in mintea mea...

Te priveam tacuta …De parca lumea s-ar fi oprit in loc pentru o secunda …Fiecare cu gandurile sale  tacute …Mi-as fi dorit enorm sa aflu ce gandesti in acea secunda unica … Mi-as fi dorit sa stiu ca sunt in gandurile tale … ca gandurile tale imi apartin … macar pentru o secunda …Iti citisem gandurile de multe ori fara ca macar tu sa poti banui … ma regaseam in ele … siteam ca-mi apartin … zambeam complice cand stiam ca tu vroiai ca eu sa pot zambi … respiram sacadat cand te stiam trist … si imi aratam revolta cand norul de incertitudini ma invaluia … Dar in acea secunda unica nu puteam patrunde in gandurile tale, nu le puteam intercepta … nu stiam cum as fi putut reactiona …
Mi-am lasat gandurile sa pluteasca in deriva … si-am dat sufletului drumul sa alunece in bratele tale … iti simteam bratele stranse in jurul meu, imi lasasem capul pe piepul tau ascultand bataile acelei inimii careia eu sigur apartineam, inainte de a-ti apatine tie … Imi infundasem nasul in puloverul tau pentru a pastra cat mai bine acel parfum pe care parea ca-l stiu de mult, cu mult inainte de a te cunoste pe tine …
Gandurile mele continuau sa pluteasca aiurea, fara tinta, fara a mai incerca sa desluseasca ceva …
Am ramas asa, cu capul pe pieptul tau, cu ochii umezi, ca doua umbre pierdute intr-o lume a gandurilor tacute …

Imi aminteam cum venisem spre tine … necunoscandu-te, insa, cautindu-te cu ochi nelinistiti …  fara sa ma gandesc macar o clipa la conturul unei povesti de iubire  … te cautam si atat … Imi aminteam cum ai stiut sa-mi topesti inima inghetata si sa aprinzi in ea flcara unei iubiri incandescente …

Mergeam  si ma gandeam cu cata fericire ma indreptasem spre tine … ma gandeam cu cata tristete ma indepartasem cu cateva clipe in urma … simteam cum o parte din inima mea ramasese acolo intre degetele tale rasfirate care ma atinsesera … acolo in acea imbratisare … acolo cu tine … Strangeam pleoapele si simteam cum ma inec in lumea gandurilor … Mi-as fi dorit in acel moment sa pot opri timpul in loc …

Mergeam alene si tresaream la fiecare adiere firava care imi soaptea amintiri, la fiecare fosnet al frunzelor  care acopereau trotuarul cenusiu precum o dantela in nuante aramii
Ma simt obosita dupa perioada de  sentimente amestecate, in doze mari şi necontrolate. Sunt speriata, ma simt frustrata, ametita , sfasiata de dor si de vise, lipsita de entuziasm şi de orice fel de putere asupra destinului.
Imi simt ochii cenusii, umbriţi de lacrimi uscate. Mi se pare ca am inghesuit prea multe vise si sperante intr-un loc prea neincapator pentru ele … le-am amestecat cu realitatea si-am obtinut un amalgam din care nu mai pot distinge nimic. Sunt bucuroasa pentru toti cei din jurul meu pentru care pevestile s-au incheiat cu un suras … sunt trista si nelinistita pentru mine, pentru noi … nisipul din clepsidra mi se scurge lent printre degete, inca nu-i vad capatul si prefer sa inchid ochii pentru ca mi-e teama ca am sa vad unde se termina visul.
O sa-mi ascund teama si durerea sub pleoape, am sa respir adanc si am sa zambesc din nou. Imi place sa lupt, nu am inteles niciodata de ce … de ce ma incapatanez sa arat lumii o fata si un suflet care nu-mi apartin … Probabil pentru ca nu imi suport propria slabiciune de a plange ca un copil fara sprijin, slabiciunea de a ma topi sub imperiul unor cuvinte, unor sentimente, unor vise neterminate, frustrarea pentru neputiinta de a putea oferi ceea ce ar trebui o femeie sa ofere pentru a fi iubita, pentru a se simti singura iubire a celui pentru care simte ca traieste. Nu-mi place sa fiu doar acea femeie sensibila, demna de compatimire si de aceea maine trebuie sa zambesc din nou.
Acum insa, as vrea doar sa ma ascund undeva,  undeva unde sa pot sa tip si sa plang, sa-mi vars toata durerea care ma macina, fara ca cineva sa ma poata vedea, fara ca cineva sa ma poata auzi, fara ca cineva sa poata macar banui.