andurile nu mai au loc in sertarele creierului. Trebuie sa fac curatenie, lucru care nu-mi place, desi sunt o persoana ordonata. Niciodata nu am stiut ce trebuie pastrat si ce trebuie aruncat.
O fi acesta un gand bun sau unul rau? Il inghesui intr-un sertar special sau il arunc spre voi? Il inchid cu lacatul sau il trimit la cosul de gunoi? Curatenia mea e un haos. Nerostitele vor sa fuga care unde apuca, rostitele incearca sa se intoarca inapoi, toate se zbat, ma infricoseaza, ma ghidila, ma rascolesc, facandu-ma sa bat campii. Ar fi prea simplu daca am ajunge la o intelegere, dar ratiunea si simtirea nu s-au impacat niciodata prea bine, cel putin nu in cazul meu. As sterge cu buretele auzite, rostite as primi inapoi, iar nerostite le-as asterne undeva, pe paginile moi ale sufletului. Dar gandurile mele se joaca de-a v-ati ascunselea si nu gasesc cuvintele care sa exprime exact ceea ce simt.
Unii spun ca timpul decide fiindca e cel mai bun medicament. In realitate, timpul nu e decat o substnta placebo si tu esti cel care trebuie sa se vindece schimband lucrurile sau dimpotriva, lasandu-le asa cum sunt. Sa strangi in palma o secunda, sa te afunzi intr-un minut, sa mangai o ora, sa imbratisezi o luna, nu poti, desi uneori ai impresia ca timpul se opreste in loc. Totul e o luzie, iar atunci cand cesul se da inapoi cu o ora, nu o castgi. O pierzi atunci cand se face trecerea la ora de vara. Timpul nu il poti avea pe deplin, fiind un concept pe care il investesti si il risipesti, in ciuda faptului ca nu e al tau. Insa a jongla cu ceva ce nu iti apartine e ca si cum ai lupta cu morile de vant.
Asadar, Domnule Timp, spuneti-mi si mie cat va dura aceasta 'curatenie'?!