentru nimeni că să fiu fericită.
Acceptarea și aprecierea vin pentru ceea ce suntem și nu cu promisiunea că mai târziu ceva se va schimbă.
Mulți ani mi-a trebuit să învăț cu ne trebuie să fiu pe lacul nimănui sau să fac lucruri pentru a fi pe placul cuiva.
Eu îmi sunt suficient, mie, așa cum sunt.
Cine vine și vrea ceea ce am, fără modificări și fără ajustări, este persoană care îmi poate fi cea mai bună prietenă, cel mai bun partener, un minunat aliat.
De-a lungul timpului mulți oameni au intrat în viață mea. Ei au intrat să mă învețe lecții despre sinceritate, despre prietenie, iubire, înțelegere, minciună, dezamăgire, durere, decepție. Și le sunt recunoscătoare tuturor pentru aportul lor pozitiv iv în viață mea.
Pentru că, fie că a durut sau fie că mi-a adus zâmbete și fericire, a fost o lecție învățată, spre bucuria mea, spre avantajul meu. O experință, pe care, pe drumul meu c flori și copaci înfloriți am așezat-o în micile popasuri, făcute pentru cei care vor să poposească sau cei care, pe poartă micuța de lângă banca popasului, vrea să iasă.

ȘI sunt care au ales să iasă, sunt care i-am rugat eu să iasă sau i-am scos de pe drumul meu dar, cu bucurie, pot spune, că un număr mare au ales să rămână. Să sădească și ei flori, să mă ajute să curat copacii. Unii dintre ei, atunci când eram pe câmp, au făcut cărare pentru mine și au așezat câte o cană cu apă, să îmi trag sufletul.
Și lor vreau să le mulțumesc. Fie că au intrat ieri pe drumul meu fie că au intrat acum peste 4 decenii. Unii sunt familie, unii au devenit familie și unii sunt ‘ai mei’ de suflet.
Dacă nu v-am plictisit cu lungul post despre mine, va mulțumesc că ați citiți până aici.
Este un post pe care amân să îl fac de ceva timp pentru că nu mă simțeam pregătită sută la sută să îmi aștern pe hârtie durerile, bucuriile, succesul sau eșecul. Dar am primit termen până când trec în al 46 lea an de existența pământeană, așa că am decis să îl fac puțin înainte de deadline, așa cum, în toată viață asta am făcut totul pe ultima sută de metri sau « nițel mai târziu ».
Și acum sunt puternică și capabilă să încep să fac lucrurile când trebuie, iar dacă nu o pot face, nu pot să termin sau să ajut, am învățat că nu este o crimă să spun nu.
Cu siguranță că m-am aflat și eu în popasurile altor drumuri, cu siguranță că am fost și eu o lecție pentru alții, o dezamăgire pentru unii dar și din aceste experiențe am avut ce învață.Cumulul anilor, al vieții, al experiențelor ne-au ajutat să devenim ceea ce suntem azi. Și sunt mândră pentru ceea ce sunt eu, azi.Sunt în punctul vieții în care nu trebuie să mai fac nimic pentru că persoanele din viață mea să mă vadă, nu mai trebuie să trec peste mine că să ajut pe alți, doar pentru a mi-i păstra lângă mine. Fiecare e liber să rămână sau să plece pentru ceea ce sunt eu și în ceea ce cred eu.Nu avem aceeași lungime, este foarte bine și foarte sănătos să separăm drumurile. Pentru că dacă nu o facem devine nociv, greu și dureros pentru toți această păstrare a aparențelor. Aparențe dureroase și cu adânci rădăcini în mentalitățile educației de acum 30 de ani.

Simona, cea care își dorește, încă, să joace șotron, cand soarele sărută luna.

 

English

I am a person of words.

It's easiest for me to express myself through words, to convey my thoughts in metaphors, and to dream in vibrant colours of optimism Numerous times, I have found myself on an empty road, surrounded by nothing but a blank page.

Each time, I began—without shyness or doubt—to plant flowers and trees, to write stories, and to gather my thoughts.
This is my life.
What I have, I have earned.
What I wanted, I pursued.
In my way, I strive to make my dreams come true, colouring them with my hopes and expectations, much like little Simona dreamed when she was a child.
There were many moments when I created extraordinary roadside gardens filled with flowering trees, breathtaking sunrises, and sunsets.
Of course, I also had to burn the paper, cut down the trees, change the flowers, or even uproot them entirely. At times, I had to take it to the fields without paths, and the journey was tough and arduous.
Through all these experiences, I learned—sometimes through tears, sometimes through conversations, and sometimes by looking for culprits—that I am solely responsible for my story.
I learned that I don’t need to change anyone to have them in my life, and I don't need to change myself for someone else's happiness.
Acceptance and appreciation come from embracing who we are, not from promises of future change.
For many years, I struggled with the idea that I had to choose sides or do things to please others.
I am enough for myself, just as I am.
Anyone who enters my life wanting what I have without requiring changes or adjustments has the potential to be my best friend, my ideal partner, and a wonderful ally.
Over time, many people have come into my life, teaching me valuable lessons about sincerity, friendship, love, understanding, lies, disappointment, pain, and deception. I am grateful to all of them for their positive contributions to my life.
Whether their presence caused me pain or joy, each encounter was a lesson learned—an experience I’ve placed at little rest stops on my journey for those who wish to pause or explore a new path.
Some chose to leave, some I asked to go, and others I pushed away. Yet, joyfully, I can say that many decided to stay to help me plant flowers and care for the trees. Some forged paths for me during my toughest moments and offered me cups of water to help me catch my breath.
I want to thank them, too—whether they came into my life yesterday or decades ago. Some are family, some have become family, and some are 'mine' at heart.
If I haven't bored you with my lengthy post about myself, thank you for reading this far.
I have hesitated to write this post for a while because I didn't feel fully ready to share my pains, joys, successes, or failures. However, I was given a deadline before turning 46, so I decided to write it just before that deadline, as I have often done everything else at the last minute.
Now, I feel strong and capable of starting projects when I need to. If I cannot complete something or provide help, I've learned that saying no is not a crime.
Indeed, I have found myself at the crossroads of others' paths. I have also been a lesson for some and a disappointment for others, and I have gained insights from these experiences.
The accumulation of years, life, and experiences has shaped us into who we are today, and I take pride in who I have become.
I am at a point where I no longer need to do anything just to be seen by the people in my life. I don’t need to overextend myself to help others to keep them close. Everyone is free to stay or go based on who I am and what I believe.
We may not all be on the same journey, and that is perfectly fine—it is healthy to part ways. Remaining attached can become harmful, challenging, and painful for everyone involved, especially if it results in maintaining hollow appearances rooted in outdated mindsets.
Simona, the one who still wants to play chess when the sun kisses the moon.

Alandala

Ce faci cand simti ca nu mai ai timp de lucrurile care inainte le amanai...spunand lasa, ca e timp?
Ce faci cand te rod cateva intrebari si, chiar daca raspunsul sta la cheremul tau, tu nu pui intrebarile...
Ce faci cand vrei sa cumperi vise, iluzii ?
Ce faci cand cuvantul dor sare din dictionar si se aseaza in sufletul tau? Si nici macar telefoanele, internetul nu il alina, pe el, pe dor, de oamenii dragi?
Ce faci cand primesti "lovituri sub centura" de la oameni pentru care, candva, in trecut, ai intors muntii si ai trezit ursul din hibernare?
Ce faci cand sufletele care le ai asezate acolo, in lacasul sfant al inimii, pleaca intr-o calatorie cu bilet one way?
Ce faci cand iti plang ochii, cand buzele iti zambesc si inima danseaza?
Ce faci cand vrei sa inalti un zmeu si nu poti pentru ca bate vantul asta prea tare?
Ce faci cand vrei o dimineata, o noapte, o pereche de brate, soapte frumoase, rasarit din mare si apus linistit?
Ce faci cand anumite promisiuni nu le poti tine, din motive independente de tine..dar tu ai vrea sa reusesti?
Ce faci cand orele trec si simti ca nu faci nimic, ca faci prea putin, ca parca dusmanul tau cel mai mare a devenit TIMPUL?
Ce faci cand seara, intre cearsafurile mototolite in jurul tau, transpiri si plangi si vrei sa ceri cuiva socoteala dar nu poti..nu iti poate raspunde...
Ce faci cand promisiunea unei prietenii vesnice este incalcata de o noua legatura...si cand simti ca iti este dor de acea persoana.......sa ii vorbestii.......sa plimbi printesa?
Ce faci cand simti chemarea muntelui, chemarea partiilor, chemarea unui vin fiert, baut la gura sobei, undeva in Busteni?
Ce faci cand nu stii ce sa faci?....

Anapoda cu fericirea

Cand ai nevoie de ceva anume...cand vrei sa ai pace si liniste..cauta acolo unde mereu ai gasit...cauta in jurul tau la oamenii pe care-i iubesti... sufletul vrea liniste si inima iubire...incearca sa la impaci si sa le oferi aceste lucruri..cauta-le in lucruri marunte si in zambete oferite, in imbratisari si incurajari.

Nimic nu pica din cer...totul trebuie cautat, cerut, luptat pentru!

Si totusi

Asa cum spunea Daniel, are si octombrie frumusetea lui...uneori ne uitam in alte parte si nu vedem anumite lucruri...Dar da, culorile toamnei sunt superbe...si nu numai:)

Cand ajungi sa nu stii cum ploua...

Si intr-o zi a inceput sa nu mai ploua...dimineata cand ma trezeam maieul nu mai era ud si nici perna nu mai era uda...atunci am realizat ca lacrimile mele sunt asemeni ploilor de vara...trecatoare

Pulbere de nori cu ploaie

Azi a fost urat! si ploaia..si ziua...si sufletul meu...azi m-am simtit precum un nor car evrea sa picure dar e mereu alungat de vant ..peste munti..devine nor de zapada...cand sa ninga e alungat de vant la tropice ...vrea sa picure iar...caldura ii evapora picaturile inainte sa ajunga jos... Si totusi norul asta vrea si el sa fie util, norul asta vrea si el sa faca ceva bun...Asa si sufletul meu, asa si eu, asa si tu si probabil asa si prietenii nostri..

M-am gandit azi la un lucru trist...la cei care ii iubesc enorm dar nu mai sunt...Am fost la Biserica..si am vazut ca lista celor care au plecat de aici e mai mare...s-a inmultit...ma doare si imi lipsesc toti!...si iar a venit luna august...

As vrea sa pot privi totul altfel...dar am uitat cum e un zambet de fericire, de iubire, de copil alintat si iubita fericita...Si ce e mai rau si mai trist e ca nu stiu daca, atunci cand va fi nevoie, voi putea sa mi le amintesc!

Ce tristete m-a vizitat azi!

in mintea mea...

Te priveam tacuta …De parca lumea s-ar fi oprit in loc pentru o secunda …Fiecare cu gandurile sale  tacute …Mi-as fi dorit enorm sa aflu ce gandesti in acea secunda unica … Mi-as fi dorit sa stiu ca sunt in gandurile tale … ca gandurile tale imi apartin … macar pentru o secunda …Iti citisem gandurile de multe ori fara ca macar tu sa poti banui … ma regaseam in ele … siteam ca-mi apartin … zambeam complice cand stiam ca tu vroiai ca eu sa pot zambi … respiram sacadat cand te stiam trist … si imi aratam revolta cand norul de incertitudini ma invaluia … Dar in acea secunda unica nu puteam patrunde in gandurile tale, nu le puteam intercepta … nu stiam cum as fi putut reactiona …
Mi-am lasat gandurile sa pluteasca in deriva … si-am dat sufletului drumul sa alunece in bratele tale … iti simteam bratele stranse in jurul meu, imi lasasem capul pe piepul tau ascultand bataile acelei inimii careia eu sigur apartineam, inainte de a-ti apatine tie … Imi infundasem nasul in puloverul tau pentru a pastra cat mai bine acel parfum pe care parea ca-l stiu de mult, cu mult inainte de a te cunoste pe tine …
Gandurile mele continuau sa pluteasca aiurea, fara tinta, fara a mai incerca sa desluseasca ceva …
Am ramas asa, cu capul pe pieptul tau, cu ochii umezi, ca doua umbre pierdute intr-o lume a gandurilor tacute …

Imi aminteam cum venisem spre tine … necunoscandu-te, insa, cautindu-te cu ochi nelinistiti …  fara sa ma gandesc macar o clipa la conturul unei povesti de iubire  … te cautam si atat … Imi aminteam cum ai stiut sa-mi topesti inima inghetata si sa aprinzi in ea flcara unei iubiri incandescente …

Mergeam  si ma gandeam cu cata fericire ma indreptasem spre tine … ma gandeam cu cata tristete ma indepartasem cu cateva clipe in urma … simteam cum o parte din inima mea ramasese acolo intre degetele tale rasfirate care ma atinsesera … acolo in acea imbratisare … acolo cu tine … Strangeam pleoapele si simteam cum ma inec in lumea gandurilor … Mi-as fi dorit in acel moment sa pot opri timpul in loc …

Mergeam alene si tresaream la fiecare adiere firava care imi soaptea amintiri, la fiecare fosnet al frunzelor  care acopereau trotuarul cenusiu precum o dantela in nuante aramii
Ma simt obosita dupa perioada de  sentimente amestecate, in doze mari şi necontrolate. Sunt speriata, ma simt frustrata, ametita , sfasiata de dor si de vise, lipsita de entuziasm şi de orice fel de putere asupra destinului.
Imi simt ochii cenusii, umbriţi de lacrimi uscate. Mi se pare ca am inghesuit prea multe vise si sperante intr-un loc prea neincapator pentru ele … le-am amestecat cu realitatea si-am obtinut un amalgam din care nu mai pot distinge nimic. Sunt bucuroasa pentru toti cei din jurul meu pentru care pevestile s-au incheiat cu un suras … sunt trista si nelinistita pentru mine, pentru noi … nisipul din clepsidra mi se scurge lent printre degete, inca nu-i vad capatul si prefer sa inchid ochii pentru ca mi-e teama ca am sa vad unde se termina visul.
O sa-mi ascund teama si durerea sub pleoape, am sa respir adanc si am sa zambesc din nou. Imi place sa lupt, nu am inteles niciodata de ce … de ce ma incapatanez sa arat lumii o fata si un suflet care nu-mi apartin … Probabil pentru ca nu imi suport propria slabiciune de a plange ca un copil fara sprijin, slabiciunea de a ma topi sub imperiul unor cuvinte, unor sentimente, unor vise neterminate, frustrarea pentru neputiinta de a putea oferi ceea ce ar trebui o femeie sa ofere pentru a fi iubita, pentru a se simti singura iubire a celui pentru care simte ca traieste. Nu-mi place sa fiu doar acea femeie sensibila, demna de compatimire si de aceea maine trebuie sa zambesc din nou.
Acum insa, as vrea doar sa ma ascund undeva,  undeva unde sa pot sa tip si sa plang, sa-mi vars toata durerea care ma macina, fara ca cineva sa ma poata vedea, fara ca cineva sa ma poata auzi, fara ca cineva sa poata macar banui.

Se misca pluta?

E adevarat si da, recunosc...m-am schimbat si sunt altfel. Dar toti avem acest drept, sa ne jucam cu culorile din viata noastra, sa ne redecoram sufletul, sa incercam sa il pregatim cum e mai bine pentru fiecare anotimp, sa ii adaugam cata lumina vrem si cata dulceata vrem; dulceata de nuci, de trandafir, de soc, de visine...
 Acum e toamna/iarna si sufletul ar trebui sa imi fie aramiu, galben dar am decis sa pun putin mai mult rosu si sa adaug si putin albastru, sa mai adaug si amintirile din vara si apoi sa las sevaletul sufletului sa le imbine cum vrea el. E clar ca viata prinde contur in orice anotimp, iubirea aripi, dar noi, oamenii, putem prinde ce tren ne dorim noi? Putem ajunge in ce gara vrem noi? Si ma refer ca sa ajungi acolo fara a lovi pe altii, fara a deraia alte trenuri sau a uita sa opresti in anumite gari.....cred ca daca ne dorim cu adevrat asta sunt doua variante:
- sa ajungi in gara in care iti doresti, sa iti placa si sa trimiti trenul la depou;
- sa nu ajungi niciodata in gara dorita dar sa strabati atat de multe gari incat sa nu te mai regasesti si cand o fi sa treci pe langa aceea gara sa nu opresti pentru ca nu mai recunosti gara;
....Sau poate ca suntem pescari din nastere? si nu macagii? si din momentul aparitiei aici, in asta lume, avem fiecare cate o undita si ne pragatim si visam toata viata sa prindem Pestele Norocos. Indiferent de ce undita avem, de cand o avem, nada trebuie facuta personal....nu ai de unde sa stii de la inceput compozitia perfecta a nadei..inveti, furi, citesti...incerci, compui...o inveti de-a lungul timpului, treptat, incet....si apoi ne concentram pe malul raului vietii noastre cu undita in mana, asteptand capturarea marelui peste. De la aceasta categorie de pescari nu vei auzi povesti magnifice cu capturi de pesti imenisi, de aur, nemaivazuti.....vei auzi povestea in momentul in care prinde pestele; atunci va capata amploare, atunci va fi cea mai frunoasa poveste a celui mai bun pescar....atunci o va povesti si repovesti
 Da, eu inca nu va pot povesti despre punctul in care ma aflu.Prefer sa mai tin pentru mine o perioada, sa ma bucur eu de captura sau poate nu exista nici o captura..poate inca stau pe mal si astept sa se faca cateva cercuri sau deja am plecat cu desaga in spinare si cu ceea ce imi dores in ea.....Curentii astia uneori te ating si nu iti dai seama; realizezi cand e tardiv, sau, fara sa iti dai seama, te duci spre ei, cu ei.....
Va las...nu va mai povestesc de trenurile mele, de pestii mei sau unditele mele....ma duc sa dorm si sa mai visez inca o noapte ca traiesc la maxim....eu cu gandul meu!

Gandire...

Ma rascoleste trecutul. Ma rascolesc ultimii 10 ani din viata si ma rascolesc eu. Incerc sa gasesc un sprijin in puterea mea decizionala si mai ales sa ma regasesc pe mine, cea vesela, cea plina de voiosie si de optimism, Uneori am impresia ca sunt precum ceasul cu pendula de pe perete de care a uitat cineva sa il mai intoarca.  Era o vreme cand orice zi era motiv de fericire, orice zi era o binecuvantare.
Am invatat sa ma supun si sa primesc ceea ce-mi trebuie, fara sa stiu. Era atat de usor sa vreau si sa bat nervos din picior pentru ce nu mi se oferea...

Si-am fost o proasta....

Azi stiu ca pot obtine ce doresc, daca ma ofer, total, fara mandrie si fara fitze proaste. Am inteles ca pot avea mai mult decat imi dorisem vreodata, daca-mi accept conditia si ma indrept in directia in care trebuia sa ma indrept. In viata trebuie sa stii sa oferi ca apoi sa poti primi, sa sti ca orice bruma de sentimente este benefica si ca oricine intrat in viata ta, chiar daca nu ii vezi rostul, va avea cu siguranta un rol mai important sau mai putin important.
Daca luam o papiota cu ata si ne uitam la istorie e asemanator cu viata noastra...coase lucruri, carpeste gauri, uneste materiale diferite, se rupe catodata cand se incurca, se da dupa ac si face noduri....hmm..ciudata comparatie dar asta mi-e venit in cap

Scrierea asta..e pentru mine, pentru a-mi ridica mie moralul si pentru a fi sigura ca maine dimineata voi zambi si voi spune: O alta zi, alte minuni de vazut.....alte suflete de alintat..alte cuvinte de dragoste rostite...

Dupa nesomn...

     Dupa o noapte de nepus geana pe geana, dupa o noapte cu lacrimi, zambete si diferite stari, o noapte in care parca ti-ai retrait viata  este atat de binevenita o zi cu soare si caldura.
    Mi-ar placea sa am timp sa iau ratustele si sa le duc in cada cu mine, sa ne jucam impreuna, sa facem baloane de sapun si sa le intreb pe ele " De ce?"...."Oare merit eu asta?"...."Ce am facut sa merit asta?'......
   Se spune ca noaptea este un sfetnic un...asa am spus mereu ...cand trebuia sa iau o decizie si cand trebuia sa fac ceva important noaptea aia ma foiam, nu puteam sa adorm...de la o noapte s-a prelungit la cateva saptamani.....azi noapte nu am putut dormi....am fumat pana am terminat tigarile...si nu as putea sa spun ca a fost o noapte pierduta in van! Chiar nu.......
    Dimineata am incercat sa trag concluziile dar nu prea mi-a iesit...nu am putut sa adun la un loc tot ce am gandit azi noapte,tot ce am scris, tot ce am citit.......Sper sa pot aduna intr-o zi si sa am si o sansa sa le pun aici...

A fi sau a nu fi?

  Aseară eram in emisie la radio şi deodată mă ia cineva pe mess :
  "Hello! Wanna chat?"
Mă uit aşa chiorâş la fereastra deschisă, nu era nimeni cunoscut de mine (şi eu sunt foarte selectivă cu persoanele cărora le dau add în lista mea) deci nu am ce să "chat" cu acea persoană . Totuşi îl întreb de unde are adresa mea şi îmi spune:
"ttthhh18 (10/5/2009 9:53:14 PM): i fond it in presaingap
ttthhh18 (10/5/2009 9:53:17 PM): its website
ttthhh18 (10/5/2009 9:53:21 PM): where are you from?
Simona (10/5/2009 9:53:24 PM): what?
ttthhh18 (10/5/2009 9:53:25 PM): in you dont mind
Simona (10/5/2009 9:53:26 PM): what site?
Simona (10/5/2009 9:53:32 PM): c`mmon let me know
ttthhh18 (10/5/2009 9:53:34 PM): http://persiangap.com/?yids=simona6p&rnd=4575"
 Mă uit pe acest site şi descopăr cu stupoare ca cineva chiar nu are ce face şi mă verifică cu conştiinciozitate. Am fost verificată de 181 de ori la ora când am dat eu click pe acel site.

 Şi acum veţi spune că de ce să fiţi voi  interesaţi de ceea ce păţesc eu... Ei bine, alta este ideea şi o să o împărtăşesc cu voi: Dacă sunt pe invisibil înseamnă ca am ceva de făcut, că am o zi în care sunt ciufută şi nu am chef de nimeni, că nu vreau să vorbesc cu tine, poate numai pentru tine sunt pe invisible...sau alte motive care sunt motivele mele şi care dacă eşti educat/ă nu mă deranjezi şi stai acolo pitic.

Apoi, dacă nenea ăsta de la Yahoo a pus BUSY ca un status înseamnă că dacă pun acest stauts am ceva de făcut şi nu am timp să stau să povestesc şi să vorbesc, şi dacă îl pun şi tu nu înţelegi, mi se pare normal să trec pe modul invisible, nu?

Deci pe scurt, să nu mă întind: Nu mă mai cautaţi cu tot felul de programe şi de chestii. Când sunt online putem vorbi, dacă sunt invisible înseamnă ca nu vreau, nu?
Mi se pare atât de logic şi simplu!!!!

Incurcaturi

Uite ca a trecut zi ziua de Duminica. A fost o zi atat de grea cum nu am mai avut de mult. De ce? Pentru ca am stat in casa si am crezut ca mor de singuratate si de cate lacrimi mi s-au oprit in gat.
 Azi a fost ceva oarecum mai bine, o intalnire mica alaturi de 2 prieteni, cu peripetii ce e drept si cu amuzament. "Ne vedem dupa ce termin intalnirea"
"Cum nu esti aici?" -Ea
"Pai femeie, am stabilit o ora? o locatie si nu sunt? ramasese sa vorbim la telefon!"- eu
"Bine, ne vedem la Mac`s, mie imi este foame!"- ea
"La ala de la Electroaparataj, da?" -eu
" Da mai, ala de langa tine" -ea
" Auzi? vrei ceva de la Mac`s?"- ea
" Nu manac de la MAc`s, ia-mi doar un Latte" -eu
" Auzi? dar unde esti?" ea
"mai am putin si ajung, unde sunteti?"- eu
"Paii langa ala de copii" -ea
"Femeie!!!! la ce Mac esti ? ca ala de aici nu are de copii" - eu
"Fata..cred ca sunt la ala de la Morarilor!" ea
" Te omor!!!!! Cum ai ajuns acolo?"- eu
"Nu stiu"- eu
Dar a fost frumos si abia asteptam weekndul din noiembrie cand o sa ne destrabalam la greu!

Peste dealuri zgribulite, Peste tarini zdrentuite, A venit asa, deodata, Toamna cea intunecata.

......Da, azi am simtit ca a venit toamna si nevrednica de ea nu doar ca si-a asezat acum fustele pline de porumb, struguri, mere, ardei, borcane de dulceturi si de compoturi, muraturi dar ne si da o stare de hibernare...ne duce mintea departe, gandim, incercam sa cautam raspunsuri!

 Lunga, slaba si zaluda,
Botezind natura uda
C-un manunchi de ciumafai,
Când se scutura de ciuda,
Imprejurul ei departe
Risipeste-n evantai
Ploi marunte,
Frunze moarte,
Stropi de tina,
Guturai...

 Toparceanu ne-a avertizat dar noi, precum greierele, am pus mainile la urechi si am spus NU! NU! NU! si acum? stam in casa, privim pe geam si am vrea poate sa mai dam o rola in parc ( ma uit la ele si imi vine sa plec acum) sa mai jucam un tenis, sa mai fugim un week-end la mare....

 In camara nu am , recunosc mai nimic decat ceva vinete,ardei si verdeata la congelator daaaaaar.....am la mama: gogosari la otet, castraveti la saramura, salata de gogosari, gogonele, varza cica mai tarziu o punem..dulceturi si compoturi. 

  Am cules si strugurii, vinul deja fermenteaza in damingene si ne asteapta sa il gustam...

  Dar totusi ceva se intampla cu mine..ma simt singura..mai singura ca acum nu m-am simtit niciodata....am incercat sa incui in cutii trecutul si am reusit cu o parte, chiar l-am raspandit pe vai muntoase dar au mai ramas cateva rupturi din ceasta vara....cateva prietenii carora le-am pus punct, cativa oameni care m-au dezamagit....

 Ma simt singura! Atat de singura si ma autoeduc: Nu va fi asa mereu Simona! Trece! si da, stiu ca va trece, stiu ca va fi frumos...Astept cu foarte mare nerabdare week-endul 6-8 noiembrie cand o sa ma distrez cu adevaratii prieteni la o cabana la munte, cand voi implini 30 de ani si voi fi langa oameni care ma iubesc si care isi doresc sa fie langa mine! 

  Am facut deja planul, am primit confirmarile, am umplut vila, am vorbit deja de aparate foto  ca vor fi muuuuuulte poze, muzica, boxe....Pana atunci promit sa incui toate odaile, sa ferec toate tristetile care ma mai pisca acum, sa incerc sa adun asa....ceea ce am facut 30 de ani, lucrurile de care sunt mandra, lucrurile de care sunt fericita....lucrurile care merita sa le pastrez in viata mea. Oamenii...despre ei nu pot vorbi asa si cred ca stim cu toti ca e altfel cu oamenii... Ei sunt mai greu de uitat, de inchis in odai, de catalogat, de sters in memorie..ca unii o merita...am mai sters weekndul asta cateva numere din telefoane...cateva id de mess....si in acelasi timp am mai dat cate o lacrima..dar ma fac mare, promit!

 Si..lasa-mi toamna tineretea....!