Introspectie...

Mi-am descoperit un prost obicei; de fapt nu chiar descoperit, reconstatat, mai de graba.
Imi pun intrebari tampite. Ma invinovatesc de chestii la care oricum nu am o influenta directa.
Chiar la cele la care am facut tot ce puteam face. Ma invinovatesc cand am ghinion. Ma invinovatesc cand altii fac rahaturi, ma invinovatesc pentru faptele altora. Oare de ce sunt proasta? De ce nu pot spune si eu ca altii-nu va convine, nu e problema mea? De ce imi fac griji pentru cum se simt altii sau ce gandesc?
Poate e un pic vremea sa am grija si de mine.
Sa imi ofer un pic de bucurie si fericire.
Si sa fac si lucruri in avantajul si in directul meu interes.
Am incercat sa imi dau seama ce am facut in viata asta; am realizat ca am facut o gramada de tampenii, prostii, lucruri rele, dar si cateva lucruri bune. Am incercat sa imi dau seama ce am facut pentru altii......Prea multe...... Sau mai bine zis, uneori au fost prea multe ca sa ma mai pot simti confortabil cu asta. Am incercat sa imi dau seama ce am facut pentru mine.....si mi-am dat seama ca, vorbind de lucruri serioase, prea putin.
Si asa mi-am dat seama cat sunt de disperata sa urmez un drum, poate, gresit, in ce ma priveste.
O viata intreaga mi-am dorit o familie, un cuib cald, de care sa am grija, si sa dea un sens vietii mele.....O viata intreaga am crezut in niste valori poate perimate in ziua de azi....O viata intreaga am crezut ca poate exista magie intre oameni.....O viata intreaga am crezut in...multe lucruri care viata mi-a dovedit ca sint stupide.

Poate nu e de mine.
Mai bine zis, incep sa ma lamuresc, intr-un tarziu, de ceea ce viata incearca sa ma invete, anume ca unele lucruri au murit o data cu cavalerii, zanele si balaurii nu invie....duse sint, si duse raman oricat doresti sa invii ceva, nu poti. Doare cele rele nu pot fi omorate.
Binele, frumosul sau magia din noi sunt prea fragile pentru a supravietui.
Poate ar trebui sa imi caut pacea in alta parte?
Drumul spre casa e oricum demult pierdut pentru mine pe simplul motiv ca, putina casa care a fos,t a fost inghitita de mult de ceata meschinariilor si de apele unei vieti purtate uneori cu prea multe bune-intentii.
La fel cu drumul spre iad, care e pavat cu bunele noastre intentii.

Scanteia in ochii oamenilor apare din primul moment, daca e sa fie...Sau nu...Timpul nu ajuta la nimic. Pana si respectul reciproc nu valoreaza nimic fara dragoste. Caci drumurile se despart la un moment dat, daca nu exista nimic sa le tina unite. Chiar si pe intuneric, trebuie sa simti cand iti atingi partenerul. Ca este vorba de el, ca e acolo, si ca atingerea e speciala...asa cum te simt eu pe tine, iubitule...Iti multumesc ca existi, ca ma iubesti, asa cum spui tu: "te iubesc si punct"!