Plouă! Atât de tare plouă, și fulgere sunt în jurul meu.
Fug să mă ascund și nu găsesc unde, vreau puterea să pot schimba ceva în lumea asta, vreau puterea să îi pun pe oamenii buni departe de lumea asta, vreau puterea sa reînvoc copilăria și să retrăiesc clipe plăcute din viață.
Nu au fost multe dar cele câteva care sunt îmi sunt atât de departe. Le retrăiesc cu ochii minții. Mă picură! mă picură pe obraz și îmi este cald, și frig, și teama.
Atât de multe sentimente stranii și ciudate ies la iveală în sufletul meu! De ce sunt atât de neputincioasă și nu pot să ajut pe cei din jurul meu, ca să mă pot ajuta pe mine de fapt. Nu cred că cer să opresc timpul în loc, nu ced ca cer să se întâlnească soarele cu luna sau poate asta ar fi mai ușor de primit decât ceea ce cer eu!!! Unori te simți atât de neajutorată; vrei să fii acolo, să ajuți, să faci ceva, să îți oferi tot ce ai strâns pentru a fi spulberat într-o clipă dar să știi că a fost atât de bine.
Ofer toată viața pentru ca o clipă de fericire! Să o ții în pumnul tău, să o trăiești la maxim și apoi să îmi desenezi ce am simțit, că eu o să fiu prea amețită ca să mai știu! Cer iertare lumii că trăiesc frenetic sentimente atât de frumoase.
Nu trădez jurământul iubrii și nu, nu uit să iubesc trandafirii. Nu uit nici să zâmbesc chiar dacă în suflet simt că doare! Nu, nu mă opresc să șoptesc te iubesc, mă simt atât de bine când o fac, și dacă aș avea șansa să strig cât pot de tare cred că tot universul pentru câteva secunde ar auzi cum strig : TE IUBESC! Inima are caile ei, pe care rațiunea nu le înțelege.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu