Ma simt atat de goala, precum o cutie de carton, pe o aleea dosita...din cand in cand se mai adaposteste in ea un homeless, un catel mic sau o pisica...azi de dimineata am incercat sa privesc inainte....dar un zid inalt si gros nu ma lasa sa hoinaresc; nici macar visele, care uneori imi ieseau atat de bine in imaginatia mea nu se pot inchega acum....privesc in trecut si incerc sa dau un sens vietii, mie....lumii, familiei....
Nu am avut cea mai fericita copilarie, exista loc si de mult mai bine...au fost momente cand din spatele portii ascultam joaca copiilor si plangeam, imi stergeam nasul cu maneca si nu intelegeam cu mintea mea de copil de ce eu daca sunt Simona Pascu nu am voie sa ma joc cu ei? Ce daca tatal Larisei pazeste vacile? ce daca mama lui Costel este nenea ala care il aduc mereu altii in brate de la Cooperativa? ce daca Anca nu stie sa vorbeasca frumos si sta intr-o casa atat de mica, mie imi place casa ei, parca e o casa din povestea cu hans si grettel, mica mica si ingramadite si usi si ferestre pe ea. Da, si ce daca ei stau mai mult afara decat mine? ce? eu invat cat stau in curte? si ce daca ei nu au atat de multe papusi ca mine, ii las sa se joace cu papusile mele si cu jucariile mele...vreau si eu sa ma joc cu copii si nu cu prieteni imaginari...papusile nu imi raspund. Stt, fug repede dupa colt, e tata, a venit acasa....ooo, ma ia in brate si ma ridica, ma pupa si apoi sigur sigur scoate ceva din buzunarul lui de la costum....
-Tata, pot sa ies si eu putin in strada?
- Iesi, dar nu stai mult!
Imi trag mucii, mai trec o data pe la nas cu maneca, asa in control, imi iau sandalutele si fug....incerc eu sa ma bag intre ei....imi iau papusile, masinile, jucariile lego si gata, suntem toti pe banca la bunicii mei..ne jucam......
- Simooonaaaaaa!!!!! Gata, treci in curte! Mai stau putin, te rog...
Abia incepusem joaca...eu eram mama, larisa copilul mai mic, Ana Moale (papusa mea) era copilul mic, Costel era tatal si trebuia sa mearga la servici....A doua strigare si iese tata in poarta: Hai tata, hai acasa ca acusica vine Laura acasa. Imi strang papusile, jucariile, le pun in sacosa, sacosa in carutul Anei Moale si plec spre curte....
Stau si ma uit la tv, colegele de clasa sunt la Zilele Bacaului....imi curg lacrimi pe obraz...m-a sunat Ionut : " hai pisule, azi poti sa iesi?"..am raspuns nu, am de invatat....si am inchis....eu de ce nu pot sa ies? Ce daca vin acasa cu taxiul la 12 noaptea? ma duc si eu la un concert...nu, nu am voie ...fetele care au parinti la ora 9 sunt in casa.....Deci sa inteleg ca centru e plin de fete fara parinti? greu de crezut....
Holul de la Dumbrava incepe sa se invarta...cad...tine-ma Mirela!...O aud pe mama ca prin vis: Simona, ce ai? Simona?...ma trezesc uda pe fata si pe pulover..mama, Mirela in jurul meu....ce ai? ...incerc sa deschis gura...apuc sa spun doar Ionut....inimioara filigram de 14 februarie....Mama deschide gura: Ce i-ai facut baiatului meu? CUUUUUMMMMM? eu sunt lesinata aici, eu plang si simt cum zeci de cutite imi sunt intoarse in diferite directii, scoase si bagata....si tot la el se reduce totul?....Ma ridic....abia ma regaseam...abia iesisem din spital ieri, gastrita asta...vreau sa i spun ceva mamei dar nu imi ies cuvintele...am stat in lumea tacerii ceva timp..nu puteam vb.....
Mai cresc...trece bacalaureatul...primul post in invatamant....dra profesoara si dra diriginta....il cunosc pe Florin..furtuna mare in suflet si sentimente...cererea in casatorie, bucuria mea si a celor dragi....pregatiri..alegerea rochiei, restaurantul, invitati, Marcel Pavel....vise..atat de multe vise incep sa se contureze....copii, responsabilitati...se apropie si luna septembrie...parca nu mai am rabdare...joi..mai sunt cateva zile..intalnirea in barul de pe Bicaz... o bruneta cu un carut dupa ea....un certificat de nastere aruncat pe masa....scuze: nu ti-as fi spus...dar are responsabilitati...fetita de 3 luni are nevoie de un tata....confruntarea si negarea.....tabloul animalului perfect....fuga spre casa, prabusirea in bratele tatalui....lacrimi...sperante prabusite....vise naruite...DURERE....intrebari..DE CE-uri....
A inceput o ploaie crunta rau afara...ma duc sa privesc ploaia, dupa ce trece poate apare soarele si dispare si zidul ala inalt si gros.....
Pana si cerul plange dupa zilele trecue, dupa oamenii care nu mai sunt in viata noastra, dupa greselile facute, dupa Cela.....
Un comentariu:
.. :( sunt momente in care scoatem la suprafata lucrurile uitate intr-un coltisor al mintii.. avem nevoie de astfel de momente pentru a aprecia si mai mult .. noptile calde de vara cand stam si admiram cerul plin de stele alaturi de cei dragi, cand radem, glumim si bem un whisky cu prietenii, cand facem dragoste cu persoana iubita, cand cand cand.....
Iubita...astept mailul cu amintiri frumoase, stiu ca sunt acolo.. asteapta sa le scoti afara .. sa se bucure si ele.
Trimiteți un comentariu