luni, 27 iulie 2009

Vorbind despre fericire in oglinda..

Fragil echilibru, propice, cazand si venind inapoi ma simt ca o lacrima gata sap ice din ochii mei tristi peste voi?(Adrian Paunescu-Lacrima-n coltul ochiului)
Poti afirma ca te cunosti abia atunci cand te afli in fata propiilor tale limite, caci numai o perioada de criza te poate ajuta sa te autodefinesti. Fericirea ti se iveste cand ai ajuns sa te regasesti in lucrurile ce te inconjoara, pe care tu le consideri utile. Fericirea isi trage seva din suflet si se afiseaza, isi face aparitia cand tu esti impacat cu tine insuti, in urma actiunilor tale ,in urma activitatilor intreprinse. Esti fericit datorita intelepciunii si intelept prin intermediul fericirii tale. Privesti inlauntrul inimii tale....Si...ce vezi? Un loc pustiu, un pamant sarac, lipsit de ingrasamantul de baza, numit dragoste. Caci el a fost prezent candva, dar asemenea caldurii, durerea,s uferinta, l-au facut inexistent.
Cand te cuprinde fericirea ai dansa in ploaie, ai incerca sa te cuprinzi in brate..Caci pentru tine acest sentiment este vital. Dar singuratatea te doboara...Te-ai plictisit sa fii doar tu...cu tine insuti. Ajungi sa fii imaginea unor lucruri ravasite.
De ce?
Pentru ca esti in dezechilibru, cu tine, cu tot. Nu reusesti sa te abandonezi fara sa reflectezi, nu nadajduiesti sa gasesti in pasiune solutiile pentru toate problemele tale. Nu-ti pui in celalalte persoane raspunderea pentru posibila ta fericire. Esti mereu deprimat pentru ca ceva neasteptat a sfarsit prin a distruge totul. Sa stai la distanta de pasiune sau sa i te abandonezi orbeste-care dintre aceste doua atitudini e cea mai putin distructiva? Nici eu nu stiu.
Alaturi de persoana iubita este altfel: simti dorinta profunda de a te apropia de ea. Din aceea clipa incep sa se produca reactiile, dar ce se intampla inainte este greu de explicat. Este dorinta insasi, materiala, imposibil de atins, ba chiar de pastrat..Simti cum, cu fiecare clipa ce trece, te indragostesti de aceea persoana tot mai mult. Nu te grabesti si nu precipiti evenimentele prin actiuni inconstiente. Stii ca inevitabilul se va manifesta, ca adevarul va gasi intotdeauna un mod de a se arata. Nu lasi sa treaca momentele magice. Respecti importanta fiecarei clipe. Cand nu mai aveai nimic de pierdut, te-ai pierdut tu.
Ai incetat a fi cine erai si te-ai gasit pe tine insuti....Este vremea sa te nasti si este vremea sa mori.. Este vremea sa sadesti si vremea sa culegi ceea ce ai sadit, este vremea sa darami si vremea sa zidesti. Dar mai ales este vremea sa plangi... vremea sa razi,...vremea sa pastrezi vremea sa arunci......Este vremea sa iubesti , vremea sa urasti.
Si? Nimic nu-ti apartine, nimic nu-I al tau. Tu insuti esti un dar. Un dar frumos! Un dar dupa care tanjeste orice suflet bun. Pornesti in cautarea iubirii, iar ea porneste in cautarea ta...te gaseste s te salveaza, caci ea este hrana existentei tale!!
Te cufunzi in bratele persoanei iubite si pur si simplu visezi....Sti ca nu-ti poti explica totul......Si?....plutesti .Caci nimic nu iti place mai mult decat sa faci dragoste....Sufletul ti se lumineaza ca smuls dintr-un intuneric inabusitor. Constiinta usurata de catusele spatiului si ale timpului isi indite stapanirea peste planurile despartitoare de lumii. Sufletul, caci este unul,se impleteste cu razele sperantelor intr-o panza de asteptare.
Si-ti revii si nu stii ce-a fost.....poate ai fost doar FERICITA...a fost iubirea, pe care ai daruit-o, si care s-a intors la tine inzecit

Niciun comentariu: