marți, 9 iunie 2009

Despre Iubire cu Liviu Rebreanu


Astazi insa, stiu si inteleg ca iubirea este facuta pentru cei umili, ca cei mandri nu vor putea iubi niciodata. Cei mandri isi inchipuiesc ca nu au trebuinta de inima; ei nu vor decat sa cucereasca, mereu sa biruiasca; ei cred, in sfarsit, ca si in iubire succesul e tot. Dorintele lor poate se vor implini, poftele lor poate vor fi multumite, da.dar, vai, iubirea n-au s-o cunoasca niciodata. Caci iubirea cere supunere, o supunere oarba ca si credinta. In iubire n-ai sa fii convins niciodata. Tot ce nu e supunere si devotament nu e iubire. Trebuie sa traiesti mult, trebuie sa suferi mult, trebuie sa pricepi mult pentru ca inima ta sa fie in stare a primi iubirea. Cei ambitiosi, cei mandri, cei obraznici si nerecunoscatori nu pot sti ce este iubirea si, asa, cei mai multi dintre noi de abia la varsta de cincizeci de ani incepem sa intelegem iubirea, atunci, deci, cand e prea tarziu.
Pe mine viata m-a framantat, m-a umilit; mie viata mi-a mulcomit glasul.Astfel am ajuns sa nu mai spun ca ele nu merita sa fie iubite, ci sa strig pretutindeni: stiu sa iubesc, fiindca am invatat a plange, a suspina si a ma resemna ! Astazi as vrea si eu sa nu iubesc, as vrea sa fiu iar mandru, ambitios, cuceritor. Dintr-asta se vede ca sunt indragostit! Daca as canta din syrinx te-as duce intr-o poiana scaldata de luna, intr-o poiana unde inca nu s-a incuibat mandria omeneasca, si ti-as sopti la ureche cantecul celor iubiti. Atunci poate ai pricepe si tu ca iubirea nu cunoaste ceea ce lumea numeste “a fi iubit”.Te iubesc pentru ca ma iubesti: aceasta e un schimb, dar nu e iubire. Te iubesc pentru ca te iubesc, si nimic mai mult; te iubesc numai pentru ca te iubesc: aici incepe iubirea. Iti mutumesc din suflet ca te iubesc: acesta este cantecul iubirii.Omul indragostit nu zice: te iubesc pentru ca esti oachesa; nici: te iubesc pentru ca esti buna. Omul indragostit zice: te iubesc cu toate ca esti oachesa, cu toate ca esti buna, si te-as iubi chiar daca ai fi blonda sau daca ai fi rea.
Poezia, zic unii, a falsificat iubirea. Poezia a facut cantece, statui, versuri din sentimentul simplu si firesc ce a fost odinioara iubirea, a facut nebuni din oameni care, si altmintrelea, erau cam porniti spre nebunie, a facut gurmanzi din oamenii care pana atunci erau infometati. Eu insa zic ca nu exista poet, muzicant, pictor sau sculptor mai mare ca un indragostit. Pentru ca artistul sa inteleaga poezia cea mare a suferintei trebuie mai intai sa fi fost indragostit. Nu poetii au facut iubirea, ci iubirea a facut pe poeti ! Iar eu care citesc bucuros in stele si-mi fac o placere dintru a asterne slova langa slova, pot sa jur ca in slovele noastre umile sunt scrise toate tainele de amor ale cerului instelat.Cel ce pricepe viata stelelor pricepe si iubirea omeneasca ! Iubirea nu cunoaste cuvintele credincios si necredincios.Iubesti pe altul, va sa zica eu nu te iubesc: aceasta nu e cantecul iubirii. Omul indragostit nu zice niciodata: m-ai inselat. Iubirea nu-ti cere socoteala de sarutarile ce ai dat sau nu altora. Iubirea nu-ti scormoneste trecutul si nu-ti cerceteaza prezentul. Viitorul este nadejdea ei; viitorul este egoismul ei. Nadejdea cea deznadajduita, mangaierea cea nemangaiata sunt balsamul ei, care e tot atat de dulce ca si suferinta, ca si iubirea. Iubesti, suferi, traiesti: iata troita iubirii. Sarutarile iti alina setea, dar lacrimile iti trezesc in suflet doruri mari, istovitoare si dragi, pe care nu ti le pot alina nici sarutarile. Din ochi picura lacrimile, izvorul cel vesnic al iubirii; din iubire picura cantecul, poezia, frumosul, izvorul cel vesnic al lacrimilor. O bobita de lacrima, ce tremura sfioasa pe geana iubitei, e o comoara mai mare si mai pretioasa decat sarutarile si imbratisarile tuturor femeilor din lume.
O, vanitas, vanitatum vanitas ! Zice profetul.Toate suferintele sunt desarte ! Iti sopteste un glas dinlauntru.Sarutarile, lacrimi, iubire: toate sunt desartaciuni mari, nimicuri pline de durere.Si totusi, pentru aceste nimicuri desarte, pentru aceste
desartaciuni nepatrunse as fi in stare acum sa-mi dau tot ce am mai scump pe lume, as fi in stare sa-mi dau chiar viata.
Nu stiu daca e bine ceea ce fac sau e rau, dar simt ca, dintre toate desertaciunile din lumesti, am ales pe cea mai frumoasa, care e si cea mai frumoasa, fiindca e cea mai desarta din toate.”

2 comentarii:

Corina spunea...

Sunt atat de bucuroasa ca se mai citeste Rebreanu "Despre iubire" Am citit-o tanara si am inteles-o cu trecerea anilor. Am 50 de ani dar nu cred ca e prea tarziu.a iubesti.Conditiile insa sunt aceleasi.Fara reciprocitate obligatorie. Pentru dragoste e necesar sa fie DOI. De iubit iubesti de unul singur. Asa cum te doare o mana, un picior sau inima. De unul singur. E drept ca iubesc ce mi-a fost dat din tinerete.Sa iubesc necontenit.
Corina

Simona spunea...

Bine ai venit Corina prin preajma confesiunilor mele....da..citesc cu patos tot ce imi pica in mana ..iar literatura romana imi este foarte draga..nu stiu daca este patriotism dar ...imi place. Cat despre iubire...sunt atat de multe lucruri pe care le inveti in timp..si uneori trece viata si nu le inveti...
O zi frumoasa si calda!