Leapsa 2

Asa cum mi-a promis, Dan m-a pricopsit, in modul placut, cu o leapsa. Inainte sa incep sa raspund la leapsa vreau sa ii urez o zi frumoasa maine si lui si Monicai, sa fie intr-un ceas bun si sa le fie, celor care ii ia sub aripa lor de nasi spirituali, cei mai buni prieteni, un exemplu de intelegere si iubire si de familie. Au facut o alegere frumoasa a doi oameni calzi, asa cum i-am cunoscut eu pe cei din familkia Botea! Si acum sa purcedem la leapsa:

• La ce varsta credeti ca va veti casatori?
• Cum ati vrea sa fie nunta?
• Cine ati vrea sa va fie nasi? Dintre prieteni si rude, sa nu veniti cu Angelina Jolie si Brad Pit :)

La ce varsta cred ca ma voi casatori? ..apai nenica...deja am 31, sper cat mai repede...asta implica sa il si gasesc pe EL..imi doresc la un 34 de ani, cel tarziu, sa ma casatoresc!

Cum as vrea sa imi fie nunta?....la intrebarea asta am mai raspuns intr-un post, undeva in trecut dar reiau aici, cu mici amanunte: la nunta mea vreau langa mine oameni calzi, oameni frumosi si prieteni! adevarati prieteni. Mi-as dori foarte mult cununia religioasa sa o fac in Biserica in care am fost botezata( am eu motivul meu..in curtea acelei Biserici isi dorm somnul de veci cele mai dragi suflete ale mele, al caror vis comun a fost sa ma vada mireasa); vreau sa fiu imbracata in mireasa ( rochie bleu) si sa ma bucur de acea zi...sa fie un restaurant plin de oameni calzi, sa fie totul asa, ca intr-o poveste cu printi si printese si sa il privesc pe EL cu o foame nebuna de iubire. Sa ma simt implinita si fericita, sa stiu ca vor urma multe zile frumoase si calde, sa stiu ca cei din jurul meu se vor bucura pentru mine si cu mine!
Mai sus am descris partea sentimentala..detaliile tehnice, cum le-as numi eu, ar fi o petrecere pe marginea unui lac (lacului din Buftea unde deja am rezervarile facute;)) trebuie doar sa anunt ziua), sa fie multe flori de camp, sa fie el pe un cal alb..sa fie si cei dragi si sa dansam, sa am aranjamentele florale facute de manuta mea, husele de la mese sa fie o culoare calda, cocardele sa fie din frezii, la muzica sa fie cei doi care mi-au spus ca oricum vor veni ( Damian si Horia), sa fie si Alina care, chiar daca va fi invitata, sa imi daruiasca o"Luna patrata" live....sa am multi trandafirasi rosii si albi pe rochitica mea bleu, sa facem o proiectie a povestii noastre de iubire, sa facem si lucruri interactive....vreau o nunta nonconformista..si mai ales vreau o nunta fara dar....oamenii sa vina la mine de drag si nu constransi ca au de pus ceva bani intr-un plic!

Cine ati vrea sa va fie nasi?- aici este o problema..dar daca ma lasa preotul..nu ar mai fi. Am multi prieteni dragi care i-as vrea parinti spirituali:

1. Anca si Bogdan Pana - pe ei i-am numit asa de multa vreme;
2. Corina si Mircea Diaconescu - daca nu se satura de asteptat sa il gasesc pe el;))))
3. Ioana si Liviu Macoveicuic- si poate asa o sa fiu prima lor pereche nasita;
4. Preotul paroh - Palora Ioan- de la mine de la Bacau, care m-a rugat sa il pun;
5. Cristina si Razvan Tarachiu - prieteni buni si dragi sufletului meu.
6. Daniel si Monica Botea - si nu pentru ca mi-a dat leapsa ci pentru ca imi sunt dragi!

Daca voi credeti ca se pot 6 perechi de nasi ( si nu mai are si EL inca 3 sau 4) si cei numiti mai sus vor....o sa ii si pun!

Leapsa merge mai departe la: Ioana, Merat, Adela.

- cei casatoriti:

• Cati ani de casnicie ati bifat?
• Ce v-a placut cel mai mult la nunta voastra?
• Ati fost vreodata nasi? Ati vrea?

- cei inca necasatoriti :

• La ce varsta credeti ca va veti casatori?
• Cum ati vrea sa fie nunta?
• Cine ati vrea sa va fie nasi? Dintre prieteni si rude, sa nu veniti cu Angelina Jolie si Brad Pit :)

L.E. Daca tot mi-a dat nasul Daniel ideea...am decis ca dimineata, dupa ce chefuim sa ne pregatim pentru ciorba de potroace cu un fotbal. Echipele le vom face nasii mei contra nasilor Dlui Siguranta, daca nu are nasi..contra prietenilor lui. Eu capitan de echipa la mine si el la echipa lui:)

Caldura in toamna

Si vorbesc despre o caldura sufleteasca! Am avut parte astazi de o zi superba. Am fost la expozitia de pisicuti unde am intalnit prieteni de suflet, oameni frumosi si in interior si in exterior.

Am ajuns la Romexpo, am intrat si am luat cartea Candicei cu autograf pentru mine, chiar daca este o carte pentru copii.


Apoi, impreuna cu Rox , Loreta & Emma si Mihaela ( pe care am cunoscut-o azi si ma bucur foarte mult) am mers la o bere, un suc , o cafea, gogsele fitosica si povesti....multe povesti frumoase si de suflet..cu oameni dragi noua, oameni cuminti si calzi.

Mi-a placut ziua de azi...mult!

bilet spre next level

...Ochii aceea ii idolatrizam si zambetul il iubeam..era zambetul langa care ma trezeam in unele dimineti de week-end ...glasul ma incalzea si ma energiza mereu...ieri..ieri nu mi-a inspirat nimic nici chipul tau uimit ca ma vezi, nici zambetul tau si dintii tai ai naibii de albi, nici parul pe care imi placea la nebunie sa ti-l ciufulesc. Nici un muschi nu s-a incordat, nimic in suflet nu m-a intepat..ma uitam la tine asa cum  te uiti la o cunostinta veche, pe care nu ai mai vazut-o de multa vreme...dar nici macar sa te imbratisez nu am avut pornirea..cand m-ai imbratisat eram atat de curioasa cum reactionez...dar nimic..asteptam sa iti iei bratele din jurul meu, sa imi spui banalul ce faci, eu sa iti spun banalul bine si sa rostesc o scuza si sa plec...dar ma uitam la tine...mi-ai dat drumul din brate si ma priveai...pantofi, pantalon, camasa, ochi, par, par, ochi, camasa, pantalon, pantofi...parca faceai un traseu de karting....
Daca imi puneam intrebari candva oare cum as reactiona la revederea cu tine acum stiu sigur ca imi esti indiferent! Si ma bucur!

Suflet gol

ma simt..nici eu nu stiu cum ma simt, simt doar ca ma rup in mii de bucatele si imi este teama ca nu o sa ma mai pot recompune. M-a luat aceasta stare pe neasteptate si ma simt mica, mica si speriata...singura si alungata parca din orasul bucuriei. Ma intreb eu, pe langa cei din jurul meu, de ce sunt asa, ce mi s-a intamplat de simt asta> Nu gasesc un raspuns, nu reusesc sa dau de el chiar daca am scos fiecare sentiment si gand si le-am scuturat bine de tot. Am luat trecutul la rasfoit si am mai si sters putin cu radiera, sperand ca imi va fi mai bine, am incercat sa uit oameni si sa aflu unele lucruri despre oameni care cred ca i-am tradat...am redeschis in asta seara toate cutiile asezate frumos pe polite si rafturi si am cautat  in ele..ceva frumos, ceva simplu, ceva banal care sa ma faca sa ma vad puternica, asa cum mereu m-am considerat. Am gasit o femeie singura, o femeie care a trecut de 30 de ani si inca nu isi gaseste drumul....o persoana care a dezamagit pe multi si care a facut fericiti pe unii, probabil. Sunt eu, Simona..care acum nu stiu daca exista ceva pe lumea asta sa ma faca fericita...mi-e frica de mine, de ziua de maine si de zilele cu soare...mi-e frica de mine si mi-e teama ca intr-o zi o sa ma ascund de toti si o sa vreau sa ma uite toti.....
  Si totusi, o fricoasa nu sunt! Ca am facut lucruri in viata mea pe care altii nici nu indraznesc sa le gandeasca, slaba nu sunt, caci am ingropat tot ce aveam mai sfant si scump pe lumea asta intr-un cavou din Bacau..si totusi sunt  pierduta..ma simt pierduta desi ma privesc in oglinda si ma cert, imi trag doua palme si nu simt nimic...
  Colind pe strazi in miez de nopate si nu gasesc ce caut...liniste..impacare cu mine insumi ca asta e viata si trebuie sa o infrunt, sa o rostogolesc dupa placul meu si sa ii arat ca nu mi-e frica de o clipa efemera...de ce sunt eu, eu? de ca trec prin starile astea cand totul pare atat de usor pentru altii? Ma pricep de minune sa ii ridic pe cei din jur de jos, sunt maestra in a aduce zambetul pe buzele celor din jus si jonglez cu lectiile de viata..dar toate astea pentru cei din jurul meu, cand vine vorba de mine uit totul...uit abc-ul vietii pe care il ridic in slavi tuturor...cineva drag ma intreba zilele astea care e secretul meu de sunt mereu energica, vesela, glumeata si optimista..ma intreb eu, acum, cat de buna sunt ca actrita, daca arat celor din jur ceea ce vreau eu ca ei sa vada?...ma intreb eu daca cineva a meritat sa ii spun in prag de seara ca nu mai vreau sa stiu de el, daca a meritat cineva un mesaj, in creierii noptii, cu un sfat ironic sa dea la teatru....daca sunt in masura sa spun cuiva sa fie puternica si sa mearga mai departe pentru ca va fi bine....oare de ce ma joc cu masca mea? de ce niciodata nu arat cat de mult doare singuratatea si prietenia cu cei 4 pereti?de ce nu arat ca si eu sfar, si eu plang si eu ma strang ghem in pat , in noptile tarzii si plang, tip, strang din pumni si imi las semne in palma...musc din perna si imi repet, precum  o caseta intr-un casetofon vechi, ca va fi bine? Ce inseamna va fi bine? Ce va fi bine? Cum e sa fie bine?

Stare de bucurie

Chiar daca in suflet nu le simt pe toate aranjate si mai sunt inca intrebari cu raspunsuri care intarzie sa vina sau nu vor veni niciodata stiu ca incep sa se aranjeze lucrurile. Imi spun acest lucru in fiecare zi si stiu ca asa va fi, ma rog sa fie asa si sa reusesc sa imi deschid bratele sa imbratisez viata. Uneori este dificil si sa mai fii optimist dar pentru mine este o provocare, este un must do si il iau in pipt ca atare.
 Ma bucura mult cand imi opresc gandurile asupra prietenilor si ii imping de la spate sa faca ceea ce simt si isi doresc. Asta am facut si cu el...i-am spus sa lasa timiditatea si sa fie hotarat, asta atrage femeile..un barbat hotarat, care stie ce vrea si care spune ce vrea...m-a ascultat si acum este euforic si incantat...ma bucur pentru el si stiu sigur ca ii va fi bine si eu o sa ma bucur alaturi de el!
 Te simti atat de bine cand stii ca cineva drag este fericit...nu ai nevoie de nici un gest sau cadou! Cel mai frumos cadou este sa ii privesti zambetul si sa ii citesti fericirea de pe chip! Acum  abia astept sa iesim la un vin in 3 si sa povestim, sa radem si sa ne bucuram!
Lasand modestia undeva incuiata, va marturisesc ca, aproape mereu, stiu ce trebuie facut si intuiesc si urmarile....dar asta se intampla la cei din jurul meu ..cu mine e mai greu pentru ca nu pot sa fiu obiectiva..incep sa gandesc departe, sa imi imaginez si sa adaug fire de poveste..si cand realizez ca m-am departat de realitate este tarziu, este greu si trist pentru mine...dar nu ma las..stiu ca intr-o zi voi avea povestea mea  cusuta cu firele care mi le doresc eu..si asta pentru ca si acel el ma va ajuta!

