duminică, 4 august 2013

Durerea doare

Imi simt sufletul ravasit si unele lucruri nu sunt acolo unde ar trebui sa fie...Am multe intrebari si raspunsurile intarzie sa apara....
Este luna august si, e normal, sa fiu altfel, sa fiu mai trista, sa incerc sa fiu si putin vesela, ca este ziua mamei...dar tristetea ca in aceasta luna, acum 7 ani, am pierdut ce aveam mai scump pe lumea asta imi intuneca aceasta bucurie....Sentimentul asta nu il poate avea decat cineva care a trecut printr-o astfel de pierdere, poate simti durerea asta doar cineva care se mistuie de dorul cuiva, care si-ar dori sa auda glasul cuiva drag macar inca o data....

De cele mai multe ori ma inchid in mine, imi plang durerea in miez de noapte si incerc sa par omul dur si luptator, persoana care cei de langa mine ma stiu dar nu pot mereu, sunt momente si zile cand am nevoie de atentie, zile cand am nevoie doar sa fiu tinuta in brate si mangaiata pe crestet...

A incerca sa joci un rol intr-un film este ceva, dar sa joci rolul persoanei care nu poate fi atinsa de nimic, in viata reala, este cel mai greu rol....Incerc sa nu arat cata nevoie am de afectiune, incerc sa ma multumesc cu ideea ca lumea nu se opreste in loc pentru durerea mea..dar in acelasi timp imi doresc enorm de mult sa fie persoane care sa imi ofere imbratisari si cuvinte de imbarbatare, care sa imi stranga corpul intr-o menghina a imbratisarii si care sa ma mangaie pe crestet....Da, eu, Simona, cea care mereu par prea puternica am nevoie de asa ceva, sunt zile cand vreau sa ma cuibaresc in fotoliul pat din dormitorul copilariei si sa stau acolo, ascunsa sub umbra varstei minunate si sa vad soarele bucuriei din copilarie....

Da, uneori cuvintele de imbarbatare, sustinerea si increderea acordata de cei apropiati inseamna enorm...pe mine ma ajuta sa stiu ca acei oameni, dragi mie, ma spirijina, imi sunt alaturi, ma imbarbateaza si stiu ca ii voi gasi mereu acolo, pregatiti sa imi ofere umarul lor pentru clipele in care las lacrimile sa imi ocupe ochii, las sufletul sa se descatuseze de durere si imi simt corpul acaparat de tristete...

joi, 25 iulie 2013

Drumuri intinse si soare

da, da, stiu! Nu am mai scris de secole si mereu imi spun sa scriu dar viata mea este atat de activa si am atat de multe lucruri de facut ca parca uneori imi este si teama sa va scriu despre bucuria mea pentru a nu clinti vre-o caramida pe care incerc sa o asez frumos.
 Am sufletul linistit si, desi mai apar uneori nori, trec repede! Doar locuiesc in Irlanda!

 Sunt bine, lucruri incep sa se contureze, oamenii incep sa se trieze si eu raman aceeasi  Simona, doar ca acum sunt si fericita!

sâmbătă, 27 aprilie 2013

Din dragoste:

 Se intampla sa facem lucruri care noi le consideram bune...
 Se intampla sa ne trezim cu zambetul pe buze si sa vrem sa facem lucruri extraordinare...
 Se intampla sa facem exces de zel uneori si sa nu vrem sa ranim....
 Se intampla sa oferim tot, fara sa cerem inapoi totul...
 Se intampla sa vrei sa transformi lumea in doi intr-o lume minunata, plina de zambete si iubire...
 Se intampla sa nu stim ce sa spunem sau cum sa ne exprimam mai bine ceea ce dorim
 Se intampla sa gresim, dar avem nevoie sa fim iertati...

Si tot din dragoste se intampla sa fim fericiti si impliniti!

Daca as stii uneori cum sa procedez in anumite situatii, situatii cu care nu m-am confruntat, lucruri noi pentru mine, ar fi atat de bine...Incerc sa ma adaptez din mers si sa gasesc solutii la tot ce apare si tot ce ma inconjoara. Mereu eu am fost cea care a trebuit sa fac totul, mereu eu am fost cea care m-am lasat pe mine pentru cel de langa mine, mereu eu am fost pe locul doi, oferind locul intai celui iubit....acum stiu ca nu trebuie sa mai fac asa, trebuie sa las gandurile, sa las comparatiile si sa ma bucur de fericirea care mi-o aduce el in suflet.

Uneori gresesc din dorinta de a face totul perfect, uneori fac gesturi fara sa le analizez prea mult, pentru ca de ceva ani de zile nu mi-a mai pasat de nimeni..am fost doar eu cu trairile mele, nu am impartit cu nimeni lucrurile astea, nimanui nu i-a pasat suficient de mult de mine incat sa pot sa ma incred in el...acum el o face si eu sunt speriata...speriata ca nu stiu cum sa reactionez, speriata ca nu stiu ce sa fac si cum sa fac....dar stiu doar ca trebuie sa invat...sa accept anumite lucruri si sa invat teoretic, dar mai mult practic, ca exista cineva in viata mea care ma iubeste, care are rabdare cu personalitatea mea dominanta si impunatoare!

duminică, 14 aprilie 2013

De primavara

De cateva zile m-am intors in trecut fara sa vreau...si pe langa amintirile neplacute, care au inceput sa imi bantuie noptile, ziua, in incercarea de a le ignora ma gandesc la viata din Romania.
 Imi este bine aici unde sunt, langa cine sunt, dar zilele de primavara din Bucuresti imi lipsesc...chiar si zilele de vara...
  Cand am ajuns in Bucuresti ma simteam ca Lizuca in Dumbrava minunata:oarecum speriata dar bucuroasa cu  libertatea de a face ce doresc, cand doresc, casuta mea in care imi aranjasem lucrurile cum imi placea mie, pas cu pas incepand sa fac modificarile care ma bucurau...fiecare farfurie, pahar, cana ma bucurau pentru ca erau ale mele, fiecare seara petrecuta cu Bijou, in intimitatea casutei noastre...
  Imi lipseste viata agitata din Bucuresti, locurile de munca unde eram solicitata la maxim dar nu simteam oboseala si la lasarea serii eram pregatita pentru orice aparea: teatru, carti, minopoly, fotbal, club, cafea bauta la Sinaia...nu eram obosita...nu  ma plangeam si mereu cu zambetul pe buze, mereu deschisa unor noi provocari, proiecte....
   Am 2 ani si 4 luni de cand m-am rupt de ceea ce insemna asta...timp in care mi-a fost si greu, mi-a fost si bine...dar totusi ceva in mine s-a rupt si cand rani din trecut se deschid...imi aduc aminte de frumusetea anilor petrecuti in Micul Paris....E adevarat ca legatura cu cei ramasi in tara a fost alterata, oameni cu care vorbeam zilnic si ne vedeam saptamanal, chiar si de mai multe ori pe saptamana, sunt acum cei cu care vorbesc arareori sau ne mai dam un like pe Facebook...dar am fost constienta din momentul in care am decis sa plec ca asa se va intampla...mi-am asumat acest risc, cinstienta fiind ca plec pentru o perioada nedeterminata si, e lesne de inteles, relatiile se racesc.
  Da, mi-e dor de primavara...si mi-e dor de tara!

joi, 4 aprilie 2013

In doi

 Da, in doi totul este mai usor, mai placut si chiar mai amuzant. La mine este ceva nou, la mine este ceva despre care inca invat si ,am inteles ca mai am de invatat. Mereu imi imaginam viata in doi, pe vremea cand asa ceva nu era posibil..sa ma trezesc in fiecare zi langa el, sa adorm in fiecare seara in bratele lui...doar ca viata in doi inseamna mai mult decat tandreturi si iubire. Viata in doi inseamna si compromisuri pe care trebuie sa le facem, inseamna si acceptarea faptului ca nu esti doar tu cu deciziile tale, nu trebuie sa iei doar deciziile care sa te multumeasca pe tine, trebuie sa tii cont si de parerea celui de langa tine.
  La capitolul asta eu stau foarte prost si nici nu stiu sa simulez, incerc sa invat si de cele mai multe ori, desi ma enervez si nu gasesc o explicatie care sa ma multumeasca pe mine ( repet, nu ca ar fi si cea corecta) si incerc sa influentez decizia. Am fost invatata sa iau singura deciziile si sa mi le asum de mai bine de un deceniu, am fost eu cu mine si cu nebuniile mele; acum este si EL langa mine si uneori, desi stiu ca gresesc, imi este greu sa accept ca are dreptate..si asta vine, presupun, din orgoliul ala ca e posibil sa nu am eu dreptate, ca altcineva s-a gandit la o solutie mai convenabila si mi-e ciuda ca nu am avut eu ideea.
  Ritmul meu a fost unul nebun, un ritm in care eu driblam, eu sutam, eu aparam si eu arbitram..regulile jocului s-au schimbat si trebuie sa invat sa gandesc la "noi". O fac in foarte multe feluri dar in unele nu imi reuseste, am impresia ca mereu eu stiu cel mai bine, am impresia ca asa cum vreau eu trebuie facut....dar lucrurile se schimba, prioritatile sunt altele acum..dar stiu ca ma straduiesc sa invat si ii multumesc LUI pentru rabdarea de care da dovada...Recunosc aici ca uneori eu nu as avea atat de multa rabdare....Dar ma iubeste, eu il iubesc si stim ca trebuie sa reusim in doi:)
  O prietena mi-a spus azi : "dap, stiu. repet, mie nici dupa doi ani nu mi se aseaza toate. dar gandeste-te ca e pt toata viata si ca intr-un loc se intalnesc doi oameni cu caractere, dorinte, nevoi si feluri diferite de a vedea sau rezolva sau face lucrurile. si cand gasesti calea de mijloc, echilibrul si modul in care sa le faci bine pt amandoi, atunci castigi. acum nu mai castigi cand ies lucrurile cum vrei tu. cel putin eu asa fac, si asa vad. si stiu ca nu o fac pt o luna doua de fluturi in stomac ci o fac sa o am toata viata. ca doar asta vrem, nu?" si tare mi-a placut cum a pus problema! Asa ca invat, invat si iar invat...incerc sa las lucrurile sa se aseze si sa nu mai fiu capoasa...si nici incapatanata..ca asa cum spunea tot aceeasi prietena:"incapatanat, opusul tau? prieteno revino-ti! ohoo asta cu invatatul... inca mai invat dupa doi ani"...asadar tot ce am de facut este sa ascult si sa invat!:)
   Despre EL...pot doar sa va spun ca il iubesc tare si este singurul pentru care imi doresc sa fac acest efort. De ce? Pentru ca merita din plin!!!
     

marți, 5 martie 2013

Un fel de a merge mai departe e sa incerci sa lasi trecutul acolo unde ii este locul


Simt pentru a doua oara in viata mea ca am pierdut ceva ce nu voi sti niciodata de ce...ceva din interiorul meu a fost smuls si aruncat...pentru totdeauna....si oricat mi-as dori sa spun "vreau ", nu se mai poate...oricat mi-as dori sa visez cu ochii deschisi nu se mai poate....ma simt pradata si in acelasi timp spulberata....imi simt visele furate, ......imi simt dorintele abandonate in barba asa cum se aduna lacrimile atunci cand parca nu iti mai pasa de ele si nu mai vrei sa le stergi nici cu mana,....nici cu batista...... nici cu maneca..nu iti mai pasa..

