Mă simt sfârşită, obosită... încât doar izolarea sau viaţa m-ar putea relaxa. Probabil izolarea.. despre viaţa nu mai ştiu nimic... Sinceră să fiu mi-am pierdut orice speranţă că va mai reveni... sunt conştientă că a uitat aleea spre mine.. aleea pe care am lucrat atât de mult să o pavez cu lucruri frumoase şi calde.. Dragostea.. o compătimesc că pe o slugă pe care o exploatez... Doar ea îmi mai da sens uneori.. dar şi ea e pe moarte.. din cauza oboselii. Trăiesc atârnată.. într-o aşteptare de viaţă sau de izolare care mă lăsa fără puteri.. trăiesc doar pentru că respir, merg, muncesc, vorbesc.. în rest totul a murit în mine... am murit şi eu, cea care eram acum un an. Acum doi ani. Acum 5 ani. Cea care am fost până mai ieri... cea care am învăţat alfabetul, cea care am învăţat respectul... nu mai regăsesc nimic în mine din Simona cea veche... aşa că trag cortina... şi o perioadă o să îmi duc dorul şi o să plâng eu în pumnii mei... până mă voi regăsi.. asta dacă o să o mai fac... că slabe şanse să o mai regăsesc pe Simona care visa cu ochii deschişi, pe Simona care zâmbea şi se bucură pentru orice şi pentru oricine.. dacă ştiţi voi unde s-ar putea ascunde spuneţi-i că vreau să vină înapoi... pe Simona care o privesc acum în oglindă eu nu o cunosc... nu îmi place de ea şi mai ales nu o suport.!
sâmbătă, 17 martie 2012
....Plec putin
Nu ştiţi nimic despre o persoană care nu se simte normal, în interiorul ei! Voi, cei din exterior, vă permiteţi să îi puneţi eticheta asta: NU E NORMALA.. Problema este că ea trebuie să trăiască... culmea... printre voi. Şi uite cum, de fiecare dată mă erijez în judecător... mi se întoarce câte una de la viaţă ca să mă trezesc să văd cum sunt oamenii... Îmi doresc atât de mult o viaţă simplă şi o lume bună, încât aş fi în stare să las totul în urmă şi să o iau de la capăt... În inconştienţă mea şi în prostia mea că totul este posibil doar dacă îţi doreşti foarte mult ceva, totul se poate dacă îţi doreşti cu adevărat... Nu îmi mai doresc nimic, că cică dacă nu ai aşteptări nu ai cum să fii dezamăgit.. nu mai aştept nimic.. le las pe toate să vină peste mine... aşa cum pot şi cum sunt ele...
Mă simt sfârşită, obosită... încât doar izolarea sau viaţa m-ar putea relaxa. Probabil izolarea.. despre viaţa nu mai ştiu nimic... Sinceră să fiu mi-am pierdut orice speranţă că va mai reveni... sunt conştientă că a uitat aleea spre mine.. aleea pe care am lucrat atât de mult să o pavez cu lucruri frumoase şi calde.. Dragostea.. o compătimesc că pe o slugă pe care o exploatez... Doar ea îmi mai da sens uneori.. dar şi ea e pe moarte.. din cauza oboselii. Trăiesc atârnată.. într-o aşteptare de viaţă sau de izolare care mă lăsa fără puteri.. trăiesc doar pentru că respir, merg, muncesc, vorbesc.. în rest totul a murit în mine... am murit şi eu, cea care eram acum un an. Acum doi ani. Acum 5 ani. Cea care am fost până mai ieri... cea care am învăţat alfabetul, cea care am învăţat respectul... nu mai regăsesc nimic în mine din Simona cea veche... aşa că trag cortina... şi o perioadă o să îmi duc dorul şi o să plâng eu în pumnii mei... până mă voi regăsi.. asta dacă o să o mai fac... că slabe şanse să o mai regăsesc pe Simona care visa cu ochii deschişi, pe Simona care zâmbea şi se bucură pentru orice şi pentru oricine.. dacă ştiţi voi unde s-ar putea ascunde spuneţi-i că vreau să vină înapoi... pe Simona care o privesc acum în oglindă eu nu o cunosc... nu îmi place de ea şi mai ales nu o suport.!
Mă simt sfârşită, obosită... încât doar izolarea sau viaţa m-ar putea relaxa. Probabil izolarea.. despre viaţa nu mai ştiu nimic... Sinceră să fiu mi-am pierdut orice speranţă că va mai reveni... sunt conştientă că a uitat aleea spre mine.. aleea pe care am lucrat atât de mult să o pavez cu lucruri frumoase şi calde.. Dragostea.. o compătimesc că pe o slugă pe care o exploatez... Doar ea îmi mai da sens uneori.. dar şi ea e pe moarte.. din cauza oboselii. Trăiesc atârnată.. într-o aşteptare de viaţă sau de izolare care mă lăsa fără puteri.. trăiesc doar pentru că respir, merg, muncesc, vorbesc.. în rest totul a murit în mine... am murit şi eu, cea care eram acum un an. Acum doi ani. Acum 5 ani. Cea care am fost până mai ieri... cea care am învăţat alfabetul, cea care am învăţat respectul... nu mai regăsesc nimic în mine din Simona cea veche... aşa că trag cortina... şi o perioadă o să îmi duc dorul şi o să plâng eu în pumnii mei... până mă voi regăsi.. asta dacă o să o mai fac... că slabe şanse să o mai regăsesc pe Simona care visa cu ochii deschişi, pe Simona care zâmbea şi se bucură pentru orice şi pentru oricine.. dacă ştiţi voi unde s-ar putea ascunde spuneţi-i că vreau să vină înapoi... pe Simona care o privesc acum în oglindă eu nu o cunosc... nu îmi place de ea şi mai ales nu o suport.!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Confesiune
Uneori, ceea ce nu ne ucide ne face mai puternici! Într-o zi, ne vom ridică și vom privi înapoi, realizând că viața noastră ar fi putut fi d...
-
......Da, azi am simtit ca a venit toamna si nevrednica de ea nu doar ca si-a asezat acum fustele pline de porumb, struguri, mere, ardei, bo...
-
Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face! Cam asa suna o veche zicala batraneasca..si cred ca toti stim cat este de adevarata! Am avut deunazi o...
-
Și ce te faci când iți este dor să simți? Vrei să nu mai doară și vrei să simți. Vrei să zâmbești, fără doar să miști mimica fetei, vrei să ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu