miercuri, 26 august 2009

.....VREAU SA SIMT...


Mi-a fost frig, zilele astea… Atat de frig incat am stat multe ore ghemuita in canapea, cu genunchii stransi. O fi si de la boala...nu neg si nu contrazic../ Asta e o pozitie din care ma pot accesa cu usurinta, imi pot controla gandurile si reactiile, sau imi pot opri tremuratul. Si-am observat ca nu pot plange, in pozitia asta, ma enerveaza lacrimile care mi se preling pe nas, gadilandu-ma. Si nasul...nu mai spun ca e saracul rosu de la servetele....Nici nu prea mai stiu sa plang; de ce-as plange? Inteleg destul cat sa mi se para absurd sa plang. Nu folosesc la nimic, lacrimile… nu le consider o dovada de slabiciune, slabi suntem cu totii, uneori chiar ne place, le consider o stupiditate. Cand ceva te doare groaznic, te va durea si daca plangi. Te va durea oricum, indiferent ce faci; pana cand… pana cand n-o sa te mai doara. E semn c-ai mai murit putin.

Si e greu, ca iti dai seama ca din clepsidra vietii tale se scurg firicele de nisip si nu ai ce sa faci, nu ai cum sa le opresti. Ma simt fugarita de o satra de caini, se iau dupa mine toti, alerg...incerc sa scap de ei si sincer nu prea pot. Zaresc o poarta...alerg spre ea si bat cu putere...nu ma aude nimeni....dar cine sa auda? E gol la mine in suflet si nimic nu pare a preconiza ceva bun..care sa umple golul.....ma preling pe langa poarta inalta si cad...sunt una cu pamantul si asta au asteptat si cainii si sacalii...sa rupa bucati din mine, sa le imprastie sa nu le mai pot gasi....Durere?...Sange?...da....ma simt sfasiata si totusi ridic privirea in sus si am curajul sa intreb: CATE PORTI IMI SUNT ATAT DE GEU ACCESIBILE?.....

Nu voi primi raspuns, trebuie sa il caut si mai ales trebuie sa il gasesc, sa ii bag mana in guler, strans, si sa il intreb:

AI AUZIT PANA ACUM STRIGATUL MEU? MI-AI VAZUT DUREREA? TE OPRESTI?


Am gresit drumul de-atatea ori

incat viata mea toata pare o greseala.

Am imprastiat cu gandul stamine de crin

in aburul cald al diminetilor

in care ma trezeam fara tine si nu voiam sa ma ridic.

Fara tine as fi fost atat de usoara incat,

daca m-as fi ridicat, ma spulbera vantul.

Voi putea vreodata sa sufar indeajuns

incat sa ma ridic cu tine cu tot?


Niciun comentariu: