Miros de Craciun

M-am uitat in urma si anul acesta am fost foarte zgarcita in postari...probabil si pentru ca nu a fost un superb, a fost un an in care imi pusesem atat de multe sperante, aveam atatea planuri si aproape nimic nu s-a materializat. Nu sunt slaba...dar uneori ma ingreuneaza povara de pe umeri, ma garbovesc gandurile pe care le am si intrebarile la care inca mai caut raspuns...
A mai trecut un an si in suflet imi simt un gol..un gol pe care parca mi-e tot mai greu sa il acopar, un gol pe care nu il pot acoperi pentru ca imi doresc prea mult ceva al meu...sunt o romantica si da, inca mai cred in povesti frumoase, in intamplari ca in filme..cred in dragoste atat de mult si mai ales in suflete pereche...Intr-o zi de vara credeam ca l-am gasit..si am crezut asta mult timp si dupa ce el a plecat de pe drumul meu..m-am lasat blocata intr-un joc unde stiam ca voi pierde din start..dar asta este povestea vietii mele...imi plac lucrurle complicate si povestile unde stau si fac ipoteze si mereu, datorita lipsei de incredere in mine, parasesc si eu drumul si o iau pe trotuar .....
Ma gandeam sa ii scriu mosului ce imi doresc dar apoi ma intreb ce folos? Mosul stie ce imi doresc si mai stie si ca am fost cuminte! Mi-e sufletul impanzit de incertitudini, de decizii luate in trecut si de dezamagirile care au avut loc la mine in lacasul inimii.... Sunt o ghinionista in arta iubirii...si nu pentru ca nu stiu sa iubesc...nu pentru ca nu vreau...probabil pentru ca merg pe deviza sa dau totul fara a cere si fara a impune lucruri...si barbatii din ziua de azi se sperie...nu stiu...stiu clar ca anul ce se apropie de sfarsit nu a fost generos cu mine in imbratisari si cuvinte calde...nu a fost generos in dimineti cu zambet si soare..dar trebuie sa recunosc ca totusi mi-a dat..mi-a dat si zile in care nu am gandit si nu am disecat firul in patru, am trait momentele, m-am bucurat de imbratisari, de priviri dulci si soapte..si de o urare ascultata pentru prima data in viata mea, in zorii diminetii..o urare la care eu nu am stiu cum sa raspund si m-am facut ca nu am auzit pentru a-mi masca uimirea....am raspuns dupa ce m-am convins ca am auzit bine...
Da, Irlanda mi-a adus si lucruri bune..am cunoscut oameni si mi-am bucurat zilele cu vorbe calde si pline de dragoste din partea lor..dar lucrurile bune in Irlanda au inceput sa curga de cand m-am alaturat echipei de la Actualitatea Irl, cand am inceput sa ma dedic lucrurilor care ma fac sa uit de framantarile mele pana cand ajung acasa, intre cei patru pereti, prietenii mei cei mai buni. M-am implicat in resuscitarea comunitatii de romani din Dublin, am inceput sa ii scot sa ne distram, am inceput sa primesc aprecieri, am inceput sa fiu activa si sa ma gandesc cum sa fac sa ii bucur sa le mai alung dorul de casa, dor care la mine este atat de pregnant..... si pentru prima oara in viata mea eforturile profesionale mi-au fost rasplatite intr-o maniera la care doar visam...De ziua mea am avut cele mai frumoase moemente, cele mai mari emotii..un numar mare de oameni sa imi cante La multi ani, un grup de prieteni care sa aiba si ei lacrimi in ochi datorita emotiilor mele, o seara de duminica unde inima a inceput sa o ia la galop cand am vazut cati oameni au vrut sa imi spuna La multi ani si in privat...oameni care au venit acolo pentru ca imi sunt prieteni!!! M-am simtit ca un copil care era nerabdator sa ii imbratiseze pe toti, sa le multumesc ca prin gestul lor au reusit sa ma faca sa am un oarecare sentiment de acasa, sa mai uit de singuratate si sa ma gandesc ca totusi viata poate fi si frumoasa...

Sunt doruri care s-au mai stins, sunt oameni care au trecut in silenzio stampa de cand am plecat, sunt oameni care ma intreaba ce fac si apoi uita de mine cateva luni...am inteles ca este drumul firesc spre pierderea legaturilor, ca nothing lasts forever ....si lucrurile astea ma dor..daca in tara vorbeam aproape zilnic..aici daca vorbim o data pe luna..sunt persoane cu care nu am vorbit nici macar o data pe luna..dar viata merge inainte...eu raman aceeasi naiva care crede ca oamenii sunt sinceri, sunt directi, spun ce simt si isi deseneaza la o ceasca de cafea cu scortisoara gandurile, dorintele, poftele si actiunile...dar pe zi ce trece aflu ca nu e chair asa dar asta nu ma face sa ma schimb... asta ma inversuneaza sa arat ca bunatatea este o calitate de pe urma careia nu suferi mereu... poate fi o calitate care sa te faca sa vezi lucrurile mai frumoase, sa ai momente mai sincere, sa zambesti si cu sufletul si nu cu un zambet fortat si crispat...

Mai pot sa adaug ca exista si o luminita frumoasa in viata mea, precum o luminita de Craciun, intr-un brad frumos impodobit ...dar este luminita mea si o pastrez acolo....imi bucura inima in fiecare zi, ma face sa zambesc in fiecare zi, ma face sa ma ridic din pat dimineata binedispusa si sa privesc cu stoicism inainte...nu fac decat sa traiesc clipa, sa imi las gandurile sa concluzioneze ca cele mai frumoase zile din acest an au fost zilele cand o pereche de brate ma tineau in ele si era tacere intre noi... au fost cuvintele frumoase pe care mi le-a soptit...gesturile calde pe care le-am primit fara a le da explicatii, fara a le cauta logica....au fost frumoase..si m-au ajutat atat de mult sa ies dintr-o negura in care orbecaiam fara sa gasesc o cale de liniste...Iti multumesc pentru linistea pe care ai adus-o in sufletul meu macinat de vreme, iti multumesc ca azi, acum esti aici..pentru cat timp? pana cand? Nu imi pun aceste intrebari..nu vreau sa incep sa fac analize..am invatat ca cel mai important este sa traiesc clipa....intrebarile nu au ce cauta cand iti este bine....ele iti pot umbri starea euforica in care esti...iau ceea ce primesc cu amandoua mainile, cu zambetul pe buze si ma minunez ca se mai poate..credeam acum ceva vreme ca nu mai e posibil..credeam ca sunt un condamnat la vise..dar uite ca am inceput sa dasnez un vals si imi place...nu il stiu, nu l-am mai auzit dar orice vals se danseaza la fel... deci nu am cum sa gresesc pasii...las muzica sa ma conduca..spre ce? e un mister..dar cum spuneam...daca acum imi este bine...

11 luni

Da play la melodie si apoi...

Si as avea atat de multe de spus...si as avea atat de multe de impartasit..nu pot..stau si privesc..ma opreste ceva!

Alegeri....decizii...ganduri...iubire...drumuri....despartiri...dezamagiri...prieteni....prietenii rupte...prietenii care s-au racit....nopti de dragoste nebuna...dimineti cu lacrimi pe obraz...plimbari pe malul marii.....cafea in varf de munte pe un ger crunt...un drum pana la Sinaia...un pat care scartia....un rasarit de soare pe plaja aurie a Egeei.....plecarea definitiva a celor fara de care nu mai respir la fel...o ploaie de vara pe corpuri goale, obosite...dimineti in metrou furate....lanuri cu maci....cercei cu buburuze...475 de trandafiri....un La multi ani sub fereastra...un accident stupid....eveniment Buftea Media Pro...minciuni fara rost.....mii de intrebari nerostite....capucino cu scortisoara.....Cabana Schiorilor......Craciun 2005....5 noiembrie 2005...Muntele Rosu....Cota 1400....tort si ploaie....imbratisari de copil....seri minunate la fotbal....zile de vineri.....nopti in Twice...cantonamente....iluzii....dulceata de nuci...placinta cu mere, mango...plimbari in miez de noapte prin IOR, cirese amare, miros de iarba proaspat si un pahar de vin....menta.....Paris......dupa-amiezi fierbinti intr-un birou ....conferinta de la TTGB.....reportaj Antena 1.....Concert Damian....chitara.....majorat...depresie...mofturi....fiat .....un apartament in Calea Floreasca...un altul pe Chisinau....prima serbare cu elevii....prima excursie.....primul magnet....primul sarut...utlimul sarut...."Septembrie,Luni"....Aeroport Milano.....Phoenix Park....Brasov....tata....Otilia.....melancolie....pareri de rau...mustrari de constiinta....intrebarea de ce?.....intrebarea pana unde?....vise ruinate pe temelia unor ani.....ganduri ucise pe un varf de munte de leucemie....sentimentul amr 12 luni datorita unui doctor prost...incredere in oameni....fluturasi....Bijou....

Si ar mai fi...franturi din amintirile mele care ma fac sa zambesc, sa plang, sa imi pun patura in cap sau sa alerg pe strazi...si toate astea le-am adunat in 32 de ani...20 de ani de Bacau...11 ani de Bucuresti...11 luni de Irlanda...mai vreau zambete de fericire, mi-e dor de Cismigiu, ma apuc sa ii sciu Mosului...vine 6 decembrie:(...vreau sa uit locuri, oameni, cuvinte...vreau sa pastrez clipe...zile...

Daca viata ar fu usoara crede ca ne-am plictisi, daca viata ne-ar fi doar fericita cred ca am fi toti la nebuni...daca viata ar fi cum ne-o dorim nu am fi multumiti.....dar pentru ca viata e asa cum e..sa invatam sa o traim frumos, iubind, respectand, oferind si ascultand...sa lasam ceva in urma si sa avem demnitate...incredere si dorinta...!

Printre nori de lumina si picaturi de soare

A mai trecut un week-end...si ceva zile de absenta aici, pe blog:) Timpul meu a devenit fragmentat ...sambata mi-am luat desaga si am plecat spre o casa unde linistea, caldura si atmosfera sunt cele pe care mi le doresc si eu intr-o zi in casa mea cu tamplaria maro si usa neagra de la intrare....o casa unde fiecare lucru are o poveste, o casa unde cand intri lasi in copacul invizibil de la intrare tot ce te framanta si esti fericit, si razi....si povestesti, si canti la pian, si la chiatara, cand la karaoke toata casa fredoneaza "Dar unde dragoste nu e nimic nu e", "Tigancusa", "La fereastra ta"...un loc desprins din basmele frumoase si unde familiile sunt fericite si implinite!
Asa ca am pus in desaga mea opitmism, iubire, ganduri bune si lucruri frumoase si am plecat..m-am dus sa ma recreez, sa ma las alintata, imbratisata, sa culeg picaturi de fercire si sa impart zambete sincere si calde... Fumul gratarului si mirosul carnii care sfaraia pe gratar m-a dus cu mintea la o cabana de munte....in creierii muntilor, undeva prin Valea Prahovei...cu lemnele mohnind in soba si eu intr-o camasa alba..pe un fotoliu, cu o cana de vin fiert in mana, mirosind a scortisoara si privindu-l pe el...el care sta in fata mea, pe celalalt fotoliu si imi incalzeste picioarele....este atat de multe liniste..doar focul mai trozneste din cand in cand..afara ninge si zapada se pune usor pe pamantul insetat...ne uitam pe geam si ne zambim complice... ma ia in brate si imi sopteste ceva la ureche...eu ma fac mica, mica in bratele lui si stiu ca momentul ala este doar al nostru...vocea lui calda ma linisteste, zambetul lui imi da o stare de beatitudine....zambesc si nu ma mai satur sa il privesc...da...frumos gand..poate intr-o zi va fi si o certitudine...poate intr-o zi focul trosnind din semineu imi va aduce aminte de acest gand ascuns de acum....
Imi era dor de un week-end frumos, cu o duminica in pijamale, cu filme si rasete, cu glasuri dragi si chipuri iubite...am avut un week-end pe cinste, un week-end in care am uitat de orice si de tot..un week-end in care am visat, am cantat, am dansat, am imbratisat, am zambit si am privit!

