Bilant final 2011

Da, a venit vremea sa il fac si pe anul asta...un an care si-a castigat locul printre cei mai grei, un an in care am avut parte de atat de multe schimbari si in care am cunoscut foarte multi oameni....Dar sa incepem cu inceputul....

IANUARIE - Primele clipe ale anului m-au prins dormind..sau aproape dormind, avand in vedere ca abia sosita in Irlanda am descoperit ca persoana la care venisem nu avea nici un prieten, nu era foarte sociabil... Apoi luna in sine a fost cu mersul dupa acte si goana dupa job...In conditiile in care nu cunosteam pe nimeni, cand o gheara a depresiei imi facea curte...A trecut greu, ca un melc si i-a facut loc lunii februarie...

FEBRUARIE - Aceeasi monotonie; aplicatii pentru job, in casa atmosfera tensionata si mai ales ma simteam din ce in ce mai aproape de o depresie. Incepusem sa regret alegerea facuta si plecarea din tara dar nu recunosteam nici in ruptul capului, nu as fi spus nimanui care imi erau starile si cautam puterea de a merge mai departe acolo, departe in tara mea, ma gandeam al cei dragi, la familie...si da, imi dadea putere sa merg mai departe! Mamei ii spuneam ca sunt foarte fericita si foarte ok, prietenilor le spuneam asa, printre cuvinte ca imi este bine ....Ceva ma macina crunt..am plecat spre ceva frumos si am ajuns sa ma doara sufletul, sa nu mai vreau sa vina dimineata, sa fie noapte si sa dorm...Despre job nu era nici o vbeste, intrebam, alergam si lasam CV-uri si nimic....Imi doream mai mult decat orice libertatea financiara cu care eram invatata de 11 ani...Cu aceste framantari a trecut si luna cu numarul doi...

MARTIE - O luna cu schimbari majore....Inceputul lunii m-a gasit in depresie, plangeam, imi doream atat de mult sa ma fac mica, mica si sa nu mai stiu de nimeni.....prietenii din tara ii simteam, parca, in alta lume datorita nevoii mele acute de a ma victimiza..dar la urma urmei a fost decizia mea de a lasa totul acolo pentru o iluzie, o iluzie in care visam de ceva ani, o dorinta care mereu sta ascunsa in sufletul meu si care atunci am lasat-o sa zburde... Regretele erau deja la ele acasa si simteam ca voi claca..simteam ca ceva se intampla cu mine si nu vroiam sa ma las prada desnadejdii... Omul cu care imparteam casa devenise agresiv verbal si imi reprosa ca nu am rabdare. ca nu stiu ce inseamna viata in strainatate si eu ii spuneam ca nu am plecat pentru ca muream de foame din tara, plecasem pentru el..plecasem in numele a ceea ce credeam eu ca e iubire...Ma minteam pe mine de fapt ca iubesc, ma minteam pemine de fapt ca e cea mai buna decizie pentru ca imi doream prea mult ceva si am incercat sa fortez lucrurile..Pe la mijlocul lunii imi gasisem un job de cateva ore dar era ceva...iar apoi am cunoscut pe net ( da, inrenetul asta veti spune ) o romanca ce isi dorea sa ajute romanii de aici..cand i-am spus ca ii scriu tipei a inceput sa ma avertizeze ce nesimtiti sunt romanii de aici, ca toti vor ceva de la tine...i-am spus ca nu imi pasa, ca alegerea mea e sa ii scriu! Au inceput discutiile si chiar am ajuns in unctul in care aveam internet cu taraita...ca prea mult vorbeam cu prietenii mei, trebuia sa gatesc, sa fiu femeie in casa...inghiteam, plangeam si ma intrebam ce caut eu aici...este un film in care imi joc rolul sau..
Tot prin internet am gasit si pe cineva interesat de ideea mea cu scoala de Lb. Romana in Dublin si incepusem deja sa vise3z cu ochii deschisi, sa desenez vise si sa cumpar iluzii....Spre sfarsitul lunii eram intr-o discutie si pentru un job permanent, scoala prindea contur iar prin intermediul acelei fete de pe internet am cunsocut oi familie care cautau meditator la matematica...Si uite asa zilele mele au inceput sa fie putin mai pline, am gasit oameni cu care puteam vorbi, cu care puteam discuta si asta pentru mine facea enorm..... Spre sfarsitul lunii am avut momentul in care am clacat, momentul in care nu am mai rezistat si am spus "Stop", mai mult de atat nu pot duce! Era un moment in care nu aveam o conditie financiara deloc buna, moment in care nu aveam un job full time si cu ceea ce castigam sub nici o forma nu imi puteam permite o chirie...dar in creierii noptii, dupa o discutie foarte aprinsa in care jignirile au depasit orice masura.....mi-am aruncat in valiza cateva lucruri si am plecat...Am iesit pe usa si am inceput sa plang .....plangeam de cat de proasta eram..si ma simteam ca in filmele alea in care ea pleaca, ca un nimeni, fara un tel anume si fara sa stie unde si de ce...Am ajuns la prietena nou facuta si am ramas acolo....familia la care dadeam meditatii mi-au propus sa ma mut la ei, aveau o camera libera.....am spus ok, merita sa incerc....Imi facusem o promisiune ca nu voi ceda, ca nu voi pune coada pe spinare sa plec acasa..

APRILIE m-a gasit in casa noua, cu oameni noi in jur, oameni pe care ii credeam prieteni, oameni carora le-am spus despre mine si oameni care mai tarziu... Dar fiecare poveste la timpul ei! In luna aprilie pe 9 am inceput munca , pe 23 aprilie a fost prima zi de scoala....A fost o luna in care viata din Irlanda mi se schimbase...O luna in care, parca, vedeam putin rasaritul de soare.. In aprilie am intrat si in echipa ziarului Actualitatea IRL....ziar ce avea sa imi schimbe ideea despre oameni, despre multe..dar astea la timpul lor..

MAI - despre mai ce sa spun...inceputul a fost linistitor dar sfarsitul a culminat cu "planul de despartire " de familia la care stateam... prin punerea in vedere ca trebuie sa ma mut.....lucru pe care oricum incepusem sa mi-l doresc si eu din cauza unor iesiri mai "neortodoxe" ale doamnei din acea casa- genul femeii parvenite care de la bluza din bazar a ajuns la bluze "de firma" si care daca nu era ea nu exista lumea..in fine, am inceput sa imi caut, cunosteam deja oameni, oamenii intrau in viata mea si unii dintre ei erau deosebiti... Luna mai mi-a adus si o revedere draga, cu o fosta colega de liceu, o revedere dupa 9 ani de zile!

IUNIE - luna iunie m-a prins asa de fericita..urma sa vina verisoara mea la mine...asa dor imi era de un chip familiar..lucrurile se asezau, mergeam la baschet in fiecare vineri seara si apoi mergeam la bere, la scoala ma bucuram de copii mei frumosi si dulci, aveam cunostinte si prietenii..iar la ziar incepuse sa imi placa ceea ce faceam...Incepusem sa imi caut unde sa ma mut..eram linistita si ma uitam la mine in oglinda si imi spuneam: "Hai Simona, nu e chiar atat de greu..Dorul doare, singuratatea doare..dar mergem inainte...!"

IULIE - a fost luna fericita:) luna in care m-am mutat, luna in care a venit verisoara mea la mine, luna in care mi-am luat biletele pentru Germania, luna in care mi-am luat biletele pentru Romania..luna in care visam si eram atat de bucuroasa ca pot sa zambesc..luna in care alti oameni veneau peste mine si ii cunosteam, luna in care imi maream nuamrul prietenilor in Dublin.....

Urmatoarele luni...maine...sunt obosita si las ce e mai frumos pentru final!

nu am chef

sunt zile cand nu am chef nici de mine...sunt sarbatori pe care parca as vrea sa nu vina...sunt zile cand parca as vrea sa nu deschid ochii si sa dorm..sa nu stiu de nimeni si de nimic.....sunt zile cand universul meu, pe care mi l-am creat eu doar pentru mine se simte amenintat de cei din afara si atunci ma apuca teama ca cineva mi l-ar putea distruge..ma lupt sa imi gasesc un drum al meu pe care sa pasesc in doi...ma doare ca singuratatea imi este colega de camera chair daca undeva, acolo, exista cineva care imi este tare drag..distanta asta o urasc uneori....
Nu am chef de nimic, azi m-as ascunde si as iesi din barlog abia in luna ianuarie...o sa vad ce imi iese si daca reusesc... vine craciunul si este pentru prima data cand nu il astept..cand aici nu am postat nici o scrisoare catre mosul..cand acolo, in interiorul meu ceva imi plange si ceva doare..nu stiu ce doare..nu pot sa va explic..probabul ca multe vise frante intr-un nor mult prea aproape de pamant, multe vorbe pe care nu le-am rostit..uneori sunt rea si zgarcita in cuvinte, asa am devenit in ultima vreme...evaziva...introvertita...nu mai spun vorbe frumoase oamenilor dragi, nu mai imbratisez si nu mai sarut omenii dragi..pentru ca imi este teama..imi este teama de mine, de dezamagiri si mai ales imi este teama de un rasarit..care intarzie sa apara...
Altfel....altfel nici eu nu mai stiu ce sa spun..ti-as lua mana si ti-as pune-o pe fruntea mea...sa imi simti broboanele de emotii.....ti-as lua zambetul si l-as pune la capataiul meu..sa il vad zilnic acolo...ti-as lua ochii sa vad si eu prin ei lumea ta roz si frumoasa....
V-as lua pe toti cei care ii iubesc in universul meu..dar s-a redus la unul...este mic, cochet ce e drept..dar nu e primitor asa, cum este sufletul meu....acolo am gandurile asezate pe rafturi, senimentele sunt in cutiute aurii si dezamagirile in saci de rafie,...iubirile apuse sunt in pungi de 1 leu, singurul lucru frumos pe acolo sunt zambetele voastre, a celor care imi zambiti si in fata si in spate, a celor ce imi spuneti lucrurile direct si in fata fara a peria si fara a incerca sa aflati anumite lucruri....

Multi cred ca sunt prostuta si naiva si nu imi dau seama de anumite lucruri..dar sa stiti ca chiar daca va zambesc, chiar daca ajut si ma implic pentru a va sprijini si ajuta..chiar daca va vorbesc si n u am oprelisti asta nu inseamna ca sunt naiva....imi este rusine de rusinea voastra sa va spun uneori anumite lucruri..dar dupa sarbatori probabil ca voi vinde rusinea pe ceva nesimtire si o sa va "alint" cu vorbe dulci!

Decembrie

Am vrut sa scriu ieri ceva despre Ziua Nationala..dar am renuntat..si nu pentru ca nu aveam ce spune ci pentru ca a pus mana pe mine o tristete mare si nu am vrut sa scriu iar ceva trist si deprimant....Am spus ca nu are rost sa ma intristez...asa ca am spus pas...
Sunt momente in care mi-as lua doar pasaportul si as pleca direct la aeroport..sa ma urc in avion si sa ajung in Bucuresti, sa ma pierd pe strazi, sa rad si sa zambesc cu prietenii, sa ascult forfota din centrul vechi, sa ma uit in metrou si sa imi imaginez diferite povesti despre oamenii din jurul meu si apoi sa ma opresc la un concert al Alinei....sa ma incarc cu multa energie pozitiva si apoi sa plang de fericire ca sunt acasa...dar sunt constienta ca nu am cum..mi-e greu sa spun dar simt ca nu prea ma leaga multe acolo....acolo am fost fericita, acolo am suferit, acolo am iubit, acolo am oferit totul, acolo am plecat dintr-un bar si am lasat in urma un om care poate ar fi facut orice sa ma intorc....acolo am cunoscut oameni frumosi si am si fost lovita de oamenii rai....Dar ce rost au atatea amintiri cand si aici in Dublin imi este bine, am adunat in jurul meu oameni deosebiti si am inceput sa ma atasez de locuri, de podurile care sunt peste raul ce strabate orasul...si pot sa spun cu mana pe suflet ca si Dublinul mi-a oferit zile minunate, zile in care am zambit, zile in care am plutit de fericire, zile in care am batut strazile alaturi de oameni dragi si care au stiut cum sa intre in sufletul meu.....Da, pot sa spun ca si aici am atins un prag al fericirii si mai ales am avut o zi de nastere memorabila....cand am vazut atat de multi oameni care au vrut sa ma surprinda....un zambet din spatele tortului, o imbratisare cand lacrimile de fericire au facut carare pe obrajii mei, un zambet si flori de la oamenii care erau acolo pentru a ma face sa zambesc si pentru a uita dorul de casa....
Mi-e dor si ma mananca rau de tot picioarele sa merg la ski..sa merg sa ma bucur de prima zapada de la munte...dar nu-i bai....astea le pot face...cel mai important este sa fiu eu sanatoasa si sa pot sa imi implinesc visele....sa pot sa imi duc proiectele la bun sfarsit!