Sunt multe lucruri în viață pe care se spune că dacă nu le faci la momentul potrivit, atunci mai bine nu le mai faci niciodată. Am învățat, în stilul greu, aș putea spune, că dacă nu ne uităm noi în urmă, să vedem unde am greșit și ce am fi putut face mai bine, se vor uită cei de pe marginea drumului, care nu au nici o treaba. Și ei vor fi cei care își vor da cu părerea, indiferent că ești sau nu de acord.
Cei care mă știți, știți foarte bine că niciodată nu am luat în considerare gură lumii și nici cutumele societății. Mereu am fost un spirit liber, privit suspicios de cei apropiati, chiar și de familie.
Probabil de aceea, târziu, acum ceva ani, am lăsat la o parte tot și am spus că vai, trebuie să fiu și eu în rând cu lumea. Dar mai mult cred că dorința de a avea un copil a primat. Si uite cum am lăsat tot, în spate, am închis ochii, am uitat, am mușcat limba și am continuat să merg înainte, să port un copil, să cresc un copil, să lupt să arăt că uite, poate fi altfel și poate fi frumos.
Acum mai bine de o luna am spus gata, până aici!
Da, mi-am închis contul de Facebook.
Da, am evitat să spun și probabil că dacă nu îmi citiți blogul nici nu veți afla până nu va fi oficial.
Mi-au trebuit câțiva ani să îmi arunc toată ceață pe care o aveam pe ochi, pentru că eu până în primăvara asta am sperat, din tot sufletul, că încă se mai poate face ceva. Chiar dacă eram în mrejele depresiei de ani buni, chiar dacă în adâncul sufletului știam că niciodată nu va fi bine, încă sperăm. Ajunsesem să îmi spun: cine sunt eu să merit fericire? Am un copil minunat, așa că voi fi extraordinară.
Dar timpul, anii și omenii din jur care au plecat prea curând, cei care au ieșit din locuri întunecate, ca al meu, și au ajuns să strălucească mi-au dat forță, putere și, mai ales, determinare.
Îmi pare râu că am luptat atât de aprig și că nimic nu a putut funcționa. Niciodată nu este vină doar a unei persoane când e vorba de un cuplu. Amândoi suntem, în aceeași măsură de vinovați, amândoi avem varianta noastră.
Varianta mea este că am ajuns în punctul în care nu mai vedeam soare, nu mai vedeam răsărit și nu mă vedeam pe mine îmbătrânind. Gândul asta m-a speriat și am spus că eu îmi doresc să fiu bătrână, cu nepoți și cu multe călători.
Așa să îmi ajute Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu