Despre mine

Au trecut ceva luni de cand am parasit tara si nu am spus mare lucru despre starea mea, sau daca spuneam eram evaziva si ma plangeam de neadaptare...uneori mi-e ciuda ca am ajuns aici si parca nu mai am pornirile alea sa scriu si sa scriu si iar sa scriu ...o sa imi revin..
Va spun ca sunt binisor spre bine..am plecat spre Irlanda atat de incantat si cu atat de multe sentimente adevarate incat am lasat in tara tot: casa, familie, prieteni, oameni buni si sinceri. Ajunsa aici la inceput am avut probleme de adaptare, nu intelegeam de ce e asa , de ce trebuie sa gandeasca irlandezii asa, de ce altceva si tot asa...pana cand am inceput sa ma raportez la mine si atat fara sa imi pese de ceea ce fac cei din tara in care am plecat cu atat de multe sperante si vise.
Uneori ma bate gandul sa ma intorc acasa dar apoi ma gandesc ca poate acesta a fost semnul sa parasesc tara...ca de foarte mult timp imi doream asta si anul trecut pe vremea asta eram chiar cu un contract de munca in mana pentru UK ...si in ultima clipa am spus nu, mi-e frica sa o fac...aveam nevoie de alt impuls, impuls care a venit spre finele anului 2010 ...impuls in care am avut atat de multa incredere si am sperat atat de mult ca va fi bine incat toti prietenii adevarati imi spuneau sa ma gandesc si eu nici nu ii auzeam, nici nu vroiam sa ii ascult cand deschideau subiectul.
Cei care ma cunosc stiu foarte bine ca la mine mai presus de tot au fost sentimentele, dorinta de a avea familia mea, dorinta de a fi cu persoana iubita si dorinta de a realiza ceva chiar daca nu in tara mea. Zilele au trecut si mi-am dat seama ca am sarit peste multi pasi, ca sunt prea vulcanica si prea zaluda uneori ..dar asta ma caracterizeaza...
Nu am plecat din tara nici macar o clipa cu gandul ca ma voi folosi de cineva, nu am plecat din tara nici o secunda ca ceva va merge prost, aveam atat convingere incat si cu persoana la care tin foarte foarte mult m-am certat si am tipat reciproc de puteam fi auzite de tot Bucurestiul..in momentele alea nu imi pasa..stiam ca plec spre a fi fericta si in egosimul meu doar asta conta: sansa mea de a fi fericita, sansa la care visam de cand ma stiu: familia mea, copii mei. Imi aduc aminte cand la munca spuneam tutror ca intr-un an voi fi mama si voi avea copil..acum nu mai stiu asta, acum stiu doar ca imi vine sa uit de familie, de copii, de sperante, de iubire si sa merg inainte, sa ma multumesc pe partea financiara, sa trag aici cat pot pentru a face ceva si apoi printre picaturi daca e sa fie ceva va fi, daca nu, asta e!
Va multumesc tuturor care imi sunteti alaturi si mai ales celor care ma sprijiniti si imi spuneti ca aveti incredere in mine, e bine sa mi se spuna asta cand eu eram pe punctul de a o pierde...va multumesc si celor care ma dojeniti si ma certati..asta ma ajuta sa realizez unde am gresit si de ce......
AM facut promisiuni pe care mi le tin chiar daca asta inseamna sa ranesc anumite persoane, mi s-au facut promisiuni care nu au fost tinute si asta ma doare si ma face sa fiu oarecum mai rea..dar sunt toate ale vietii valuri, nu-i asa?
AM persoane care am avut incredere in ele si pe la spate au stiut sa loveasca atat de crud dar merg ianinte, nu ma cobor sa le raspund cu aceeasi moneda..nu vad rostul....imi place mult citatul asta:"Răzbunându-te te faci egalul adversarului; iertându-l te arăţi superior lui" – Fr.Bacon
Asadar merg inainte, nu stiu ce imi rezerva maine dar stiu sigur ca daca imi doresc ceva se poate implini, mi-a spus mie o printesa asta si stiu ca trebuie doar sa imi doresc ceva foarte multe si se va intampla!