sâmbătă, 1 august 2009

Un prieten vechi......TIMPUL


Prima mea intalnire cu timpul a avut loc in primele luni de viata. Am stiut de la inceput, chiar inainte de a constientiza lumea din jurul meu, ca este si va fi un personaj important din viata mea. A fost o intalnire scurta, furtunoasa asa cum ii sta lui in caracter. Nu mi-a fost frica de el iar el a vazut asta. Nici nu l-am privit de sus. Pur si simplu am considerat necesar ca e mai bine sa ne intelegem pentru ca aveam sa fim amandoi implicati in aceasta viata, in aceeasi masura. I-am cunoscut de la inceput insemnatatea si i-am aratat asta prin faptul ca l-am respectat atunci cand a crezut el de cuviinta sa se impuna in fata mea. Si-a indeplinit misiunea cum numai el putea, s-a facut auzit, simtit si a adus cu el cele mai cumplite momente, cele mai disperate clipe pentru a ma dobori. M-am luptat cu el dar in acelasi fel am luptat cot la cot cu el pana cand a inteles ca a meritat o prima intalnire cu mine si eram un adversar pe masura valorii lui. Astfel, am ajuns la o intelegere: eu il lasam pe el sa mearga inainte, nu ma impotriveam deciziilor lui, ii acordam increderea suprema iar el imi dadea in schimb o cheie. Cheia de la un sertar foarte pretios in care se aflau momente si clipe frumoase, unice, franturi de iubire, semne ale primaverii lui si bucati din imperfectiunea fiintei umane atat de bine mascate intr-o substanta. De cate ori simteam nevoia, trebuia doar sa deschid acel sertar. Acest pact avea totusi un pret: faptul ca eu trebuia sa ii simt prezenta de cate ori trecea el prin viata mea, ca trebuia sa il las sa-si umple buzunarele cu momentele mele de uitare si ca odata ce trecea pe la mine avea sa ia cu el cate ceva: un moment, o clipa, un minut, un cuvant nerostit, o amanare neintentionata, un zambet mult prea fad pentru a se mentine pe buze sau o recunostinta abia incoltita dar nematurizata. Am respectat acest pact si l-am lasat de fiecare data sa-si umple buzunarele insa odata cu deschiderea acelui sertar din ce in ce mai des, odata cu multitudinea clipelor si cu avalansa momentelor, am inceput sa nu-l mai simt, am inceput sa uit sa-i deschid usa fiind astfel nevoit sa intre pe geam sa fure tot ceea ce trebuia sa-i dau eu. Am inceput sa uit de el… si pentru mult timp m-am multumit doar cu deschiderea sertarului pe care mi-l lasase el la prima intalnire. Si am tot scos: momente frumoase cu miros de cirese amare, clipe unice cu gust de dulceata de zmeura, minute de puf moale si multe ore de lumina albastra. Am scos din sertar nenumarate zambete si ironii dulci, am scos privelisti ale unor locuri neumblate vreodata si cararui nebatute. Am scos multa tandrete, prietenie si respect, nimicnicie dar si maretie. Am scos multa siguranta, protectie si multe, multe visuri ascunse in cele mai intunecate colturi ale sertarului.

Pana intr-o zi… cand cheia pe care mi-o daduse timpul s-a blocat in incuietoarea sertarului pretios. Avea sa ma intalnesc din nou cu el. A aparut de dupa colt, tocmai cand incercam sa fortez incuietoarea sertarului pentru a scoate un dram de speranta. Mi-a dat o palma atat de tare incat cheia s-a rupt. Au ramas blocate in sertar momentele frumoase, picaturile de fericire, zambetele si rasetele. Pe toate le-am auzit strigand sa le dau drumul. Am auzit speranta plangand. Pana si credinta a ramas undeva intr-un ungher intunecat al sertarului. Visurile s-au invaluit in ceata si s-au afundat mai adanc in serar. La fel si bucatelele de amintire. Incalcasem intelegerea cu timpul si acesta a venit sa ma atentioneze. A facut-o intr-un mod brutal si neasteptat, demonstrandu-mi inca o data ca el era stapanul jocului. M-a pedepsit pentru ca nu l-am simtit, pentru ca uneori i-am vazut incoerenta, pentru ca i-am inchis usa si a fost nevoit sa se furiseze, pentru ca am pastrat pentru mine unele momente de uitare, pentru ca am deschis sertarul prea des. L-am urat pentru ca ma lasase dezgolita de acele momente perfecte, de acele picaturi sublime si de acele visuri. Si totusi… facea parte din mine asa cum si eu faceam parte din el. M-am simtit coplesita de clipele de uitare pe care incetasem sa i le mai dau si mi-a parut rau dupa acel sertar. Dar timpul imi pregatea o noua surpriza si un nou pact. Am realizat ca asa este el, ca nu poate trai fara mine asa cum nici eu nu puteam trai fara el. Am ajuns astfel la o noua intelegere. Eu trebuia sa-l las sa mearga inaintea mea, trebuia sa-i simt atat prezenta dar si valoarea in fiecare moment al vietii, trebuia sa-i umplu buzunarele din nou cu uitari, trebuia sa-l las sa locuiasca in inima atunci cand ma vizita pentru problemele importante, trebuia sa-l las sa ma sfatuiasca dar si sa ma vindece uneori. El imi oferea amprenta lui pe caracterul meu mult mai vizibila decat cea de pe fizicul meu. Imi oferea un dram din puterea lui de a descoperi ceea ce e ascuns, imi oferea prilejul de a ma deplasa inapoi cu amintirile iar alteori inainte cu visurile, imi oferea nelinistea asteptarii dar si povara sarcinilor morale, imi oferea, de asemenea o perspectiva a existentei mele si o privire furisa a departarii lui, departare inaccesibila majoritatii persoanelor. Aveam sa-mi dezvolt astfel simtul valorii lui adevarate si aveam sa realizez ca el putea schimba totul intr-o singura clipa. Dar el mai avea o surpriza pentru mine: o alta cheie de la un alt sertar la fel de pretios ca primul si la fel de plin. Nu se aflau in el aceleasi momente, clipe, visuri sau sperante, ci altele cu mult mai clare, mult mai insemnate… Am gasit in acel sertar bucatele de pasiune, clipe de magie si momente de tandrete cum nu mai traisem niciodata. Am descoperit valuri de libertate si o multitudine de graunte de intelepciune. Am gasit multe explicatii, maturitate, multa intelegere si profunzime. Intr-un colt al sertarului se afla si prietenia care avea o noua fata si o noua valoare. Am gasit alte visuri si alt fel de iubire, multe zambete si nenumarate rasete, ironii dulci si invataminte. Am gasit respect, nazuinte si responsabilitati. Am descoperit multe priviri fugare si pasiuni cu miros dulce de mimoza. De asemenea, acel sertar continea graunte de bucurii mult mai valoroase decat bucuriile din primul sertar. Toate erau inedite, erau mult mai pretioase si mult mai clare. Dar, alaturi de acestea se afla ceva ce nu mai intalnisem: bucatele negre de rautate, egoism, perfidie, batjocora, invidie, nerusinare, ipocrizie… Acestea se agatau cu toate puterile de momentele si clipele frumoase pe care le scoteam ori de cate ori deschideam sertarul. Faceau si ele parte din darurile timpului si astfel faceau parte din lumea mea. Am inceput sa ma gandesc la ce lasasem in primul sertar si stiu ca orice se afla acolo se transformase in amintiri si in uitari. L-am mai rugat ceva pe timp: uitarile care i le dadeam lui pentru a-si umple buzunarele sa le ia singur din acest al doilea sertar si sa lase primul sertar intact, inchis asa s-a inchis si o parte a inimii mele atunci cand ne-am intalnit a doua oara, atunci cand acea cheie pretioasa s-a rupt in incuietoare. A respectat aceasta dorinta a mea si eu l-am respectat pentru asta. Dar, de cate ori trecea pe la mine, odata cu uitarile timpul lua cu el momente, clipe, cuvinte nespuse, priviri nearuncate, simtiri si pasiuni ascunse, amanari si adevaruri nerostite… Am incercat sa ma folosesc de darurile lui cat mai bine, sa fiu atenta de cate ori scot din sertar un moment sau o clipa de bucurie, de iubire sau de bunatate, o picatura de pasiune sau un strop de prietenie sincera, sa nu cumva sa se agate sau sa se furiseze vreo una din bucatelele acelea negre. De multe ori imi reuseste, de alte ori acele bucati sunt mai agile ca mine sau sunt mai mari pentru ca ele se hranesc cu intunericul sertarului. Mai mult, am gasit undeva intr-un colt ceva ce ramasese inchis in primul sertar: credinta. Mai scot din cand in cand cate un dram pretios. Am pastrat si pastrez cu sfintenie acea cheie daruita de timp si am ascuns-o intr-un loc sigur: in inima mea, acelasi loc unde ma mai viziteaza timpul atunci cand trebuie sa iau o hotarare importanta. Pana la o intalnire viitoare incerc sa respect cu strictete conditiile acestui pact cu timpul si stiu ca astfel le va respecta si el, incerc sa ma bucur de fiecare moment si clipa oferita, de fiecare dram, fiecare picatura si fiecare graunte din darurile gasite in acest sertar…


Un comentariu:

Mihai spunea...

Cat de frumos ai surprins realitatea...
"Pana la o intalnire viitoare incerc sa respect cu strictete conditiile acestui pact cu timpul si stiu ca astfel le va respecta si el, incerc sa ma bucur de fiecare moment si clipa oferita, de fiecare dram, fiecare picatura si fiecare graunte din darurile gasite in acest sertar…" - Sa nu uiti sa faci asta!