Eu cand iubesc, dau tot!

STOP! STOP! STOP! STOP! STOP! STOP! STOP! STOP! STOP! STOP! 

Nu te mai da pe tine, într-o relație! 

O să încep să scriu despre asta că deja am câteva note în telefon și a fost sesiunea de terapie care m-a făcut să conștientizez lucruri atât de dureroase, lucruri pe care, uneori, mă gândesc dacă m-ar fi ajutat să le ascund sub preș, în loc să le spun pe nume! 

Poate, măcar, nu aș fi fost atât de dezamăgită de mine. 

Dar învăț! Cu pași mici și siguri! Sau cel puțin așa mă mint... De ceva săptămâni trec printr-o perioadă de regăsire. Să mă regăsesc pe mine, ca femeie. O femeie care ar vrea să fie pregătită, când timpul vine, să fie deschisă unei relații. 

Și am început această regăsire prin a vedea ce am avut, ce am iubit și cum au fost relațiile din recutul meu. Oh, o să scriu, propabil, într-o zi, și despre asta, pentru că a fost atât de dureros și pentru că, fără să realizăm, trauma iubirii este prezentă și este foarte greu să o recunoaștem. 

Dar să revenim la subiectul pe care vreau să îl abordez azi: a te oferi cu totul într-o iubire, fără măsură. Fără opreliști! De câte ori nu ați auzit în jurul vostru pe cineva care, după o despărțire, spune: Nu înțeleg, de ce? Am dat tot în relația asta! Am făcut tot, fără rețineri. 

Flesh news: TOCMAI PENTRU CĂ AI DAT TOT, AI AJUNS AICI! 

  Într-o relație trebuie să fie o balanță! Când dai tu totul, practic te respingi pe tine. Te lași pe tine afară, depui tu tot efortul și cealaltă persoană nu mai face niciun efort să te cucerească, să te convingă că te merită. Dar tu, în fuga asta spre a arăta că poți iubi fără rețineri, te lași pe tine și nevoia ta de a fi iubit pe marginea drumului. Un drum pe unde, de cele mai multe ori, uiți să mai revii. Aflând toate acestea, uitându-mă în trecut, am văzut că practic, în toate relațiile în care am fost, eu am fost cea care am dat tot, fără să am așteptări să facă și partenerul ceva. Și da, desigur că pornește de undeva această dorință de a te anula pe tine pentru fericirea celui pe care îl iubești. Dar este greșit, este dureros, când peste ani de zile observi că, practic, tu ai făcut tot și tu ai oferit și în paharul ăla cu iubire a fost doar iubirea ta, pentru ceilalți a fost un comfort și o realizare că " I am enough for this person, I should stay for a time" 

    Well, da, am fost acolo! Probabil încă mai sunt, dar acum lucrez cu mine să mai las și pe alții să facă un pas, când va fi cazul. Încerc să o strunesc pe Simona să aibă grijă de tot, să facă tot. Sper să și reușesc! Lucrez cu mine acum și îmi promit că atunci când va fi cazul , nu voi mă arunca eu toate ouăle în coș, fără a lăsa loc și celuilalt. Și nu o fac pentru că nu aș mai fi dispusă să pun tot, nu! Pentru că încă mai cred că atunci când iubești, oferi! Însă am realizat că vreau să văd și eu ce și cât valorez. Pentru că, mai mereu, eu am considerat că nu trebuie să primesc, dacă dau, e sufficient. Așa că, urmând sfaturile terapeutei, voi face un pas în spate și voi vedea ce voi primi. Pentru că, acum discutăm deja de pe  poziții diferite, comparativ cu acum câțiva ani, având în vedere că sunt mamă, am maturitatea necesară de a nu mai face compromisuri! Am tot ce îmi doresc, sunt o femeie pe picioarele ei, independentă, așa că nu, nu o să mai dau totul. O să mă uit după momentul când voi avea persoana perfectă să fac un cocktail, cu dozajele perfecte și ideale. 

Vreau să fiu o prioritate și nu o opțiune. 

