luni, 3 august 2009

Mutare

Azi la mine la birou totul e anapoda. Schimbam locatia si fiecare si-a impachetat ceea ce a adunat, documente, foi, amintiri....
Asa cred ca facem si cu viata, depozitam totul in cutii, sigilam....le punem pe rafturi si le lasam pe unele prafuite iar altele le scoatem, le lustruim...
Am o cutie pe care luna asta o sa o scot , o sa o desfac si o sa imi amintesc cum imi povestea cand am facut primii pasi cu el si era foarte mandru ca el a fost primul care m-a vazut mergand. Povestea cu ochii stralucind de mandrie cum a sunat-o pe mama si i-a spus: " Laurentia, a plecat fata!" iar mama sa pice jos : " Unde a plecat? Cum? Cu cine?" iar tata : " A inceput Monica sa mearga, sa o vezi ce ture face prin curte".....Apoi mi-a povestit mama ca plangea la telefon....el a omis sa imi spuna....
La mare, cu verisorii, el era antrenorul si astia agatau fete si il prezentau pe tata drept antrenorul lor..cand erau fotbalisti, cand erai voleibalisti, depinde ce le trecea lor prin cap... Imi amintesc ca la un moment dat le-a spus tata sa ii spuna si lui antrenor de ce e sa nu se trezeasca vorbind de fotbal si ei sa faca atletism:)).....Mi-e dor....un dor sfasietor de el, de glasul lui...nu il am inregistrat nicaieri, ca un facut! Pe div sper sa il am...daca nu ma insel la o nunta a verisorilor mei.....Ma uit la poze....si incerc sa imi aduc aminte momentele cand au fost facute....cum era atunci...Mi-e dor sa imi spuna Monica...sa ma pupe pe frunte, sa stam la cafea si la o tigara....sa povesteasca....sa ma muste de obraz...sa ma dojeneasca.... Sa ma duc in biroul de la Primaria Letea Veche si sa scormonesc pe acolo dupa tot felul de prostii...sau sa avem curtea su terasa plina si sa fie fericit, era atat de fericit cand avea musafiri. La noi nu trebuia sa fie un eveniment casa se adune rude si prieteni de familie....Era suficient sa ne adunam, sa facem gratar, sa radem, glumim....dansam....
La varsta de 18 ani eram fericita maxim ca aveam toti bunicii langa mine, parintii....eram o norocoasa ca imi daduse Dumnezeu sansa asta...avand in jur colegi, prieteni care nu isi cunosteau bunici. parinti unii....eu ii aveam pe toti.....Si apoi, anul trecut...la 28...mai detineam o pereche bunici si o bucata mama.....pierdut iremediabil : TATA, BUNIC, BUNICA......pierdut voci calde, chipuri dragi care mi-au urmarit copilaria, adolescenta....Imbratisari care nimmeni nu le da caldura aia a lor specifica... Pierdut si zambetul meu pentru tata....Emotiile cand mergeam acasa si ma pregateam sa ma sperie ori de dupa poarta, ori de dupa colt....sa iasa in calea mea cu ochii umeziti si sa ma ia in brate: " A venit fata acasa!"......
Ma roade mult ca nu am reusit sa ii daruiesc cel mai fericit sentiment....sa fie bunic....imi aduc aminte ziua de 13 august 2006 cand preotul , la omagiul adus tatei, a spus ca mereu doar de asta vorbea: " Cand o sa ma faca Monica mea bunic...."....Si ultima discutie cu el tot despre nepot a fost...nepotul care ii poate strica parchetul...ca el nu se supara....Ma intreb daca am sa pot sa ridic ochii spre cer in viata asta si sa ii spun" El e nepotul /nepoata ta tata!"......sa mergem la cimitir si sa ii vorbim...sa am cui sa ii povestesc despre bunicul...pe care mi-as fi dorit sa i-l prezint....sa ii preivesc pe amandoi mergand...tata in baston, batran..putin garbovit de timp si bebe de mana si punand intrebari: Buni, da aia de ce e asa? Buni..da tu stii cum se face aia?......Sa il intrebe de mine , cum am fost cand eram mica......sa ii scoate carnetele de note pe care le pastra cu sfintenie in birou si apoi acasa in sufragerie in "cutia de acte" si sa ii arate ca am avut 10 pe linie din cls a I-a pana in clasa a IV-a.......Uneori ma uit si la mama......si ea imi spune ca macar ea sa apuce sa ma vada cu un bebe...sa ii povesteasca tatei cand s-or revedea.....E greu....deoarece imi este teama ca niciodata nu o sa zambesc, privind in sus, cerand binecuvantarea tatei pentru el, cel de langa mine, cu care sunt in fata Altarului....probabil niciodata nu voi auzi vocea calda strigandu-ma "Mama"....e drept ca undeva acolo inca sper..ca speranta moare ultima......dar......
poate ma ajuti, Tata! Si poate pui o vorba buna....aliaza-te cu bunicii....hai! stiu ca mereu ai facut tot ce ai putut pentru mine...Ti-am spus cam ce imi doresc....la Meteora sus!

2 comentarii:

Danut spunea...

Nu vreau sa te stiu atat de trista! Ai plans atat de mult si vei mai plange dar incearca totusi sa mai si zambesti. Tristetea asta o vei avea mereu in suflet...dar poti sa fii sigura ca el e acolo si te iubeste la fel de mult, poate char mai mult.
Silviu??? Nimic de la tine pe aici...mai ridica si tu moralul! Hai shumi...fugi la un fotbal si apoi papa inghetata biscuit! Sa nu il faultezi pe Silviu!

Simona spunea...

OHHH!!! Deci m-ai nimerit..as juca un fotbal..si da...as manca inghetata in parc, sa imi iau 2 sau 3..Mi-e dor de un fotbal....un zambet..o inghetata.....sa ma alerg prin parc!!
Multumesc., stiu ca esti aici!

P.S. Cum se trateaza dorul?