Uneori

... mă întreb de ce? Mi-ar fi plăcut să spun că eşti al meu.. dar mă doare când văd că nici măcar al tău nu eşti.. aparţii unei lumi din care nu vrei să ieşi... te complaci acolo.. oare pentru că ţi-e frică de singurătate? Sau ai o altă teamă? Apari arareori în mintea mea... şi de cele mai multe ori zâmbesc când mă gândesc la tine... dar între noi e timpul şi conjugarea de câte doi la timpul nepotrivit.. Ai timp şi e ca şi cum ai avea nişte pietre.. dacă le arunci spre cer... îţi cad în cap.. le arunci spre cineva... există posibilitatea să îl răneşti... le pui într-un ghiveci cu pământ.. degeaba, altele nu cresc..
Să te fi născut mai târziu. Să se fi născut mai devreme. Să va fi cunoscut acum un an, sau peste alţi doi, cine ştie. Ipoteze. Nesincronizare... iar din cauza timpului.. iar oameni nepotriviţi în viaţa noastră, persoane pe care le-am acceptat pe uşa noastră şi acum.. acum nu mai avem curaj, putere să spunem stop... mai poate fi şi teamă unui eşec..
Ştii că el este potrivit.. îţi place să crezi că ţi-ar fi bine în braţele lui, să îi priveşti ochii dimineaţa şi să fie primul lucru care îl vezi când te trezeşti.. dar nu ai de unde să ştii cum e acolo, în căldura sufletului său pentru că.. ori ţie îţi este frică de primul pas ori lui îi este frică de un anumit pas... Însă rămâi cu ceva.. cu o veste bună că există... păcat că nu este o veste bună pentru mine...