duminică, 14 iunie 2009

..........Nostalgia aia caramelizata din care rezulta un zambet tamp in colțul gurii.....



Stau de minute bune cu degetele lipite de taste, cu ecranul asta aproape gol in fata gata sa scriu un mic roman despre fericirea mea. Numai ca... nu prea-mi vin cuvintele potrivite.
As putea sa renunt, am atatea de facut. De scris, de citit, de periat, de pus la cuptor, de maturat, de pieptanat, de mancat si de baut, dar nu-mi vine, cum naiba...e doar 2.03..normal ca noaptea.. Prefer sa stau asa, cu adierea vantului asta rece care-mi intra in papucii de casa, cu televizorul care vorbeste singur despre razboaie indepartate, cu degetele amortite si cu creierul anesteziat.
Imi vin numai superlative in cap. De multe zile. Imi dau seama c-ar fi complet stupid si inutil sa le insir aici, dar asta simt. Totul e foarte, extrem de, cel mai, super, nemai...Dac-as trai intr-un film absurd, mi-ar placea sa mai zabovesc un pic in zilele astea. Cand totul se schimba, cate-un milimetru pe minut, cand ma indrept spre lucruri pe care le astept de-atata vreme incat uneori mi-e aproape imposibil sa accept ca ele chiar pot exista, pot fi simtite.....

Ce faci cand simti atat de mult incat pur si simplu tot ce stii sa folosesti ca mijloc de exprimare nu-ti mai ajunge? Cand ti se pare ca nici cea mai dureroasa strangere in brate, nici cele mai scurte si percutante vorbe, nici cel mai apasat sarut, nici cea mai umeda privire, nici cel mai adanc suspin, nici toate la un loc nu cuprind ce simti?
Ce faci atunci?
Platesti un avion sa-ti plimbe sentimentele pe cer? Scrii o poezie? Desenezi cu rujul pe-un perete o inima rosie? Plangi de unul singur, sperand ca o sa mai tina macar o vreme? Suni un prieten sa-i povestesti? Scrii un post pe blog, zbatandu-te sa pui in citeva rinduri ceva ce nici imaginatia ta nu cuprinde prea bine? Ok, dar cum naiba o faci, fiindca vorbele nu-ti mai ajung demult... Toate vorbele pe care le stii sunt dintrodata prea mici, prea simple, complet nefolositoare. Si atunci ce faci?

Stii fazele alea din filme, cand el face un gest nebunesc pentru ea, sau ea face un gest nebunesc pentru el, sau amindoi fac un gest nebunesc impreuna? Cand iti dau lacrimile si ti se stringe stomacul doar vazand atata fericire la un loc? Si cand te intrebi de ce naiba fazele astea perfect inspirate se intimpla doar in filme? Ei bine, uneori fazele astea se intimpla si in vietile noastre adevarate. Alteori insa, nu. Depinde cum privim....si eu am privit toate astea ca pe o strafulgerare care imi arata ca mai sunt oameni ca mine, ca mai sunt care iubesc muzica buna si care inca mai viseaza sa mearga cu masina, sa opreasca, sa faca dragoste pe un camp, pe un pod, pe trunchiul unui copac.....Da..e cert ca TU imi dai aceasta stare si mai ales ca in acest week-end te-am luat cu mine peste tot...stiam ca esti cu mine...acolo..in suflet..si ma lasai sa ma alint...

Pana nu de mult, prin februarie, imi impacasem mintea ca asta e...nu mai pot spera ca o sa zambesc din suflet si o sa rad cu gura pana la urechi din cauza unui barbat...ai venit tu si mi-ai aratat cum e.....nu mai cedeam ca e cineva care sa asculte alifantis, colibri, vaya con dios, berti,

Niciun comentariu: