Dust in the wind

Nu stiu daca pot numi Irlanda tara in care voi trai de acum inainte, nu stiu daca maine cand mă trezesc mă gandesc mai intai ca e luni sau mă gandesc ca sunt singura.....Nu stiu atat de multe lucruri...si asta mă sperie! Pana acum stiam atat de bine cum vor fi lucrurile...acum 18 luni stiam ca voi ramane in România, stiam ca voi întâlni un Om care sa mă iubeasca si care sa mă inveseleasca, pe are sa il inveselesc cu alintaturile mele, cu felul meu de a fi! Stiam ca imi doresc 2 copii, minim, ca imi doresc o casuta modesta pe malul unei ape si sa calatoresc; sa am un câine maaaare si alb, sa am o gradinuta cu flori unde sa pun zambilute.....stiam lucrurile astea, le simteam ca asa trebuie sa se intample dar acum...acum sunt blank, asemeni unui DVD cumpărat din magazin care nu stiu ce vei pune pe el, ce capacitate are, daca ii vei imprima ceva pe fata sau nu!!!!
Este ciudat sentimentul asta....si mă doare! Nu stiu ce mă doare mai mult...faptul ca imi pierd speranța sau faptul ca mă pierd pe mine; faptul ca mă simt uitată in pădure de cineva in care mi-am pus toata baza sau faptul ca eu, cea care gaseam iesiri din tot felul de labirinte, acum chiar daca vad ca la 10m de mine e ieșirea din pădure mi-e frica sa o iau pe acolo de teama sa nu mă ratacesc! Mi-e teama de o zgarietura....eu....care am avut sufletul terfelit si călcat cu senilele de la tancuri...eu, care mereu ridicam privirea si imi spuneam ca trec si peste asta, ceea nu ma omoara ma face mai puternica!
Mi-e teama sa nu reusesc a narui tot ce visam...mi-e teama ca, ceea ce imi doresc cu ardoare, va fi doar un vis frumos, intr-o zi cu soare desenat! Ma simt mica, vulnerabila, speriata, trista, pierduta! Incerc sa imi gasesc noi repere in locul celor avute pana acum un an, incerc sa bajbai prin destin si, sa gasesc ceva sa ma faca sa zambesc... ceva palpabil in viata mea, ceva care sa ma faca sa zambesc fericita...mi-e greu si mi-am pierdut chiar si speranta si asta doare cel mai mult!

Iti mai aduci aminte?

Cand te rugam sa pleci? Sa zabovesti la alte usi si alte ferestre...sa uiti adresa mea si sa ma uiti si pe mine...sa uiti rasartul de soare si cafeaua neagra de pe balcon?
Acum te rog sa revii...sa ma ridici in brate si sa imi promiti ca voi zambi!

Maine probabil te voi alunga iar, asa imi este firea.....asa m-ai invatat; mi-ai dat de inteles ca viata este o lupta, m-ai educat sa ma bucur de clipele frumoase...acum te rog sa imi dai o clipa de la tine...

Melancolie? Ma auzi?.....

Goliciune

Am hotarat sa mă dezbrac, sa raman goală, fara sentimente, fara gânduri, sa dau jos si bunul simt, si respectul si sa ma preumblu goală prin viata!
As da jos de pe mine si inhibitiile, si prejudecatile, si gandirea de copil fericit...sa nu mai raman cu nimic, sa fiu blank! Nu m-as dezbraca de amintiri. de oamenii dragi si de cărți....in rest nimic nu mai vreau sa stiu! Nu mai vreau sa stiu de iubire, de dusmani, de prieteni falsi, de ura, de sex, de razbunari proaste si concluzii pripite!!
M-as urca apoi intr-un turn de castel si as impleti o mantie care sa acopere pământul, o mantie roz, cu stelute albe si roșii imprastiate....dar as reusi doar sa acopar minciunile, ura, inselatoriile, prostia si ingnoranta....si tot nu ar dispărea!
Te-as lua pe tine de mana si te-as duce in lumea mea, unde totul este frumos dar nu o fac, nu incapi in lumea mea, nu te potrivesti acolo! Tu ai nevoie sa epatezi.....Nu te-ai potrivi in casuta mea cu cerdac de lemn, cu perdele maro la ferestre si cu podele de lemn...Cu fotoliul ros de pisici, cu patura de lana acoperit. Acolo sunt eu, cea care nu imi este teama sa fiu sensibilă, nu mă ascund sa spun ca mă mistuie dorul, nu imi este frica sa spun ca sunt fericita.....acolo pot desena cum vreau eu, cromatica mi-o aleg singura! Si, culmea: nimeni nu mă judeca! Poate si pentru ca ultimele vizite primite au lasat goluri imense, au dispărut dulapuri si le-am înlocuit cu lacrimi, au dispărut mese si le-am înlocuit cu nopti nedormite, au dispărut usi si le-am înlocuit cu schimbări majore si fara urma de a mă întoarce...Am amanetat inima la un pariu nebun, cândva intr-o luna de octombrie si am plecat, am lasat totul in urma si visat cu ochii deschisi! Am vrut si am crezut ca voi schimba totul la mine in bine...si nu mi-a iesit....cand m-am trezit am decis sa pun lacate mari si sa arunc cheile, spunandu-mi ca daa e sa merit sa le deschid voi gasi cheile....
Da, voi ramane dezbracata si voi trage pe mine doar o salopeta cu indiferenta si o voi da jos seara, da, voi dormi iar dezbracata si singura! Cred ca a ajuns sa imi placa!
Si totuși sa nu crezi ca sunt o nesimtita, ca nu mă bucur de existența ta...o fac! Dar intr-un fel al meu, proaspat patentat, invat si eu sa imi testez limitele, sa invat sa merg, sa invat sa rad indiferenta, sa invat sa umblu goală.....si sa privesc marea...

Un nou inceput

Imi aduc aminte ca dupa ce am luat drumul capitalei am fost un fel de calator cu desaga in spinare..ma tot mutam din cartier in cartier, din diferite motive si considerente..abia dupa aproximativ un an mi-am gasit locul meu, locul unde am stat ani buni si frumosi...
Cel mai urat imi era cand faceam bagaje, strangeam..si mutam...incarca in masina...mergi si descarca, gaseste-le iar locul la fiecare, aranjeaza-le sa iti fie pe plac...si cand te obisnuiai mai bine....iar o luam de la capat...
Am plecat in Irlanda, am vechime aici de un an si aproape 2 luni si am schimbat...4 case cred..din doua am plecat pentru ca nu mai rezistam ipocriziei, nesimtirii si prostiei iar din doua...pentru ca asa a fost sa fie!
Acum iar bagaje, iar drumuri, iar schimbari...pai deh, uite asa cunosc si eu Dublinul:)) Dar de data asta am acel sentiment care l-am avut si cand m-am stabilit pentru cativa ani ...asa ca aici stiu ca o sa stau cativa ani...si ca totul va fi bine! Doamne ajuta si inainte cu bagajele!
Tot din autobus va scriu si aceasta postare:) Ca sa va tin la curent :)

Poc!!!

Stii ce nu imi da pace? Gandul ca cineva arunca cojile de la iubirile pierdute la gunoi, ca nu le pune putin pe soba, la uscat..sa le simta aroma si sa le prinda mireasma....Dar cine sunt eu sa dau sfaturi? Eu care am plecat la piata sa cumpar iluzii cu banii de la iubirea castigata la loz in plic.....Am ascultat si am intrebat in stanga si in dreapta cine vinde iluzii si multi imi spuneau ca am plecat in cautarea la ceva car nu exista..parca si in "La tiganci"...personajul era nebun..si eu sunt nebuna din cartea mea, carte nescrisa dar carte traita pagina cu pagina, poveste trista cu mici franturi de zambete...
Ar trebui sa iti multumesc tie ca zambesc? Ar trebui sa ma bucur ca iubirile avute nu au fost de mahala....dar in acleasi timp ma gandesc de ce m-au iubit ei? pentru ce? ...dar probabil ca cea mai buna intrebare e: stiau ei ce inseamna a iubi?...Daca nu mai sunt langa mine inseamna ca pentru ei iubirea nu insemna ce inseamna pentru mine..sau, mai bine, poate eu nu stiu sa iubesc cu limita..sau poate nu stiu sa iubesc..asa cum nu stiu nici sa urasc...

Zi de luni, dupa week-end

Asa cum am promis, cand sunt in autobuz va mai si detaliez cate una, alta:)
Prima saptamana din 2012 s-a dus..si uite asa vor trece si celelalte ...fara sa ne dam seama cand si, o sa ajungem acusica iar cu urari de sarbatori, colinde si cadouri.
La mine week-endul a fost frumos:) Cu un party surpriza pentru directorul de la radio, care a vazut cum arata coperta numarului actual intr-o forma inedita: pe tortul lui:))

Eu am fost cea care a trebuit sa il duc in locatie asa ca am inventat o intalnire de afaceri cu doua persoane ( din Germania si respectiv Austria) si uite asa am avut ocaza sa il vad si eu ( si nu doar eu) pe dnul director la palton, o tinuta eleganta, cu mapa dupa el..ii sta bine, cred ca o sa inventez mai multe intalniri de acest fel;)))) Petrecerea a fost frumoasa, am ras, am glumit, ne-am distrat, am mancat tort si am facut si poze:) Dupa seara de sambata ...parca m-a ajuns oboseala cumulata de ceva vreme ca, uite asa m-am trezit duminica la 12.03 minute si nu imi venea a crede...dar, cum nu imi place leneveala, am iesit si am mai vazut oamenii cu care nu prea apuc sa ma vad...si am mers la o prietena, am spus ca beau o cafea dar nu am mai apucat ca a trebuit sa fug, prin ploaie..nimic nou pentru Irlanda, la o intalnire in centru si apoi restul de 6 ore nu stiu cand au trecut..:)) Stiu doar ca am avut scortisoara pe capucino:) spre disperarea Larisei; apoi am mers si am vazut filmul " The girl with the dragon tatoo". Eram foarte curioasa sa vad cum e filmul in comparatie cu cartea, carte pe care am devorat-o in vara; asa cum era de asteptat nu se aseamana prea mult, lipsesc anumite pasaje din carte, dar a fost buni filmul, mi-a placut:)
Si uite asa am stat cu fetele mele, Claudia si Larissa, pana pe la 9 in oras:) si nu ma intrebati cand a trecut timpul ca nu as putea sa va spun:)
Ehe..si uite asa mai intram intr-o noua saptamana..iar alergatura, iar ameteala, iar oboseala....dar asta e viata..cu timul care trece, cu zile care iti plac, cu lucruri noi pe care le afli si care te dor.. cu oameni care oarecum te dezamagesc, cu oameni care oarecum te apreciaza...si totusi...Simona merge inainte:) Sunt prea puternica sa ma mai las lovita de mici prostioare:)

Strafulgerare!

Uitandu-ma in urma si tragand linie mi-am dat seama ca anul 2011 a fost cel mai putin productiv pe blog,.Adica dom`le chiar am tras chiulul si cu toate astea..am vizitatori zilnici si sunt cateva zeci:) Asa ca am decis sa fie un blog in care sa scriu din autobuz. Adicalea si asa fac undeva la 70 minute cu autobuzul, oricum imi scot notebook-ul pe brate, mai fac chiar si convorbiri cu camera..asa ca de ce sa nu scriu si in blog? Chiar asa, nu?
O sa incerc sa vad ce iese:) si poate chiar si cu poze:D privelisti de pe geamul bus-ului:)
Gata, ca trebuie sa cobor acum....

P.S. Inca mai am convingerea puternica si neclintita ca oamenii care te iubesc nu te ranesc, te ranesc acei care nu stiu sa iubeasca!