Un nou inceput!

 In liceu eram vesnic indragostita...de viata, de oameni, de iubitul meu de atunci...eram linistita sufleteste si totul mi se parea atat de frumos si usor...lucruri ce m-au ajutat sa compun cateva poezii...nu le mai am sau daca sunt, sunt undeva in casa parinteasca, ascunse prin caiete sau carti...o sa le caut...
  Acum am inceput iar...stangaci si cu teama sa asez versuri pe hartie...prima incercare am facut-o ieri..a fost o provocare lansata de Horia..prin intrebarea ce imi mai face sufletul si am vrut sa ii raspuns in versuri..daca mi-a iesit bine sau nu...va las pe voi sa decideti.
  Sufletul
Mi-e sufletul puzderie de fericire
Si amintiri ce parca azi au inviat!
Imi tremura o pleoapa de uimire
Azi am gasit, ce ani am cautat!
Si-l las in valsul surd al regasirii
De “Lucruri simple” sa se sature
Si legamant as vrea sa-i fac iubirii,
Popas definitiv la mine sa-i ofer


Aceste trairi sunt urmarea regasirii cu cineva foarte drag mie, cineva care acum 10 ani mi-a facut inima sa fie plina de bucurie, dragoste, respect, intelegere, fericire si bucurie.....si culmea e ca si acum, dupa zece ani, aceleasi trairi mi le trezeste..ca si cum cei zece ani nu au fost..parca ma lupt sa uit cei zece ani si sa revin in urma cu zece ani sa reluam totul de unde a ramas..Sunt constienta ca in acesti zece ani amandoi am iubit, am suferit, am atins fericirea pamanteana..pentru cateva luni, cativa ani sau cateva clipe..insa acum...parca suntem flamanzi, parca nu am mai fi trait aceste sentimente si vrem sa le descoperim impreuna....sa ne imbratisam in linistea serii si sa privim spre aceeasi stea...sa recladim lumea noastra plina de minuni...

Iti multumesc amore......

Sufletului...

Mi-am permis sa iau de la Horia Brenciu  aceasta poezie in care ma regasesc.....si care cred ca toti o aveam in minte..doar ca noi nu stiam sa o punem pe hartie atat de frumos cum o face el.
  Parteneriat

Facem greseli.
Cu totii…
Judecam si ne credem pe deplin maturi.
Iar apoi vine viata care
ne arata ca ne-am pripit
in aprecierea noastra.
Si regretam.
Si vrem ca data viitoare sa nu mai tragem concluzii gresite.
Asta e primul semn de intelepciune.
Dar…
se intimpla ca si a doua oara sa judecam strimb
si apoi
sintem putin deznadajduiti pentru ca…
doar ne maturizaseram, nu?
Si atunci, incepem sa intelegem…
Procesul poate dura
o viata,
doua
sau poate…
9!
Nu ne ramine decit sa fim
buni,
iubitori
si intelegatori cu cei din jurul nostru!
Love will save the day!
O campanie
de parteneriat
sufletesc!







Multumesc Horia!

Liniste...

