luni, 19 noiembrie 2012

Adiere de iarna

 Nu am mai scris de multa vreme,iar daca anul trecut ilconsideram sarac in postari, anul acesta observ ca este si mai sarac. Nu stiu daca faptul ca timpul liber imi este limitat, nu stiu daca viata printre straini m-a schimbat..cert este ca de multe ori deschid pagina, incep sa scriu si apoi ma opresc...
 M-am intos din vacanta, sunt bronzata si a fost o perioada frumoasa, in care m-am relaxat, bucurat de soare si de oamenii de langa mine...recomand cu mare drag o vacanta in Gran Canaria, este o insula placuta, nu foarte agitata ( asta daca sunteti in cautare de relaxare si nu de cluburi- pentru asta aveti Ibiza), preturile sunt de bun simt si te poti distra fara sa lasi o avere acolo.
 A fost si ziua mea, am implinit 33 de ani, am chefuit si am fost cu oamenii dragi langa mine..mi-ar fi placut sa fie si oamenii din tara..dar nu le poti avea pe toate..mi-am pus dorinta cand am suflat in lumanari si acum stau cuminte si astept sa devina realitate!
  Mai am o vizita de facut, pe care o astept cu mare drag: merg in Italia la sora mea:) Sunt foarte nerabdatoare..o sa fiu langa nepotul meu cand implineste 7 ani si o sa imbodobesc bradul cu el!
  Despre starea mea...nu am prea multe lucruri sa va spun..doar ca ma ascund de iarna si ma intreb daca se mai simte cineva in deriva cum ma simt eu...am inceput sa scriu un articol pentru un prieten, o sa va dau detaliile cand il va publica la el pe blog...am inceput sa ma gandesc la Craciun, la anul 2013 care sper sa vina cu lucruri frumoase si la anul2012 care a avut si momente frumoase dar si zile pe care as vrea sa le sterg din calendar.
  Va las cu o poza draga mie de la petrecerea de 33 ani si cu promisiunea ca o sa incerc sa scriu mai des!

marți, 9 octombrie 2012

Ma pregatesc de drum

Sunt fericita! Da, si am tupeul sa o strig in gura mare! In 19 zile plec in vacanta pentru 9 zile in Gran Canaria...in sfarsit si eu o vacanta binemeritata! De doua veri nu m-am bucurate de soare, de plaja..de relaxare si odihna! Acum a venit vremea sa imi scot de la "naftalina" hainele de vara si sa nu mai stau pe ganduri....sa ma bucur de aceste 9 zile; sunt sigura ca o voi face!
  Nu scriu mai mult, vroiam doar sa va spun ca sunt fericita!

luni, 1 octombrie 2012

Revenire

Nu am mai scris de o luna...si as fi vrut atat de mult sa termin ce am inceput de atatea ori...sa povestesc ca sunt nerabdatoare sa plec acasa sa imi revad familia..sa povestesc ca abia astept sa ajung la cununia unei prietene...apoi sa va spun ca sunt distrusa si ca am pierdut unul dintre cei mai dragi oameni de pe pamantul asta, pe unchiul meu..odihneasca-se in pace.. ca intr-o zi de joi, septembrie, in loc sa plec spre Bucuresti sa port haine de nunta m-am intors din drum sa port haine cernite...ca am plecat de acasa trista si cu inima rupta...si apoi starea mea s-a agravat...am avut prea multe dureri si prea multe intrebari pe care mi-ar fi placut sa le fac publice aici...dar mi-am dat seama ca sunt singura care le pot gasi raspunsuri...ca sunt singura care va trebui sa gasesc forta sa merg mai departe si sa vorbesc cu mine...
 Ma doare ca trece timpul...ma doare ca oamenii din jurul meu imbatranesc, ca eu imbatranesc si ca, parca , nu mai ajung sa spun sus si tare ca sunt fericita..mi-e dor de fericire...dar acum sunt multumita..nu ma plang...am un job, am oameni in jurul meu...sanatoasa sunt..trebuie doar sa fiu putin mai puternica...si putin mai hotarata si sa ma gandesc la soarele care va fi pe strada mea...

miercuri, 29 august 2012

Ignoranta si nepasare

Cam asa ma simt in ultima vreme, intr-o stare de ingoranta si nepasare, o stare care se accentuiaza. Nu mai vreau sa stiu de multi oameni care ii stiam aproape, nu mai vreau sa fiu eu cea care sar mereu si imi spun parerea sau ma las pe mine pentru altii pentru ca, am observat, ca acele persoane cand le este bine uita de momentele alea, am observat ca pentru unii sunt acolo doar cand au ceva pe suflet si nu mereu, asa cum sunt ei pentru mine. A venit la un moment dat intrebarea, din partea multor cunoscuti, de ce nu mai sunt mereu activa pe net, de ce nu mai dai email, de ce nu mai scriu...intrebare dupa ceva luni in care eu am decis sa astept un semn de la ei. Daca ei nu au dat nici un semn, daca ei nici macar un mesaj nu au dat...eu de ce sa dau? Mereu eu am fost cea care am dat, cea care am incercat sa fiu acolo...acum mi s-a luat, efectiv in rest, nu mai vreau sa stiu...au ramas putini oameni din tara cu care vorbesc, au un loc acolo, special si mereu va fi acel loc pentru ei! Fiecare isi urmeaza viata si asta am si eu de gand sa fac si o voi face cum stiu eu mai bine!

Mai am putin si iar aterizez pe meleagurile natale..nu stiu cum se face ca merg numai pentru evenimente triste ( pomeniri)....as vrea si un motiv ferici sa merg acasa, dar am si bucuria ca imi voi revenea oamenii dragi, oamenii care pentru mine inca mai inseamna ceva, oameni care stiu ca daca ii sun maine imi raspund si imi vorbesc...

Azi este si ziua unei persoane speciale pentru sufletul meu, o persoana care mereu va ocupa un loc aparte in sufletul meu, chiar daca drumuriile noastre au fost tangentiale la un moment dat...chiar daca, din pacate, nu a fost sa fie, va fi acolo mereu si cand imi amintesc de acea perioada zambesc si imi spun: "A fost minunat!"...Stiu ca imi citesti blogul, presupun ca stii ceea ce am scris mai sus si stiu ca si pentru tine a fost o perioada minunata! Sa ai parte de tot ce visezi! La multi ani!
P.S. Iti mai aduci aminte melodia de mai jos?
P.S. 1 I miss you:)



luni, 7 mai 2012

Acasa

Mai am o saptamana si doua zile si ajung acasa....Romania inseamna acasa pentru mine...Sunt curioasa cati din multii cunoscuti vor da un semn sa ne vedem....

sâmbătă, 28 aprilie 2012

Concluzie

Aş vrea să fac o precizare. Sunt o idealistă şi încă mai sunt unii care profită de naivitatea mea... Am descoperit asta în timp, nu acum... încerc să mă autoeduc în a-mi schimba părerea despre oameni, de a privi doar lucrurile frumoase, dar îmi este greu pentru că eu, încă, mai cred în semnificaţia cuvântului prietenie, încă mai sper în descoperirea sentimentului iubire, încă mai visez la lucruri frumoase, dezinteresate şi durabile! Nu sunt supărată pe nimeni, nu judec pe nimeni şi nu este un apropos la persoana nimănui doar că realizez cu durere că nimic din ce cred eu şi îmi doresc să văd nu se întâmplă! Am ajuns să jignim, să minţim, să ne ascundem, să ne jucăm cu cei dragi doar pentru că aşa fac cei din jur.. Sunt conştientă că nu am să schimb eu lumea... şi mai sunt conştientă că nu sunt şanse să mă schimbe nici lumea pe mine, indiferent de câte lovituri primesc.. Eu voi rămâne cea care sunt, Simona care o ştiu cei care m-au cunoscut, cei care mă apreciază, cei care mă urăsc şi cei care nu mă plac... Nu mai cred în schimbări radicale... Am 32 de ani... am încetat să mai cred şi în basme...

miercuri, 25 aprilie 2012

Am invatat

Am invatat ca oamenii sunt diferiti si trag speranta sa bag la cap odata pentru totdeauna ca oamenii nu stiu sa fie sinceri ca mine, ca fiecare are uns cop ascuns oarecum si mai ales ca noi, oamenii, ne alegem mai multe masti pentru a imrpesiona! Nu sunt de acord cu asta, nu o fac..dar daca cei din jurul meu tot o fac..ii rog respectuos sa nu imi subaprecieze inteligenta!
 Sunt eu mai micuta si poate par mai proasta dar credeti-ma pe cuvant ca am si eu o limita...si cand ma apuca nu cred ca vreti sa vedeti!
 Zilele ma suna cineva sa ma intrebe ce mai fac...cineva cu care nu am mai vorbit de aproximativ 3 ani si care culmea....nu stiu de unde avea numarul meu de telefon ( mai tarziu am aflat ca de pe facebook, de la Actualitatea irl)...in fine ma prefac uimita ca nu ne-am mai auzit de ceva vreme....ii spun ca nu a mai dat nici un semn...povestim asa..de una, de alta..de ce par lung am eu , ce pisica frumoasa si-a tras persoana respectiva...ce nor frumos e pe cer si ce balta e pe Dimitrov in Bucuresti si apoi ma intreaba: Esti in Dublin peste 2 saptamani? Ma gandesc eu putin si spun mah, doar nu plec in Thailanda..normal ca sunt si ii raspund pozitiv si incepe triada: uite, o sa vin la Dublin sa te vad, mi-e dor de tine si de nebuniile care le faceam...am stat si m-am gandit ca nu e frumos sa treaca timpul si doi prieteni adevarati sa nu se vada....in timp ce persoana de la celalat telefon vorbea eu raman uimita...Nu spun nimic, astept cu respect sa termine si intreb: Ok, si cand ajungi? cu ce vii? Blue Air sau Aerlingus..si vine raspunsul: Pai la ce imi iei bilet?
 Zic eu ca poate nu am auzit bine si ii recomand sa se uite sa faca o analiza de pret si sa se hotarasca si atunci imi dau seama ca am auzit corect: pai daca o sa iti dau link-ul oricum o sa trebuiasca sa selectezi si tu iar zborul....Intreb fara bun simt: Dar ce treaba am eu sa iti platesc bilet? si vine raspunsul care m-a frapat: pai nu tu vrei sa vin la tine? Atunci mi s-a pus pata si intreb direct: deci pe bune acum de ce m-ai sunat? si imi rapsunde:

miercuri, 18 aprilie 2012

Pentru tine, cu drag

Acum sa nu iti inchipui ca chiar e cu drag dar m-a cam scos din sarite un cuvant ajuns la urechea mea aseara....plus altele care la fel, au ajuns dar le-am ignorat dar in ultima faza cand am auzit si cuvantul de aseara mi-am spus: E clara treaba ca te mananca si te roade! In primul rand dupa ceea ce a fost intre doua persoane cubunul simt( aici te exclud frumos) si mature ( nu stiu cat esti de matur) eu prefer sa las tacerea; nu arunc cu piatra ca tu ai fost nebun si nici tu nu arunci cu piatra ca eu am fost....oare cum sa spun..retardata? frustata? pana nu demult imi psuneai ca iti sunt si sora si iubita si amanta si tot ce iti venea la gura( la vf tastelor sa fiu mai exlicita) si acum .....Ei bine, draga domnule ( observi ca inca iti vorbesc frumos) afla ca un om de teapa domniei tale nu avea ce cauta in lista mea de prieteni....adicalea un om care mai poarta si aere de persoana publica( pana ajungi tu sa fii atat de cunoscut..crede-ma ca o sa inceapa sa miroase in urma ta) ....Pai mai nenea care pe langa faptul ca esti casatorit, ai si o iubita cu care te joci dupa bunul tau plac, mai ai una peste hotare..inca doua trei prin Bucurestiul frumos...ca sa nu mai spun si de cea care se hotarase saraca sa fie mireasa in august....si tu ii tragi/trageai clopotele... ca sa nu mai spun ca nu esti langa cei doi copii ai tai..si ma opresc aici pentru ca e sufiecnt....ai tu curajul sa vorbesti la adresa mea? Eu cred ca tu te joci cu focul si nu stii cum sa il mai stingi daca il las sa mocneasca..ca sa nu mai spun si de ceva cu tenta de relatii interzise....de la profesor la eleva...asa ca ai tu grija de gradina matale si lasa-ma pe mine cu gradina mea...... Sau te streseaza ca eu am spus stop si asa a fost si nu am picat ca restul, cand iti ascultam scuzele penibile si nu am crezut in victimizarea ta? Te-am lasat in seara aia cand erai pe alte meleaguri decat cele bucurestene sa aberezi pentru ca vroiam sa vad pana unde mergi...pentru ca speram intr-un sfasit sa spui: bah, asta sunt!!!
Eu sper sa te potolesti deoarece nu stau eu sa iti urmaresc iubita, sotia, amantele si iubitele sau ce or mai fi ele...eu imi vad de viata mea, de oamenii care merita atentia mea nu de cei care nu au nimic concret si mai si joaca rolul de victime.... Poate scot frumos un dosar pe masa din care incep sa desfac file pline de chestii noi si nu stiu cum ajung ele si prin alte tari...si prin tara..si pe unde nu te astepti matale!!! Fii atent cu cine te joci si cu cine iti pui mintea...ca deh, sunt orice vrei tu mai putin retardata!
Si inca un lucru, un barbat adevarat este acel care atunci cand termina o relatie respecta persoana si nu in momentul in care nu primeste atentie imprasca cu noroi..stii cum se numesc barbatii care fac asa? te las pe tine sa iti gasesti descrierea pentru ca eu sunt prea doamna ca sa o afisez aici, la mine pe blog!
Drept urmare uita, rogu-te frumos despre mine, roaga-ti prietenii sa nu imi mai urmareasca viata mea

sâmbătă, 14 aprilie 2012

Mi-e dor de satul meu

Mai exact este o comună, limitrofa Bacaului... comună unde am copilărit, am învăţat să scriu, să vorbesc, să glumesc şi să râd! Mi-e dor de uliţele satului meu, de casele bătrâneşti (care între timp dispar una câte una şi cele noi şi impunătoare le iau locul), de Biserică de la mine din sat... de emoţia pe care o trăiam în fiecare Sâmbătă Mare, când nu se mai termina treaba şi când nerăbdătoare tot întrebam pe mama: "Ce mai este de făcut?" ca să ştiu cum îmi fac planul de plecare... Copilărie.. dulce amintire şi plăcut tărâm în care totul era frumos... Sărbătorile Pascale mi-au plăcut mereu, aşteptam cu mare drag Săptămâna Mare când mergeam la slujbele Deniilor şi mai ales când în Joia Mare, la Slujba celor 12 Evanghelii făceam câte un nod pe o atâ adusă cu grijă de acasă şi cum ne puneam câte o dorinţă pentru fiecare nod şi trebuia să păstrăm aţă şi să desfacem nodul când dorinţa se împlinea... Acum realizez că niciodată nu am păstrat aţa aia mai mult de o săptămână, o rătăceam pe undeva prin casă... şi unele dorinţe mi se împlineau.. dar uităm de aţă, de nod... Eram fericită.. în curtea noastră mare şi frumoasă tata pregătea lemnele pentru cuptor, mai făcea treburi prin curte şi eu cu mama la bucătărie.. dar nu de multe ori mă regăseam lângă tata, ajutându-l la diverse lucruri şi el mereu îmi spunea: "Nu mi-a dat D-zeu un băiat dar mi-a dat o fată care face cât 10 băieţi".
În fiecare zi traversam strada şi când deschideam poarta era o pereche de bunici acolo, mereu zâmbind şi întrebându-mă ce mai fac, cerându-mi ajutorul la ceva, poftindu-mă la masă... De multe ori mă aşezam pe patul de lângă soba şi luăm una din pisici în braţe şi îl auzeam pe bunicu`: „Lasă cotoarba de mata jos, că te faci numai păr!” şi pe bunica, repede, în asentimentul bunicului, soţul ei iubit: „Monica, ştii că tanti aia a murit de la păr de pisică, vrei să mori şi tu?”. Mă uitam la pisica, o pupam pe bot frumos şi îi dădeam drumul.. apoi mă ridicam şi îmi mai băgăm nasul în dulapuri cu dulciuri... dar eram oprită: „E Săptămâna Mare, bunica, lasă că îţi fac diseară gogoşi! E tot ceva dulce!”... În Vinerea Mare uneori mergeam la Radomireşti şi acolo când treceam de colţul casei o vedeam pe ea, mereu pe fugă şi mereu cu o lumină şi o bucurie pe chip când ne vedea! Se oprea, dragă bunica, din tot ce făcea şi ne întreba de sănătate şi de ce mai vroia... dacă mergem la Înviere, dacă vrem răcituri (- piftie). Cum făcea ea răciturile... nu le face nimeni.. dar v-am mai povestit de puiul cu smântână al bunicii Ileana şi de răciturile ei...
Plecăm de la ea mereu cu sacoşele pline şi eu cu ceva bănuţi în buzunar... să îmi iau ceva de Paşti...
În seara de Înviere ştiam că trebuie să mergem la morminte să aprinde lumânări, să dăm Lumina... ascultăm Slujba, mergeam şi le pupam mâinile bunicilor şi tare mândră eram eu de gestul ăsta... apoi veneam spre casă şi primul lucru care îl făceam ne infingeam în platoul cu salată de beuf (i eu şi tata) iar mama mereu ne dojenea că am putea să aşteptăm până a doua zi şi să nu îi stricăm farfuriile ornate... la un moment dat se obişnuise şi ne lasă într-o farfurie ca să îşi păzească platourile pregătite pentru musafirii de a doua zi... din Ziua Paştelui... Apoi am crescut... am început să fac eu mâncarea, am început să mă înţeleg cu tata la treburile care le aveam.. eram aşa de buni prieteni.. printr-o ţigară şi o bârfă mai făceam şi treabă.. iar mama mereu ne zorea cu telefonul să vadă în ce stadiu suntem cu treaba şi mereu îi spuneam că suntem în grafic şi după ce închideam telefonul, râdeam complici amândoi! Îmi aduc aminte că tata mă ajută şi schimbă lenjeriile de dormit, îmi toca zarzavatul la salata.. şi mereu mă întreba dacă o să fac mâncare când o să mă mărit:) Şi dacă o să îl invit şi pe el de Paşti la noi sau o să am treabă cu viitorul lui ginere...
A trecut şi perioada asta, deja la poarta de peste drum când o deschideam în dosul ei o găseam doar pe bunica Marie... am plecat la Bucureşti.. şi după o perioadă de timp şi la poarta părintească, în dos e numai mama iar la Radomireşti doar bunicul...
Nu cred că îmi mai e dor... mi-e dor doar de Biserică, să merg la cavou, să deschid uşa şi să intru să vorbesc cu ei... să le spun ce am mai făcut, ce mă doare, ce mă supără şi să plec de acolo cu ochii în lacrimi-asa cum îi am şi acum- şi mergând spre casă... să mă bag în pat şi să plâng.. nu mai vreau nici salata... nu mai vreau nici răcituri... îi vreau pe ei.. pe toţi...
Mi-e dor şi doare!
Să aveţi Sărbătorile cu bine şi Lumina în case!

luni, 9 aprilie 2012

I have a dream

...sometimes you are so close to me...sometime you are so far away...i`m asking my self..why now? why you? why us? why our time will never be?...i still beleve in angels...and hoping them will help me..sometime..somehow...somewhere....and i still have a dream..to bad you arent a part of it!

duminică, 8 aprilie 2012

Mi-e rau

... Ştiţi senzaţia aia când îţi doreşti ceva atât de mult? Senzaţia aia că meriţi acel lucru.. că trebuie să îl ai... şi nu vorbesc aici nici de un inel cu nu ştiu ce pietre, nici despre nu ştiu ce castel sau vacanţă.. nici de maşină.. nimic care să poate fi cumpărat.. vorbesc despre o fiinţă umană.. o fiinţă cu suflet, cu inima care să o iubesc mai mult decât orice pe lumea asta şi care să mă iubească la fel...
Ieri şi azi am simţit asta.. ieri şi azi m-am răsfăţat ţinând în braţe şi iubind un copil... un bebeluş superb de 9 luni de zile... felul cum mă lua de gât, cum gângurea... mă făcea să mă întreb dacă voi avea şansa să mă bucur atât de mult şi de un copil al meu?... Să mă trezesc în fiecare zi ştiind că am cea mai mare motivaţie are poate exista pe acest pământ? Mă uit zilnic la acest copil minunat şi îmi doresc tot mai mult şi eu un copil al meu.. nu începeţi acum că nu e greu de făcut.. asta ştiu şi eu... totul stă într-un act sexual... dar eu nu vreau doar atât.. vreau o familie în care să crească acest copil.. să ştie că e protejat de ambii părinţii.. aşa că, nu, mercie.. nu vreau doar un sex scurt (său lung, m prost sau de calitate) din urma căruia să rămân însărcinată şi apoi să am un copil... Oare îmi doresc prea mult?
Uitaţi-vă şi voi ce dulce e copilul care îmi bucura zilele:)
P.S. Il cheama David si este o minune de copil!

joi, 5 aprilie 2012

Timpului..

joi, 5 aprilie 2012

Timpului..

Nu-mi cere ani, că nu mai am... nu-mi cere zâmbete deschise... le-am rătăcit pe când băteam la porțile închise... am pierdut şi visele... le-amprăpădit fără să vreau pe drumul plin de gropi pe care merg de ani... Nu-mi cere să repet asemeni unei mori stricate că va fi bine! M-am săturat să mă mai mint... m-am săturat să mă trezesc dimineaţa optimistă şi să zâmbesc precum o tâmpă... nu... ceea ce caut eu nu exista, ceea ce vreau şi doresc nu voi avea! Speranța moare ultima? Lasă-mă să spun că nu! La mine a murit... am înmormântat-o şi i-am pus cruce!

Am obosit pe drumul ăsta, mă simt bătrână şi fără un rost, fără o traiectorie... fără un drum al meu... mă las purtată de curenţi şi vânt... îmi când gândurile gratis şi îmi plâng speranţele ucise...
Pe vremuri totul era roz şi frumos... acum este totul cernit... Aripile îmi sunt îngreunate de ploaia formată din visele conturate... m-a udat până la piele şi a trecut şi de piele... iar picăturile de ploaie mă lovesc crunt.. mă dor visele mele spulberate
O să zâmbesc din instinct! Bine că e asemeni mersului pe bicicletă... nu ai cum să uiţi grimasa unui zâmbet!!!
Deci... nu-mi cere nimic!!! Începe prin a-mi da şi apoi poţi veni cu cerşitul...

Ce vreau să îmi dai? Dă-mi o familie!  In întregime.. A mea!

Să ne facem regatul nostru frumos unde nu voi spune că va fi totul frumos şi roz.. vor fi şi nori, chiar şi furtuni. Dar vom fi doi... mereu acolo unul pentru altul... vreau să îl întâlnesc când crezi tu că merit... dă-mi şansa de a procrea.. de a avea copii mei pe care să îi plimb în parc, pe care să îi iau în braţe... pe care să mă supăr când îmi rupe cartea favorită şi apoi să îl alint.. poţi să îmi dai astea? Dă-mi-le şi semnez ce pact vrei... ştiu să îmi respect pacturile semnate..


 

O familie in care la micul dejun sa fie zambete si un tango, la pranz copiii luati de la scoala si seara o cina in jurul mesei, cu rasete, cu povesti de peste zi, cu imbratisari, cu spus povesti de nopate buna, cu inchis usile in urma si de liat in brate, privit in ochi si sa nu trebuiasa sa vorbim, sa stiu ca imi e bine! 


Vreau să trăiesc ziua aia când ascult melodia de mai jos şi mă uit în ochii unui el...


duminică, 1 aprilie 2012

d`ale primaverii

Pe cât de mult iubesc primăvara pentru că renaşte natura şi încep să văd floricele.. pe atât de mult o urăsc pe ea, pe astenia de primăvară, pe dna asta în rochie mov cu gri şi care are în păr multe semne de întrebare şi gânduri negativiste... urăsc să mă îmbrobodească şi să mă facă să fiu altfel pentru ceva zile... săptămâni dar nu mă pot împotrivi... şi faptul că sunt multe lucruri neaşezate în viaţa mea şi faptul că mă răscolesc gânduri necurate şi dorinţe neîmplinite...
Mă dor umerii şi mă doare inima... mă ambiţionez să tac şi să nu ţip în gura mare tot ce mă supără, mă doare... care îmi sunt nemulţumirile şi neajunsurile dar atunci imediat apare doamna descrisă mai sus şi mă pune la punct.. mă linişteşte, cum s-ar spune şi pic în negura gândurilor triste şi urâte.. Mie dor de oamenii care îi ştiam veseli din jurul meu dar şi ei au devenit taciturni.. nu merit atenţia lor se pare... la urma urmei când totul căpăta contur ce rost mai are să priveşti pe lângă... mă simt undeva într-un spaţiu în care lucrurile nu îşi găsesc locul şi eu nu îmi găsesc menirea... am fost oare o glumă sau o scăpare a universului pe pământul ăsta de simţ că nimic nu are o frumuseţe aparte şi pentru mine?... Las ziua şi soarele să mă încălzească.. nu mă mai gândesc aiurea... încerc să îmi impun să fiu puţin mai altfel.. da.. ştiu că aţi auzit asta de ani de zile... v-o mai spun şi acum...

miercuri, 28 martie 2012

Idei ratacite

Abia se aşezase seara şi aveam o poftă nebună să scriu... când făceam curăţenie îmi scriam postul în minte. Cuvintele veneau de la sine, se amestecau într-un tot frumos, cursiv... scriam cu ochii minţii foarte uşor... oricum... asta fac de foarte multe ori, scriu articolul în gând.. şi câte au fost scrise în gând şi au rămas acolo! Tristeţea se transformă în artă... lacrimile în picături de rouă... E ceva să suferi frumos. Mi-a trecut poftă să scriu şi am pierdut idei, cuvinte, fraze, expresii frumos alcătuite; am pierdut şi subiectul în sine. Mi-a trecut inspiraţia dar am rămas cu ideea că trebuie să scriu ceva. E târziu, trecut de ora 03.00 am şi mă băgasem în pat dar cuvintele din cap, aranjate şi aşezate frumos în minte mi-au adus aminte că vroiam să scriu; aşa că am deschis calculatorul, m-am aşezat frumos pe pagina aceasta şi îmi spun: – Trebuie să scriu, ca să adorm! Încerc să îmi aduc aminte despre ce vroiam să scriu... era ceva de dragoste IAR... scriu ceva de dragoste dar realizez că lipseşte dragostea din text... renunţ... o iau de la capăt şi încerc să îmi aduc aminte exact ce m-a motivat să scriu acum câteva ore... îmi aduc aminte.. vroiam să scriu despre noi.. nici despre el nu am reuşit să zic nimic... şi el lipsea din viata mea... renunţ şi la el... caut subiect... îmi propun să scriu un vis... mă uit la tot ce am scris până acum şi văd că majoritatea textelor sunt triste, aşa că încerc un text în care să descriu ce îmi doresc ca şi când chiar aş avea... să scriu cum ar fi dacă ar fi... nu-mi iese nici asta şi mă mai şi întristez când îmi aduc aminte că sigur n-o să am... Dar nu-i bai....

În lipsa de cuvinte, care se ascund acum în mintea mea voi pune un clip...

marți, 27 martie 2012

Ramas bun..vis neimplinit..pierdut intr-o noapte de martie..



Mă vând ţie, ideal pierdut, mă vând necondiționat şi fără rezerve! Mă vând cu tot cu sacii de energie şi la oferta sunt şi cutiile de amintiri! Mă vând toată, fără să îmi pese că poate voi mai avea nevoie de mine, într-o zi!






Ţi-aş face o ofertă pentru a mă putea cumpăra dar, din fericire pentru mine, nu ai posibilitatea să mă cumperi! Mi-ai lua gândurile, ştiu! Şi corpul! Şi Zâmbetul! Nu-i aşa că ți-e ciudă că îţi fac oferta asta şi nu te poţi bucura de ea?
Dacă tot nu mă cumperi, pentru că nu îţi permiţi! Spune-mi tu cum e să te vinzi pe nimic, ca tu pe nimic te vinzi şi nici nu oferi decât iluzii. Ce sentiment te încearcă atunci când te cumpără cineva cu încredere şi te arunca pe marginea străzii? M-aş putea vinde şi eu pe iluzii, nu mi-ar fi greu, dar totuși cum rămâne cu privitul în oglindă, dimineaţa? Așa-i că nu ai nici o problemă? Sau ti-e prea murdară oglinda ca să mai poţi să vezi în ea?

What comes around, goes around! Ştii expresia asta? Nu cred, nu mai spun nimic... nu meriţi nici măcar cuvintele să mi le irosesc, timpul nici atât! 
Nu cred că meriţi ceva din partea mea... şi totuși eu m-aș fi vândut ţie...

Decid să îmi văd lucrurile clare din viaţa mea, incertitudinea îmi dă dureri de cap! Abia am timp pentru oamenii frumoşi ce mă înconjoară... de ce să îmi mai irosesc timpul şi cu tine?
Rămâi cu bine, vis neîmplinit! Ai ani de când sălăşluieşti la mine-n suflet!! Am vrut să mă vând ţie... nu mai vreau! Te încui, pe tine, într-un turn din castelul uitării!! Rămâi acolo! Simona are alte preocupări acum, nu mai vrea să viseze! Simona s-a decis să fac paşi mari, să urmărească o linie spre fericire.. nu îi este greu. Trebuie doar să vrea.. să plece.

Ştiam că timpul începe de mâine. Ştiam că la miezul nopţii se pornesc rotile, moara începe să macine şi că eu nu sunt gata. Ştiam că mâine începe să curgă nisipul şi eu aveam paşi de repetat, mişcări de exersat. Lasă-mă să plec! Lasă-mă să plec! îţi ziceam în gând. Şi gândul mi se izbea,ca o pasăre albă şi oarbă, de pereţii camerei. Şi stătea acolo, ţesând pânze peste mâinile mele şi legându-mi picioarele.
Noaptea trecuta nu am dormit. Am stat şi m-am uitat pe geam, măsurând paşii câinilor din amintiri. Interesante traiectorii mai aveau, acolo în imponderabilitate, acolo unde timpul nu se născuse şi unde pielea mea era fără pată. Toată a ta. Întinsă, ca o coală de hârtie, pe care tu desenai cu mâna-ti sigură tot ce-ţi trecea prin cap. Şi eu te lăsăm. Îţi apăsam mână mai tare pe creion. Îţi explicam consistenta sânilor şi îţi arătăm din ce e făcut sângele meu. Îţi arătăm mecanismul fin al hemoragiilor controlate. Că te iubeam, nu de alta.

O vreme, îţi dăruiam multe. Cutii frumos ambalate, în cireşe, şi iarbă, şi aur. Înăuntru, pereţii erau mânjiţi cu vina. Ispăşeam. Colindam văile plângerii şi plantam roze. Şi mărgăritare. Săpăm pământul cu mâinile goale. Intrăm în Groapa Marianelor şi aşteptam vânătorii de balene cu harpoanele lor. Ieşeam în fata tancurilor şi mă rugam să fiu lovită. Să cad acolo. Orice, numai să nu trebuiască să scot gândul acela înduioşător de inutil, care nu mă proteja împotriva nimănui. Vina sedimentata. Vina granulata în conglomerate. Pietrele pe care le mâncam la cină ... Te mirai puţin că nu mai mâncăm împreună, dar credeai că e vorba doar de cochetăria mea. Nu te contraziceam. Simţeam gândul inflamându-se iar. Şi boldul străpungându-mi treizeci şi două de rânduri de celule.

Lasă-mă să plec, lasă-mă să plec, îţi cântau toate păsările migratoare.


Lifes little emergency kit

... Nu îmi stă în caracter să mă aplec şi să ridic lucruri de pe jos dar vineri seara în autobuz de nicăieri şi din senin în faţa mea am găsit săculeţul ăsta:

Şi fără să mă gândesc prea mult l-am ridicat, gândindu-mă că este al cuiva.. am întrebat în jurul meu.. şi nimeni nu şi l-a atribuit.. am văzut că are un card/bileţel pe el.. dar am spus că poate e un nr de telefon acolo, aşa că l-am băgat în buzunar şi la coborârea din autobuz am mers frumos spre felinarul străzi şi am citit... Am rămas uimită... lucrurile din săculeţ parcă erau anume pentru mine, era exact ce aveam nevoie... Recunosc că port acest Kit cu mine peste tot şi îmi spun că nimic nu este întâmplător în lumea asta.. totul se întâmplă cu un scop.. important este să acordăm atenţia cuvenită..
E drept că starea mea de spirit este puţin aiurea.. o fi şi astenia de primăvară, o fi şi impresia că nimic bun nu este în viaţa mea.. dar mi-am dat seama că am oameni frumoşi, mi-am dat seama că am activităţi multe şi nu am timp... şi am şi o veste bună: în 26 mai se va lansa emisiunea tv produsă de echipa mea de la Actualitatea IRL, emisiune unde îmi aduc aportul ca producător şi unde sunt convinsă că vom face lucruri minunate!!!!!

Şi tot zilele astea mi-am refăcut post-it-urile nelipsite din camera mea.. doar că de când m-am mutat aici nu am mai avut chef să le aplic.. dar mi-am făcut timp şi cam aşa arată uşa mea:

vineri, 23 martie 2012

Mă plouă pe aripi,

Şi tot ce era frumos colorat se şterge, culorile se amesteca şi nu iese nimic frumos...
Aripile îmi sunt grele asemeni genelor în prag de somn... asemeni plumbului... nu mai pot zbura peste câmpurile de flori care mă făceau să zâmbesc, nu mai pot zbura în locul în care mie îmi era bine... în universul meu perfect, unde visam şi mă grăbeam să dorm...
Îmi simt aripile tăiate, mi s-a luat libertatea pe care o aveam! Cine a îndrăznit să mi-o ia??? Eu, proastă de mine care m-am lăsat purtată de gândurile pozitive şi uite unde am ajuns.. Într-o gaură neagră din care îmi este greu să mai ies... nu văd nimic, totul este într-o negură de nedescifrat!
Mi-e teamă că nu mai mă pot ridica, mi-e teamă că am greșit că nu am tras de mine să nu cad... şi uite-mă îngenunchiată şi pierdută în propriul labirint!

Şi ceasul este doar 02.30 am....


miercuri, 21 martie 2012

M-am dezamăgit...

Nu credeam să ajung să spun asta... dar m-am dezamăgit pe mine!! Singura persoană pe care nu aş fi avut gânduri să o fac, singura persoană care nu aveam voie să o dezamăgesc... m-am uitat bine în oglindă şi am văzut ochii plânşi, privirea tristă., durerea mi se citește pe fată!
Nu mai vreau să știu nimic... nici că va fi bine, nici că va fi mai rău decât acum, nici ca voi zâmbi şi nici ca voi suferi... nu mai am nimic din vechea Simona... şi asta doare al naibii de mult... am devenit asemeni unui robot care nu a fost suficient de bun şi cineva i-a făcut un update fără să realizeze... şi în loc să fie ceva bun... e ceva complet aiurea... greșit... banal şi lipsit de tenta de basm pe care o visam mereu!
Am devenit inutilă mie, inutilă prietenilor mei... simt că nu mai exist şi mă doare că nu mai știu să zâmbesc când stau şi lenevesc în pat... nu mai știu să zâmbesc pe stradă!
La dracu!! Nu îmi plâng de milă, nu asta vreau să înţelegeţi! Plâng de ciudă că am reuşit să mă dezamăgesc, plâng de nervi că am lăsat lucrurile să scape de sub control! Plâng de furie că nu există cineva acolo care să mă sprijine... plâng de neputinţa de a-l avea pe un el.. am zeci de motive pentru care plâng... nimic nu mai e cum era şi cum obişnuiam să cred că e... în lumea mea în care totul era frumos a pătruns o adiere şi nimic nu mai este cum era! Îmi doresc enorm de mult să se aşeze uitarea peste mine... să uit de mine şi de ce vise frumoase aveam când eram adolescentă, ce vise frumoase aveam când eram la 25 de ani... mi-am pierdut până şi visele... mă simt gârbovita şi bătrâna, mă simt asemeni unei haine care ți-a plăcut atât de mult la început iar acum nu o mai scoţi din şifonier de ani buni... dar nici să o arunci nu te înduri pentru că odată, demult, ți-a plăcut! Ai iubit acea haină!!

Am îmbătrânit şi cred că dacă aveam sufletul de copil zburdalnic şi pozam în nebună şi zăpăcită acum mă doare... mă doare că am ajuns atât de banală... mi-am pierdut eu-ul pe drum şi nici măcar nu am aruncat cu pietre albe în urmă ca să îl regăsesc... nu am aruncat pentru că mereu am fost mult prea sigură pe mine şi prea încrezătoare în forțele mele!! Acum, până şi ultima raza de speranţă parcă a plecat de la mine, m-a părăsit.. râd, dar nu-i râsul meu, privirea mi-o las pierdută în gol de multe ori şi nu mai ştiu cum şi ce să fac..
Dacă există ceva șanse să îmi revin?... visez la asta! Am ajuns să visez lucruri care îmi par imposibile... Din visătoare am devenit distrugătoare de vise...
Ruşine să îmi fie că am ajuns aici!

luni, 19 martie 2012

sentimente

goale si fara continut...idei ample dar fara rezultat...dorinte desarte....le adun in sufletul meu ...
Ma gandesc la un rasarit de soare... intr-o pereche de brate.....sa fie un EL....un EL al meu....


Uneori

... mă întreb de ce? Mi-ar fi plăcut să spun că eşti al meu.. dar mă doare când văd că nici măcar al tău nu eşti.. aparţii unei lumi din care nu vrei să ieşi... te complaci acolo.. oare pentru că ţi-e frică de singurătate? Sau ai o altă teamă? Apari arareori în mintea mea... şi de cele mai multe ori zâmbesc când mă gândesc la tine... dar între noi e timpul şi conjugarea de câte doi la timpul nepotrivit.. Ai timp şi e ca şi cum ai avea nişte pietre.. dacă le arunci spre cer... îţi cad în cap.. le arunci spre cineva... există posibilitatea să îl răneşti... le pui într-un ghiveci cu pământ.. degeaba, altele nu cresc..
Să te fi născut mai târziu. Să se fi născut mai devreme. Să va fi cunoscut acum un an, sau peste alţi doi, cine ştie. Ipoteze. Nesincronizare... iar din cauza timpului.. iar oameni nepotriviţi în viaţa noastră, persoane pe care le-am acceptat pe uşa noastră şi acum.. acum nu mai avem curaj, putere să spunem stop... mai poate fi şi teamă unui eşec..
Ştii că el este potrivit.. îţi place să crezi că ţi-ar fi bine în braţele lui, să îi priveşti ochii dimineaţa şi să fie primul lucru care îl vezi când te trezeşti.. dar nu ai de unde să ştii cum e acolo, în căldura sufletului său pentru că.. ori ţie îţi este frică de primul pas ori lui îi este frică de un anumit pas... Însă rămâi cu ceva.. cu o veste bună că există... păcat că nu este o veste bună pentru mine...

duminică, 18 martie 2012

sâmbătă, 17 martie 2012

....Plec putin

Nu ştiţi nimic despre o persoană care nu se simte normal, în interiorul ei! Voi, cei din exterior, vă permiteţi să îi puneţi eticheta asta: NU E NORMALA.. Problema este că ea trebuie să trăiască... culmea... printre voi. Şi uite cum, de fiecare dată mă erijez în judecător... mi se întoarce câte una de la viaţă ca să mă trezesc să văd cum sunt oamenii... Îmi doresc atât de mult o viaţă simplă şi o lume bună, încât aş fi în stare să las totul în urmă şi să o iau de la capăt... În inconştienţă mea şi în prostia mea că totul este posibil doar dacă îţi doreşti foarte mult ceva, totul se poate dacă îţi doreşti cu adevărat... Nu îmi mai doresc nimic, că cică dacă nu ai aşteptări nu ai cum să fii dezamăgit.. nu mai aştept nimic.. le las pe toate să vină peste mine... aşa cum pot şi cum sunt ele...
Mă simt sfârşită, obosită... încât doar izolarea sau viaţa m-ar putea relaxa. Probabil izolarea.. despre viaţa nu mai ştiu nimic... Sinceră să fiu mi-am pierdut orice speranţă că va mai reveni... sunt conştientă că a uitat aleea spre mine.. aleea pe care am lucrat atât de mult să o pavez cu lucruri frumoase şi calde.. Dragostea.. o compătimesc că pe o slugă pe care o exploatez... Doar ea îmi mai da sens uneori.. dar şi ea e pe moarte.. din cauza oboselii. Trăiesc atârnată.. într-o aşteptare de viaţă sau de izolare care mă lăsa fără puteri.. trăiesc doar pentru că respir, merg, muncesc, vorbesc.. în rest totul a murit în mine... am murit şi eu, cea care eram acum un an. Acum doi ani. Acum 5 ani. Cea care am fost până mai ieri... cea care am învăţat alfabetul, cea care am învăţat respectul... nu mai regăsesc nimic în mine din Simona cea veche... aşa că trag cortina... şi o perioadă o să îmi duc dorul şi o să plâng eu în pumnii mei... până mă voi regăsi.. asta dacă o să o mai fac... că slabe şanse să o mai regăsesc pe Simona care visa cu ochii deschişi, pe Simona care zâmbea şi se bucură pentru orice şi pentru oricine.. dacă ştiţi voi unde s-ar putea ascunde spuneţi-i că vreau să vină înapoi... pe Simona care o privesc acum în oglindă eu nu o cunosc... nu îmi place de ea şi mai ales nu o suport.!


miercuri, 14 martie 2012

La multi ani, noua!

Acum 4 ani am decis să mi te fac prieten, să fii tu singurul şi bunul meu prieten să vin la tine când plâng, să vin la tine când râd, când sufăr sau când sunt fericita! Şi ai fost aici mereu... dar mereu te-am găsit la fel, neschimbat.. nici trecerea timpului nu te-a schimbat, nici vechimea în funcţia de cel mai bun prieten, nici banii, nici iubitul/iubită, nici faptul că ai un copil/doi sau trei copii, nici faptul că m-am mutat din România.. nu, nimic nu te-a schimbat.. ai rămas acelaşi loc unde mă eliberez, unde scriu şi unde sunt o altă Simona...
Aici Simona poate să plângă, poate să râdă, poate să îţi spună ce o doare.. ce o face fericită, ce îşi doreşte, ce n u îşi doreşte... aici Simona nu mai are o etichetă de respectat, aici Simona nu mai e nici fiica Laurei, nici colega lui X, nici iubita lui Y... aici sunt eu... cu bune, cu rele pentru că tu mă primeşti la tine mereu... pentru că chiar dacă te neglijez de ceva vreme nu mă cerţi, nu mă dojeneşti... să ştii că şi prietenii ceilalţi unii se simt neglijaţi şi simt şi eu că nu mai am timp cum aveam alteori... poate unii dintre ei se supără.. dar ştiu că tu nu te vei supăra şi mă vei aştepta aici... sper aşa să fim până la adânci bătrâneţi, dragul meu blog!
La mulţi ani nouă, pentru că suntem cei mai buni prieteni...

luni, 12 martie 2012

Leapsa....ca la carte:)

Uite ca ma tin de cuvant si fac leapsa pe care am primit-o de la Daniel! II sunt dator cu ea, ca am mai spus ca fac una si nu am mai apucat:) Nu imi mai ajunge timpul, daca auziti pe cineava ca vinde timp..sa ma anuntati si pe mine!:)
1. Care este ultima carte pe care ati citit-o (sau pe care o cititi inca)

Ultima carte care am citit-o a fost "Climate" - Andre Maurois

2.
Una dintre ultimele carti citite, pe care o reco mandati?

Recomand cu mare drag "Kafka pe malul marii" - Haruki Murakami

3. Care este urmatoarea carte pe va ganditi s-o cititi?


Intentionez sa citesc "Cronica pasarii-arc" - Haruki Murakami

SI fug repede spre somn:) Va pup si o saptamana frumoasa!

miercuri, 7 martie 2012

Despre mama mea

Mama mea este o femeie normala, o femeie care isi duce singuratatea cum stie ea mai bine...refuzandu-si multe lucruri pentru ca " nu se cade ca eu, femeie vadana sa fac asta"....Dar este o femeie puternica, o femeie care mereu a stiut clar care ii este scopul si care are bun simt si bunatate in ea...
Relatia noastra nu este si nu a fost una ideala...Mi-e drag de povestile alea in care mama a fost alaturi mereu de copilul ei, povestile alea in care mama mangaie plodul pe frunte si il felicita...eu in ultimii ani am primit felicitari de la mama mea... in rest in copilarie, din pacate nu prea am avut parte de asa ceva....au fost zile, cand, copil fiind, nici un La multi ani nu primeam de ziua mea....au fost zile despre care nu vreau sa vorbesc cu batai crunte, pedepse absurde...dar au trecut...le-am uitat de mult...si chiar daca mai revin uneori in gandurile mele..incerc sa le alung...La pierderea omului pe care amandoua il iubeam mai mult decat orice mi-am dat seama ca pe ea o mai am...si mai ales am stiut mereu ca iubirea mea pentru ea este neconditionata... si ca pentru multe calitati pe care le am trebuie sa ii multumesc...prin felul ei dur de a fi, prin certurile si bataile administrate, prin multe lucruri pe care le-a facut m-a croit sa fiu asa cum sunt...
Sunt clipe cand mi-e dor de ea....atat de dor incat cei 3000 de kilometri mi se par milioane....cand as vrea sa ajung acasa, in curtea mea frumoasa si colorata, in bucataria ei cocheta si sa stam la o tigara, sa imi spuna ce a mai facut..sa imi povesteasca despre ispravile lui Mili ( catelusa ei)...sa imi spuna ce a mai facut, cum a mai facut..
Au fost momente cand nu ne-am vorbit cu lunile, au fost momente cand intre noi era tot Polul Nord...sunt clipe cand mi-e ciuda ca a fost asa copilaria mea si ca din pacate nu a stiut sa fie altfel..dar nu o judec..nu e treaba mea...acum stiu ca o iubesc, stiu ca pentru mine este acolo, in sufletul meu si mereu va fi....si imi doresc sa o stiu sanatoasa, sa o stiu acolo, ca e cineva care imi raspunde la telefonul de acasa, ca e cineva care ma dojeneste...ca daca merg acasa inca trebuie sa fiu la o anumita ora in casa....inca trebuie sa ii spun unde ma duc, ce fac..cu cine si de ce...
Mama, chiar daca trecutul nu este presarat cu ghiocei..chiar daca si eu ti-am facut greutati, crezand ca prin comportamentul de adolescenta rebela te fac sa iti schimbi atitudinea..sa stii ca te iubesc enorm, iti multumesc din suflet pentru tot ce ai facut pentru mine, asa cum ai stiut tu si cum ai crezut ca e normal, iti multumesc ca l-ai iubit pe tata si ca l-ai facut fericit...iti multumesc ca existi si ca esti mama mea.....
La multi ani, MAMA!

vineri, 2 martie 2012

Optimismul meu..

Doamne, că mult a mai trecut de când am evitat să scriu... am scris ciorne, am şters şi mă gândeam ce rost are să scriu toate astea? Uite că azi m-am decis să scriu şi poate diseară când ajung acasă o să le dau şi lor publicare... Am avut o lună încărcată, o lună în care am descoperit că unii bărbații stăpânesc atât de bine arta disimulării încât unele femei, mai credule se îndrăgostesc fără scăpare, se lăsa minţite şi, probabil, chiar dacă știu adevărul se amăgesc cu speranțe... da, speranța moare ultima dar ce nevoie ai lângă tine de un bărbat care minte şi trece prin nenumărate aşternuturi? Ce nevoie ai lângă tine de un bărbat care îţi spune cuvinte frumoase de alint dacă apoi în faţă alte persoane spune că nu ești decât „una”... Păcat că unele femei potente intelectual se lăsa atrase în cursele acestor Casanova... ce rost are să mai despus firul în patru? Unora le place să fie umilite... dar alegerea le Aparține în totalitate...
Am avut o stare ciudată, am avut tăria să uit şi să trec mai departe cu toate rugăminţile, cu toate scuzele de doi bani, cu victimizarea şi prezentarea situației în avantajul lui... Unii nu știu când să se oprească şi cad în penibil... dar cine sunt eu să le explic? Mai ușor e să tratezi cu indiferenţă şi să îţi vezi de lucrurile cu adevărat frumoase din viața noastră!
Eu am avut parte de o vacAnţă la ski superbă şi pentru asta trebuie să îi mulţumesc Georgianei şi lui Udo!! Am fost şi am stăpânit pârtiile din Austria, m-am simțit iar, o învingătoare pe părţii, senzaţia pe are mi-o dă schiatul nu se compara cu nimic, bine, aproape nimic:) Momentul ăla când ești în vârful muntelui şi pleci spre coborâre... stăpâneşti muntele, zăpada... şi gândurile îţi sunt într-o linişte profundă şi liniştitoare... mereu pe pârtie am fost o altă Simona... mi-a plăcut mereu să cred a sunt o învingătoare şi o femeie puternică... puţine lucruri sunt cele care mă doboară... şi nu le las să stea prea mult la mine în gând... un singur lucru nu pot să îl alung şi nici nu vreau... dorul de tata... Uneori mă cuprinde o tristeţe şi nimic nu mă bucură... nici vorbele calde ale prietenilor, nici pozele cu el... nici amintirile din vremea când eram copilul nevinovat în curtea părinților mei... Am fost educare să am frică de Dumnezeu şi să am respect, bun simţ... să mă lupt pentru ceea ce îmi doresc şi să obţin pe cai corecte şi drepte... Tatăl meu a fost un super om, şi da, poate sunt subiectivă dar credeți-mă că mulţi cunoscuți au vorbe doar de laudă despre el... avea o îmbrăţişare aleasă, vorbele şi cuvintele lui îmi sunt exemplele de căpătai în viața!! Dacă sunt o persoană cu bun simţ, cu respect pentru cei din jur se datorează în mare parte lui... şi mamei şi bunicului de pe tata...
Dar să nu vă întristez prea tare, eu ascult Andre Rieu-Concerto d'Aranjuez şi îmi cam vin şoriceii pe lângă mine... îi alung şi încerc să mă gândesc la Primăvară, la lucrurile frumoase prin care natura trece în această perioadă şi cum totul renaște la viața, Cum totul este o veselie şi pot doar să visez la un buchet de ghiocei şi de viorele, la un mărţişor şi la lucrurile frumoase pe care mă încăpăţânez să le aştept şi de care mă conving singură că se vor întâmpla şi în viața mea...
O Primăvară frumoasă, dragii mei!!! O primăvară însorită şi vesela!!! Dimineţi cu surprize plăcute şi oameni strălucitori lângă voi!
Bun venit, Primăvara!!!!!!

miercuri, 15 februarie 2012

despre orice si nimic

In ultima vreme am avut o stare foarte nasoala...stare datorata lucrurilor care s-au intamplat in viata mea si care parca m-au cam terminat...Au inceput cu ceva evenimente anulate, moartea cuiva din familie...si neputinta de a merge la inmormantare... si dezamagirea din partea cuiva...
Nu stiu ce m-a daramat mai mult si nici nu vreau sa fac o balanta...si dupa cum bine stiti sunt legata de familie si imi iubesc pe cei lasati acasa, in tara aia acoperita de zapada zilele astea, mi-ar fi placut sa fiu acasa si sa ma tavalesc prin zapada... M-am saturat de vesnica poveste din tara cu "Ne-a luat pe nepregatite!" si desi nu sunt un fan al lui Becali dar apreciez ce a facut..asa cum spunea o prietena pe FB daca ar face toti cei cu bani gesturile care le face Becali poate ar mai fi ceva de tara dar...
Despre evenimente nu vreau sa vorbesc si nici de cauze...asa a fost sa fie si asa a organizat cineva de sus sa se intample..asa s-a intamplat....nu e vina numanui..poate putin a mea..dar asta e, am invatat din greseli si mai ales am invatat multe lucruri in ultima vreme...
Mi-a lasat un gust amar cineva la care nu ma asteptam.si mai ales plasa de minciuni pe care a tesut-o in juru lui....Nimic nu am urat pe lumea asta mai mult la un barbat decat sa fie infidel femeii cu care imparte casa..indiferent de motive si de scuze..si nu doar cu o femeie face asta..ci cu mai multe si se crede deosebit... Nu am sa inteleg niciodata motivele pentru care un barbat inseala..o sa imi intreb

duminică, 29 ianuarie 2012

Dust in the wind

Nu stiu daca pot numi Irlanda tara in care voi trai de acum inainte, nu stiu daca maine cand mă trezesc mă gandesc mai intai ca e luni sau mă gandesc ca sunt singura.....Nu stiu atat de multe lucruri...si asta mă sperie! Pana acum stiam atat de bine cum vor fi lucrurile...acum 18 luni stiam ca voi ramane in România, stiam ca voi întâlni un Om care sa mă iubeasca si care sa mă inveseleasca, pe are sa il inveselesc cu alintaturile mele, cu felul meu de a fi! Stiam ca imi doresc 2 copii, minim, ca imi doresc o casuta modesta pe malul unei ape si sa calatoresc; sa am un câine maaaare si alb, sa am o gradinuta cu flori unde sa pun zambilute.....stiam lucrurile astea, le simteam ca asa trebuie sa se intample dar acum...acum sunt blank, asemeni unui DVD cumpărat din magazin care nu stiu ce vei pune pe el, ce capacitate are, daca ii vei imprima ceva pe fata sau nu!!!!
Este ciudat sentimentul asta....si mă doare! Nu stiu ce mă doare mai mult...faptul ca imi pierd speranța sau faptul ca mă pierd pe mine; faptul ca mă simt uitată in pădure de cineva in care mi-am pus toata baza sau faptul ca eu, cea care gaseam iesiri din tot felul de labirinte, acum chiar daca vad ca la 10m de mine e ieșirea din pădure mi-e frica sa o iau pe acolo de teama sa nu mă ratacesc! Mi-e teama de o zgarietura....eu....care am avut sufletul terfelit si călcat cu senilele de la tancuri...eu, care mereu ridicam privirea si imi spuneam ca trec si peste asta, ceea nu ma omoara ma face mai puternica!
Mi-e teama sa nu reusesc a narui tot ce visam...mi-e teama ca, ceea ce imi doresc cu ardoare, va fi doar un vis frumos, intr-o zi cu soare desenat! Ma simt mica, vulnerabila, speriata, trista, pierduta! Incerc sa imi gasesc noi repere in locul celor avute pana acum un an, incerc sa bajbai prin destin si, sa gasesc ceva sa ma faca sa zambesc... ceva palpabil in viata mea, ceva care sa ma faca sa zambesc fericita...mi-e greu si mi-am pierdut chiar si speranta si asta doare cel mai mult!

Iti mai aduci aminte?

Cand te rugam sa pleci? Sa zabovesti la alte usi si alte ferestre...sa uiti adresa mea si sa ma uiti si pe mine...sa uiti rasartul de soare si cafeaua neagra de pe balcon?
Acum te rog sa revii...sa ma ridici in brate si sa imi promiti ca voi zambi!

Maine probabil te voi alunga iar, asa imi este firea.....asa m-ai invatat; mi-ai dat de inteles ca viata este o lupta, m-ai educat sa ma bucur de clipele frumoase...acum te rog sa imi dai o clipa de la tine...

Melancolie? Ma auzi?.....

miercuri, 25 ianuarie 2012

Goliciune

Am hotarat sa mă dezbrac, sa raman goală, fara sentimente, fara gânduri, sa dau jos si bunul simt, si respectul si sa ma preumblu goală prin viata!
As da jos de pe mine si inhibitiile, si prejudecatile, si gandirea de copil fericit...sa nu mai raman cu nimic, sa fiu blank! Nu m-as dezbraca de amintiri. de oamenii dragi si de cărți....in rest nimic nu mai vreau sa stiu! Nu mai vreau sa stiu de iubire, de dusmani, de prieteni falsi, de ura, de sex, de razbunari proaste si concluzii pripite!!
M-as urca apoi intr-un turn de castel si as impleti o mantie care sa acopere pământul, o mantie roz, cu stelute albe si roșii imprastiate....dar as reusi doar sa acopar minciunile, ura, inselatoriile, prostia si ingnoranta....si tot nu ar dispărea!
Te-as lua pe tine de mana si te-as duce in lumea mea, unde totul este frumos dar nu o fac, nu incapi in lumea mea, nu te potrivesti acolo! Tu ai nevoie sa epatezi.....Nu te-ai potrivi in casuta mea cu cerdac de lemn, cu perdele maro la ferestre si cu podele de lemn...Cu fotoliul ros de pisici, cu patura de lana acoperit. Acolo sunt eu, cea care nu imi este teama sa fiu sensibilă, nu mă ascund sa spun ca mă mistuie dorul, nu imi este frica sa spun ca sunt fericita.....acolo pot desena cum vreau eu, cromatica mi-o aleg singura! Si, culmea: nimeni nu mă judeca! Poate si pentru ca ultimele vizite primite au lasat goluri imense, au dispărut dulapuri si le-am înlocuit cu lacrimi, au dispărut mese si le-am înlocuit cu nopti nedormite, au dispărut usi si le-am înlocuit cu schimbări majore si fara urma de a mă întoarce...Am amanetat inima la un pariu nebun, cândva intr-o luna de octombrie si am plecat, am lasat totul in urma si visat cu ochii deschisi! Am vrut si am crezut ca voi schimba totul la mine in bine...si nu mi-a iesit....cand m-am trezit am decis sa pun lacate mari si sa arunc cheile, spunandu-mi ca daa e sa merit sa le deschid voi gasi cheile....
Da, voi ramane dezbracata si voi trage pe mine doar o salopeta cu indiferenta si o voi da jos seara, da, voi dormi iar dezbracata si singura! Cred ca a ajuns sa imi placa!
Si totuși sa nu crezi ca sunt o nesimtita, ca nu mă bucur de existența ta...o fac! Dar intr-un fel al meu, proaspat patentat, invat si eu sa imi testez limitele, sa invat sa merg, sa invat sa rad indiferenta, sa invat sa umblu goală.....si sa privesc marea...

luni, 16 ianuarie 2012

Un nou inceput

Imi aduc aminte ca dupa ce am luat drumul capitalei am fost un fel de calator cu desaga in spinare..ma tot mutam din cartier in cartier, din diferite motive si considerente..abia dupa aproximativ un an mi-am gasit locul meu, locul unde am stat ani buni si frumosi...
Cel mai urat imi era cand faceam bagaje, strangeam..si mutam...incarca in masina...mergi si descarca, gaseste-le iar locul la fiecare, aranjeaza-le sa iti fie pe plac...si cand te obisnuiai mai bine....iar o luam de la capat...
Am plecat in Irlanda, am vechime aici de un an si aproape 2 luni si am schimbat...4 case cred..din doua am plecat pentru ca nu mai rezistam ipocriziei, nesimtirii si prostiei iar din doua...pentru ca asa a fost sa fie!
Acum iar bagaje, iar drumuri, iar schimbari...pai deh, uite asa cunosc si eu Dublinul:)) Dar de data asta am acel sentiment care l-am avut si cand m-am stabilit pentru cativa ani ...asa ca aici stiu ca o sa stau cativa ani...si ca totul va fi bine! Doamne ajuta si inainte cu bagajele!
Tot din autobus va scriu si aceasta postare:) Ca sa va tin la curent :)

marți, 10 ianuarie 2012

Poc!!!

Stii ce nu imi da pace? Gandul ca cineva arunca cojile de la iubirile pierdute la gunoi, ca nu le pune putin pe soba, la uscat..sa le simta aroma si sa le prinda mireasma....Dar cine sunt eu sa dau sfaturi? Eu care am plecat la piata sa cumpar iluzii cu banii de la iubirea castigata la loz in plic.....Am ascultat si am intrebat in stanga si in dreapta cine vinde iluzii si multi imi spuneau ca am plecat in cautarea la ceva car nu exista..parca si in "La tiganci"...personajul era nebun..si eu sunt nebuna din cartea mea, carte nescrisa dar carte traita pagina cu pagina, poveste trista cu mici franturi de zambete...
Ar trebui sa iti multumesc tie ca zambesc? Ar trebui sa ma bucur ca iubirile avute nu au fost de mahala....dar in acleasi timp ma gandesc de ce m-au iubit ei? pentru ce? ...dar probabil ca cea mai buna intrebare e: stiau ei ce inseamna a iubi?...Daca nu mai sunt langa mine inseamna ca pentru ei iubirea nu insemna ce inseamna pentru mine..sau, mai bine, poate eu nu stiu sa iubesc cu limita..sau poate nu stiu sa iubesc..asa cum nu stiu nici sa urasc...

luni, 9 ianuarie 2012

Zi de luni, dupa week-end

Asa cum am promis, cand sunt in autobuz va mai si detaliez cate una, alta:)
Prima saptamana din 2012 s-a dus..si uite asa vor trece si celelalte ...fara sa ne dam seama cand si, o sa ajungem acusica iar cu urari de sarbatori, colinde si cadouri.
La mine week-endul a fost frumos:) Cu un party surpriza pentru directorul de la radio, care a vazut cum arata coperta numarului actual intr-o forma inedita: pe tortul lui:))

Eu am fost cea care a trebuit sa il duc in locatie asa ca am inventat o intalnire de afaceri cu doua persoane ( din Germania si respectiv Austria) si uite asa am avut ocaza sa il vad si eu ( si nu doar eu) pe dnul director la palton, o tinuta eleganta, cu mapa dupa el..ii sta bine, cred ca o sa inventez mai multe intalniri de acest fel;)))) Petrecerea a fost frumoasa, am ras, am glumit, ne-am distrat, am mancat tort si am facut si poze:) Dupa seara de sambata ...parca m-a ajuns oboseala cumulata de ceva vreme ca, uite asa m-am trezit duminica la 12.03 minute si nu imi venea a crede...dar, cum nu imi place leneveala, am iesit si am mai vazut oamenii cu care nu prea apuc sa ma vad...si am mers la o prietena, am spus ca beau o cafea dar nu am mai apucat ca a trebuit sa fug, prin ploaie..nimic nou pentru Irlanda, la o intalnire in centru si apoi restul de 6 ore nu stiu cand au trecut..:)) Stiu doar ca am avut scortisoara pe capucino:) spre disperarea Larisei; apoi am mers si am vazut filmul " The girl with the dragon tatoo". Eram foarte curioasa sa vad cum e filmul in comparatie cu cartea, carte pe care am devorat-o in vara; asa cum era de asteptat nu se aseamana prea mult, lipsesc anumite pasaje din carte, dar a fost buni filmul, mi-a placut:)
Si uite asa am stat cu fetele mele, Claudia si Larissa, pana pe la 9 in oras:) si nu ma intrebati cand a trecut timpul ca nu as putea sa va spun:)
Ehe..si uite asa mai intram intr-o noua saptamana..iar alergatura, iar ameteala, iar oboseala....dar asta e viata..cu timul care trece, cu zile care iti plac, cu lucruri noi pe care le afli si care te dor.. cu oameni care oarecum te dezamagesc, cu oameni care oarecum te apreciaza...si totusi...Simona merge inainte:) Sunt prea puternica sa ma mai las lovita de mici prostioare:)

vineri, 6 ianuarie 2012

Strafulgerare!

Uitandu-ma in urma si tragand linie mi-am dat seama ca anul 2011 a fost cel mai putin productiv pe blog,.Adica dom`le chiar am tras chiulul si cu toate astea..am vizitatori zilnici si sunt cateva zeci:) Asa ca am decis sa fie un blog in care sa scriu din autobuz. Adicalea si asa fac undeva la 70 minute cu autobuzul, oricum imi scot notebook-ul pe brate, mai fac chiar si convorbiri cu camera..asa ca de ce sa nu scriu si in blog? Chiar asa, nu?
O sa incerc sa vad ce iese:) si poate chiar si cu poze:D privelisti de pe geamul bus-ului:)
Gata, ca trebuie sa cobor acum....

P.S. Inca mai am convingerea puternica si neclintita ca oamenii care te iubesc nu te ranesc, te ranesc acei care nu stiu sa iubeasca!

Daca


Si - Rudyard Kipling
Si tu peux voir détruit l'ouvrage de ta vie
Et sans dire un seul mot te mettre à rebâtir,
Ou perdre d'un seul coup le gain de cent parties
Sans un geste et sans un soupir ;
Si tu peux être amant sans être fou d'amour,
Si tu peux être fort sans cesser d'être tendre
Et, te sentant haï, sans haïr à ton tour,
Pourtant lutter et te défendre ;

Si tu peux supporter d'entendre tes paroles
Travesties par des gueux pour exciter des sots,
Et d'entendre mentir sur toi leurs bouches folles
Sans mentir toi-même d'un seul mot ;
Si tu peux rester digne en étant populaire,
Si tu peux rester peuple en conseillant les rois
Et si tu peux aimer tous tes amis en frère
Sans qu'aucun d'eux soit tout pour toi ;

Si tu sais méditer, observer et connaître
Sans jamais devenir sceptique ou destructeur ;
Rêver, mais sans laisser ton rêve être ton maître,
Penser, sans n'être qu'un penseur ;
Si tu peux être dur sans jamais être en rage,
Si tu peux être brave et jamais imprudent,
Si tu sais être bon, si tu sais être sage
Sans être moral ni pédant ;

Si tu peux rencontrer Triomphe après Défaite
Et recevoir ces deux menteurs d'un même front,
Si tu peux conserver ton courage et ta tête
Quand tous les autres les perdront,
Alors les Rois, les Dieux, la Chance et la Victoire
Seront à tout jamais tes esclaves soumis
Et, ce qui est mieux que les Rois et la Gloire,
Tu seras un homme, mon fils.


Daca - Rudyard Kipling

Daca-ti ramane mintea cand cei din jur si-o pierd
si, fiindca o ai, te-apasa sub vorbe care dor;
daca mai crezi in tine cand altii nu mai cred
si-i ierti si nu te superi de indoiala lor;

daca de asteptare nu ostenesti nicicand,
nici de minciuna goala nu-ti clatini gandul drept,
daca, izbit de ura, nu te razbuni urand
si totusi nu-ti pui masca de sfant sau de-ntelept;

daca visezi, dar visul stapan de nu ti-l faci
sau gandul, desi judeci, de nu ti-e unic tel;
daca-ncercand triumful sau prabusirea taci
si poti, prin amandoua trecand, sa fii la fel;

daca induri sa afli cinstitul tau cuvant
rastalmacit, naivii sa-i duca in ispita,
sau truda vietii tale , inspulberata-n vant,
de poate iar s-o-nalte unealta-ti prea tocita;

daca poti strange toate castigurile tale
ca sa le joci pe-o carte si sa le pierzi asa
si iarasi de la capat sa-ncepi aceeasi cale,
fara sa spui o vorba de neizbanda ta;

daca poti gandul, nervii si inima, sa-i pui
sa te slujeasca inca, peste puterea lor,
desi in trupul firav o alta forta nu-i,
afara de vointa ce le impune : "spor";

daca te vrea multimea, desi n-ai lingusit
sau langa rege umbli ca lang-un oarecare;
daca de rai sau prieteni nu poti sa fii ranit;
daca nu numai unul, ci toti iti dau crezare;

daca ajungi sa umpli minutul trecator
cu saizeci de clipe de vesnicii, mereu,
vei fi pe-ntreg Pamantul deplin stapanitor
si, mai presus de toate, un OM - copilul meu !

Poezia asta am citit-o prima data( o strofa din ea),pe o felicitare la majorat....asa de mult mi-a placut, ca mereu o recitesc cu drag...acum sunt intr-un moment in viata mea in care "daca" are o foarte mare importanta...dar, daca eu gandesc bine...stiu ca voi reusi....greu nu e sa reusesti...greu e sa iti doresti cu tot dinadinsul sa reusesti..si eu sunt hotarata sa reusesc!!! Si voi reusi...daca veti sta prin juru-mi, veti vedea:)

miercuri, 4 ianuarie 2012

Alandala

Ce faci cand simti ca nu mai ai timp de lucrurile care inainte le amanai...spunand lasa, ca e timp?
Ce faci cand te rod cateva intrebari si, chiar daca raspunsul sta la cheremul tau, tu nu pui intrebarile...
Ce faci cand vrei sa cumperi vise, iluzii ?
Ce faci cand cuvantul dor sare din dictionar si se aseaza in sufletul tau? Si nici macar telefoanele, internetul nu il alina, pe el, pe dor, de oamenii dragi?
Ce faci cand primesti "lovituri sub centura" de la oameni pentru care, candva, in trecut, ai intors muntii si ai trezit ursul din hibernare?
Ce faci cand sufletele care le ai asezate acolo, in lacasul sfant al inimii, pleaca intr-o calatorie cu bilet one way?
Ce faci cand iti plang ochii, cand buzele iti zambesc si inima danseaza?
Ce faci cand vrei sa inalti un zmeu si nu poti pentru ca bate vantul asta prea tare?
Ce faci cand vrei o dimineata, o noapte, o pereche de brate, soapte frumoase, rasarit din mare si apus linistit?
Ce faci cand anumite promisiuni nu le poti tine, din motive independente de tine..dar tu ai vrea sa reusesti?
Ce faci cand orele trec si simti ca nu faci nimic, ca faci prea putin, ca parca dusmanul tau cel mai mare a devenit TIMPUL?
Ce faci cand seara, intre cearsafurile mototolite in jurul tau, transpiri si plangi si vrei sa ceri cuiva socoteala dar nu poti..nu iti poate raspunde...
Ce faci cand promisiunea unei prietenii vesnice este incalcata de o noua legatura...si cand simti ca iti este dor de acea persoana.......sa ii vorbestii.......sa plimbi printesa?
Ce faci cand simti chemarea muntelui, chemarea partiilor, chemarea unui vin fiert, baut la gura sobei, undeva in Busteni?
Ce faci cand nu stii ce sa faci?....

duminică, 1 ianuarie 2012

Bilant 2011 - II

In primul rand La multi ani, 2012! Scuze ca nu am continuat cu urmatoarele luni anul trecut dar am vrut sa fie bilantul facut si cu revelionul inclus...

AUGUST - a fost frumos, zilele treceau repede si am avut parte de un week-end frumos in minunata Nemtia la un foarte bun prieten...am iesit din pantaloni lungi si geaca si am stat si eu la pantaloni scurti :), am cunoscut oameni frumosi si mi-am incarcat bateriile cu energie:) Ca sa nu mai spun ca am si avut ceva raspunsuri la cateva intrebari:) Multumesc Udo! :) In august am pus la punct si ideea unei intalniri cu prietenii ziarului de pe pagina de FACEBOOK!

SEPTEMBRIE- a inceput cu emotii mari, plecam acasa, la cei dragi mie...aveam emotii de nu va pot explica....imi era dor de toata lumea si in acelasi timp imi era si frica de timpul trecut ...sa nu se simta o distanta...dar totul a fost superb...Nici nu am ajuns bine in aeroport ca am si plecat la mare...munte....Bacau...au fost cateva zile de vis..au fost oameni cu care m-am revazut si ne-am imbratisat de parca nu ne mai vazusem de cateva zile si au fost oameni care au fost prinsi cu altele si nu ne-am putut vedea,...sau am fost eu prinsa intre prea multe drumuri si nu am apucat sa ii vad.... Tot in septembrie am inceput si obiceiul intalnirilor FACEBOOK, prima fiind atat de frumoasa, simpla..am si scris despre ea.... Si nu..asa cum am avut ceva intreabri..nimic frumos pe partea sentimentala...

OCTOMBRIE - a venit atat de repede....oamenii din jurul meu se inmulteau, oameni atat de frumosi si de dragi, oameni care m-au facut sa zambesc, sa am bucurie in ochi si sa ma bucur ca am avut ocazia sa ii cunosc....Am avut si intalnirea 2 FACEBOOK, am cunoscut acolo persoane care acum imi sunt atat de aproape de suflet..si care fac parte din viata mea, din lumea mea....Tot in octombrie am pus bazele evenimentului, asteptam cu nerabdare ziua de 5 noiembrie sa imi fac cel mai frumos cadou: Un eveniment dedicat si pentru romanii din Dublin....si ce cadou a fost...dar despre asta in luna

NOIEMBRIE- LUNA MEA CEA MAI FRUMOASA...LUNA MEA PATRATA!!! A fost luna cu cele mai multe trairi, a fost luna in care am spus ca DUBLIN E ACASA!!!!! Asa a inceput totul..cu o zi de sambata..un eveniment reusit ( il puteti vedea in intregime aici ) unde am avut parte de cea mai emotionanta seara....unde nu mi-am mai simtit picioarele pentru o buna perioada de timp, unde toti ochii din sala au fost indreptati spre mine.......
A fost apoi ziua de duminica..o zi superba, o zi petrecuta alaturi de oameni care si-au facut loc in sufletul meu...si sunt ina acolo...incheiata cu o petrecere surpriza..prima din viata mea...unde am avut ochii in lacrimi iar....unde am vazut cati oameni ma iubesc...si unde mi-am dat seama cat de frumos e sa ai sentimente frumoase pentru o persoana... cand nu stiam cum sa multumesc Providentei pentru cele 3 zile de poveste..pentru ca si luni, de ziua mea...a fost superba...cu o dimineata perfecta..o dupa amiaza minunata si o seara de vis...... Deci noiembrie a fost MAGNIFIC...si cu intalnire facebook iar...

DECEMBRIE - o luna in care spiritul Craciunului si a sarbatorilor a incepu, o luna in care am facut colindul redactiei si am intrat in casele prietenilor de pe facebook si vizitatorilor de pe website...o luna in care mi-am mai gasit un job si am devenit foarte ocupata...o luna in care am petrecut frumos, am fost pozitiva, am fost fericita si implinita....si mai ales o luna in care mi-am facut o multime de planuri pentru 2012...si profesional si personal...Un Craciun de vis si o noapte de trecere in noul an cum nu am mai avut de mult! ...
Ar mai fi de spus..dar unele lucruri le pastrez pentru mine......

La revedere 2011!!! Ramai cu bine in cutia amintirilor...Bun venit 2012!!!! Vreau doar amintiri frumaose de la tine!

Confesiune

Uneori, ceea ce nu ne ucide ne face mai puternici! Într-o zi, ne vom ridică și vom privi înapoi, realizând că viața noastră ar fi putut fi d...

Faceți căutări pe acest blog