Îmi aduc aminte cu drag de momentele când eram copil și toate erau "la locul lor".
Nu existau certuri, nu existau discuții, dar se întâmplă la un moment dat că rădăcinile familiei să plece în lumea celor drepți...și atunci se duce totul...liniște, dragoste de frate, sore, unchi, mătușă...respectul pentru cei care ne-au zămislit, să ajungem ceea ce suntem...îmi este atât de greu să mă gândesc cât de rai pot deveni oamenii....suntem oameni..avem sentimente..avem darul vorbirii...dar, la urma urmei, suntem animale..sau nici macar animale..ce suntem noi? oamenii? ființe care se iubesc și apoi se urăsc, ființe care nu știm ce înseamnă .....familia...
Am sufeltul atât de rănit.....inima îmi este făcută zop....am iubit mereu pe cei din jurul meu..am respectat mereu pe cei din jurul meu și am ajuns acum în punctul în care îmi doresc să devin nesimțită..să devin inumana...egoista..DE CE NU POT???de ce frații se urăsc intre ei? de ce trebuie să trecem prin aceste momente și să umbrim bucuriile vieții prin certuri și fuga după avere??? Ce iei cu tine când treci în lumea celor drepți? 8 scânduri, 12 cuie...un așternut și...cam atât și nu se știe nici pe acelea daca le folosești acolo..nu iei case, bani, averi, lucruri ....nu iei nimic..ai vrea totuși să iei respectul celor pe care i-ai crescut, educat ....dar nici macar acest lucru nu l iei.,.....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu