imi curg cuvintele

De multe ori ma gandesc la trecut, la copilarie, la lucrurile care pana ieri erau acolo, la locul lor. Acum sunt departe de tot ce inseamna acasa; de Bacau unde am atatia oameni dragi, de Bucuresti unde lista se imputnieaza pe zi ce trece ( de cei dragi , ma refer)
Auzisem la un moment dat, sau citisem pe undeva, ca odata cu inaintarea in varsta devine din ce in ce mai greu sa gasim lucruri care sa ne motiveze si sa circulam pe autostrada vietii. Cum adica? Pe autostrada asta conduc eu cum imi place, cu reguli impuse de mine, cu marcajele facute dupa bunul meu plac; poti fi si cu violet, care-i baiul?
Sunt hotarata sa nu mai las lucrurile sa se intample, o sa schimb lucrurile asa cum vreau eu pentru ca am aceasta forta, stiu si pot sa fac ce imi doresc. Am obosit sa ascult lectii si povesti de viata prin care toti imi spun ca ai sa vezi ca va fi bine, am devenit experta in a spune :"Da, stiu, stiu cum e cu rabdarea!" dar daca eu nu am rabdare? daca eu nu vreau sa astept? O viata intreaga am asteptat sa cresc, apoi sa termin liceul si sa fiu eu independenta, apoi sa am multumiri profesionale; Fara sa astept a venit despartirea de tata, de bunici, de oameni dragi si calzi, de locurile unde era cald, de bratele unde nu stiam decat ca imi place sa iubesc....Au trecut anii pe langa mine, pe langa voi si totusi nu stiu cum sa pretuiesc timpul. Sunt o nebuna, o nebuna care viseaza atat de frumos seara cu ochii deschisi si dimineata se trezeste, pleaca la munca si se gandeste ca seara ce vine sa mai diversifice visul si cu alte intamplari..este visul meu, visul meu de fiecare seara, adorm construindu-l si ii spun ramas bun in fiecare dimineata..este doar un vis...da, stiu ca visele pot deveni realitate dar acest vis nu va deveni niciodata, acest vis este imposibil de realizat dar eu inca il regizez in mintea mea, in lumea mea...
Zgomotele de pe strada ma scot din sarite uneori, vreau liniste, o liniste sa nu aud nimic, nici apa din acvariu, nici zgomotul tastelor, nici picaturile de ploaie in geam...sa imi aud gandurile si sa le pot opri sa se indrepte spre acolo, sa le iau de urechi, sa le bag intr-o desaga si sa ascund desaga aia unde nici eu sa nu stiu de ea..
E soarele asta afara care imi bate cu nesimtire in geam ..il ignor! Vreau sa dorm ca sa mai visez putin si azi..sa mai adaug cateva scene in visul meu ...ma duc sa dorm!