..de cateva zile ma aflu intr-un loc parca rupt de lumea nebuna in care traim...intr-un loc unde oamenii sunt diferiti..si totusi la fel. Am ajuns pe seara in acest loc si aerul de munte, oboseala drumului m-a rapus si am adormit ca un copil..dar dimineata cand m-am trezit...parca evadasem intr-un colt de rai...am iesit in curte si am vazut munti...am auzit pasari ciripind..si era liniste..o liniste pe care o ador..m-am asezat sa imi beau cafeaua si timid am inceput sa cunosc familia in sanul careia imi voi petrece aceasta saptamana...Familia Molnar.....
M-au primit in sanul lor si ma simt ca si cum as aprtine acestui loc..am cunoscut-o pe Barbara...o fetita de 8 ani, cu parul balai care in lumina soarelui spui ca e aur, cu un zambet atat de cald si sincer...ne-am asezat frumos in curte si am inceput sa ii impletesc codite...sa ma joc cu parul ei si in acelasi timp sa incercam un dialog...
ma simt linistita..ma simt aat de bine si atat de libera..sa imi las gandurile sa zburde..sa visez frumos si sa ma gandesc ca viata este un dar perfect din care noi trebuie sa stim ce sa ocolim, ce sa apreciem, ce sa iubim si ce sa lasam acolo unde e....Cineva drag mie imi spunea ca e prea mult...si ca nu ar rezista...eu i-am spus ca nu e prea mult..e exact ce as avea nevoie...poate acum ceva timp i-as fi spus ca ar fi fost si mai perfect daca era si el langa mine dar ...exact cum spuneam trebuie sa stim sa lasam unele lucruri acolo unde sunt...chiar daca in desaga de amintiri ocupa unul din primele locuri...
vremea s-a transformat intr-o vreme mohorata..exact cum si sulfetul meu era...si cum si eu ma simteam de la o vreme incoace..ploua...din padure se vad aburii cum ies...si e frig..ma imbrac grosut si incerc sa ma gandesc la caldura care imi izvoraste pe neasteptate din suflet...e acolo..mocneste...a fost mereu acolo doar ca probabil cenusa nu era atat de binevoitoare sa o lase sa ma incalzeasca....mi-e teama in putine clipe si visez cu ochii deschisi in nenumarate momente...
au trecut zece ani..zece ani de cand nu mai stiam nimic de cineva atat de drag mie atunci...o perioada ma gandeam mereu la el..dar apoi am spus ca merg inainte..chiar daca nu ne rostisem inca bun ramas...in momentele de desnadejde, de siguranta imi aduceam de acele clipe idilice...acele clipe in care eram doi intr- lume perfecta..zdruncinata uneori de factori din exterior...imi amintesc mana lui calda cum o cuprindea pe a mea..privirea lui ....ma intreaba acum dudpa 10 ani daca nu era sufocant...nu..era perfect..era ce imi doream...ma linistea...ma facea sa am incredere in mine........incercam, stangaci sa rememoram trecutul..trairile....sa explicam de ce asa si nu altfel...ne-a unit un sentiment atat de curat si frumos...ne-a tinut impreuna.
El: Dar parcă ieri intr-un pat, sau de mână.....
El: ...prin oraș
El:: Nu ştiam nimic decât că....te vroiam numai pt mine!!!!!!!!
Ea:  ce frumos era..si ce frumos era in lumea noastra, creeata de noi
El: Evident, crescut singur, nutream un însemnat bagaj de egoism...
Ea: nu e asa
El: Zici?!
El: Păi dacă...
El: ...te doream numai pt mine,
Ea: pai...si eu la fel
Ea: asa ca..nu e neaparat egoism...in sensul rau
El: vroiam să zâmbești doar pt mine,
Ea: ce frumos era.....Doamne....imi amintesc cu atat de mult drag si ceva in piept ma strange 
El: vroiam să fii dulce doar cu mine,
Ea:...au fost clipe de neuitat
El: Tocmai asta le conferea fascinația asta... inima de copil, fără prea multe ifose, fără atâtea chestiuni care-acum îmi fac aerul teribil de respirat..!!
El: Ah!!! Atâtea aș avea să-ţi spun.....
Ea: spune-mi)
Ea: nu te opreste nimeni cristi
Ea: te rog
Ea: deschide-ti sufletul si spune-mi ce ai pe suflet
Ea: ce vrei
Ea:stii ca asa faceam mereu iubire
El: Ufffff!!! N-am ştiut (poate) s-apreciez niciodată ceea ce se merita într-adevăr.....
El: Și-am acționat (de felul meu sunt așa) după calcule...
Ea: in momentul de fata, acum, ce iti doresti!
Ea:: spune-mi ce ai vrea acum
Ea:: daca ar fi totul posibil
El:: Of, Doamne!!!... Pot să-ncep cu "ce-aș fi vrut?!"
Ea:: poti si asa
El: Aș fi vrut... și regret o veșnicie, ca, atunci când eram doar noi doi, împleticiți pe colțul patului din acel dormitor în roz, să nu fi făcut teologia sfinților, și să fi făcut DRAGOSTE fără limite... așa cum poate mi-aș fi dorit-o și poate și tu!.... Dar mintea mea era.....
El:: ...aiurea...
El:: ....făcând calcule




Trece timpul...si uneori cand oprim intr-o gara mai gasim cate un calator care a coborat.....

Revedere

De cate ori in viata nu ai fost incercat de sentimentul ca te-ai pierdut pe tine insuti, undeva?
Cautam prin trupul gol farame de suflet , mici bucati care candva formau o inima care simtea si nu batea mecanic ,clipe sterse de greutatea tristetilor si a regretelor. Imi privesc degetele, mainile cu totul....parasite parca sau obosite de zilele, lunile, anii ce-au trecut de cand s-au plimbat ultima data pe cararea unui chip catifelat , cu flori de zambete , lumini din ochii de soare, adieri de fericire. Suflete imbatranite prea de timpuriu de ierni grele, primaveri insorite, veri toride, toamne rodnice si ploiase .A ramas in urma doar un chip palid cu o pereche de ochi speriati, fixati spre intunericul adanc ce pare ca incet tinde sa ma cuprinda, plecand din interorul sufletului inspre- afara.
Ultimul ciob de speranta a fost maturat cu repezime si aruncat la cosul de gunoi. Uitasem complet ca "nimic nu se pierde, totul se transorma". Cristalele facute din cioburi mici de speranta, crampee de amintiri, fragmente de copilarie, cuvinte pierdute din fraze s-au transformat atunci cand jumatate de suflet nou a inviat jumatatea mea de suflet aparent pierduta undeva tot prin mine. Am devenit eu. M-am regasit si golul disparuse. Alti ochi infrumusetati de iubire priveau prin mine, pe langa mine si adanc in mine. Sufletul odata brazdat de riduri,pare acum copil razand .E ca si cum dintr-o data, inima, ce parea ca moare incet a inceput sa bata cu putere.Cu glasul tremurand usor mi-am spus:"Bine te-am gasit,bine m-am regasit..."

Caut raspunsuri...

Oare de ce am uitat sa zambim? ce ne costa?
Oare de ce ne abtinem sa exprimam ce simtitm si ne refugiem in cuvinte de suprafata?
Oare de ce cand simtitm ca pe interior nu mai avem nimic ne agatam de orice luminita ca sa resuscitam ce e pe moarte?
Oare de ce am impresia ca incet, incet lumea se schimba...devine rea...?
Oare de ce ma consum si nu imi intra in cap ca oamenii sunt rai, falsi, ascunsi, tristi?
Oare de ce uneori ma ascund sub cearsaf si plang, ma ghemuiesc si ma cert cu mine?
Oare de ce ma las pierduta in urma?
Oare de ce vreau sa opresc decaderea mea si nu reusesc?
Oare de ce vreau caldura in suflet?

Deci ...vreau motor!

Offf...mi-e cam somn ce e drept dar ma fac eu mare! Dar sunt atat de happy si smiling:)
Azi noapte m-am plimbarit cu motorul..aproape toata noaptea!(Thx Silviu). Imi era dor sa mai calaresc un motor, sa mai simt adrenalina...au au au..ce apetit mi s-a deschis sa imi iau A-ul......

Ea a fost cea care s-a lasat calarita de mine;) :)

despre un vis

Cand eram mica..dar mica..aveam inca muci la nas si stalceam cuvintele adoram sa ma uit la televizor..ca toti copii de pe atunci..doar ca aveam program redus..aveam desenele animate Mihaela, aveam Varietati si cate un film care nu prea il intelegeam ei sau adormeam....Imi aduc aminte ca am si vrut sa scot un cor de copii din tv sa se joace cu mine, noroc de bunicul ca m-a prins la timp!
Da, inca de pe atunci ma uitam la cutia aia si imi spuneam ca vreau si eu sa fiu in cutia aia, ca o sa fiu mare si o sa cunosc si eu persoanele de la televizor ....si timpul a trecut...au trecut 25 de ani si mereu aveam dorinta asta, ascunsa celor din jur, de a fi in domeniul media. Acum sunt aici, de ceva vreme ma invart in jurul lor, am cunoscut oameni care au putere decizionala in tara, am cunoscut oameni care ne amuza prin emisiunile lor la tv, oameni care ne spun ce se intmpla in tara, oameni care scriu in publicatii nationale...am aparut si la tv de cateva ori, am lucrat si intr-un radio, am aparut si in ziare...Nu, nu e un post in care ma laud sau in care vreau sa spun cine sunt eu..este un post prin care incerc sa ma conving ca totusi am ajuns sa imi indeplinesc un vis, sa il fac real dintr-o dorinta a unei copile de la tara, care chiar daca am vizitat capitala de la 9 luni, singurii oameni "de renume" erau prirmarita din sat ....aaaa..si Dna Gainusa, careia , soim al patriei fiind, i-am dat flori....
Da, deci totusi tind sa cred ca nu am trecut prin viata asta asa....degeaba pana acum! II multumesc lui Dzeu pentru tot ce mi-a dat si sper sa ma ajute si la implinirea celorlate vise!

Miros a vara

Ei, da! eu simt miros de vara, de parcuri, de terase....de plecari in zori de zi la mare..Il simtiti si voi?
Ma bucur de vara si incerc din rasputeri sa las macar acum, cat scriu, tote problemele in spate, sa nu ma gandesc..sa imi imaginez ca imi fac bagajele pentru vacanta, ca merg sa imi cumpar sandale si pantaloni scurti....ca ma vad cu prietenii si vorbim si radem..ca nu am nici o problema si ca la mine este totul roz! Aproape ca imi reuseste doar ca...nu pentru mult timp!
Mereu am spus ca viata nu e usoara, mereu spuneam ca e greu si ca trebuie sa fim invingatori si sa andim pozitiv..mereu sunt cea care le spun celor din jurul meu sa fie pozitivi, sa fie increzatori in ei....si mereu cand ajung la mine si imi repet ceste lucruri parca nu au ecou!
Ma gandesc ca probabil nu cred suficient in mine, ca probabil nu sunt atat de puternica pe cat am crezut sau nu pot fi si pentru mine! Nu! Nu imi plang de mila...e doar asa..o intrebare pusa mie la care tot eu ar trebui sa gasesc raspunsul dar poti sa ma bati ca nu vad acum nici un raspuns....si nu datorita prietenilor, nu datorita oamenilor care mi-au inselat asteptarile..probabil datorita faptului ca de la inceputul anului nu prea mi-a suras soarele pe strada mea...anul asta a fost atat de greu pana acum...si eu care credeam ca anul trecut! Dar daca ma gandesc bine anul trecut am fost si fericita, m-am si distrat alaturi de oameni dragi, m-am si bucurat de surprizele facute persoanelor dragi...anul asta parca nimic nu ma bucura cu adevarat..Cand apuc sa ma linistesc cat de cat mai vine cate una...mai imi iau una dupa ceafa...si apoi iar o intrebare se naste: ce se intampla de trebuie sa trec prin toate astea?.....
Da..probabil este un post fara nici un sens pentru voi, pentru mine are multe....si mai ales e ca un strigat de ajutor adresat...dar nu stiu cui sau cum sa il fac mai vizibil......