Revenire

Nu am mai scris de o luna...si as fi vrut atat de mult sa termin ce am inceput de atatea ori...sa povestesc ca sunt nerabdatoare sa plec acasa sa imi revad familia..sa povestesc ca abia astept sa ajung la cununia unei prietene...apoi sa va spun ca sunt distrusa si ca am pierdut unul dintre cei mai dragi oameni de pe pamantul asta, pe unchiul meu..odihneasca-se in pace.. ca intr-o zi de joi, septembrie, in loc sa plec spre Bucuresti sa port haine de nunta m-am intors din drum sa port haine cernite...ca am plecat de acasa trista si cu inima rupta...si apoi starea mea s-a agravat...am avut prea multe dureri si prea multe intrebari pe care mi-ar fi placut sa le fac publice aici...dar mi-am dat seama ca sunt singura care le pot gasi raspunsuri...ca sunt singura care va trebui sa gasesc forta sa merg mai departe si sa vorbesc cu mine...
 Ma doare ca trece timpul...ma doare ca oamenii din jurul meu imbatranesc, ca eu imbatranesc si ca, parca , nu mai ajung sa spun sus si tare ca sunt fericita..mi-e dor de fericire...dar acum sunt multumita..nu ma plang...am un job, am oameni in jurul meu...sanatoasa sunt..trebuie doar sa fiu putin mai puternica...si putin mai hotarata si sa ma gandesc la soarele care va fi pe strada mea...