miercuri, 29 iulie 2009

Comoditate, teama, schimbare




In ultimele zile mi s-a facut foame de citit...ceva anume. Am citit despre prietenie, daruire, luarea deciziilor decisive si cu influente asupra viitorului nostru...si relatiile interumane. Din punctul meu de vedere, consider ca la baza tuturor sta comunicarea. Lipsa comunicarii duce la distrugerea relatiilor de orice fel: copil-parinte, prieteni, iubiti, angajati, colegi....si totusi constienti de asta refuzam sa comunicam, refuzam sa spunem lucrurilor pe nume si culmea cand se produce ruptura tot noi suntem cei care ne intrebam de ce. Probabil ma las influentata si nu sunt chiar obiectiva dar recunosc ca de cele mai multe ori am spus ce am avut de spus, mai bland sau mai raspicat...si nu de putine ori mi-am dat seama ca oamenilor nu le este comod sa li se aduca la cunostinta ceea ce crezi, consideri sau doresti de la/ despre ei. Nu mica mi-a fost mirarea cand acum recent iar am fost dezamagita de o persoana foarte draga mie, o persoana in care credeam foarte mult si care pentru o buna perioada de timp a insemnat pentru mine aproape totul, lasand mai in spate si prieteni mai vechi, iubit...el era locul I si daca cineva spunea ceva la adresa lui eram in stare sa sar, precum un doberman, la gat direct. A venit si momentul dezamagirii, momentul cand bucuria si fericirea de a-mi fi prietenul cel mai bun s-a transformat brusc in gustul amar al dezamagirii, in seria intrebarilor cu " de ce?". M-a lovit acest lucru cam in perioada in care mi se parea ca toate aveau un drum gresit, cand inca nu acceptam de ce Dzeu ia la el oameni buni, cand nu intelegeam cum altii pot refuza sa traiasca la maxim, moment in care ma gandeam si imi era frica de ceea ce se va intampla in noiembrie cand uitandu-ma in urma nu vedeam nimic de care sa fiu mandra ( nu sariti, asta vad eu....din punctul meu de vedere). M-a lovit si ma pus la pamant acest lucru, m-a facut sa devin slaba, sa ma consum, sa plang si sa ma shimb .....sa imi intreb oamenii din jur daca sunt eu anapoda lumii, daca sunt eu proasta sau tampita si am primit raspunsul : " Lumea nu e cum o vezi tu! Rautatea este in proportie mai mare, sinceritatea nu este ca a ta....incearca sa devii altfel, nu mai pune suflet si nu mai sari pentru toti...Fii mai egoista"....Daca venea de la o singura persoana probabil ca ma uitam asa la el/ea si ii spuneam " Fugi ma de aici, suntem oameni, nu animale!"....dar ideea asta am tras-o din toate raspunsurile de la toti cei care au incercat sa imi ridice moralul, sa ma faca sa vad ca nu e un capat de lume si ca la urma urmei trebuia sa imi asum acest risc.

Am stat si am analizat problema, m-am analizat pe mine, am analizat oamenii din jurul meu si mai ales am reluat in minte ceea ce multi imi spunea: mergi mai departe, nu te lasa lovita, unii oameni pleaca din viata noastra pentru ca nu merita sa faca parte din ea, unii isi arata adevarata fata mai devreme sau mai tarziu, ar trebui sa zambesti cand se intampla asta, dovedeste ca nu te merita......Apoi am rememorat cateva amintiri din trecut...alte dezamagiri...alti prieteni care au lovit si au profitat de mine...si mi-am dat seama ca da, e ceva in neregula cu mine...acord prea usor incredere, pun prea usor eticheta de "prieten", investesc sentimente foarte repede si normal ca atunci cand vine lovitura sunt distrusa. Cineva drag imi spunea ca daca ofer neconditionat ar trebui sa ma astept si la lovituri...si sa le iau asa cum vin....Da iubitule , ai dreptate dar iar in naivitatea mea credeam ca nu poti lovi pe cineva care iti dovedeste prietenie, iti dovedeste ca iti este alaturi....Ce sa fac? Inca mai cred in basme cu happy end, cu prietenii sincere si de o viata, cu Feti Frumosi si Ilene Consanzene....

Am decis sa nu mai incerc sa ma schimb brusc, am nevoie de cei care imi sunteti alaturi sa ma trageti de urechi daca vedeti ca iar gresesc, sa ma treziti cand plec in lumea viselor cu happy end. Voi incerca sa constientizez ca suntem intr-o jungla, sa incerc sa fac schimbari de atitudine si comportament...dar incet, pas cu pas si cu atentie.

Multumesc din suflet celor care mi-au fost alaturi: Silviu, Dana, Mihaela, Marina, Ionut, Sorina, Alina, Catalin, Stefan, Danut, Raluca, Andrei, Dennis, Mirela, Mihai, Mama, Valentina..... Va multumesc ca ma ajutati, ca incercati sa ma "initiati" in realizarea anumitor schimbari... O sa incerc sa fiu o eleva docila si constiincioasa...si sa fiu daca nu de premiul intai macar de mentiune la inceput.

Un comentariu:

hugtnjh spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.