O călătorie în ultimii 10 ani (Partea I)

Dragule, 

Zici tu că vrei să te duc înapoi, în timp, să iți spun tot și toate cate s-au întâmplat în 10 ani și care m-au făcut să zâmbesc, să dansez, să plâng, să mă ascund?

Sunt multe, mult prea multe să le enumăr aici și să ți le pun cu subiect și predicat. Nu vrei tu, ca un drăguț, să îmi oferi oportunitatea să încep de azi, aici, acum, să redevenim prieteni? Să îmi las rănile și traumele în spate… Da, ai dreptate, probabil că anumite articole nu vor avea sens, o să încerc să explic la fiecare, e bine așa?

Presupun că ești conștient că Simona cea de acum 10 ani nu prea se mai regăsește în Simona de acum. Simona de acum este mamă, a trecut prin experința unei căsnicii, a unui divorț… M-am schimbat. Am răni încă sângerând și, mai ales, merg la terapie unde descopăr atât de multe și realizez atât de multe, încât am zile când mă gândesc oare cum ar fi fost Simona de azi daca, ar fi fost în terapie acum 20 ani.

Discutam. Da, da! Discutam despre tot! Dar în termenii mei, bine?

 

 Uite, iți povestesc puțin despre David, ce zici? David are 10 ani în curând și este cel mai extraordinar și cel mai minunat copil. Da, stiu, stiu, sunt subiectiva dar este CEA MAI EXTRAORDINARA ȘI CEA MAI IMPORTANTA REALIZARE A MEA! Îi place foarte mult fotbalul, PlayStation ( desigur), să deseneze și să se joace cu rietenii. E empatic! E empatic că mine. Stiu, stiu! Poate fi un dezavantaj dare u îl văd că un avantaj! Atunci când iți pasa de cei din jurul tău și de sentimentele lor sunt șanse să fi un om bun. Este visul meu împlinit. Da, uite că macar un vis mi s-a împlinit. Am alergat și după visul de a avea o familie. Se pare că acolo, încă, nu dețin toate secretele că ceva nu a mers.

 

Apreciază, te rog, că încerc să postez zilnic, da?

Regasire

Ne regăsim după 10 ani! Doamne, un deceniu, îți dai seama? Ce ai făcut tu în ultimii 10 ani? Mi-ai dus dorul? Eu am fost ocupată cu viața. Am mai scris, dar nu aici, în curtea ta. Nu știu de ce, nu am avut curaj să vin să îmi aștern gândurile la tine, așa cum am făcut ceva ani. O să încerc să mă destăinui ție, încet, pas cu pas, despre ce, cum și cât am trăit în ultimii 10 ani! Cum? Dacă e de un capitol în carte? Oh, dragule, e de o altă carte. Da, ar trebui să încep să scriu cartea aia, sau măcar să recitesc capitolele scrise într-o vară toridă, în Golful de la 2 Mai și în vârful patului, în cabana de la Bușteni, Să încep cu începutul..sau cu detaliile importante: 1. David face 10 ani în mai; 2. Eu am experimentat căsătoria și divorțul; 3. Am schimbat complet domeniul de activitate; 4. Am pierdut oameni, am câștigat oameni; 5. Am învățat mai multe despre dureri, vise neîmplinite, oameni, viață.

6. Am luat în serios pasiunea pentru Fotbal și antrenez, joc și sunt arbitru. 

Atentie, revine Schumi!

 Uite ca intr-o dimineata de martie mi-am luat inima in dinti sa revin la scris pe blog. 

De ce? Pentru ca imi e dor sa scriu si pentru ca spatiul meu in telefon, la NOTE e plin de scrieri pe care poate voi avea curajul sa le public aici, cu data aferenta. 

Ultima postare in care am si scris ceva a fost in 2014, despre fiul meu David si apoi liniste 10 ani, cu o mica interventie in 2023:) Cand iar promiteam ca revin. 

O sa incerc sa ajung la zi cu actualizarile din viata mea, care sunt multe! 

Pana atunci, bine v-am regasit:) 

Am revenit:)

 Dupa cativa ani buni am spus sa revin la scris, ca tare imi placea sa scriu. 

Acum ramane de vazut daca reusesc sa fiu constanta:) 

Mai e cineva pe aici? 

