Vise si liste

Și ce te faci când iți este dor să simți? Vrei să nu mai doară și vrei să simți.

Vrei să zâmbești, fără doar să miști mimica fetei, vrei să zâmbească și inima și sufletul.

Alergăm zilnic spre toate colțurile, să facem și aia, să adunăm și aia, să mergem și noi acolo, pentru ca au fost altii. 

Dar timp pentru noi? Pentru a respiră și a nu avea nici o greutate pe suflet când ne dăm? Sau, mai bine spus: Când ne permitem?

Obosim cărând pietrele trecutului cu noi, ne consumăm pentru ce spun cei din jur. Urmărim, fără să ne dăm seama, visele altora și, ale noastre, zac în acea lista de sfârșit de an, sau pe fundul unui sertar. Unde am ascuns-o, imediat după ce am scris. De rușine să nu radă cineva de ele. De visele noastre.

Știți? Când mi-am scos lista din sertar era prăfuită scrisul abia se mai citea, din cauza timpului și, Simona, care a scris atunci, mi se părea așa, o persoană din trecutul meu.

Dar am scuturat bine hârtia, am pus-o la fereastră și am tras cu pixul peste, să reînnoiesc cuvintele.

Am bifat pe cele împlinite și, mi-am mulțumit mie că nu le-am abandonat chiar pe toate.
Scoțând o foaie de hârtie nouă, am început să scriu și să adaptez, unde era cazul, restul viselor.

Așa de multe de bifat și îmi doresc, din tot sufletul, să le pot bifa.
Privesc în urmă și cred că fiecare drum pe care am mers a fost menit să mă învețe ceva. Fiecare piatră pe care am deranjat-o cu Vârful bocancului, a avut o poveste de spus.

Dar cel mai important este că fiecare persoană care a intrat în viață mea mi-a oferit o binecuvântare. Fie că a ales să rămână, fie că a ales să plece. 

Este experiență mea. 

Este eu !

Mi-o aduc aminte pe acea Simona, dintr-un sfârșit de noiembrie, în 2010, când avea biletul de avion spre a migra și era atât de sigură că, în sfârșit, soarele va răsari pe stradă ei.

Dar, că orice răsărit perfect, nu îl poți vedea zilnic. Și atunci, în căutarea viselor, mergi pe drum zilnic și ridici privirea să vezi ce spectacol iți oferă răsăritul.

Încă sunt e acest drum, încă sper la răsăritul ideal și mă înclin pentru toate apusurile pe care le-am avut!
Superbe!

When you decide to emigrate

No matter where you come from or where you choose to migrate, the reality is that blending in completely can feel impossible. The impact of accent is a key factor. The first generation might carry their native accent, but those who find the courage to step beyond their origins often struggle with this.
In today’s world, it isn’t merely about summoning the courage to board a plane. The journey to another country for work, to build a life, and to pursue the dream of a better future was once an exhilarating adventure, filled with unknowns.
You may wonder why I characterise this journey as an act of bravery. It has been almost 14 years since Ireland became my home, and I’m eager to share my perspective on that experience.
When I decided to migrate, I was blissfully unaware of the challenges ahead. I had no idea what emotions I would experience, nor could I anticipate the difficulty of some aspects or the joy of others. At that time, I was fueled by the hope of building a family, a dream that felt just within reach.
Upon arriving in Ireland, I quickly realized that being a tourist was entirely different from establishing a life here. Before moving, I had traveled extensively throughout Europe, but I had never experienced the process of securing residency or having my qualifications recognized. Thankfully, this process turned out to be relatively smooth, thanks in part to the incredible Irish spirit and the welcoming nature of the people, who treated me as one of their own.
However, as I completed my documentation and shifted my focus to job hunting, I began to feel a profound longing for Romania. I missed my family, my friends, and the vibrant life I had left behind. The comforts of traditional Romanian cuisine, the cherished Sundays spent in church, the solemnity of Easter services, and the joy of family gatherings for holidays, birthdays, weddings, christenings, and even funerals tugged at my heart.
I found myself reminiscing about my favorite places—those beloved spots where I used to unwind and enjoy life—and the professional opportunities that had shaped my career back home. Indeed, I also faced setbacks during my job search, encountering disappointments that made me acutely aware of how much I had to adapt to my new environment.
Yet, now, after 14 years, I can genuinely say that I love Ireland as my home. This country has woven itself into the fabric of my life, and I have formed deep, meaningful friendships with both Irish people and others from various backgrounds. Each of these friends feels like family to me. I no longer feel the emptiness I did in those early years; I have built a support network that brings warmth and connection into my life.
This transformation has come about not only because of my personality but also because I was determined to immerse myself in this beautiful Emerald Isle. I made an effort to learn about its culture, to actively engage in the community, and to embrace all that this place has to offer.
Today, my accent has become a symbol of my bravery—a testament to the courage it took to step into a new world. I believe it also represents compassion and friendship. It signifies my commitment to becoming a part of the country that embraced me, enabling me to spread my wings both personally and professionally.

uneori sau, probabil, mereu

Uneori avem nevoie de noi, de timp și de zâmbete.

De oameni dragi și zile cu soare în suflet, chiar dacă afară plouă de rupe.
Uneori ai nevoie de pereți goi, pe care să îi desenezi.
Fie în culori vibrante, care să iți dea un dor de ducă, fie în culori mohorâte, la care să te uiți cu o cutie de înghețată și muzică bună pe fundal.
În ultima vreme, la mine, este o întreagă compoziție de soare cu nori, furtuni cu vedere la cele mai frumoase răsărituri și golfuri perfecte pictate pe valurile disperării.
Simt mirosul furtunii și, parcă oarecum, încerc să o ignor. Apoi mă gândesc că a venit, oarecum, în momentul în care pot să mă uit la ea, să știu că vine și să mă pregătesc de lupta.
Speranța asta, care ne ține pe linia de plutire...

Pentru acum, mâine și toți cei 50 de ani care vor veni

Da-ți voie să fii vulnerabilă și să spui când nu mai poți sau când gândurile te doboară.

Da-ți voie să arăți că îți este frică, că ai și tu gânduri și că nu ești chiar atât de puternică.

Vulnerabilitatea nu arată că ești slabă, arată că ești umană, că ai și tu gânduri și frici.Crezi că lumea te iubește doar dacă zâmbești și ești funny?

Sigur te vor iubi și dacă te văd plângând, te văd doborâta, te văd speriată și cu întrebări retorice. 

Sau cel putin, așa ar trebui să fie.

Dimineti de noiembrie

Friguroase sunt zilele astea.

 Dar și la mine e cam frig în gânduri. Sper în câteva zile să se mai încălzească. Până atunci nu las decât pozitivism în jurul meu. 

Luna noiembrie este o luna a adaptărilor, din punctul meu de vedere. Normal, e ziua mea de naștere și eu sunt într -o continuă mișcare, adaptare, descoperire:) 

Va întrebați de ce? 

Păi aveți și voi puțintică răbdare și va spune fata totul.

In ultimul weekend din Octombrie se face trecerea de la ora de vara la ora de iarnă, deci trebuie să ne obișnuim cu serile întunecate :) și cu starea asta de lasă-mă că să te las, când vine seară și parcă încuie și energia undeva. Tot îmi repet că trebuie să găsesc eu cheia aia, că am zile când vin de la munca și parcă direct la somn aș merge. 

Alt punct pe lista de adaptabilități este acela că scoate dintii frigul, ploile semnalizeaza si ele și trebuie să te îmbraci mai gros, să te obișnuiești cu temperaturile scazute. Da, uneori și ele o iau razna și mai fac câte un rock'n'roll dance dar tot la cele de iarnă rămân. 

Nu poți să scoți rochia cu care ai fost asta vara să te plimbi în Malahide:) 

Adică, o poți scoate, să te uiți la ea. 

Adaptarea asta aplicabilă în toate liniile din toate procesele. 

Te adaptezi la vreme,la bine, la rău, la soare, la vremuri, la generație, la cerințe. 

Eu vreau să mă adaptez la fericire. 

Am găsit un mic ghid informativ și încerc să îl urmez. 

Va țin la curent

Atât de departe

Părea ziua de azi!

Uneori aveam impresia că ca e atât de adâncă prăpastia și ca nu o să mai reușesc sa ajung la liman.

Ma uitam după razele soarelui și în zilele noroase nici o umbră de lumină nu pătrundea.

In ziua în care am început să îmi ridic mâinile și să mișc picioarele am simțit caldura razelor de soare.

Atunci mi s-a făcut foame de soare, de căldură și dor de mine! Și în disperare am început să urc, să escaladez și să mă apropii de lumina.

Azi e soare, cu liniște și nori, cu zâmbete si adieri de vânt ce îmi mângâie părul.

Azi eu zâmbesc! Privesc în urmă și îmi amintesc ca mereu am fost pregătită de luptă.

Realizez ca a fost o rătăcire cat am preferat să nu lupt. Dar uneori  și rătăcirile te duc spre alei cu flori și soare.

In poienițe neștiute.

Mi-e bine!

Zâmbesc!

Welcome 45, Good Bye, 44!

I have officially closed the lid on the box of memories for year 44, but this year I chose a transparent lid. There were storms and days filled with blue skies. I experienced joys and moments of joy, but also times when I had to remind myself, "You will succeed! You will succeed! You always succeed!" Year 44 opened my eyes to so much, encouraging me to step back and see the bigger picture. It pushed me to confront all the skeletons in my closet. I was inspired to pursue my passions: to travel, to conquer my fears, to let go of what no longer served me, and to embrace new connections. You planted countless seeds of smiles, peace, and tranquility that will blossom in year 45 and beyond.






You did the hard work, and for that, I am grateful. Year 44 was the year I rediscovered myself through a journey that was both challenging and transformative, each moment immensely worthwhile! Year 45, please be kind and gentle! Allow my arms to remain outstretched and my wings to stay vibrant! I am filled with happiness and fulfillment! I have the most wonderful child in the world and the most incredible people around me! Together, we are healthy, cheerful, and smiling! I am at peace!