Analiza trecutului

Si am sa scriu..despre unele bagaje..unele iubiri....

        Prima mea mare iubire a fost Ionut..a fost o dragoste frumoasa si lunga...credeam ca il iubesc..dar ce stiam eu la la varsta aia?....dar am mers inainte si am ajuns apoi la sfarsit. A fost prima mea relatia si de altfel si primul meu iubit in adevaratul sens al cuvantului. A fost frumos ....parca eram pic si poc....parintii ne sustineau si la varsta aia toata lumea ea a noastra....dar...a trebuit sa arate el ca e barbat si a calcat stramb..el a dat startul la suferinta in viata mea. Am crezut ca mi se duce pamantul de sub picioare....am vrut sa mor..era prima deceptie..daca stiam cate mai urmeaza....Am facut atac de panica si am refuzat sa vorbesc..de fapt nu refuzat e cuvantul potrivit..doar ca nu am mai putut...
     Timpul a vindecat ce credeam eu ca arde si a aparut Bogdan...mai mare, matur...care imi vroia binele...care ma ducea de manuta la ore cand chiuleam, care nu ma lasa sa pierd noptile..dar aici mama nu i-a convenit si ne-am trezit intr-o seara cu parbrizul spart si ordinul" Sa o lasi in pace pe fata mea, nu e de nasul tau!"....A fost greu dar am ramas prieteni...mereu ma avertiza ca ma bate daca fac greseli..el a fost singurul care nu m-a inselat...el a fost unicul care mereu imi spunea ca are incredere in mine...drept dovada acum suntem cumatrii: sunt nasica unui baiat foarte frumos!....
 A fost Cristi...minunea mea....omu care chiar daca stiu ca niciodata nu va fi aici...si nu va odihni ochii superbi pe aceste cuvinte a contribuit enorm de mult la personalitatea mea...a fost barbatul pentru care m-am gandit : oare o sa fiu o sotie buna pentru el?...Un suflet sincer, cald si nobil..un sufet cum nu cred ca voi mai gasi...SI l-am iubit..cu puterea unui vis implinit..dar pierdut pe drum..si nu stiu de ce..cand si cum s-a sfarsit..
      A urmat Florin...poveste de dragoste tumultoasa....nebuna...cerere in casatorie...visul meu devenea realitate...tata era nerabdator...pregatiri si vise care au fost spulberate printr-un telefon, o intalnire in 3..Toate visele de nunta spulberate...toate planurile cu copii frumosi, casnicie perfecta nimicite...Tata imi spunea: "asa a fost sa fie"...mama imi spunea ca nu e posibil sa fac asa ceva, sa merg inainte ca o fac de ras....am facut ce am crezut eu de cuviinta si am ajuns si intr-un accident oribil  din viata mea....o masina praf...o inima mai praf...si vise de printesa spulberate...
      Apoi Mihai...stripper..frumos...dar normal si el la fel....ca restul...a fost ceva scurt de 6 luni...dar care m-a marcat...luasem foc in club de la greseala unui barman si cand a ajuns la urgente mi-a spus ca asta meritam..iar acasa ma intreba daca am de gand sa nu ma mai vait ( avand arsuri de gr3 si 4) ca el vrea sa doarma...si mai tarziu aflasem de ce era asa de ofticat..era cu cineva baiatul in seara aia si l-am deranjat din focul pasiunii....Am pus frumos lucrurile cap la cap si..i-am facut bagajul..i-am aratat usa si la 2 noaptea cara lucrurile acasa la mama lui..sa fie fericit si singur..nu cu una ca mine care nu intelegea ca a fute tot ce prinde este normal si a insela si minti persoana care practic de intretine este firesc, eu eram nebuna ca nu eram de moda noua.....
     Am plecat si am ajuns in Bucuresti....unde Dennis mi-a furat inima in cateva ore...si m-am si mutat ..am devenit bucuresteanca...dar din pacate faptul ca eram din Moldova nu era agreeat de mama lui si faptul ca aveam un semn din nastere pe obraz a facut-o sa imi dea verdictul de handicapata....insa noi am continuat pe ascuns multi ani.....cu multe momente placute...cu cateva scapari si aventuri de ale lui....o pauza in care am cunoscut pe Raphael....si el un tip superb dar care l-am pus pe linia de asteptare ca inca Dennis era in sufletul meu....ne-am impacat...si a fost ok o perioada pana cand ajunsesem sa fim doi foarte buni prieteni si nicidecum doi iubiti si atunci am hotarat sa punem punct si sa ...sa...sa...nu mai vrem sa fim impreuna...intr-o seara de 12 februarie am spus stop...si am ramas prieteni...amandoi cred ca am gresit in relatia asta..eu ca nu am stiut sa spun ce vreu, el ca nu a stiut sa fie barbat....eu ca atunci cand m-a inselat prima data nu am spus stop...el ca a continuat sa insele...dar a trecut si timpul ( 7 ani) ne-a facut sa fim prieteni buni si apropiati acum...amintindu-ne doar momentele frumoase: calatoriile, concediile, weekndurile cu buburuza noastra prin tara, sotronul din herastrau, prajitura cartof si cu apa plata din Pta Revolutiei...
         Dupa despartirea de el au mai urmat mici tentative de relatii dar nu ma regaseam in ele....ajungeam dupa o luna sa fiu "femeia ideala" si ceruta sa facem drumul vietii impreuna..dar nu era de mine.....ma aprindeam repede si  la fel de repede imi trecea...nu ajungeam prea departe in relatie.nici nu se consuma relatia in adevaratul sens al cuvantului ca mie mi se lua...nu era ceea ce cautam.
         A venit etapa Suedia...nebunie....hotarari..plecari...nopti intregi pe net .. Discutii despre una, alta...dar relatie la distanta, relatie care simteam ca nu va duce nicaieri si mai ales care daca la inceput ne-am aprins amandoi...ne-am cam calmat cand nordul Suediei l-a chemat la ea...si Dl. Doctor era dincolo de Cercul Polar.....
       Apoi pe drumul meu l-am intalnit pe Silviu...mai aproape de mine....si simteam ca e  EL.... cel la care am visat o viata intreaga...cel care mereu imi spunea ca sunt perfect pe sufletul lui si el pe sufletul meu....cel care fara sa fiu nevoita sa ii spun unele lucruri le stia....am sperat si ma rugam sa fie bine....nopti de dragoste....vise si incercari sa invingem lumea, sa o reinventam....promisiuni ca iubirea nimeni nu ne-o va lua..pana cand....si el a lovit...e drept ca doare....mai ales cand simti sufletul tau ca e daruit lui...si mai ales cand minciuni care nu isi aveau rostul au fost aruncate....si culmea....am luptat sa ia o decizie si am netezit altcuiva calea....dar in viata mai esti si pe post de pion..nu esti mereu regina...
     Cam astea sunt iubirile mele...cele care le-am facut bagaje si aranjat pe rafturi. Acum lupt sa o aranjez pe ultima...e cel mai greu si cel mai dureros dar nimic nu e imposibil..voi reusi sa fac asta si voi ridica fruntea...chiar daca sleita de vise, sperante...dorinte si planuri...mi-am pierdut increderea in iubire, stiu ca sufletul meu pereche l-am pierdut.....intr-o lupta cu cineva necunoscut...dar probabil intr-o zi voi privi din alt punct de vedere totul...probabil ca toate astea ma pregatesc pentru ceva frumos....
 Incetez sa mai caut iubire, sinceritate si pe cineva cald langa mine...las astea acolo deoparte si daca va fi va fi, daca nu , asta e....
Am alt raspuns de asteptat acum...care este atat de important pentru mine si pentru cei din jurul meu........

Primii 3

Am stat si m-am gandit serios cu cine sa incep si voi incepe cu 3 persoane care fac aproap zilnic parte din viata mea si care au si vechime: Denis, Mihaela si Fam. Pana ( ii pun la un loc ca ei este familie ).
 Dennis este fostul meu iubit si actualul meu prieten. Multi considera ca vezi Doamne nu e bine...dar va spun eu ca este o prietenie frumoasa si sincera fara nici o tenta din trecut. Pentru el am venit in Bucuresti si cativa ani am avut o poveste de dragoste frumoasa. Lucrurile urate nu le mai tin minte. Este mereu pe aici cand am nevoie, ma alinta , ma incurajeaza si este acolo mereu si cand sunt nervoasa, si cand sunt fericita. Ma ajuta neconditionat si am evoluat in relatia de prietenie destul de mult. Pe 12 februarie se fac 2 ani de cand ne-am despartit si cred ca a fost cea mai buna alegere pe care am putut sa o facem.

Mihaela este prietena cu mine de 5 ani si chiar daca modul in care ne-am cunoscut este ciudat suntem una langa alta zilnic. Nici eu si nici ea nu ne-am invatat minte ca oamenii sunt rai si falsi. Suntem naive amandoua dar speram ca intr-o zi ceva bun se va intampla, chiar daca speranta noastra incepe sa palpaie a stingere. Mereu ma ridica si mai ales mereu imi spune ca are incredere in mine. Eu la fel pe ea si pot sa spun ca este printre putinii oameni care a ramas constant acolo chiar daca ne-am mai si ratoit una la alta. La anul va deveni si ea sotie si imi doresc foarte mult sa ii fiu alaturi si domnisoara e onoare de altfel.

Fam. Pana este formata din Anca , Bogdan si micutul ingeras Andrei. Ii stiu de 4 ani, erau cuplu unde fugeam noi ( eu si Dennis) prin weeknduri, cu care fugeam pe undeva. Sunt o familie fericita acum si am fost alaturi de ei si cand au spus da, si cand a venit Andrei pe lume si acum ne vedem, vorbim..si la motul lui Andrei mi-am dat seama ca eu nu mi-au spus nimic cat am lipsit din peisaj, incarcate de problemele mele..au stat cuminiti, cu cate un telefon din cand in cand sa vada cum sunt.....Acum ne-am regasit si este totul atat de frumos...

El este Andrei, o bomboana de bebel si care il iubesc, mai ales ca il consider ingerasul trimis de tata. 

                                         

     

Iluzii, vanzari de suflet, dorinte inecate

        Am incercat sa gandesc zilele astea egoist si mi-a iesit...zilele astea m-am rasfatat....am stat si am spus ce vreau, am adormit cu povesti spuse soptit, am alergat in bratele dragi mie, am dormit in acele brate si am vorbit...si am papat asa...ca acasa...m-am jucat cu bebe mic si am dormit fara sa ma streseze cineva....e drept ca unele ganduri si persoane nu le-am putut scoate din minte....dar a fost frumos....

      Zilele astea am tras linie peste anumite etape si vise care cred ca le visam in inconstienta mea..ma minteam singura si asteptam sa se intample..acum am decis sa nu ma mai obosesc cu asa ceva, am decis sa nu mai cred cand cineva imi spune ca are aceleasi gusturi cu mine...ca isi doresc aceleasi lucruri...Nu exista asa ceva!!! Ceea ce imi doresc eu imi doresc eu si ceea ce imi place mie imi place numai  mie si in forma aia numai eu le stiu. Mi-ar fi placut acum sa postez de cat de frumos e sa iubesti..si sa tin sirul posturilor optimiste dar nu  se poate...unii aleg sa "joace" diferit si nu pot sa dau cartonas galben dar il pot oferi pe cel rosu si din terenul numit "Viata Simonei" vor iesi cativa jucatori..chiar si varfurile de atac daca merita.
   Zilele astea am realizat ca trebuie sa tin langa mine oamenii carora le pasa de mine, zilele astea am realizat ca daca voi fi intr-o zi intr-un cabinet si mi se spune ca in 6 luni plec intr-o calatorie definitiva..in aceste 6 luni m-as bucura de cei ce ma iubesc cu adevarat, de cei care ii simt langa mine si mai ales de cei care ma stiu asa cum sunt si nu ma ridica pe piedestal ca sa obtina ceva. Mi-am gasit prieteni de baza si de data asta stiu sigur ca nu ma vor trada pentru ca sunt prietenii vechi..prietenii care mereu au fost acolo mai vizibil sau nu...care m-au lasat in nebunia mea...si inca 4 persoane noi intrate dar care sunt atat de inocenti si atat de sinceri incat te uimesc...ca iti arata ca se mai poate...
  Nu vreau sa ajung la acel deadline, nu imi doresc sa mi se spuna ca trenul meu va deraia intr-un timp anume deoarece mai am de lucrat la gara mea...mai sunt oameni care ii vreau in preajma mea, vreau sa mai rad cu sufletul nestingherit, vreau sa mai vad un rasarit de soare, vreau sa mai ating delfini, sa mai gasesc oameni si sa ii ajut, sa mai pot spune : viata e frumoasa....stiu ca nu voi mai iubi...sau sper sa nu fie adevarat...stiu ca nu voi mai lasa pe nimeni sa ma amageasca ca apoi sa ma loveasca...si mai stiu ca vreau sa traiesc si sa ma bucur de ce am...!
   AM facut unele promisiuni si le voi incalca....si nu pentru ca imi doresc asta ci pentru ca trebuie sa fiu egoista si sa ma gandesc la mine....vorba cuiva...uneori mai trebuie sa calci pe oameni ca sa iti fie bine..si da..probabil cam asta voi face..dar pentru mine trebuie sa fac asta.

   O sa cumbar boabe pentru Haralambie si o sa privesc un apus de soare in lacul Ioanei, o sa ridic un zmeu cu Andrei, o sa cumpar o stea cu numele meu sa fie acolo si o sa spun despre fiecare ce parere am aici pe blog...Zilnic cate 3 persoane din viata mea dragi sau nu......voi face 30 de ani....mai mult de un sfert de secol...si ...totusi atat de putin ca sa inchid stagiunea....

Gara Simonei

Toata viata m-Am uitat in gari la trenuri..alea care vin..alea care pleaca....accelerate, personaluri, rapid..face cineva diferenta? Dar eu, in teama mea, am fost lasa sa urc, sa intru intr-un tren. Mi se aratau ca fiind fie prea luxoase sau cealata extrema ..saracacioase..da...sunt mofturoasa. Nu imi gasesc locul in gara asta, in depoul plin de trenuri...si de aceea imi este teama ca nu voi recunoaste trenul albastru...atunci cand va opri in gara, numai pentru mine, Mi-e frica sa nu cred ca e un tren ca oricare altul dintre cele ce intra si ies din gara..chiar daca trenul ala este doar al meu..va pleca complet gol din statie sau mai exista posibilitatea sa urce alt pasager care si el a confundat tenul lui albastru cu al meu..dar cui ar trebui sa ii mai pese? Ca mie mi s-a luat...Ce? e frecvent sa incurci trenurile in gara....toate sunt albastre...personale, accelerate..mai nou intercity sunt rosii...Mi se pare mai simplu sa stai sa le privesti, vara.....intins pe un petec de iarba, ascultand greierii curajosi care nu fug de zgomotul asurzitor al sinelor si nici de vecina furnica si asa..din cand in cand sa iti mai arunci privirea carte trenuri. E drept..unele sunt mai noi...sau vopsite mai cu grija ca sa te pacaleasca ca sunt noi, au roti frumos nichelate care le loveste nenea ala sa le veifice...de ce?...ele de ce ar putea fi bolnave? de iubiri moarte? de calatori cu povesti neterminate intr-un compartiment? de oameni cruzi ce au taiat sau scris pe ele?si ce? acolo se verifica? dar la oameni cum e?..unde se verifica ?....Unele dintre ele sunt pline de praf, stabile....parca rasufl greu....trenuri vechi...marfa de calitate dar aspectul le strica toata frumusetea lor..... Unele sunt viteze, sprintene, fluiera smecherest, te imbie, te cheama in ele..sa spui povestea ta intr-un compartiment cu straini, sa cobori sa sa lasi povestea acolo si in trecut...unele tipa...dar sunt neauzite de nimeni.
 Ciudat, nutresc o pasiune pentru estetic si frumos dar cel mai mandru si falnic tren mi se pare cel care a pierdut sinele...cel care a deraiat din drum si cauta alte spatii...il aseman unui lupator, unui visator..are credinta ca ceva va iesi din asta..ori o intrare in service si o haina noua, o ruta noua de unde sunt povesti mai frumoase...ori pensionare..liniste si ..moartea.... Toti avem macar o poveste spusa in tren, toti avem macar un gand uitat intr-un tren sau un semn din tren..am adunat povesti din tren..am lasat acolo ....am plans intr-un tren sau am avut privirea pierduta pe geamul lui si il lasam sa ne arate peisaje...
Trenul meu , cu incrustatii de negru pe albastru cel frumos si-a gasit si calatorul si gara.....atunci cand te-am zarit pentru prima data cand imi lasesem privirea condusa...erai undeva pe iarba, pe langa calea ferata...dar nu am avut forta sa i spun sa deraieze...sa ma opresc...am plecat mai departe si seara m-am rugat sa imi mai ofere o a doua intalnire pentru mine si prima pentru tine, sa m lase sa te descopar, sa te iau in el ...indiferent ca mergem la depu sau la service....
 Mi-e teama...sa nu raman in gara.....ca o valiza.....si celorlati sa nu le mai pese de povestea mea, de trenul meu, de ora mea de plecare...sa fim trecuti si eu si trenul pe linia moarta...

ON AIR AT RADIO DEEA

Ehe, ce bine te simti cand faci ceva ce nu ai mai facut de ceva ani si momentul revenirii te duce in spate...in timp si retraiesti din nou varsta de 19 ani. Doamne, ce bine a fost.
Acum sa va lamuresc sa nu credeti ca am luat-o razna:).
Pe la 19 ani in Bacau era un radio VOX T , extensie a radioului cu acelasi nume din Iasi..si m-am gandit eu sa incerc sa imi pun vocea pe unde...si culmea, mi- reusit. Am fost in echipa VOX T  pentru 1 ani si ceva. A fost superb....emisiuni in noapte, chefuri in studio, discutii cu oamenii din Bacau care ne ascultau...a fost ceva gen Midnight caller....si a fost frumos.....aseara iar mi-am lasat vocea pe unde...la RADIO DEEA si a fost sublim....Radu a fost super si m-a antrenat, am avut emotii, emotii maricele...dar  m-am descurcat si a  fost bine. Mi-a placut! Am prezenat stiri, am dat dedicatii, am facut glumite...DOAMNE, CHIAR MI-A PLACUT!
 Daca vreti sa ma auziti, va astept diseara intre orele 22.00 si 01.00, intrati pe www.radiodeea.ro si ascultati live ( deocamdata emitem numai live)  si un add pe YM la id:  "radiodeea.partynight" si puteti sa dati dedicatii in realtime.
 Probabil , daca demonstrez ca merit, imi voi putea face si o emisiune proprie, dar deocamdata mai invat una, alta ca in 11 ani s-au mai schimbat unele chestii si decat sa pic radio cand imi bag eu nasul mai bine am rabdare.
 Iar ma lovesc de rabdare, incapatanata e rabdarea asta!

Clubul nepieptanatilor va lua fiinta! Racolam aspiranti:)))

Atat de frumoasa e melodia asta........

Anunt: Am decis sa fondam "Clubul nepieptanatilor". Ioana va fi Dna Presedinta:). Ca sa vedeti despre ce este vorba va invit sa mergeti aici . Si nu doar pentru aceasta postare. Aveti ce invata din acest blog, vi-l recomand cu caldura!

Gata operatiunea parchet!

In sfarsit casuta mea prinde forme elegante si decente. Parchetul a fost pus, mobila s-a asezat, la mijlocul lunii vin rafturile si dulapul, la mine o sa vina niste rafturi frumusele...imbrac haine noi, deci clar ar trebui sa ma schimb si eu de hainele avute acum. Sa incerc sa fiu diferita, sa zambesc mai mult, sa iubesc mai mult pe cei din jur, sa ma bucur de toamna, de boboci, de covorul de frunze...de luna noiembrie care vine si imi aduce ziua de nastere...si imi aduce si schimbarea prefixului...fac 30 de ani....Doamne, cand au trecut anii astia? As putea sa fiu lasa si sa spun ca nu am realizat nimic pana acum....dar am realizat. Am venit in Bucuresti cu o geanta de haine si sufletul terfelit in mocirla unei nunti...m-am ridicat..mi-am luat inima, am pus-o la loc si am inceput sa trag de mine...am iubit, am urat, am ras, am plans....profesional am luat-o incet incet si acum ma indrept catre varf...mai am...dar nu ma opreste nimic..ce?...sunt mandra de mine...ma simt bine cand prietenii imi spun ca ma apreciaza, ma simt bine cand vad oameni in jurul meu care imi cer sfatul...da..a fost bine ca am bifat psihologia..poate intr-o zi imi voi deschide propriul meu cabinet ...nu imi  displace nici partea cu PR/Evenimente..ca doar nu degeaba am papat Relatiile Publice...si daca ma ajuta Doamne Doamne vreau si un master in comunicare...ar fi interesant:) Imi fac un perete cu diplome:)))

Da, am ajuns la o varsta la care, daca eu nu o spun, varsta o spune, ca sunt matura; gandesc , iau decizii, fac oamenii din jurul meu sa capete incredere in ei. Imbatranesc? Sau devina mai inteleapta cu un an?....Imi pare rau de prostia care am facut-o duminica noaptea....am sters munca mea de cateva luni....intr-un moment de furie...si....nu mai pot recupera..am incercat si eu si altii..e vorba de cartea care vroiam sa mi-o fac cadou la 30 de ani..voi scrie alta....si pana la 2009, noiembrie o sa am 30 de ani:) deci am timp....

Imbatranesc si ma uit la generatiile care vin din urma...si sunt fericita ca m-am nascut intr-o generatie cu respect de sine, intr-o generatie care stie ce inseamna muzica, o generatie care are educatie, bun simt si principii destul de sanatoase. Nu sunt invidioasa si nici nu imi regret anii...Stiu ca varsta imi confera maturitatea necesara sa gandesc altfel decat femeile de 22 de ani, am standarde mai inalte si automat ofer mai multe; pot sa captez atentia cuiva nu doar prin dotarea exterioara ci si prin dotarea interioara..experientele de viata acumulate m-au invatat cate ceva..chiar daca am plans, am urat si am injurat...am invatat din fiecare ceva , am tras o concluzie iar factorul care a provocat aceste stari este undeva , intr-o valiza..pe un raft....Am naturalete, frumusete (ce modesta sunt), iubire, daruire, devotament de oferit; Stiu sa dau cu fundul de pamant si sa nu ma pierd, sa caut solutii si sa gasesc iesiri din orice situatie, stiu sa imi asum responsabilitati si nu fug de probleme, stiu sa ofer un sfat avizat, sau nu, daca mi se cere.
 Deci da, nu imbatranesc cu un an, devin mai inteleapta!

P.S. dedicat celor care cred in mine: voi incepe lucrul la o noua carte, voi adauga o noua experient, noi invataminte si noi lectii de viata..o voi termina; poate vine Mos Craciun...sa vedem...dar cartea o scriu si daca Doamne Doamne ma lasa sa o termin si nu are alte planuri cu mine...va fi pe rafturile celor ce ma iubesc.