Anapoda cu fericirea

Cand ai nevoie de ceva anume...cand vrei sa ai pace si liniste..cauta acolo unde mereu ai gasit...cauta in jurul tau la oamenii pe care-i iubesti... sufletul vrea liniste si inima iubire...incearca sa la impaci si sa le oferi aceste lucruri..cauta-le in lucruri marunte si in zambete oferite, in imbratisari si incurajari.

Nimic nu pica din cer...totul trebuie cautat, cerut, luptat pentru!

picatura de optimism

A rasarit soarele in Dublin! M-am trezit fredonand o melodie si totul mi se pare atat de frumos! Dragilor, va spun eu.... viata este frumoasa! Nu conteaza ca esti la 23 sau la 32 de ani, important este sa te simti bine cu tine! Azi imi iau mantia fermecata si plec sa colind prin soare. Am patura de frunze aramii care imi zambesc strengareste de pe aleile parcului si soarele imi da cate o cupa de fericire! M-as imparti in mii de bucatele si sa ascund si ultimul gand de teama, sa prind fluturii si sa ii intreb cum este viata la inaltimi, sa alerg dupa libelule si sa le iau cu imprumut o pereche de aripi, sa colind zarile si sa ma odihnesc pe aripile unui pescarus ce brazdeaza vazduhul, sa aduc zambete pe chipul oamenilor tristi si sa ii fac sa vada frumusetea lucrurilor, sa se bucure de orice minut si sa lase fruntile incruntate, sa strig in gura mare ca fericirea nu consta in lucruri mari, palpabile....fericirea poate veni dintr-un zambet oferit la cafeaua de dimineata, la o imbratisare pe malul unui lac cu nuferi, pe o alee de cartier unde furi un sarut si asculti greierii in timp ce fac dansul fericirii!
Nu credeam ca la 32 de ani voi putea sa zambesc atat de larg chiar daca unele lucruri imi lipsesc, chiar daca dimineata nu am pe chipul cui sa imi odihnesc ochii somnorosi, nu sunt o pereche de brate care sa ma cuprinda si sa imi dea forta zilei ce vine.... eu le astept, vor veni acele brate si ma vor face fericita, trebuie sa astept si sa cred in mine! Merit tot ce e bun si frumos, merit tot ce ma poate fericita dar toate la timpul lor! Astept cuminte planurile vietii pentru mine si pana atunci imi iau sevaletul si plec sa desenez marea cu frumusetea ei!

Fericirea mea

Nu, nu m-ai suparat

stai linistit! Nici nu ai avea cum...de ce sa ma mai doara ca ai uitat de ziua mea? de ce sa ma mai doara ca iar ai devenit nesimtit asa cum probabil mai mereu ai fost....Da, e bine ca ti-ai adus aminte si dupa 4 zile si ca regreti si ca ai avut o zi de cosmar, ca iti era teama sa nu ma deranjezi.....nu m-ai deranjat in ani de zile si acum credeai ca la o distanta de mii de km ma deranjai? Aici e vorba de bun simt si educatie...dar probabil ca la aceste ore tu ai lipsit!
Stii ce m-a suparat? A naibii de tare? Ca niciodata nu ai stiut sa intrebi cum sunt ....mereu ai inceput sa imi spui de nefericirea ta, de faptul ca eu sunt o prietena exceptionala si ca simti lipsa sfaturilor mele...dar nici macar o blestemata de data nu ai pus intrebarea " Cum iti este sufletul?"...de ce? pentru ca stii ca mereu mi-l ascund atat de bine incat si cand e in negura desnadejdei zambesc? PEntru ca mereu am picat in picioare chiar si dupa palma data de tine atat de crunt si de nedrept! M-a ajutat, sa stii..m-a facut sa fiu puternica si sa invat ca nimic nu ma doboara...Am lasat in urma casa cu usa neagra, fereastra cu bambusi si cu ficus, telefonul care suna si cand lasam, intentionat, sa intre robotul se auzea melodia lui Stevie....da..le-am lasat in cutia cu amintiri, uitata in acea gara, cu tot cu visele in doi si cu zambetul tau cand eu iti spuneam ca nu mai rezist!
Dar daca tu nu ai stiut sa intrebi vreau sa iti spun eu ca mi-e bine, ca sunt fericita....ca nu mai orbecai in bezna si ca am invatat, timid ce e drept, sa zambesc si cu sufletul....vreau sa iti spun ca a fost prima data cand de ziua mea primul La multi ani pe care l-am auzit a fost atat de placut si l-am si simtit pana in fiecare celula a corpului..nu a venit urmat de intrebarea: ce imi iei de ziua ta...da, am simtit brate in jurul meu si am stiut sa ma bucur de ele, sa zambesc, sa las tristetea zilelor de toamna si sa ma bucur de un soare orbitor....Si as mai vrea sa iti spun ceva....as vrea sa stii ca nu regret nimic din ce s-a intamplat, nu regret nimic din cele bune si nici din cele triste...nici cand mi-ai infipt cutitul in spate si nici cand mi-ai dat zilele de fericire cadou la schimb pe o pereche de jeansi...
A trebuit sa imi modific putin aluatul, am adaugat putin mai multa drojdie si asta mi-a grabit maturizarea..stiu ca ti-ai deschide si acum bratele precum usile unei benzinarii...dar din pacate nu mai alimetntez mi-am luat masina ecologica..

