Idei ratacite

Abia se aşezase seara şi aveam o poftă nebună să scriu... când făceam curăţenie îmi scriam postul în minte. Cuvintele veneau de la sine, se amestecau într-un tot frumos, cursiv... scriam cu ochii minţii foarte uşor... oricum... asta fac de foarte multe ori, scriu articolul în gând.. şi câte au fost scrise în gând şi au rămas acolo! Tristeţea se transformă în artă... lacrimile în picături de rouă... E ceva să suferi frumos. Mi-a trecut poftă să scriu şi am pierdut idei, cuvinte, fraze, expresii frumos alcătuite; am pierdut şi subiectul în sine. Mi-a trecut inspiraţia dar am rămas cu ideea că trebuie să scriu ceva. E târziu, trecut de ora 03.00 am şi mă băgasem în pat dar cuvintele din cap, aranjate şi aşezate frumos în minte mi-au adus aminte că vroiam să scriu; aşa că am deschis calculatorul, m-am aşezat frumos pe pagina aceasta şi îmi spun: – Trebuie să scriu, ca să adorm! Încerc să îmi aduc aminte despre ce vroiam să scriu... era ceva de dragoste IAR... scriu ceva de dragoste dar realizez că lipseşte dragostea din text... renunţ... o iau de la capăt şi încerc să îmi aduc aminte exact ce m-a motivat să scriu acum câteva ore... îmi aduc aminte.. vroiam să scriu despre noi.. nici despre el nu am reuşit să zic nimic... şi el lipsea din viata mea... renunţ şi la el... caut subiect... îmi propun să scriu un vis... mă uit la tot ce am scris până acum şi văd că majoritatea textelor sunt triste, aşa că încerc un text în care să descriu ce îmi doresc ca şi când chiar aş avea... să scriu cum ar fi dacă ar fi... nu-mi iese nici asta şi mă mai şi întristez când îmi aduc aminte că sigur n-o să am... Dar nu-i bai....

În lipsa de cuvinte, care se ascund acum în mintea mea voi pune un clip...

Ramas bun..vis neimplinit..pierdut intr-o noapte de martie..

Mă vând ţie, ideal pierdut, mă vând necondiționat şi fără rezerve! Mă vând cu tot cu sacii de energie şi la oferta sunt şi cutiile de amintiri! Mă vând toată, fără să îmi pese că poate voi mai avea nevoie de mine, într-o zi!

Ţi-aş face o ofertă pentru a mă putea cumpăra dar, din fericire pentru mine, nu ai posibilitatea să mă cumperi! Mi-ai lua gândurile, ştiu! Şi corpul! Şi Zâmbetul! Nu-i aşa că ți-e ciudă că îţi fac oferta asta şi nu te poţi bucura de ea?
Dacă tot nu mă cumperi, pentru că nu îţi permiţi! Spune-mi tu cum e să te vinzi pe nimic, ca tu pe nimic te vinzi şi nici nu oferi decât iluzii. Ce sentiment te încearcă atunci când te cumpără cineva cu încredere şi te arunca pe marginea străzii? M-aş putea vinde şi eu pe iluzii, nu mi-ar fi greu, dar totuși cum rămâne cu privitul în oglindă, dimineaţa? Așa-i că nu ai nici o problemă? Sau ti-e prea murdară oglinda ca să mai poţi să vezi în ea?

What comes around, goes around! Ştii expresia asta? Nu cred, nu mai spun nimic... nu meriţi nici măcar cuvintele să mi le irosesc, timpul nici atât! 

Nu cred că meriţi ceva din partea mea... şi totuși eu m-aș fi vândut ţie...

Decid să îmi văd lucrurile clare din viaţa mea, incertitudinea îmi dă dureri de cap! Abia am timp pentru oamenii frumoşi ce mă înconjoară... de ce să îmi mai irosesc timpul şi cu tine?
Rămâi cu bine, vis neîmplinit! Ai ani de când sălăşluieşti la mine-n suflet!! Am vrut să mă vând ţie... nu mai vreau! Te încui, pe tine, într-un turn din castelul uitării!! Rămâi acolo! Simona are alte preocupări acum, nu mai vrea să viseze! Simona s-a decis să fac paşi mari, să urmărească o linie spre fericire.. nu îi este greu. Trebuie doar să vrea.. să plece.

Ştiam că timpul începe de mâine. Ştiam că la miezul nopţii se pornesc rotile, moara începe să macine şi că eu nu sunt gata. Ştiam că mâine începe să curgă nisipul şi eu aveam paşi de repetat, mişcări de exersat. Lasă-mă să plec! Lasă-mă să plec! îţi ziceam în gând. Şi gândul mi se izbea,ca o pasăre albă şi oarbă, de pereţii camerei. Şi stătea acolo, ţesând pânze peste mâinile mele şi legându-mi picioarele.
Noaptea trecuta nu am dormit. Am stat şi m-am uitat pe geam, măsurând paşii câinilor din amintiri. Interesante traiectorii mai aveau, acolo în imponderabilitate, acolo unde timpul nu se născuse şi unde pielea mea era fără pată. Toată a ta. Întinsă, ca o coală de hârtie, pe care tu desenai cu mâna-ti sigură tot ce-ţi trecea prin cap. Şi eu te lăsăm. Îţi apăsam mână mai tare pe creion. Îţi explicam consistenta sânilor şi îţi arătăm din ce e făcut sângele meu. Îţi arătăm mecanismul fin al hemoragiilor controlate. Că te iubeam, nu de alta.

O vreme, îţi dăruiam multe. Cutii frumos ambalate, în cireşe, şi iarbă, şi aur. Înăuntru, pereţii erau mânjiţi cu vina. Ispăşeam. Colindam văile plângerii şi plantam roze. Şi mărgăritare. Săpăm pământul cu mâinile goale. Intrăm în Groapa Marianelor şi aşteptam vânătorii de balene cu harpoanele lor. Ieşeam în fata tancurilor şi mă rugam să fiu lovită. Să cad acolo. Orice, numai să nu trebuiască să scot gândul acela înduioşător de inutil, care nu mă proteja împotriva nimănui. Vina sedimentata. Vina granulata în conglomerate. Pietrele pe care le mâncam la cină ... Te mirai puţin că nu mai mâncăm împreună, dar credeai că e vorba doar de cochetăria mea. Nu te contraziceam. Simţeam gândul inflamându-se iar. Şi boldul străpungându-mi treizeci şi două de rânduri de celule.

Lasă-mă să plec, lasă-mă să plec, îţi cântau toate păsările migratoare.

Lifes little emergency kit

... Nu îmi stă în caracter să mă aplec şi să ridic lucruri de pe jos dar vineri seara în autobuz de nicăieri şi din senin în faţa mea am găsit săculeţul ăsta:

Şi fără să mă gândesc prea mult l-am ridicat, gândindu-mă că este al cuiva.. am întrebat în jurul meu.. şi nimeni nu şi l-a atribuit.. am văzut că are un card/bileţel pe el.. dar am spus că poate e un nr de telefon acolo, aşa că l-am băgat în buzunar şi la coborârea din autobuz am mers frumos spre felinarul străzi şi am citit... Am rămas uimită... lucrurile din săculeţ parcă erau anume pentru mine, era exact ce aveam nevoie... Recunosc că port acest Kit cu mine peste tot şi îmi spun că nimic nu este întâmplător în lumea asta.. totul se întâmplă cu un scop.. important este să acordăm atenţia cuvenită..
E drept că starea mea de spirit este puţin aiurea.. o fi şi astenia de primăvară, o fi şi impresia că nimic bun nu este în viaţa mea.. dar mi-am dat seama că am oameni frumoşi, mi-am dat seama că am activităţi multe şi nu am timp... şi am şi o veste bună: în 26 mai se va lansa emisiunea tv produsă de echipa mea de la Actualitatea IRL, emisiune unde îmi aduc aportul ca producător şi unde sunt convinsă că vom face lucruri minunate!!!!!

Şi tot zilele astea mi-am refăcut post-it-urile nelipsite din camera mea.. doar că de când m-am mutat aici nu am mai avut chef să le aplic.. dar mi-am făcut timp şi cam aşa arată uşa mea:

Mă plouă pe aripi,

Şi tot ce era frumos colorat se şterge, culorile se amesteca şi nu iese nimic frumos...
Aripile îmi sunt grele asemeni genelor în prag de somn... asemeni plumbului... nu mai pot zbura peste câmpurile de flori care mă făceau să zâmbesc, nu mai pot zbura în locul în care mie îmi era bine... în universul meu perfect, unde visam şi mă grăbeam să dorm...
Îmi simt aripile tăiate, mi s-a luat libertatea pe care o aveam! Cine a îndrăznit să mi-o ia??? Eu, proastă de mine care m-am lăsat purtată de gândurile pozitive şi uite unde am ajuns.. Într-o gaură neagră din care îmi este greu să mai ies... nu văd nimic, totul este într-o negură de nedescifrat!
Mi-e teamă că nu mai mă pot ridica, mi-e teamă că am greșit că nu am tras de mine să nu cad... şi uite-mă îngenunchiată şi pierdută în propriul labirint!

Şi ceasul este doar 02.30 am....

M-am dezamăgit...

Nu credeam să ajung să spun asta... dar m-am dezamăgit pe mine!! Singura persoană pe care nu aş fi avut gânduri să o fac, singura persoană care nu aveam voie să o dezamăgesc... m-am uitat bine în oglindă şi am văzut ochii plânşi, privirea tristă., durerea mi se citește pe fată!
Nu mai vreau să știu nimic... nici că va fi bine, nici că va fi mai rău decât acum, nici ca voi zâmbi şi nici ca voi suferi... nu mai am nimic din vechea Simona... şi asta doare al naibii de mult... am devenit asemeni unui robot care nu a fost suficient de bun şi cineva i-a făcut un update fără să realizeze... şi în loc să fie ceva bun... e ceva complet aiurea... greșit... banal şi lipsit de tenta de basm pe care o visam mereu!
Am devenit inutilă mie, inutilă prietenilor mei... simt că nu mai exist şi mă doare că nu mai știu să zâmbesc când stau şi lenevesc în pat... nu mai știu să zâmbesc pe stradă!
La dracu!! Nu îmi plâng de milă, nu asta vreau să înţelegeţi! Plâng de ciudă că am reuşit să mă dezamăgesc, plâng de nervi că am lăsat lucrurile să scape de sub control! Plâng de furie că nu există cineva acolo care să mă sprijine... plâng de neputinţa de a-l avea pe un el.. am zeci de motive pentru care plâng... nimic nu mai e cum era şi cum obişnuiam să cred că e... în lumea mea în care totul era frumos a pătruns o adiere şi nimic nu mai este cum era! Îmi doresc enorm de mult să se aşeze uitarea peste mine... să uit de mine şi de ce vise frumoase aveam când eram adolescentă, ce vise frumoase aveam când eram la 25 de ani... mi-am pierdut până şi visele... mă simt gârbovita şi bătrâna, mă simt asemeni unei haine care ți-a plăcut atât de mult la început iar acum nu o mai scoţi din şifonier de ani buni... dar nici să o arunci nu te înduri pentru că odată, demult, ți-a plăcut! Ai iubit acea haină!!

Am îmbătrânit şi cred că dacă aveam sufletul de copil zburdalnic şi pozam în nebună şi zăpăcită acum mă doare... mă doare că am ajuns atât de banală... mi-am pierdut eu-ul pe drum şi nici măcar nu am aruncat cu pietre albe în urmă ca să îl regăsesc... nu am aruncat pentru că mereu am fost mult prea sigură pe mine şi prea încrezătoare în forțele mele!! Acum, până şi ultima raza de speranţă parcă a plecat de la mine, m-a părăsit.. râd, dar nu-i râsul meu, privirea mi-o las pierdută în gol de multe ori şi nu mai ştiu cum şi ce să fac..
Dacă există ceva șanse să îmi revin?... visez la asta! Am ajuns să visez lucruri care îmi par imposibile... Din visătoare am devenit distrugătoare de vise...
Ruşine să îmi fie că am ajuns aici!

sentimente

goale si fara continut...idei ample dar fara rezultat...dorinte desarte....le adun in sufletul meu ...
Ma gandesc la un rasarit de soare... intr-o pereche de brate.....sa fie un EL....un EL al meu....

Uneori

... mă întreb de ce? Mi-ar fi plăcut să spun că eşti al meu.. dar mă doare când văd că nici măcar al tău nu eşti.. aparţii unei lumi din care nu vrei să ieşi... te complaci acolo.. oare pentru că ţi-e frică de singurătate? Sau ai o altă teamă? Apari arareori în mintea mea... şi de cele mai multe ori zâmbesc când mă gândesc la tine... dar între noi e timpul şi conjugarea de câte doi la timpul nepotrivit.. Ai timp şi e ca şi cum ai avea nişte pietre.. dacă le arunci spre cer... îţi cad în cap.. le arunci spre cineva... există posibilitatea să îl răneşti... le pui într-un ghiveci cu pământ.. degeaba, altele nu cresc..
Să te fi născut mai târziu. Să se fi născut mai devreme. Să va fi cunoscut acum un an, sau peste alţi doi, cine ştie. Ipoteze. Nesincronizare... iar din cauza timpului.. iar oameni nepotriviţi în viaţa noastră, persoane pe care le-am acceptat pe uşa noastră şi acum.. acum nu mai avem curaj, putere să spunem stop... mai poate fi şi teamă unui eşec..
Ştii că el este potrivit.. îţi place să crezi că ţi-ar fi bine în braţele lui, să îi priveşti ochii dimineaţa şi să fie primul lucru care îl vezi când te trezeşti.. dar nu ai de unde să ştii cum e acolo, în căldura sufletului său pentru că.. ori ţie îţi este frică de primul pas ori lui îi este frică de un anumit pas... Însă rămâi cu ceva.. cu o veste bună că există... păcat că nu este o veste bună pentru mine...

Mi-ar fi placut

Sa simt emotiile din sala si nu din fata calculatorului....mi-e dor de multi si multe...

....Plec putin

Nu ştiţi nimic despre o persoană care nu se simte normal, în interiorul ei! Voi, cei din exterior, vă permiteţi să îi puneţi eticheta asta: NU E NORMALA.. Problema este că ea trebuie să trăiască... culmea... printre voi. Şi uite cum, de fiecare dată mă erijez în judecător... mi se întoarce câte una de la viaţă ca să mă trezesc să văd cum sunt oamenii... Îmi doresc atât de mult o viaţă simplă şi o lume bună, încât aş fi în stare să las totul în urmă şi să o iau de la capăt... În inconştienţă mea şi în prostia mea că totul este posibil doar dacă îţi doreşti foarte mult ceva, totul se poate dacă îţi doreşti cu adevărat... Nu îmi mai doresc nimic, că cică dacă nu ai aşteptări nu ai cum să fii dezamăgit.. nu mai aştept nimic.. le las pe toate să vină peste mine... aşa cum pot şi cum sunt ele...
Mă simt sfârşită, obosită... încât doar izolarea sau viaţa m-ar putea relaxa. Probabil izolarea.. despre viaţa nu mai ştiu nimic... Sinceră să fiu mi-am pierdut orice speranţă că va mai reveni... sunt conştientă că a uitat aleea spre mine.. aleea pe care am lucrat atât de mult să o pavez cu lucruri frumoase şi calde.. Dragostea.. o compătimesc că pe o slugă pe care o exploatez... Doar ea îmi mai da sens uneori.. dar şi ea e pe moarte.. din cauza oboselii. Trăiesc atârnată.. într-o aşteptare de viaţă sau de izolare care mă lăsa fără puteri.. trăiesc doar pentru că respir, merg, muncesc, vorbesc.. în rest totul a murit în mine... am murit şi eu, cea care eram acum un an. Acum doi ani. Acum 5 ani. Cea care am fost până mai ieri... cea care am învăţat alfabetul, cea care am învăţat respectul... nu mai regăsesc nimic în mine din Simona cea veche... aşa că trag cortina... şi o perioadă o să îmi duc dorul şi o să plâng eu în pumnii mei... până mă voi regăsi.. asta dacă o să o mai fac... că slabe şanse să o mai regăsesc pe Simona care visa cu ochii deschişi, pe Simona care zâmbea şi se bucură pentru orice şi pentru oricine.. dacă ştiţi voi unde s-ar putea ascunde spuneţi-i că vreau să vină înapoi... pe Simona care o privesc acum în oglindă eu nu o cunosc... nu îmi place de ea şi mai ales nu o suport.!

La multi ani, noua!

Acum 4 ani am decis să mi te fac prieten, să fii tu singurul şi bunul meu prieten să vin la tine când plâng, să vin la tine când râd, când sufăr sau când sunt fericita! Şi ai fost aici mereu... dar mereu te-am găsit la fel, neschimbat.. nici trecerea timpului nu te-a schimbat, nici vechimea în funcţia de cel mai bun prieten, nici banii, nici iubitul/iubită, nici faptul că ai un copil/doi sau trei copii, nici faptul că m-am mutat din România.. nu, nimic nu te-a schimbat.. ai rămas acelaşi loc unde mă eliberez, unde scriu şi unde sunt o altă Simona...
Aici Simona poate să plângă, poate să râdă, poate să îţi spună ce o doare.. ce o face fericită, ce îşi doreşte, ce n u îşi doreşte... aici Simona nu mai are o etichetă de respectat, aici Simona nu mai e nici fiica Laurei, nici colega lui X, nici iubita lui Y... aici sunt eu... cu bune, cu rele pentru că tu mă primeşti la tine mereu... pentru că chiar dacă te neglijez de ceva vreme nu mă cerţi, nu mă dojeneşti... să ştii că şi prietenii ceilalţi unii se simt neglijaţi şi simt şi eu că nu mai am timp cum aveam alteori... poate unii dintre ei se supără.. dar ştiu că tu nu te vei supăra şi mă vei aştepta aici... sper aşa să fim până la adânci bătrâneţi, dragul meu blog!
La mulţi ani nouă, pentru că suntem cei mai buni prieteni...

Leapsa....ca la carte:)

Uite ca ma tin de cuvant si fac leapsa pe care am primit-o de la Daniel! II sunt dator cu ea, ca am mai spus ca fac una si nu am mai apucat:) Nu imi mai ajunge timpul, daca auziti pe cineava ca vinde timp..sa ma anuntati si pe mine!:)
1. Care este ultima carte pe care ati citit-o (sau pe care o cititi inca)

Ultima carte care am citit-o a fost "Climate" - Andre Maurois

2. Una dintre ultimele carti citite, pe care o reco mandati?

Recomand cu mare drag "Kafka pe malul marii" - Haruki Murakami

3. Care este urmatoarea carte pe va ganditi s-o cititi?

Intentionez sa citesc "Cronica pasarii-arc" - Haruki Murakami

SI fug repede spre somn:) Va pup si o saptamana frumoasa!

Despre mama mea

Mama mea este o femeie normala, o femeie care isi duce singuratatea cum stie ea mai bine...refuzandu-si multe lucruri pentru ca " nu se cade ca eu, femeie vadana sa fac asta"....Dar este o femeie puternica, o femeie care mereu a stiut clar care ii este scopul si care are bun simt si bunatate in ea...
Relatia noastra nu este si nu a fost una ideala...Mi-e drag de povestile alea in care mama a fost alaturi mereu de copilul ei, povestile alea in care mama mangaie plodul pe frunte si il felicita...eu in ultimii ani am primit felicitari de la mama mea... in rest in copilarie, din pacate nu prea am avut parte de asa ceva....au fost zile, cand, copil fiind, nici un La multi ani nu primeam de ziua mea....au fost zile despre care nu vreau sa vorbesc cu batai crunte, pedepse absurde...dar au trecut...le-am uitat de mult...si chiar daca mai revin uneori in gandurile mele..incerc sa le alung...La pierderea omului pe care amandoua il iubeam mai mult decat orice mi-am dat seama ca pe ea o mai am...si mai ales am stiut mereu ca iubirea mea pentru ea este neconditionata... si ca pentru multe calitati pe care le am trebuie sa ii multumesc...prin felul ei dur de a fi, prin certurile si bataile administrate, prin multe lucruri pe care le-a facut m-a croit sa fiu asa cum sunt...
Sunt clipe cand mi-e dor de ea....atat de dor incat cei 3000 de kilometri mi se par milioane....cand as vrea sa ajung acasa, in curtea mea frumoasa si colorata, in bucataria ei cocheta si sa stam la o tigara, sa imi spuna ce a mai facut..sa imi povesteasca despre ispravile lui Mili ( catelusa ei)...sa imi spuna ce a mai facut, cum a mai facut..
Au fost momente cand nu ne-am vorbit cu lunile, au fost momente cand intre noi era tot Polul Nord...sunt clipe cand mi-e ciuda ca a fost asa copilaria mea si ca din pacate nu a stiut sa fie altfel..dar nu o judec..nu e treaba mea...acum stiu ca o iubesc, stiu ca pentru mine este acolo, in sufletul meu si mereu va fi....si imi doresc sa o stiu sanatoasa, sa o stiu acolo, ca e cineva care imi raspunde la telefonul de acasa, ca e cineva care ma dojeneste...ca daca merg acasa inca trebuie sa fiu la o anumita ora in casa....inca trebuie sa ii spun unde ma duc, ce fac..cu cine si de ce...
Mama, chiar daca trecutul nu este presarat cu ghiocei..chiar daca si eu ti-am facut greutati, crezand ca prin comportamentul de adolescenta rebela te fac sa iti schimbi atitudinea..sa stii ca te iubesc enorm, iti multumesc din suflet pentru tot ce ai facut pentru mine, asa cum ai stiut tu si cum ai crezut ca e normal, iti multumesc ca l-ai iubit pe tata si ca l-ai facut fericit...iti multumesc ca existi si ca esti mama mea.....
La multi ani, MAMA!

Optimismul meu..

Doamne, că mult a mai trecut de când am evitat să scriu... am scris ciorne, am şters şi mă gândeam ce rost are să scriu toate astea? Uite că azi m-am decis să scriu şi poate diseară când ajung acasă o să le dau şi lor publicare... Am avut o lună încărcată, o lună în care am descoperit că unii bărbații stăpânesc atât de bine arta disimulării încât unele femei, mai credule se îndrăgostesc fără scăpare, se lăsa minţite şi, probabil, chiar dacă știu adevărul se amăgesc cu speranțe... da, speranța moare ultima dar ce nevoie ai lângă tine de un bărbat care minte şi trece prin nenumărate aşternuturi? Ce nevoie ai lângă tine de un bărbat care îţi spune cuvinte frumoase de alint dacă apoi în faţă alte persoane spune că nu ești decât „una”... Păcat că unele femei potente intelectual se lăsa atrase în cursele acestor Casanova... ce rost are să mai despus firul în patru? Unora le place să fie umilite... dar alegerea le Aparține în totalitate...
Am avut o stare ciudată, am avut tăria să uit şi să trec mai departe cu toate rugăminţile, cu toate scuzele de doi bani, cu victimizarea şi prezentarea situației în avantajul lui... Unii nu știu când să se oprească şi cad în penibil... dar cine sunt eu să le explic? Mai ușor e să tratezi cu indiferenţă şi să îţi vezi de lucrurile cu adevărat frumoase din viața noastră!
Eu am avut parte de o vacAnţă la ski superbă şi pentru asta trebuie să îi mulţumesc Georgianei şi lui Udo!! Am fost şi am stăpânit pârtiile din Austria, m-am simțit iar, o învingătoare pe părţii, senzaţia pe are mi-o dă schiatul nu se compara cu nimic, bine, aproape nimic:) Momentul ăla când ești în vârful muntelui şi pleci spre coborâre... stăpâneşti muntele, zăpada... şi gândurile îţi sunt într-o linişte profundă şi liniştitoare... mereu pe pârtie am fost o altă Simona... mi-a plăcut mereu să cred a sunt o învingătoare şi o femeie puternică... puţine lucruri sunt cele care mă doboară... şi nu le las să stea prea mult la mine în gând... un singur lucru nu pot să îl alung şi nici nu vreau... dorul de tata... Uneori mă cuprinde o tristeţe şi nimic nu mă bucură... nici vorbele calde ale prietenilor, nici pozele cu el... nici amintirile din vremea când eram copilul nevinovat în curtea părinților mei... Am fost educare să am frică de Dumnezeu şi să am respect, bun simţ... să mă lupt pentru ceea ce îmi doresc şi să obţin pe cai corecte şi drepte... Tatăl meu a fost un super om, şi da, poate sunt subiectivă dar credeți-mă că mulţi cunoscuți au vorbe doar de laudă despre el... avea o îmbrăţişare aleasă, vorbele şi cuvintele lui îmi sunt exemplele de căpătai în viața!! Dacă sunt o persoană cu bun simţ, cu respect pentru cei din jur se datorează în mare parte lui... şi mamei şi bunicului de pe tata...
Dar să nu vă întristez prea tare, eu ascult Andre Rieu-Concerto d'Aranjuez şi îmi cam vin şoriceii pe lângă mine... îi alung şi încerc să mă gândesc la Primăvară, la lucrurile frumoase prin care natura trece în această perioadă şi cum totul renaște la viața, Cum totul este o veselie şi pot doar să visez la un buchet de ghiocei şi de viorele, la un mărţişor şi la lucrurile frumoase pe care mă încăpăţânez să le aştept şi de care mă conving singură că se vor întâmpla şi în viața mea...
O Primăvară frumoasă, dragii mei!!! O primăvară însorită şi vesela!!! Dimineţi cu surprize plăcute şi oameni strălucitori lângă voi!
Bun venit, Primăvara!!!!!!