Gata, am dat din povara jos

       
Sunt multe lucruri în viață pe care se spune că dacă nu le faci la momentul potrivit, atunci mai bine nu le mai faci niciodată. Am învățat, în stilul greu, aș putea spune, că dacă nu ne uităm noi în urmă, să vedem unde am greșit și ce am fi putut face mai bine, se vor uită cei de pe marginea drumului, care nu au nici o treaba. Și ei vor fi cei care își vor da cu părerea, indiferent că ești sau nu de acord.

    Cei care mă știți, știți foarte bine că niciodată nu am luat în considerare gură lumii și nici cutumele societății. Mereu am fost un spirit liber, privit suspicios de cei apropiati, chiar și de familie. 

Probabil de aceea, târziu, acum ceva ani, am lăsat la o parte tot și am spus că vai, trebuie să fiu și eu în rând cu lumea. Dar mai mult cred că dorința de a avea un copil a primat. Si uite cum am lăsat tot, în spate, am închis ochii, am uitat, am mușcat limba și am continuat să merg înainte, să port un copil, să cresc un copil, să lupt să arăt că uite, poate fi altfel și poate fi frumos.

Acum mai bine de o luna am spus gata, până aici! 

Da, mi-am închis contul de Facebook. 

Da, am evitat să spun și probabil că dacă nu îmi citiți blogul nici nu veți afla până nu va fi oficial. 

    Mi-au trebuit câțiva ani să îmi arunc toată ceață pe care o aveam pe ochi, pentru că eu până în primăvara asta am sperat, din tot sufletul, că încă se mai poate face ceva. Chiar dacă eram în mrejele depresiei de ani buni, chiar dacă în adâncul sufletului știam că niciodată nu va fi bine, încă sperăm. Ajunsesem să îmi spun: cine sunt eu să merit fericire? Am un copil minunat, așa că voi fi extraordinară. 

    Dar timpul, anii și omenii din jur care au plecat prea curând, cei care au ieșit din locuri întunecate, ca al meu, și au ajuns să strălucească mi-au dat forță, putere și, mai ales, determinare.

 Îmi pare râu că am luptat atât de aprig și că nimic nu a putut funcționa. Niciodată nu este vină doar a unei persoane când e vorba de un cuplu. Amândoi suntem, în aceeași măsură de vinovați, amândoi avem varianta noastră. 

Varianta mea este că am ajuns în punctul în care nu mai vedeam soare, nu mai vedeam răsărit și nu mă vedeam pe mine îmbătrânind. Gândul asta m-a speriat și am spus că eu îmi doresc să fiu bătrână, cu nepoți și cu multe călători. 

Așa să îmi ajute Dumnezeu.

Dragul meu David,

     


          Sunt aproape patru luni de cand diminetile imi sunt stralucitoare, fie ca e soare sau nor! Sunt patru luni de cand, prin orice por, radiez de fericire, zambesc si stiu ca nu am facut umbra degeaba pamantului. Nu exista cuvinte sa iti spun cat de mult de iubesc, cat de mult te-am asteptat si cat de mult te-am visat.
    Esti binecuvantarea din viata mea, esti punctul meu de referinta si ador sa iti miros pielea, sa te sarut in fiece moment cand te tin in brate! 

Daca as putea sa descriu fiecare sentiment pe care l-ai trezit in mine ar trebui sa inventez o multime de cuvinte, pentru ca cele care exista mi se par mici si insignifiante.
  Am iubit la viata mea, dar marea dragoste a fost atunci cand te-am tinut in brate, dragoste care a crescut cand mi-ai prins degetul prima data in manuta ta mica, s-a dublat la primul zambet si a ajuns spre cote maxime(credeam eu) cand mi-ai adormit prima data pe umar.....

  Te iubesc, te iubesc asa cum nu am stiut pana acum ca se poate iubi!

  Te ador, asa cum nici nu am sperat ca poti adora pe cineva!

O viata frumoasa sa ai, copilul meu! O viata cu mult soare si plina de reusite! Chiar daca vor mai exista si esecuri, sunt sigura ca te vor intari, te vor face mai puternic si mai ales, vei trece peste ele  ca un invingator!

Foto by Moments Alive Photography