32 de ani...cand de fapt ma simt ca la 23 :)

Sper de data asta sa duc la bun sfarsit postarea...ma chinui sa scriu de ceva zile...scriu, sterg, scriu, sterg...nu imi gasesc cuvinte si asa cum multi mi-au spus ....s-a intamplat ca eu, care mereu aveam prin fiecare buzunar cuvinte adunate, in fiecare celula cate un cuavnt sa raman fara ele...la mine linistea este ceva strain si lipsa cuvintelor apocalipsa....dar uite ca acum...acum au disparut..s-au ascuns asemeni unor raze de soare in spatele unui copac frumos si falnic...Mirosea a frunze umede si a pamant cand ma indreptam spre sala....in aer plutea parfum de noeimbrie si eu ma agatam cu toata puterea de ultima raza de vara, vara nevazuta aici in Dublin. Paseam prin covorul care fosnea a moarte si imi aduceam aminte Cismigiul si ultima baie de frunze facuta anul trecut...eram tot singura, eram tot agatata in vara unui an frumos, eram tot eu cu mine..ceea ce ma uimea nu era ca viata mea e ca o piesa de teatru ci faptul ca am atat de putine personaje...Am inceput sa aranjez sala si sa ma gandesc ca soarele a aparut in Dublinezia cu un scop, probabil sa imi aduca o raza de speranta ca pe un drum insorit nu imi mai este frig..chiar daca sangele corpului meu imi cerea manusile negre si pufoase purtate in utlimii ani pe aleile toamnei...
Imi venea sa imi alung gandurile in vantul ce imi pisca umerii si sa fie culese precum polenul...dar ceva ma oprea...emotiile imi dadeau ghionturi si mereu imi repetam ca sunt puternica, sunt infipta in realitate si trebuie sa merg spre ceva anume, un scop bine definit si anume, cel pe ziua de sambata, sa fie un eveniment reusit si sa uit de toate muscatele din camera mea care noaptea ma rodeau si ma chinuiau...
A fost atat de pe rapid totul incat uneori parca si uitam unde sunt, de ce sunt...la un moment dat mi-am dat seama ca emotiile ma coplesesc si mi-am spus ca nu am cum sa fiu eu cea care ma las doborata atat de usor si am luat-o la gona...pe holurile sufletului meu erau doar doua ganduri ratacite, imbracate dezordonat si care sigur raceau in hotelul de gheata ce era instalat in zona inimii....
Cand totul in mintea mea era pe doua baricade si cand incercam sa zambesc asa cum fac mereu pentru a masca tristetea ce si-a luat chirie la mine in gand ceva s-a intamplat...O multime de ochi erau atintiti spre mine, o armata de urechi vroiau ca eu, Simona, sa spun ceva....si eu ,a chinuiam sa caut in camarute si in colturi cuvintele...Mi-am pierdut cuvintele, mi-am pierdut logica, calmul si tot in momentul cand toti cei prezenti au inceput sa cante La multi ani!...Eu ma gandeam acasa...dar mi-am dat seama ca acum, acasa, inseamna aici! Aici, intre asa de multi oameni frumosi, aici unde ploaia imi da mirosul de iarba proaspata, unde soarele apare doar cand norii au plecat sa joace sotron si picaturile se mai odihnesc putin pe coada curcubeului....Aici, in tara asta verde o mana de oameni s-au hotarat sa imi dea un test sa vada cum il trec...si l-am trecut fara sa plang ( prea mult), incercand sa chem inapoi gandurile rasfirate prin polenizare...
Sunteti atat de frumosi toti cei care sambata ati avut un gand bun pentru mine si chiar si cei cu rele... ma simt mica acum, m-as ascunde undeva si asinchide ochii sa imi aduc aminte frumusetea voastra care ma orbea...sinceritatea voastra care ma gadila usor la glezna dreapta...SUNTETI MINUNATI! ar fi trebuit sa spun asta si la Alssa dar m-ati blocat, m-ati facut sa raman leftera de cuvinte si cu emotii de puteati sa faceti credit si tot imi mai ramaneau.....
Ati devenit acotri in piesa mea de teatru in care ma plangeam ca nu mai am...si sunt mandra de actorii mei care m-au facut sa deschid ochii unui week-end presarat cu aroma de scortisoara, cu ochi calzi si cuvinte dupa care tanjeam...
Ati facut un copil fericit ca a primit cea mai frumoasa plansa de pictat si o sa incep sa pictez cu voi de acum, despre voi si pentru voi! Ati devenit culorile ce imi invioreaza viata si familia mea .....
Va mulumesc in felul meu,,,aici, in spatiul unde colorez de fiecare data cateva magnolii,...imi plac magnoliile dar pe voi va iubesc pe toti cei care sambata seara mi-ati neutralizat cuvintele si mi=ati facut incalzirea pentru duminica..unde tot voi, in mare parte m-ati facut sa dau drumul picaturilor cristaline care plecau din ochii mei muti de uimire.....Va multumesc!....

32...povestea mea de 3 zile

Am deschis de ceva timp pagina si vreau sa povestesc cum au fost ultimele zile pentru mine dar cuvintele se ascund la umbra sufletului, parca nici ele nu stiu sa descrie ce mi s-a intamplat! Eu care mereu am spus ca inca mai cred in povesti frumoase am fost acum protagonista unei povesti..a unei frumoase povesti cu de toate incarcata: surprize de tot felul, oameni atat de frumosi si de dragi mie, oameni care pana mai ieri erau doar niste chipuri pe pagina de Facebook a revistei Actualitatea Irl...oameni care mi-au aratat ca chiar daca sunt la mii de kilometri departare de locul unde am deschis ochii, de locul unde imi am obarsia si familia, de locurile care imi aduc lacrimi pe obraji cand ma gandesc "acasa" pot sa fiu fericita, sa zambesc si sa ma simt ca intr-o poveste unde dorintele devin realitate...ma mistuie dorul de tara, de muntii mei iubiti unde am avut atatea nopti petrecute si zile pa partii, de marea mea asa cum e ea cu algele la mal, cu mancatorii de seminte, cu manelele la maxim...dar acolo am avut rasaritul de soare cel mai frumos....da...si cum va spuneam..am avut povestea mea...frumoasa de la inceput pana la sfarsit....
Sa o luam cu inceputul...fiind prinsa cu evenimentul nu am avut timp sa ma gandesc prea mult ca vine ziua mea sau mai bine spus am "uitat" sa ma mai gandesc la ea deoarece nimic nu se intrezarea..iar aveam sa devin plangacioasa ca sunt singura, ca imi lipsesc cele cateva lucruri dupa care tanjesc de ceva vreme....Si uite asa a venit ziua de zambata si a inceput nebunia:) Am plecat la aeroport sa ridic trupa care ne venea din tara pentru eveniment ( Ro-mania) apoi am ajuns la sala unde am inceput sa aranjam sala...in timp ce puneam huse de scaun si fete de mese ma gandeam ca mai e putin si e ziua mea si e pentru prima data cand nu organizez ceva, macar o iesire la un Latte cu fetele! Dar gandul mi-a fugit repejor inapoi si

Timpul

...incep sa realizez ca trece fara sa pot sa ii spun " Stai"..nu se opreste si nici nu o va face..imi pot opri eu toate ceasurile din casa, inchide telefonul, ascunde pe cel de la laptopo ca el este mereu