Durere

...o simt acolo, in interior si doare, a naibii durere..auzi la ea, sa ma doara!
Incerc sa ii dau un Ketorol, ca mai am cateva din tara, dar ma sfideaza pe fata si atat, o mai pacalesc cu cate un oftat si o minciuna ca nu imi pasa si parca, parca putin uita sa ma doara! Am incercat sa o vand, sa o sterg, asa cum stergi unele lucruri nefolositoare de prin calculator, cum arunci o haina care nu iti mai place dar eu o dau afara pe usa si ea intra pe urechi, o dau afara pe geam intra prin suflet. Am spus ca ii iau haine noi, ca ii cumpar si un cremsnit ( am gasit o cofetarie cu produse romanesti..yammy yammy) dar nimic; exact ca un copil pe moment pare ca trece dar apare la locul stiut cu aceeasi intensitate sau mai puternica uneori. Am spus ca o donez, ca fac o fapta buna si o las pe o banca in parc, mi-a spus ca nu vrea, ea va fi cu mine acolo toata viata si ca chiar daca o sa uit prin aeroporturi, prin bagaje, prin camere de hotel, masini, valuri de mare sau fosnet de frunze ea mereu ma va gasi si ma va durea! nu e culmea? cum sa o scot de acolo? sa o pacalesc sa plece? Din cauza ei de ceva ani nimic nu imi place, nimic nu ma multumeste, nimic nu mai e cum era..din cauza ei intorc spatele si plec pentru ca asa e mai comod, e mai comod sa spun nu vreau decat sa recunosc ca am o durere in suflet si nu pot scapa de ea..
De cand s-a instalat la mine, fara sa ma intrebe, nimic nu mai aduce bucurie in sufletul meu, nimic nu imi mai lumineaza gandurile si dorintele, merg precum Bator si cand nu mai pot nu o astept pe Fefeleaga sa ma incurajeze..o iau eu pe drumul meu ascuns cu frunze, pe cararea pe care doar eu o batatoresc si imi spun: Asa a fost sa fie! Ridic fruntea, iau durerea de mana si ii promit prietenie....ceea ce nu stie ea este ca vreau sa rup aceasta prietenie cu ea, vreau sa o impachetez si sa o trimit niciunde, vreau sa o uit....

Se poate

...sa opresc timpul, sa intorc roata si sa nu fac unii pasi? Nu? atunci se poate sa inchid usa si sa nu mai aud nimic? sa nu mai vad nimic? sa nu mai aud oameni care latra aiurea si sunt invidiosi? Ce aveti dragii mei? Pentru ce ma invidiati? Ce am eu? De ce nu va vedeti de viata voastra, complicata de altfel, si lasati-ma pe mine in pace, sa imi vad de viata mea, sa imi vad de bucuriile si necazurile mele...lasati-ma sa respir si sa zambesc fara sa imi murdariti zilele cu infectele voastre invidii....
Cat despre prietenii care musca atunci cand nu mai esti langa ei si incep sa-ti puna cuvinte in gura pana le aduci argumente..da` ce sa faci? sa te apuci sa ii educi? le-am aplaudat destul nebuniile....a venit momentul sa ma revolt..da, ce sa spun...prietenie...prietenie in care scoti ochii, prietenie in care jignesti fara sa spui macar o singura data imi pare rau si culmea..tot tu ajungi sa spui ca nu stiu eu sa imi cer scuze...eu care mai mereu i-am pus pe altii pe primul loc si m-am uitat pe mine...care pentru tine am alergat cu toate ca imi era rau si am batut tot bucurestiul sa vad cum iti este...dar deh...asa cum cineva mi-a spus probabil ca trebuia sa lovesti in cineva mai puternic, nu?
Iti doresc sa ai parte de tot ce iti doresti si sa fie totul asa cum visezi, sa ai parte de bucurii si impliniri..dar eu nu mai vreau sa aflu de ele, nu mai vreau sa stiu de ele....sa te bucuri de ele cu prietenii tai care accepta sa ii injuri, accepta sa le spui ca sunt prosti ..eu nu o mai fac deoarece nu in asta consta o prietenie!
Nu neg ca m-ai ajutat si nu neg ca mi-ai fost alaturi dar a venit momentul drumurile sa se desparta!

Saturatie

Nu inteleg oamenii care spun diferite lucruri, diferitor persoane si in mod diferit....Da, e adevarat ca perioada mea nu e tocmai una buna acum, ca mi-e dor de tara, mi-e dor de locurile mele dragi, de oamenii mei dragi dar asta nu inseamna si ca am innebunit..
Da, e drept ca mi-e ciuda pe mine uneori ca nu pot sa ma descarc de tot ce ma macina pe interior dar nu o fac din bun simt si jena uneori, nu arunc cuvinte si nu lovesc in oamenii de langa mine nici la nervi si nici cand sunt suparata, nu acuz si nu pun cuvinte in gura altora, nu discut despre vietile altora decat cu cei pe care ii consideram prieteni foarte buni si atat...
Am avut o perioada destul de tampita si grea spre sfarsitul lunii martie si ma asteptam da cei care imi sunt prieteni sa faca ceva, sa dea un semn, sa ma sune...dar nu s-a intamplat asta...fiecare isi vedea de viata lui si asa mai departe..atunci am simtit singuratea si mai ales am simtit prietenia unor oameni care chiar daca nu i-am vazut in viata mea mi-au fost alaturi cu vorbe bune, cu sustinere si cu incurajari..oameni care nu ma stiau cum sunt si ce fel de gandire am....Le multumesc pe aceasta cale si pe unii care ii voi intalni in toamna o sa ii imbratisez tare tare!
Nu spun ca e bine nici cum fac eu..daca se taie cineva la un deget(metaforic vorbind) fac o intreaga tragedie si ma dau peste cap sa fac orice..sa aduc pansament cu rivanol, sa fiu sigura ca degetul nu va fi afectat, insist sa se mearga la un medic, sun in fiecare zi sa vad ce si cum e persoana respectiva... intreb daca are nevoie de ceva si altele; poate modul meu de a-mi aborda prietenii nu e bun dar nici cel in care nu te interesezi, cel in care nu dai macar un mesaj sa intrebi cum sunt ...nu mai spun de sunat..cu toate ca in alta situatie se suna si se vorbea minute in sir la telefon....in fine..cert e ca azi m-am rasculat impotriva mea si a gandurilor mele: de ce mie imi pasa de toata lumea si nu invat si eu ca ar fi bine sa ma pun eu pe primul loc, sa invat sa fiu egoista asa cum si altii imi arata ca pot..asa cum si pentru altii pe primul loc sunt ei si atat. Ma doare ca iau hotararea asta dar este cea mai buna decizie pe care o pot lua si mai ales o sa incep sa imi vad de oamenii din jurul meu carora cu adevarat le pasa...m-am saturat sa ma agit, a intreb, sa ascult si sa spun lasa, va fi bine si cand am eu nevoie ....parca am disparut pe alta planeta si sunt bagata in seama doar cand imi revin...
Nu vreau sa supar pe nimeni cu postul asta, doar ca mi se pare ca, pentru a nu stiu cata oara, iar mi s-a demonstrat ca cine a spus ca prieteniile la distanta nu tin a avut dreptate.....e greu pentru mine, e foarte greu deoarece ma simt singura, fara nimeni caruia sa ii pese cu adevarat de mine si nu de alte probleme care implica alti oameni, de cum ma simt eu in interiorul meu, daca pot dormi noptile, daca pot sa manac sau daca pot sa mai zambesc...oricum lucrurile astea nu au contat pentru unii..bine ca pentru mine a contat la ei si daca li se misca un fir de par....dar asta este un defect sau o calitate nici nu stiu sa o cataloghez: iubesc oamenii si nu pot trai fara ei!
Nu cersesc mila aici si nici nu vreau sa fiu sunata din 5 in 5 minute sa fiu intrebata cum sunt dar macar sa gasesc cate email sau sa primesc cate un mesaj pe numarul de Romania( ca nu costa decat 5 centi).....dar oare ce nevoie am eu de asa ceva, nu? Simona a fost, este si va fi mereu puternica si va reusi , singura, asa cum a reusit mereu......

Despre bunici

Daca acum 10 ani pe vremea asta chefuiam in curte la bunicul de ziua lui...anul asta nu am cui sa ii dau telefon sa ii spun "La multi ani!"...de 9 ani ziua de 10 aprilie este goala...acum 9 ani ma laudam cu 4 bucati de bunici in putere, voiosi, frumosi, cu chipurile brazdate de ani dar fericiti de fiecare data cand nepotii le calca pragul....
Pe 4 aprilie a fost si ziua bunicului pe care il mai detin aici...l-am felicitat prin telefon dar avea o voce trista, pierduta...e prima data cand isi serbeaza ziua fara bunica...care a plecat sa isi intalneasca ginerele, cuscrii....As vrea sa pot face ceva..dar ce mai poti face cand Dumnezeu hotaraste cui sa deschida portile?
Am avut o copilarie frumoasa, cu bunici blanzi si iubitori, care ne faceau mofturile si care ne iubeau...am trait intr-o familie frumoasa, cu voie buna, cu petreceri, cu aniversari unde curtea era plina, muzica rasuna si tipetele noastre de copii faceau zarva mare....Poza atasata postarii este facuta in 85 cand a iesit bunicul meu la pensie...nimic nu prevestea in familia noastra momentele grele prin care vom trece, credeam ca timpul va sta in loc si vom fi mereu o familie mare si fericita...dar timpul nu ne-a iertat si ne-a saracit...

Dumnezeu sa te odihneasca, bunicule! Cu trecerea timpului ai adunat acolo la tine frati, copil, sotie, cuscra.....imi place sa cred ca bei un pahar de vin alb, cum iti placea tie, si te uiti la noi, cei de pe aici si esti mandru de noi!!!
Mi-ai fost mai mult decat un exemplu in viata si mi-ai dat puterea ta, intelepciunea si capacitatea de a ierta! Ai fost si vei fi mereu in sufletul meu, micul meu giuvaier!....Mi-e dor de tine, de glasul tau calm si in acelasi timp impunator, de vorbele tale cu talc si chiar si mustrarile pe care mi le trageai cand eram copil neastamparat!
Ne-ai lasat tuturor o mostenire imensa: dragostea de oameni, de dreptate si de frumos!
Iti multumesc! Ma simt mandra ca am avut un bunic ca tine!
"Brazii se frang, dar nu se indoiesc!"

Despre mine

Au trecut ceva luni de cand am parasit tara si nu am spus mare lucru despre starea mea, sau daca spuneam eram evaziva si ma plangeam de neadaptare...uneori mi-e ciuda ca am ajuns aici si parca nu mai am pornirile alea sa scriu si sa scriu si iar sa scriu ...o sa imi revin..
Va spun ca sunt binisor spre bine..am plecat spre Irlanda atat de incantat si cu atat de multe sentimente adevarate incat am lasat in tara tot: casa, familie, prieteni, oameni buni si sinceri. Ajunsa aici la inceput am avut probleme de adaptare, nu intelegeam de ce e asa , de ce trebuie sa gandeasca irlandezii asa, de ce altceva si tot asa...pana cand am inceput sa ma raportez la mine si atat fara sa imi pese de ceea ce fac cei din tara in care am plecat cu atat de multe sperante si vise.
Uneori ma bate gandul sa ma intorc acasa dar apoi ma gandesc ca poate acesta a fost semnul sa parasesc tara...ca de foarte mult timp imi doream asta si anul trecut pe vremea asta eram chiar cu un contract de munca in mana pentru UK ...si in ultima clipa am spus nu, mi-e frica sa o fac...aveam nevoie de alt impuls, impuls care a venit spre finele anului 2010 ...impuls in care am avut atat de multa incredere si am sperat atat de mult ca va fi bine incat toti prietenii adevarati imi spuneau sa ma gandesc si eu nici nu ii auzeam, nici nu vroiam sa ii ascult cand deschideau subiectul.
Cei care ma cunosc stiu foarte bine ca la mine mai presus de tot au fost sentimentele, dorinta de a avea familia mea, dorinta de a fi cu persoana iubita si dorinta de a realiza ceva chiar daca nu in tara mea. Zilele au trecut si mi-am dat seama ca am sarit peste multi pasi, ca sunt prea vulcanica si prea zaluda uneori ..dar asta ma caracterizeaza...
Nu am plecat din tara nici macar o clipa cu gandul ca ma voi folosi de cineva, nu am plecat din tara nici o secunda ca ceva va merge prost, aveam atat convingere incat si cu persoana la care tin foarte foarte mult m-am certat si am tipat reciproc de puteam fi auzite de tot Bucurestiul..in momentele alea nu imi pasa..stiam ca plec spre a fi fericta si in egosimul meu doar asta conta: sansa mea de a fi fericita, sansa la care visam de cand ma stiu: familia mea, copii mei. Imi aduc aminte cand la munca spuneam tutror ca intr-un an voi fi mama si voi avea copil..acum nu mai stiu asta, acum stiu doar ca imi vine sa uit de familie, de copii, de sperante, de iubire si sa merg inainte, sa ma multumesc pe partea financiara, sa trag aici cat pot pentru a face ceva si apoi printre picaturi daca e sa fie ceva va fi, daca nu, asta e!
Va multumesc tuturor care imi sunteti alaturi si mai ales celor care ma sprijiniti si imi spuneti ca aveti incredere in mine, e bine sa mi se spuna asta cand eu eram pe punctul de a o pierde...va multumesc si celor care ma dojeniti si ma certati..asta ma ajuta sa realizez unde am gresit si de ce......
AM facut promisiuni pe care mi le tin chiar daca asta inseamna sa ranesc anumite persoane, mi s-au facut promisiuni care nu au fost tinute si asta ma doare si ma face sa fiu oarecum mai rea..dar sunt toate ale vietii valuri, nu-i asa?
AM persoane care am avut incredere in ele si pe la spate au stiut sa loveasca atat de crud dar merg ianinte, nu ma cobor sa le raspund cu aceeasi moneda..nu vad rostul....imi place mult citatul asta:"Răzbunându-te te faci egalul adversarului; iertându-l te arăţi superior lui" – Fr.Bacon
Asadar merg inainte, nu stiu ce imi rezerva maine dar stiu sigur ca daca imi doresc ceva se poate implini, mi-a spus mie o printesa asta si stiu ca trebuie doar sa imi doresc ceva foarte multe si se va intampla!

Prima raceala in Irlanda

De cateva zile ma bantuie rau o raceala..cu frisoane, temperatura si dureri crunte de cap, dupa spusele unora asa e pana ma obinsuiesc cu clima de aici, asaca stau si ma obisnuiesc acum, iau pastile si incerc sa privesc optimist lucrurile care ma inconjoara.
Am privit si stirile din tara si am ramas surprinsa sa vad cum au inceput sa se inchida spitalele si cum oamenii mor din cauza lipsei de interes...oare chiar am ajuns sa nu ne mai pese de batrani, copii , bolnavi? De multe ori nu am vrut sa plec din tara, sa raman acolo in tara mea, sa vorbes eu limba mea si sa fiu langa prietenii mei dar acum parca nu mai vreau sa vin decat in vizita in Romania...nu sunt fitze dar vazand cum decurg lucrurile in tara si facand o comparatie cu ceea ce vad aici parca...mi-e dor doar de familie, prieteni, oameni dragi mie si sulfetului meu si voi reveni cu drag in tara sa ii revad, sa mai depanam povesti si doar atat.
Starea mea de spirit nu este stralucita...dar incerc sa ma adun si sa imi pun ordine in lucruri si in planurile de viitor, sa incerc sa fiu eu asa cum am fost mereu....
Uneori persoanele care te iubesc te lovesc inconstient sau constient si apoi nu isi recunosc greseala dar m-am obinsuit, este o obinsuinta la unii oameniii sa loveasca si sa arunce cuvinte care dor....
Altfel in Irlanda este o vreme urata..ploua, soare, frig, cald nici nu mai stii cum sa te imbraci:) dar ma obinusiesc eu si cu asta!
Ii pup pe toti cei care imi sunt alaturi si mai ales pe cei care ma iubesc si sa fie siguri ca ii iubesc si eu chiar daca pentru o perioada a parut ca am uitat de ei..au fost altele la mijloc si am preferat sa ma inchid in mine asa cum am mai facut ulterior.