decisiv

am stat si m-am gandit mult in ultimul timp, in urma unor acuze aduse daca este necesar sa explic faptele si vorbele ce au dus la toata buimaceala asta....dar apoi mi-am spus ca nu are rost sa dau explicatii si replici! cine sunt eu sa le amintesc lor vorbele lor? de ce sa rup norul lor de fericire , grupul lor cu ce am eu de spus? eu sunt asa cum sunt si nu ma vad chiar deloc "diabolica"....unele lucruri le face spre binele unei persoane ca mai apoi sa te trezesti ca totul este impotriva ta...spre binele unei persoane care cand dimineata la prima ora chiar daca dormeai...ii raspundeai la telefon...unei persoane care chiar daca stiai ca nu a fost mereu sincera si onesta cu tine nu ii spuneai, crezand ca varsta e de vina si naivitatea ei...
prietenii se recunosc dupa fapte si nu dupa vorbe, prietenii sunt cei care iti sunt alaturi neconditionat si mai ales prieteni sunt cei care te trag de mana cand gresesti si nu iti lauda nebuniile si se alatura tie in nebunie..eu asa vad prietenia si asa o voi vedea mereu...nu am sa ma schimb din acest punct de vedere..decat sa fiu un prieten fals si sa alimentez greseli mai bine dau cu pumnul in masa, chiar daca roade..constienta fiind ca daca imi este prieten adevarat imi va spune multumesc mai tarziu...stiu ca ceea ce am facut si-a atins scopul..stiu ca acum si-a revizuit comportamentul si stie ca a gresit in anumite privinte si este iar in acele brate in care isi dorea..dar mai stiu si ca nu m-a inteles si nici macar nu a vrut sa ma inteleaga...sau macar sa ma asculte..nu judec si nici nu vreau sa mai fiu inteleasa....
chiar daca au fost momente cand mi-a aratat ca nu pune pret pe prietenia noastra m-am inversunat si am mers mai departe din dorinta de a-i arata ca un prieten nu se supara cand promiti ceva si nu te tii de cuvant, chiar daca am avut nevoie de o dovada de prietenie si nu a venit..nu i-am spus si nu i-am reprosat niciodata..de ce? pentru ca intr-o prietenie nu reprosezi..intr-o prietenie nu acuzi..intr-o prietenie  platesti cu intoarcerea obrazului pentru a intelege acea persoana ca nu a procedat corect si a invata ceva din asta...
imi aduc aminte o zi din iarna trecuta...o zi in care pentru mine se sfarsise totul...si stiam ca ea va fi langa mine...imi promisese...nu m-a sunat  dimineata..am sunat-o eu dupa ce am ajuns acasa...dupa o interventie medicala..si i-am cerut ajutorul...nu a venit pentru ca avea a doua zi seminar..seminar care l-a facut in cafeneaua scolii...si nu i-am spus niciodata cat m-a durut si cat de singura m-am simtit...mai stiu ca vorbisem ceva si ramasese stabilit iar cu doua zile inainte mi-a spus ca nu se mai poate...motivand totul print-o minciuna..mi-am spus ca nu mai pot..si trebuie sa ii spun...dar in viata ei intervenise ceva cumplit..ceva ce avea sa o marcheze si ceva prin care eu trecusem..si am spus..lasa..are nevoie de prieteni acum si nu de reprosuri....si m-am facut ca uit aceste lucruri....si au mai fost...si au mai durut..dar eu in nebunia mea am spus ca nu...e la fel de naiva cum eram eu, e la fel de increzatoare in oameni cum eram eu..
acum stau si ma gandesc daca a fost naivitate sau era constienta de tot ? ma intreb daca stie cine ii este prieten si cine nu.....ma intreb daca atunci cand cei care acum o "sustin" se vor asterne pe drumul lor intins va realiza macar un minut ca totul s-a pornit de la anumite fapte si vorbe ale lor...
e greu sa dai lectii de prietenie si de omenie pe viu..prin fapte si prin gesturi..uneori ar fi bine sa ma rezum la sfaturi si la privit....si sa trec peste tot cu seninatatea "meschina" care mi-o confera altii ca si calitate..dar se stie din vechi timpuri ca un bine nu prea il faci pe cand un rau in cateva minute l-ai infaptuit...

s-a rupt ceva si asteptarea a trecut...o sa impachetez si aceasta cutie pe raftul vietii si am tras si din aceasta intamplare invataminte...

Frunze libere

...le vad cum danseaza in aer si ma amuz privindu-le. Nu au drum lung de parcurs pana pe pamantul mustit de apa dar totusi o fac intr-un mod deosebit, cu o anumita franchete. Ma apropii de ele si incerc sa le ascult freamatul, sa aud ce spun..sunt curioasa care ar fi cuvintele lor de ramas bun catre cel care le-a fost luni bune alaturi...de fapt la ele viata se numara in zile, saptamani si luni...si totusi pleaca cu demnitate! Se astern pe pamant si il acopera ca un covor.si stiti de ce? ca sa ne simta pe noi, oamenii mai aproape cum le atingem cu picioarele noastre grabite, cu gandurile noastre atat de incurcate, lipsiti de mila si mai ales de interes sa ne oprim putin sa ne uitam la ele si sa spunem ca a venit toamna...
 Toamna nu se numara printre favoritele mele...sincera sa fiu cred ca nici nu stiu sa raspund care anotimp imi este preferat.dar stiu ca toamna ma intristeaza putin deoarece natura moare,oamenii sunt tristi....nu ma regasesc in toamna, desi, sunt si eu mai mereu o toamna trista in interior...Ma bucura lucruri atat de marunte si ma intristeaza lucruri si mai marunte...mi-e mila de trandafirii lasati la mama in curte, pe care i-am mirosit inainte sa plec..pentru ca stiu ca nu traiesc decat zile...mi-e mila de muscata, pe care cu atata mandrie am schimbat-o intr-un vas mai mare, care in curand nu va fi decat amintire....mi-e ciuda pe mine ca inca nu constientizez ca sunt singura, fara nimeni si nimic, ca niciodata nu voi mai simti brate familiare in juru-mi care sa ma incurajeze....Ar trebui sa cresc! Ar trebui sa stiu ca sunt suficient de puternica sa trec peste, sa fiu suficient de matura sa ma gandesc la mine ca la un tot, fara radacinile din Bacau si sa imi impun sa incui acolo sentimente de frustrare, complexe, dureri si doruri, intrebari si neintelegeri.
 Am in jurul meu prieteni-oameni straini mie pana nu demult- care totusi ma rasfata cu o vorba, oameni care ma alinta cu un suras, care imi acorda increderea lor si care ma fac sa ma simt bine....mi-am construit lumea mea in jurul meu si sunt mandra de ce vad cand deschid ochii..am oameni buni langa mine, am oameni dragi si oameni simpli, ei sunt PRIETENII MEI....e drept ca mai sunt si cativa care nu prea au ce cauta, dar sunt prea eleganta sa le spun sa plece...ii las sa vada singuri ca ne despart diferente de gandire, de conceptii, de respect si de principii....Si nu imi place cand sunt mintita..si da...nu imi place sa spun ceva si sa mi se nesocoteasca parerea....toti cei din jurul meu stiu foarte bine ca sunt destul de pornita pe dreptate si pe bun simt...si ca pentru oamenii de care imi pasa mai greu ma las doborata....
 Pornisem de la toamna...de la frunze, de la moarte, despartire, singuratate si am ajuns la prieteni...nu pot decat sa ma bucur! inseamna ca nu voi putea niciodata sa ma simt mai singura decat sunt pentru ca am prietenii langa mine, nu ma doare o despartire pentru ca am uitat sa iubesc sau mi-am blocat canalul ala de ceva vreme....si sunt norocoasa ca am oameni dragi in suflet...chiar daca e criza, chiar daca am datorii, chiar daca ma lupt sa ies la suprafata stiu ca ii am pe ei acolo...si mi-e bine! si ma iubesc pe mine, ii iubesc pe ei...deci mai stiu sa iubesc oamenii.