luni, 2 martie 2026

Astăzi se împlinesc doi ani de când am decis să mă las de fumat


Doi ani de când am ieșit din „grupul fumătorilor” și am devenit nefumătoare.



Am început să fumez la 14 ani. Mă furișam în parc și mă prosteam cu țigări, convinsă că asta mă face mai mare, mai interesantă, mai „cool”.
În liceu, îmi amintesc și acum pauzele în care fumam la baie și ne ascundeam de profesori, mai ales de dl. Dima, râzând și crezând că suntem interesanți și răzvrătiți.
Apoi a venit viața de adult. Știam deja că nu îmi face bine, dar îmi spuneam mereu că e singurul meu viciu, că nu am altele. Cafeaua de dimineață era „momentul meu” – cu o țigară alături.
Sau cel puțin așa credeam. Nici nu știam ce gust are, de fapt, cafeaua fără fum.
De la 14 la 44 de ani — 30 de ani de fumat.
Cu mici pauze și multe încercări eșuate.
Am încercat să mă las și atunci când fumatul i-a afectat puternic viața tatălui meu. Am decis amândoi că ne lăsăm.
Providență sau coincidență… în seara în care am avut ultima conversație cu tata — fără să știu că va fi ultima — mi-am cumpărat un pachet de țigări, după 6 luni de pauză. Am fumat în seara aceea „ca turcul”. La doar patru ore și jumătate aveam să aflu că tata nu mai este printre noi.
Durerea m-a înverșunat. Și am continuat „sportul” ăsta, de parcă îmi făceam mie în ciudă.
Dar astăzi pot spune: sunt nefumătoare.
Nu o să spun „lăsați-vă de fumat”.
Nu o să spun că e ușor.
Nu o să spun că e greu.
O să spun doar că sunt fericită. Și mândră de mine. Enorm de mândră.
Imboldul a venit de la David. Eram la schi, în februarie 2024, și după ce am alergat puțin, m-a întrebat:
„Mami, ești ok? O să faci infarct pentru că fumezi?”
Întrebarea lui m-a lovit mai tare decât orice avertisment de pe pachet. Pentru prima dată, nu m-am mai gândit doar la mine. M-am gândit la el. La viitor. La ce ar însemna pentru David dacă eu chiar m-aș îmbolnăvi.
Și atunci i-am promis că mă las de fumat.
Pe 2 martie 2024 am luat decizia care mi-a schimbat stilul de viață, m-a ajutat să “adaug” încă ceva kg la cele pe care deja le aveam, m-a făcut să văd ca se poate și fără.
Ah, și un plus maaare pentru mine, pe lângă sănătate, sunt banii care acum merg în bugetul de vacanțe și plecări brambura.

Astăzi se împlinesc doi ani de când am decis să mă las de fumat

Doi ani de când am ieșit din „grupul fumătorilor” și am devenit nefumătoare. Am început să fumez la 14 ani. Mă furișam în parc și mă prostea...

Faceți căutări pe acest blog