Prieteni....boala....moarte...durere....intrebari....neputinta.....dorinta de a fii atotputernic, de a lua tot ce e rau asupra ta......
Viata nu mi-a fost nicidecum , pana acum, un drum lin si usor....am avut o poteca grea, am avut momente cand poate spuneam ca mai bine muream...da...cred ca toti am spus asta...si toti am gandit, cel putin o data. Imi aduc aminte copilaria...adolescenta...primul meu job....moartea bunicului.....moartea tatalui...moartea bunicii....moartea Veronicai, moartea lui Marian....moartea lui Daniel.....Vali....nu stiu...de ce trebuie sa murim?
S-au cunoscut in mai...si mereu la orice petrecere, chef ....era de inteles ca trebuia sa fie melodia :" Poveste de mai" .....La inceputul lunii iunie ma suna ....Sim....iubesc ca nebuna....in iulie ma marit! Eu, cea care sunt lupul moralist : Ai innebunit Celi? Stai linistita! Ce iti veni? Sim.....el este cel asteptat....la 30 de ani vom avea 2 copii, casa noastra la curte...voi avea familie, mai! Eram fericita si imi doream in acelasi timp sa ii fie bine...Tatal ei plecase cand avea ea 19 ani spre cele sfinte si cand a murit tata mereu imi spunea sa nu fiu trista ca probabil acolo e atat de bine incat nu vrea sa plang dupa el. ...In iulie dansam la nunta..erau atat de frumosi....imi aduc aminte ca la 12 noaptea i-a cantat Marian o melodie si ea incepuse sa planga si el s-a oprit si ii spunea ca el nu vrea mireasa murdara la ochi..s nu planga ca el fuge cu dra de onoare.......in noiembrie, de ziua mea m-a sunat....atat de fericita....si atat de happy..":La multi ani Simule....iti spun eu cu
Marian si inca cineva care e mic mic acum..dar cand o sa creasca iti spune si el sau ea, inca nu stiu ce e!....M-au umflat lacrimile instant...eu tocmai....ma despartisem de ceva ce putea fi doar al meu...cu 2 zile inainte statusem pe o masa de chirurgie si mi s-a rupt ceva din mine...medicii nu m-au lasat sa imi tin promisiunea facuta lui Dzeu....sa nu fac intrerupere de sarcina never....am spus multumesc sa fiti fericiti si sa ii spui ca nu are doar mama si tata are si mamicuta 2, da? Simule...tu nu te bucuri pentru mine? sau plangi de fericire?......De fericire, Celule...de fericire!.....Dupa ce am inchis telefonul ma uitam in jurul meu....imi venea sa stric tot ....dar in acelasi timp imi venea sa o sun inapoi si sa ii spun cat de ferita si de norocoasa este....Nu a trecut mult timp si ma suna intr-o seara la 12 si ceva noaptea...plangea..... Ohhh NUUUUUU!!! Te rog Doamne fa sa nu se fi intamplat nimic nici cu ea nici bebe..plangea..nu se putea opri si spunea doar: " nu a apucat sa o vada...de Craciun imi spunea ca abia asteapta sa se intalnesca...De ce?......incercam sa inteleg...Celi, Marian e ok?...tu esti ok? ....si cu un glas stins: Mama.....a luat-o tata la el....Incremenisem...ma uitam in gol....ce sa ii spun? imi pierise glas, curaj....."celule....o sa o vada de sus....probabil ca o sa fie cel mai strasnic ingeras!"....stiu ca m-am urcat in tren si am plecat.....Am gasit un chip distrus....o femeie cu o viata in ea...isi lua ramas bun de la femeia care ii daduse viata....fara ca sa poata sa-i puna si puiul de om care urma sa se nasca...Marian i-a fost alaturi...durerea era, dar avea un motiv sa nu pice....Mara...Nasterea Marei a fost o binecuvantare pentru ea........si acum 3 luni..cand ne-am vazut chiar am ras spunandu-le ca sunt parinntii cei mai dementi si ca vreau si eu copii...si ea: pai ia baga si fa...fa un baiat, ca asa vrei si apoi fetita..si daca e..chiar de e mai mic decat Mare..daca o iubeste i-o dau:). Vai, vai Cela.....tu si primitivii....
Azi...primesc un telefon....Marian....plangand...."Cerul are leucemie. Nu vreau sa o vad cum moare....ce ii spun Marei?"....nu am avut de spus decat " transplant"...ma loveste raspunsul: Nu este posibil..lacrimi siroiau pe obraz....de ce suntem atat de mici?...de ce viata e atat de cruda?....de ce iubim si trebuie sa spunem ramas bun? de ce sa spunem : nu tine de fortele pamantesti?.....O risipa e viata si o implinire e moartea...imi spunea cineva....As vrea sa pot sa o ajut....sa iau eu asupra mea durerea, boala...sa o las sa isi creasca minunea de copil....sa se bucure de fericirea iubirii....as vrea sa pot sa ii dau toata maduva mea...sa traisca, sa rada fericita.....
Viata mereu s-a jucat cu mine, viata mereu mi-a arata frumosul si apoi mi l-a luat...am plans si am varsat atat de multe lacrimi de cred ca as fi facut baraje pe raul lor....am intrebat de atat de multe ori unde este fericirea absoluta? ......vazusem la parintii mei ....vazusem la prieteni....VREAU SA FIU DUMNEZEU PENTRU O ZI!
Dupa ce am vazut "The bucket list" imi aduc aminte vorbele ei: Simule...daca o fi sa aflu ca mai am putin de trait mi-ar placea sa fiu in varf de munte, la muntele rosu....sa am langa mine chitara si pe marian si copilul/copii si sa le spun cat de frunoasa este viata si ca mereu ma vor gasi aici!...
Celica..poate e o dreptate pe lumea asta si nu e chiar cum spun medicii..minunile se pot intampla...hai sa luptam.l.hai sa invingem..noi, invingatoarele! Si daca chiar nu putem....Mara va stii unde sa te gaseasca...o voi duce pe munte si ii voi spune cum canti demential de bine "m-am indragostit numai de ea", "si daca ochii tai"....."inima de tiganca", " the man who sold the world" i mai ales..." what a wondeful life".......
Dar vom invinge, nu? si vom merge amandoua cu aia mici in varf de munte...........
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu