MI-E GREU SA MA SCHIMB!....SAU NU VREAU INDEAJUNS DE MULT?....SAU POATE ASA E SCRIS UNDEVA LA CARTI....SA FIU MEREU ASA..MAI SLABA!
Imi vine sa urlu de durere si in acelasi timp sa ma duc pe cel mai inalt pisc....sa stau acolo, infasurata in geaca groasa de iarna...si sa aud suieratul vantului si atat......sa nu ma mai aud pe mine...sa nu mai aud nimic...sa nu mai vad nimic....sa devin imuna....se cumpara de undeva imunitate?...pentru prietenie, pentru daruire, sacrificiu, sentimente....
Ma simt straina de tot ce ma inconjoara, absenta, am senzatia ca traiesc si totusi nu. Incerc sa strig dar vocea ce o aud nu este a mea … Ce s-a intamplat cu mine? Simt ca m-am ratacit si nimeni nu poate sa ma ajute sa ma regasesc. Zilele trec intr-un ritm dureros de lent iar buzele mele nu mai pot decat sa schiteze zambete banale. Imi e foarte greu sa ma prefac ca totul este bine, cand de fapt ma afund in tristete. Zi de zi ma ascund de mine, incercand sa par puternica in fata tuturor, dar doare din ce in ce mai tare, iar totul pare atat de greu pentru mine.