De suflet!

Întrebări! astea sunt în capul meu în ultima vreme.

Sentimente confuze și în același timp dorință de completare reciproca cu cineva.

O zi normală, o discuție, un zâmbet,o destăinuire și ajungi să placi acea persoana. Să ai dorință aia nebuna să îi vorbești cât mai repede și cât mai mult și uneori când stai de vorba să nu iți găsești cuvintele dar ele să fie în mintea ta, si se succed treptat și totuși nu știi cu care să începi.

Mi se întâmplă chestia asta și nu stiu cum să o opresc..nu vreau să o opresc..este o nebunie de care am nevoie, este precum o dorință ascunsa care se întâmplă...prinde contur!

Oricine poate afirma că are o fire complexa, că este un individ sau o individa care nu se poate incadra într-un anumit tipar, dar totuși ceva ne definește, în așa multe varietăți.

Am fugit fară motiv să fiu citita, și totuși lumea mă citește așa de ușor... Mă schimb, fizic vorbind, destul de des, și totuși sunt atât de simplu pe interior... Mă ascund și mă pierd de mine însumi că în final să îmi dau seama că că am din toate cate ceva și nu mai pot da înapoi. Că și cum aș fi avut o groaza de chiriași care au lăsat câte ceva în urma lor.

Zilele au devenit mai ușor de suportat.

Mereu când ajung la birouș primul lucru pe care îl fac deschid calculatorul și apoi îl caut cu privirea. Este greșit? Poate că da,poate că nu...nu stiu..este o stare ciudata a fiecaruia din noi, când nu știm de ce se întâmplă, ceea ce se întâmplă dar nu stam să gândim..pentru că ne place și pentru că ne dă starea aia de bine! Îmi place albastrul, îmi place să fiu cu capu'n nori, îmi place să cred că exista o lume numai a mea, iar că eu sunt în centrul ei chiar daca mă retrag în umbra.

Omul din umbra care nu e cine știe ce de capul lui, dar care poate să facă diferență. Mă simt bine și zâmbesc..gândurile îmi sunt acaparate și zboară spre...el..

Este o întâmplare...este ceva frumos!!

pisica Bubu si ciresele :)

Aș vrea să scriu atât de multe și totuși ideile mi se succed în cap valuri valuri și nu știu ce și cum să încep mai întâi să scriu despre oamenii din jurul meu (nu cred că am timpul necesar să fac asta) să scriu despre mine? Lasă că apoi vă învățați și o să mai cereți și dușmanii vor știi cum să mă lovească…(Dă,vă țîn și pe voi,cei care îmi sunteți dușmani tot aproape;)

Gata! M-am decis !!!!! o să scriu despre amintirile mele dragi din viața asta păcătoasă de până acum. O să încep prin a așterne povestea bunicii mele când am plecat la dispensar să cer pastile pentru pisica. Aveam în jur de 5 anișori, venisem de la grădiniță și ce urmă după ce mâncam? SOMNUL DE PRÂNZ(somn pe care atunci îl detestam dar de care acum îmi este dor, câtă dreptate avea bunica și tata când îmi spuneau că o să regret și eu spuneam „da,cle`că !!”) și pisicuță cu care o pricopsisem pe bunica cu ea în curte tușea și cum știam că eu, dacă tușesc, iau pastile m-am gândit să merg la doctor, hotărâtă să cer pastile! După ce am lașat-o pe bunica să creadă că am adormit, ea a plecat prin grădină(da,am copilărit și am crescut la curtela țară) și Simona și-a luat fuga fuga hanutele pe ea, anapoda, și am încercat eu să mă și încalț dar când am văzut cât chin era cu șireturile am decis să iau cizmele bunicii, purta număr mică drăguța, Dumnezeu să o odihnească, și am pândit să nu mă vădă și pe aici îți este drumul. Știam drumul, că doar în fiecare dimineață mergeam la grădiniță…imediat după colț era parcul, dispensarul, primăria și apoi grădiniță. Am ajuns la dispensar și întru în cabinet. Când m-a văzut doamna doctor Oros (culmea m-am dus la stomotolog) se uita la mine ciudat și aștepta și pe tata să între dar eram doar eu. Am început să vorbesc, așa peltic, ca orice copil mic, că pisica buncii mele tușește săraca, rău și bunica nu o mai primește în casa, și mă ceartă dacă vreau să mă joc cu ea și să îi dea și ei niște pastilute că să îi treacă că suferă rău săraca…

Dna doctor s-a uitat la mine, acum îmi dau seama ce s-a mai amuzat, și mi-a spus că nu are acum pastilele dar că mi le trimite prin tata și eu să merg acasă. Copil mic fiind, și ușor de păcălit, am plecat spre casa fericită că o să se facă pisica bine. Mergeam cuminte spre casa,pe marginea drumului cum învățasem la grădiniță și la un moment dat în față mea era bunica cu o varga ruptă din salciile de pe devale și plângândde nervi, săraca, m-a altoit cu câteva vărguțe la fund și nu contenea să mă întrebe unde am fost și de ce am plecat fără să îi spun și eu repetăm într-una că de ce mă ceartă că am fost să îi iau pastile lui BUBU că tușește. 

A fost amuzant când a venit tata și mă întreabă ce am căutat la doctorița să iau pastile de pisici? și a certat-o pe bunica de ce m-a lăsat,săraca. Și uite cum am luat și bătaie și nici pastile nu am avut ptr pisica; dar și-a reventi BUBU. 

Îmi mai aduc aminte că eram la bunica din partea mamei și lângă curtea găinilor era grădină unui om de prin sat și avea un cireș mare și galben. Eu și varul meu, Dragoș, ne-am gândit noi ce ne-am gândit și ce? numai Creangă să fure de la mătușa Marioara?? am sărit noi gardul am început să băgam cireșele în sân și așa că prin vis o auzim pe bunica: Voi sunteți? eu credeam că sunt alți copii în copacul omuluice căutați acolo ? ia treceți voi acasă! Acum no, nu prea voiam, nu ne bătea bunica, niciodată nu ne-a bătut, dar a două zi dacă nu ne mai trezea dimineață mirosul de clătite? sau mirosul de gogoși??. Mai mult de rușine am coborât dar ne uităm la tricourile noastre pline de cireșe galbene și pârguite dar bucuria ne-a fost repede oprită. Bunica s-a dus și a luat un castron, ne-a pus să punem cireșele acolo și de mână cu noi a mers la omul cu pricina și i-a spus ce am făcut.

Doamne, ce rușine pe noi!

Doamne, atunci știu că, dacă s-ar fi deschis pământul, am fi intrat în pământ amândoi. Ajunși acasă bunica ne-a trimis la Moș Ion să ne dea el cireșe, nu erau galbene, nu erau furate dar a două zi am mâncat clătite cu dulceață de vișine și am învățat o lecție de viața. 

Sărut mâna, bunica! și să mi te țină Doamne Doamne mult pe lângă mine!

 

Pentru TATA

Ți s-a întâmplat vreodată să pierzi pe cineva drag? Dar nu așa, o prietenie ușoară de liceu, un prieten fals lângă care te-ai trezit într-o zi ca lângă un străin în gară, fără subiecte de conversație sau interese comune! 

Să pierzi cu adevărat un om... 

Și să îl pierzi pentru totdeauna. 

Și să știi că nu îl mai poți avea nicicând lângă tine. 

Să nu poți lupta pentru el. 

Să știi că nu îi mai poți cere iertare, nu îl mai poți ierta, nu îl mai poți certa. 

Să îl iubești fără ca el să mai știe, să mai simtă iubirea ta. 

Să îi vezi chipul în chipurile oamenilor, să îi vorbești dar să nu îți răspundă, să îi simți mângâierea în bătaia vânturilor și săruturile în picăturile de ploaie? 

Să îi auzi vorba blândă în cuvintele oamenilor dar să nu puteți comunica, iar atunci când ești nădăjduit să îl simți acolo lângă tine, să îl auzi cum îți cere să lupți! 

Să îi simți prezența atât de vie și atât de puternică, încât sunteți deja doi, deși dintre voi doi, nu a rămas decât unul... 

Ți s-a întâmplat vreodată să te trezești cuprinsă de un dor, tocmai când credeai că ți s-au vindecat rănile și să plângi sfâșiată de acel dor al cărui nume și alin nu îl cunoști? Nu îl recunoști... 

Sau ți s-a întâmplat să te trezești strigând un nume la care din păcate nimeni nu îți mai răspune? Sau să îți simți gustul amar al lacrimilor tale dar să nu le înțelegi rostul, să nu înțelegi de ce plângi? Sau ai vrut vreodată să-i ceri lui Dumnezeu o clipă, numai o clipă în care să oprească timpul și-n clipa asta tu să-ți privești viața ca pe un film derulat de o mână sfântă, astfel să poți opri izvorul dureii tale și să îți mai răspundă o dată, o secundă cineva la numele pe care îl strigi, cineva poate uitat, dar cu nume neuitat, căci numele celui plecat îl știi, îl porți în suflet. Dacă ești străin de toate aceste lucruri mergi acasă, sărută-ți mama pentru azi, pentru mâine, pentru ziua când n-o să mai fie. Iartă-ți prietenii pentru greșeli pe care oricum le-ai uitat și bucură-te, bucură-te că îi ai aproape chiar și pe cei de care te desparte distanța, poate că telefonul nu poate înlocui un zâmbet dar poate diminua un dor... Iar dacă Dumnezeu a lăsat să treci prin cea mai cruntă dintre dureri, tu mulțumește-I pentru clipele petrecute lângă acele persoane dragi care azi nu mai sunt lângă tine și nu uita că toți avem de parcurs acel drum către stele. În final, eternitatea ne va arăta că într-un fel, buni sau răi, toți suntem fluturi...

Despre mine, mai multe vorbe!

Apelativ: Schumi Vârsta:pot să trec 18? Nu? atunci mai adaug încă 10!(28 de ani!) Locația: născută undeva prin Bacău (da,exact, sunt moldoveancă dar mă mândresc cu asta!!), devenită față de capitală acum..lucrez să îmi însușesc și eu ceva fitze!:P

Descriere: nu sunt normală...(pe vremuri când eram în liceu și mă întreba cineva la ce liceu sunt răspundeam: "Școala Normală dar cu elevi anormali, Liceul Pedagogic", îmi place să trăiesc clipa și să mă bucur de ce am în jur...sunt o fire vulcanică, nu mă supăr repede dar și dacă s-a întâmplat nu e de bine....îmi place să îi fac mereu pe cei din jurul meu să zâmbească iar când sunt eu tristă mă retrag în carapacea mea și încerc să îmi revin.

Ce sunt: lucrez la un ONG , iubesc ceea ce fac, iubesc echipa de acolo și sper să fiu alături de ei cât mai mult timp. Este un job care mă definește...aflu o mulțime de lucuri noi despre țara noastră..despre munții noștri(astea le aflu de la Călin și Titu..când mai povestesc și ei de weekendurile lor la munte), despre București...știți câte case memoriale sunt în București? Știți câte muzee? offf..o să revin asupra acestui subiect când se va lansa proiectul..până atunci..ciocu` mic! Mă mai amuz când sunt la mine în birou și mă sună Ruxandra (președinta ONG-ului) și deschid ușa și o întreb ce este și ea ..wow erai aici? . Îmi plac diminețile când ajung acolo și ne bem cafeaua...mă simt ca la mine acasă!

Ce făcui și nu oi mai face ever: Am jucat biliard pe bani..și ai mei erau înnebuniți de absențele de la școală..am purtat și coroniță și mă punea tatăl meu, Dzeu să îl odihnească, să merg cu ea pe cap până acasă și săreau toți să mă felicite..mai țineam și diploma in mână!!! în fiecare an când se apropia 15 iunie era calvarul, dar 16 iunie era de vis că mergem cu ai mei la Slănic Moldova. Nu mă voi mai plimba niciodată cu tata...și nu voi mai simți îmbrățișarea lui dar știu că el este mereu alături de mine! Nu o să mai retrăiesc anumite lucruri frumoase sau urâte din trecutul meu, sunt oameni de care m-am îndepărtat, experiențe, fie irepetabile fie unice în minunăția lor, fie prea dureroase ca să le mai retrăiesc.

De cine îmi este frică: De Dumnezeu! Cred în El și Îl simt alături de mine....acum am acolo o echipă mare de îngerași(tata și buncii). Merg să vorbesc cu EL în casele Lui și știu că mă ascultă.. Mă rog să mă țină sănătoasă pe mine și pe toți cei dragi mie.