 Sunt eu si gandurile mele, il privesc pe EL...stiu ca si lui ii este greu..nu inteleg cum naiba uneori imi doresc sa fiu eu si sa imi aud gandurile..aveam nevoia atunci sa nu vad nimic......sa nu simt nimic..momentele mele , rare, de egoism cand nu imi doresc ca altcineva sa faca parte din gandurile mele......Doar ochii imi erau in acea camera trista si luminata de o multime de lumini, plina cu oameni care ma priveau si imi stiau durerea...pana si lumina din hol imi deranjeaza statul meu...masca de oxygen este pusa pe fata mea...nimic..nimic nu ma inconjoara.....doar un vis infantil si amintiri..multe cutii de amintiri adunate in atat de putin timp..da, pe astea nu mi le poate nimeni lua... cele 10 zile in care zambeam mereu cu gandul ca in sfarsit o dorinta  este pe cale de implinire...

ma simt goala si fara nimic in mine, probabil platesc greselile nestiute si cele stiute, probabil sosise ziua platilor tuturor releleor facute  de cei inaintea mea..dar de ce s-a ales sa le platesc eu? noi?

Prea multa liniste, enervant de multa … prea multa tristete, insuportabil de multa! Ecoul acela … se departeaza … parca nici nu-l mai aud! Caldura acelor lacrimi ingheata … nu le mai simt … s-au uscat … Nu mai simt nimic, poate doar durerea din mine … Da! inca o mai simt … durerea din mine … pentru cat timp oare ? Nu stiu … nici pe mine insami nu ma mai pot intelege … de altfel, cred ca nu m-am inteles niciodata … am perceput sfarsitul inaintea inceputului … Cum sa ma poata intelege altcineva daca eu nu o pot face … ? …
Ce vreau acum?
Ce mi-as dori?
Nu stiu … poate un pic de lumina … poate un pic de caldura … poate macar un hohot de plans sau de ras … sau poate doar acest  haos in care nu vreau sa ma afund …
Dar NU! Totusi nu ma pot stinge in “haos” … n-as mai fi EU. Iar eu nu sunt asa … nu sunt o femeie slaba … nu pot permite acestei dureri sa ma inunde … sa ma faca roaba ei… NU! Eu  nu pot pierde! Eu pot doar renunta … Si am ales sa nu renunt! Eu nu renunt pentru ca il iubesc pe el si, EL, fara sa stie, mi-a aratat cat ma iubeste...stiu ca impreuna vom invinge si mai ales stiu ca peste hopul asta vom trege doar in doi. Am incercat intr-o zi de noiembrie sa trec peste asta singura si a fost atat de greu....acum, ca este el langa mine stiu ca va fi totul mai usor....faptul ca il iubesc, zambetul lui, felul cum ma priveste ma face sa imi doresc sa fiu puternica, sa fiu puternica pentru amandoi si sa imi soptesc, atunci cand simt lacrimile ca vor sa dea navala: Asa a fost sa fie, unele lucruri sunt ireversibile..dar avem viitorul inainte!!!!

P.S. Te rog sa nu te superi ca am o postare trista...este felul meu de a refula...Te iubesc!

vineri, 22 februarie 2013

Miros de primavara

Imi miroase a primavara, a schimbare, a lucruri bune care incep sa se intample! A bucurii ce se intensifica si a oameni frumosi ce devin minunati!

joi, 7 februarie 2013

Traiesc...


Traiesc, respir, zambesc, muncesc, iubesc, alerg, dorm, respir, mananc, gandesc, fac planuri si totul este bine!

Mutarile sunt pentru mine o a doua natura.m-am tot mutat de cand am plecat de acasa, din Bacau. In Bucuresti am stat in 12 locatii, cel mai putin o saptamana si cel mai mult 6 ani....in Dublin am luat-o de la capat cu jumatate de locatii ( bine, am doar doi ani:))..acum ma mut iar, dar, motivul pentru care ma mut este minunat: ma mut ca sa dorm in bratele LUI, ma mut ca sa pot petrece cat mai mult timp cu EL, ma mut pentru ca, impreuna incepem sa ne facem panuri si, ma rog la Doamne Doamne, sa ne tina sanatosi sa avem timp sa le facem pe toate!

Am inceput impachetarea, pana la sfarsitul lunii trebuie sa le pun pe toate..iar cutii, iar haine prin geamantane, iar sortarea hainelor..dar de data asta o fac cu atat de mult drag incat nu va pot spune.

EL? Este minunat...pana acum descriam, spuneam, tipam despre cum am iubit, cum am fost fericita...acum, cand fiecare por al meu respira si iubeste imi pastrez intimitatea acolo unde este si va spun doar ca atunci cand visam cu ochii deschisi la un EL nu mi-L inchipuiam aievea, credeam ca e o plasmuire a imaginatiei mele...dar acum, cand mi s-a alaturat pe aleea vietii plina cu luminite de iubire nu pot sa fac decat sa il privesc si sa ma intreb cum poate un barbat sa fie atat da minunat, atat de atent, atat de nedescris...

EL gateste pentru mine...lucru pe care nu l-a mai facut nimeni, niciodata ( mama si prietenii nu intra in discutie)...ajung de la munca si el este in bucatarie...imi simte ochii in spatele lui..nu stiu cum sa reactionez, nu stiu cum sa ii multumesc...nu este in elementul meu dar, stiu ca o face cu drag si din placere; asta ma linisteste si ma face sa zambesc:  SUNT A NAIBII DE NOROCOASA!!!

 Cum va spuneam...iubesc, respir, zambesc, gust fericire si primesc iubire....Este minunat!


miercuri, 23 ianuarie 2013

Leapsa explicativa 2013 pentru ca ...


Daca tot m-am reimprietenit cu blogul, zic sa dau bataie si la leapsa primita de la Daniel, leapsa pornita de Hapi2233.
  Asadar:
1. Astept 2013 pentru că ... presimt ca imi va schimba radical viata!
2. La anul m-as muta o lună în ... Tenerife:) Sa fie mereu cald si soare, sa ma satur de bronz!
3. 2013 ar putea fi diferit pentru că .... zambesc

4. Ultima ceartă cu cineva am avut-o pentru că ...am hotarat ca anul acesta nu imi mai amintesc nimic urat!:)

5. Sunt dezamăgit de produsul ... revin cand o sa am unul;)

6. As mai retrăi luna ...din 2012? cred ca nici una!
7. Sunt mai întelept cu un an pentru că ... am invatat ca daca iti doresti cu adevarat ceva trebuie sa nu renunti niciodata la vis.

8. Gratis, în clinica unui estetician aş încerca interventia ... eliminarea ridurilor:) peste 15 ani!
9. Aş face schimb de job cu .. Jeremy Clarkson
10. La sfârsit de an îmi fac întotdeauna lista cu lucruri faine de văzut/făcut pentru că .... sunt obiectivele pe anul ce vine si esti cu un pas mai aproape de ele daca le asezi pe hartie/blog/agenda!

Zambet

   A fost plecat mult timp, in locul liber asezandu-se unul fals, de fatada. Ajunsesem sa ma obisnuiesc cu el si sa cred ca va fi cu mine, mereu. Ma priveam in oglinda si, de dorul celui fericit, incercam sa-l schitez dar nu imi iesea. Era fortat, era fals, era altfel....nimic nu ma mai ajuta sa il asez din nou pe fata mea.
 Totul s-a schimbat in momentul in care, pe aleea mea, a intrat soarele; atunci zambetul meu fericit a revenit pe chipul meu si imi lumineaza fata, ochii, viata si a readus la simtiri tot ce adormise in mine!
  Asa zambesc eu acum:
P.S. Iti multumesc!

miercuri, 16 ianuarie 2013

Se asterne linistea!

Noptile mele au devenit linistite! Gandurile mele nu mai sunt dezorientate si cand privesc in fata vad multe lucruri frumoase care abia asteapta sa fie infaptuite!
  Linistea dupa care tanjeam a poposit in gara sufletului meu si nu o mai las sa plece! Stiu ca vor mai fi si ceva sageti care vor brazda cerul acestei stari dar nu imi este frica! Tot ceea ce conteaza este ca eu am reinceput sa visez, am revenit optimista si stiu ca ceea ce nu indrazneam sa mai gandesc acum sunt  urcate in varfulvlistei cu To Do!
    Iti multumesc 2013 ca esti atat de minunat! Si cand ma gandesc ca este primul an dni cei nenumarati care vor veni!

luni, 14 ianuarie 2013

Timp

Acum inteleg de ce nu e bine sa opresti timpul! Pentru ca ceea ce e frumos, urmeaza sa se intample! Si e bine!

sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Emotiile

Dupa cum v-ati dat dat seama am inceput sa scriu mai des pe blog, postarile au devenit mai optimiste  si starea mea de spirit s-a imbunatatit! Cineva imi spunea la petrecerea de ziua mea  ca la 33 este varsta marilor decizii, a lucrurilor  frumoase si a deciziilor intelepte; drept urmare am inceput sa gandesc optimist, sa acord mai multa atentiela ceea ce se intampla in jurul meu si uite ca la sfarsitul anului lucrurile bune au inceput sa rasara de dupa norii care stateau in fata lor.
   Mi-am gasit un job care chiar daca nu este in domeniul in care am lucrat in tara, este un job de care sunt multumita, am facut curatenie in jurul meu si am inceput anul la 00.00 langa oameni care sunt minunati!
   In primele zile ale anului am inceput sa simt cat sunt de vie, am redeschis usa unor emotii care, desi ma naucesc de cap si de simtiri, sunt minunate! Am sentimentul ca am inceput sa respir cu toata capacitatea plamanilor, sa zambesc cu toata puterea si sa ma bucur! Dupa cum probabil v-ati datvseama este vorba de cineva care a reusit sa sparga zidul pe care mi-l construisem. A vrut, a incercat si a reusit! A fost singurul care nu s-a lasat intimidat de atitudinea mea, de felul meu intimidant, de aparenta mea de femeie dura..... Ma bucur ca a reusit si azi pot spune ca ii multumesc!
  Imi incep zilele zambind, imi inchei serile cu un sentiment de impacare si zilele trec mai repede! Imi place atat de mult emotia care a pus stapanire pe mine si sunt sigura ca doar lucruri frumoase ne asteapta!
    As putea sa scriu mai multe, as vrea sa scriu mai multe dar cred ca a venit momentul ca unele lucruri minunate sa le pastrez acolo unde le este locul: in suflet! Va rog sa va bucurati pentru mine, cea care mereu a sperat la o minune si la zile frumoase!
     Azi este prima zi din lungul sir a celor care vor veni!  Desi sunt constienta ca vor fi si zile cu nori....stiu sigur ca totul merge spre frumos!
 

luni, 7 ianuarie 2013

Putin soare

Stiu ca iarna se spune ca soarele este cu dinti, ca primavara e mai frumos soarele ca ajuta si ghioceii sa isi scoata capul din zapada, dar la mine a inceput sa dea soarele pe strada de cum a inceput 2013 sa isi faca simtita prezenta. Timid, doar cateva raze, dar ce pot sa cer mai mult?? Anul abia a inceput si eu sunt atat de optimista, atat de multumita de toate lucrurile care se intampla in viata mea si de oamenii care am reusit sa ii am langa mine!
    Pe strada mea era o nunata de gri din care, probabil, ca evitam eu sa evadez. Ma tineam oarecum legata de ea, de frica de a nu ma dezamagi pe mine, de a nu dezamagi pe cei din nur dar am decis sa ies din cochilie si sa privesc in jur, sa zambesc si sa las lucrurile bune sa se intample, sa gandesc pozitiv si mai ales sa realizez ca merit si lucruri bune!
   Va las acum cu o melodie minunata, melodie primita cu dedicatie de la o persoana care a inceput sa castige un loc special pe strada mea!