Regrete: Că nu am insistat acum 3 ani ca ai mei să meargă la mare cu mine...am spus de 2 sau 3 ori și m-am mulțumit cu răspunsul "la anul"...acel la anul mi-a adus despărțirea de tata:(( .

Defecte: Nu știu cu care sa încep:)) nu am răbdare, nu am învățat încă ce e aia. Ion îmi spune că o să învăț să am răbdare. Când??????????? Nu știu semnificația cuvântului nu pot. Încerc mereu sa fac ceea ce spun unii că nu se poate și uneori eu dau lovitura de începere, eu driblez, eu șutez și mai dau și gol. Asta dacă sunt prea obosită sa mai și apar. Aaaa, uitam unul important vorbesc mult și repede. Parcă îmi văd prietenii care mă întreabă dacă nu mă doare gura. Eu ce sunt vinovată? Și la Bacalaureat mi-a spus profesoara ca nu a reușit să mă urmărească 100% dar îmi dă 10 că a văzut că știu:)), sunt stresantă atunci când văd pe cineva trist și incep să il întreb ce are; îmi dau cu pararea, sugestii și la un mom dat mă agit de parcă ar fi problema mea. Când aflu ca cineva are o problemă sau un moment greu dau sfoară în țară sa ne punem cap la cap sa ajutăm; am gura cam mare.(Da Otilia, recunosc, acum ar trebui sa fii mândră de mine!).

Nu mă pot abține să pap Cremșnit și uite acum am aflat că și lui Mihai îi place. Las` Mihai când vin la BV îți aduc, așa cum ți-am promis!

Mihai! fain tip! îmi place mult cum gândește! Apropo, pentru mine promisiunea dată e datorie curată! de la tata citire și nu de multe ori mă supăr când cineva îmi promite ceva și nu se ține de cuvânt!!!

Prieteni:

Nu știu aici în ce ordine să încep dar îi trec în ordine alfabetică și așa nu se supără nimeni!(sper) pentru reclamații..sunați-mă! Anca..este ,sper, viitoarea mea nășică..și acum așteaptă un bebe....m-a trezit oarecum la viață..și ea și nașicul Bogdan..sunt atât de scumpi!!!!ii iubesc mult și sa fie bebe sănătos ca abia aștept sa ies la agățat cu ăla mic.

Cristina-împărțim apartamentul împreună și pe Bijou:)) și mai și stăm la bârfe in serile când suntem singure și fără....audiența:)) Mereu mă ascultă și îmi mai dă in cap când spun și vb lucruri aiurea!Îi mulțumesc mult că mi-a fost alături și ea și Răzvan după despărțirea de Dennis.

Dada(Catalina)- este bucata mea de aer curat...mereu energică...mereu schimbătoare de la ea am învăța să mă alint..și să spun acel renumit doooohh!!!!ailaviu!!!!!!!

Georgiana- donsoara doctor stomatolog la început.....acum prietena dragă și mereu lângă mine...ma accepta când năvălesc peste ea in cabinet și incep sa vorbesc fără sa ma opresc, mă accepta când plâng și mă lasă..îmi aduc aminte abia ne cunoscusem și am ajuns la ea...eram nefericită și am plâns la ea în cabinet 3 ore..și a scris în fișa ca nu mi-a putut lucra din cauză că m-am certat cu iubitul..și acum mai are fișa..și acum pe 12 februarie cand am pus punct definitiv tot la ea am ajuns in cabinet!!!!

Monica- o știu de la venirea în București....nu ne vedem zilnic dar când ne vedem e ca și cum nu ne-am mai văzut de ieri..o simt alături de mine și îi mulțumesc că mereu mi-a spus ce trebuia și nu ce vroiam eu să aud! Și ea și Mihai îmi sunt foarte dragi și abia aștept sa facă și ei un bebe!!!!

Otilia- multe de spus....si prietenia noastra este ciudata!!!si nu sunt singura care spun asta..o puteți intreba:)) mereu una langa alta, ea ma trezește la realitate si ma lovește in cap, dar imi place ca nu isi cere scuze..imi spune MERITAI!!!..ne suntem una alta aproape de cca 3 ani de zile...și cu bune și cu rele, așa cum stă bine unei prietenii!Și culmea...la mine acasă toți o iubesc, la ea acasa..toți ma iubesc:d facem schimb de familii si mergem la Prima. O să mai continui lista..voi încerca să fac câte o pagină pentru fiecare,asta dacă mi se dă voie;)

Mai sunt ...dar aceștia îmi sunt foarte foarte aproape de sufletul meu..și sunt prieteni..rudele nu le pun la socoteală..o să fie un blog și despre ei. Altele despre mine sunt romantică dar și zaluda. Mă bucur când voi doi bătrâni tinundu-se de mână, uneori îmi mai apare și o lacrimă...mă bucur când primesc flori..dar îmi cumpăr și singură, nu aștept mereu să îmi cumpere cineva! Îmi plac la nebunie copiii și abia aștept să vină ziua când o să am și eu un bebe al meu..mai mulți..cum o vrea Dumnezeu! Mă răzvrătesc când văd atâta răutate în oameni dar nu mai încerc atât de aspru să îi schimb...mi-am dat seama că nu pot mișca eu lumea..ce? nu se învârte totul în jurul meu! știu să râd, să plâng..să țip și să mă distrez...îmi place să fiu mereu alături de toată lumea și oamenii pe care chiar dacă abia îi cunosc mă apropii repede și pun suflet în orice relație interumană. Iubesc să fiu eu însumi și le mulțumesc părinților meu pentru educația pe care mi-au dat-o. Le mulțumesc că mi-au iertat tot ce am făcut și că chiar dacă m-am răzvrătit și am făcut ce am vrut eu nu m-au lăsat singură.. Sunt o luptătoare convinsă și mereu îmi spun că ceea ce nu mă ucide mă face mai puternică și merg înainte...Mi-am adus aminte de un coleg de catedră drag mie, Dnul Tilici..spunea când stăteam în cancelarie la o țigară:"înainte, că înainte era mai bine!"

îmi place și muntele și marea..îmi plac călătoriile și să văd, să explorez locuri noi...îmi place noul...dar uneori mă și sperie..AAAAAA și îmi place copilăria pe care am avut-o!!! Cu ratele și vânătorii...fotbalul din curtea școlii sau de pe devale....9 pietre..cum am învățat să merg pe bicicletă cu unchiul meu Gabi și cum mai și cădeam..fără să intre mama în criză cu hai la doctor..vai desinfectant..dădam cu puțin scuipat..ștergeam cu mâneca și înapoi la joacă...jucam șotron și flori fete sau băieți și îmi mai aduc aminte și jocurile nevinovate de Asasin;)) Doamne, chiar am avut copilărie...și îmi este ciudă că cei care o trăiesc azi o trăiesc in fața calculatorului...cu mp3 playerul la urechi. Îmi mai aduc aminte schimburile de surprize Turbo și timbre...îmi aduc aminte de multe..dar voi mai scrie..acum deja am scris mult!!! Acum încerc și eu să fug..o să mai scriu...despre toți cei care am uitat să îi notez.

Duminica...

  PRIETENIA - legătură despre care se dicută atât de mult....până la urmă ce este prietenia? Capacitatea de a fi alături de cei pe care îi numim prieteni și atunci când le este bine dar, și când le este rău... Care ne pot fi așteptările de la un prieten/prietena?

Să fie acolo, necondiționat, când ai nevoie, cu o vorbă, o mângâiere. Să te ajute, ă te asculte și când iți este bine să se bucure alaturi de tine.

De multe ori suntem profund dezamăgiți de prieteni, de cei pe care îi numim prieteni.

De cele mai multe ori faci totul și dăruirea ta pare să nu conteze la un moment dat.

Trăim, deja, într-o lume murdară. O lume în care sinceritatea nu mai este o calitate, a ajuns să fie un defect deoarece dacă eșți sincer și deschis cei din jur vor știi și vor avea grija să te lovească.

Să încercăm să realizam că prietenia este ceva sublim, ceva care nu iți este dat. Este ceva pentru care trebuie să lupți ptr a căștiga încredere.

Să nu râzi niciodată de visurile cuiva.

Oamenii care nu au visuri nu au mai nimic.

Speranța vede invizibilul, simte intangibilul și împlinește imposibilul.

Totul ne poate fi luat, mai puțîn un lucru - ultima dintre libertățile umane - a alege atitudinea pe care o adoptam în diferite circumstanțe.

Ai grijă ce gândeșți, gândurile tale devin cuvinte.

Ai grijă ce spui, cuvintele devin acțiuni.

Ai grijă ce faci, atiunile devin obiceiuri.

Ai grijă ce obișnuieșți să faci, obișnuințele devin caracter. Analizează-ți caracterul, iți devine destin. E mai bine să meriti laude și să nu le primeșți decât să le primeșți fară să le meriti.

Delir de dimineata

Mă gândeam, nu de mult, că îmi este greu, mă simțeam atât de singură și mă întrebam cât voi rezista? Era acea stare, pe care, cred că mulți dintre noi o simțim la un moment dat când toate problemele și toate gândurile ne invadează și ne speriem. M-am hotărât să ies să mă plimb, să încerc să îmi alung gândurile depresive pe care le aveam. M-am îmbrăcat, mi-am pus căștile de la mp3 în urechi(e la moda) și am luat-o la pas. Mi se părea că toți cei din jurul meu sunt în alta parte și corpul lor aici; pasi grăbiți,discuții la telefon..sau mers cu privirea înainte, dar gândurile, se vedea clar, că erau departe. M-am oprit să îmi iau o apa de la unul din chioșcurile astea de cartier. O doamna țâfnoasă :

- "Da,ce doriți?"

Îi spun că vreau o apă și apoi se duce să aducă apa, credeam eu, și revine după cca 15 secunde

-"Ce ați spus că doriți?".

Prima tendință este să mă enervez, dar cineva, de mult, îmi spunea să nu mă mai enervez din orice și repet cu glas calm "o apa" și revine vorbind parca pentru ea :"da...mi-am pierdut capul..nici la muncă nu mai știu ce fac.....m-a lăsat cu copiii, cu toți...spuneți și dumneavoastră...după 11 ani de căsnicie, pleacă și mă distruge!". Îmi plătesc apa și mă gândesc : "săracă femeie...o viață de om o dedici unui el și acum singură, cu copii și lucrează la un chioșc de bloc..unde nu văd cât de bine ar putea căștiga " dar apoi egoismul meu intervine și mă gandesc iar la mine..la problemele mele. Ajung în parc și mă plimb pe alei. La un mom dat văd doi bătrâni, soț și sotie, se plimbau de mana, mergeau și își zâmbeau! Fară să mă gândesc prea mult mi-au apărut lacrimile în coltul ochilor..așa mi-i imaginam și eu pe părinții mei dar nu a fost să fie..tatăl meu a părăsit aceasta lume de 1 an și 7 luni....Încerc să îmi alung acest gând și mai trist și văd copii cu părinții, singuri cu rolele, cu biciclete și îmi dau seama că de fapt îmi doresc o familie, îmi doresc pe cineva cu care să împart aceste tristeți, bucuriile pe care le-aș avea, patul, să mă cert pentru că a uitat să ia pastă de dinți, să mă bat cu perne, să joc șotron în Herăstrău, să mă tina în brațe când mă apucă nebunia....... mă hotărăsc să mă întorc acasă și pe drum văd un bătrân care se ruga să îi dau bani pentru o bucata de pâine..i-am dat ce aveam mărunt prin buzunar și apoi mă gândesc: "Problemele mele? sunt oarecum minore..sunt unii care, poate, nu au ce manca..care nu au pe ce pune capul seara....mă declar un om nu fericit..doar mulțumit..am un loc de munca, pe care îl iubesc și unde fac ceea ce îmi place, am prieteni care îmi sunt mereu aproape..ei...IȚI MULȚUMESC DOAMNE CĂ AM CEEA CE AM!

 

Bun Venit

Salut!

 

Eu sunt Simona, Schumi pentru prieteni!

De ce blog? Nu stiu! O să aflam pe parcurs.

 

Despre mine?  Probabil, pe parcursul blogului, veți observa că sunt câte puțin din toate!

 

Un om cu de toate, cu povești, cu iubiri împachetate, cu dragoste de frumos și cu un incredibil simț al aventurii!