Frunze libere

...le vad cum danseaza in aer si ma amuz privindu-le. Nu au drum lung de parcurs pana pe pamantul mustit de apa dar totusi o fac intr-un mod deosebit, cu o anumita franchete. Ma apropii de ele si incerc sa le ascult freamatul, sa aud ce spun..sunt curioasa care ar fi cuvintele lor de ramas bun catre cel care le-a fost luni bune alaturi...de fapt la ele viata se numara in zile, saptamani si luni...si totusi pleaca cu demnitate! Se astern pe pamant si il acopera ca un covor.si stiti de ce? ca sa ne simta pe noi, oamenii mai aproape cum le atingem cu picioarele noastre grabite, cu gandurile noastre atat de incurcate, lipsiti de mila si mai ales de interes sa ne oprim putin sa ne uitam la ele si sa spunem ca a venit toamna...
 Toamna nu se numara printre favoritele mele...sincera sa fiu cred ca nici nu stiu sa raspund care anotimp imi este preferat.dar stiu ca toamna ma intristeaza putin deoarece natura moare,oamenii sunt tristi....nu ma regasesc in toamna, desi, sunt si eu mai mereu o toamna trista in interior...Ma bucura lucruri atat de marunte si ma intristeaza lucruri si mai marunte...mi-e mila de trandafirii lasati la mama in curte, pe care i-am mirosit inainte sa plec..pentru ca stiu ca nu traiesc decat zile...mi-e mila de muscata, pe care cu atata mandrie am schimbat-o intr-un vas mai mare, care in curand nu va fi decat amintire....mi-e ciuda pe mine ca inca nu constientizez ca sunt singura, fara nimeni si nimic, ca niciodata nu voi mai simti brate familiare in juru-mi care sa ma incurajeze....Ar trebui sa cresc! Ar trebui sa stiu ca sunt suficient de puternica sa trec peste, sa fiu suficient de matura sa ma gandesc la mine ca la un tot, fara radacinile din Bacau si sa imi impun sa incui acolo sentimente de frustrare, complexe, dureri si doruri, intrebari si neintelegeri.
 Am in jurul meu prieteni-oameni straini mie pana nu demult- care totusi ma rasfata cu o vorba, oameni care ma alinta cu un suras, care imi acorda increderea lor si care ma fac sa ma simt bine....mi-am construit lumea mea in jurul meu si sunt mandra de ce vad cand deschid ochii..am oameni buni langa mine, am oameni dragi si oameni simpli, ei sunt PRIETENII MEI....e drept ca mai sunt si cativa care nu prea au ce cauta, dar sunt prea eleganta sa le spun sa plece...ii las sa vada singuri ca ne despart diferente de gandire, de conceptii, de respect si de principii....Si nu imi place cand sunt mintita..si da...nu imi place sa spun ceva si sa mi se nesocoteasca parerea....toti cei din jurul meu stiu foarte bine ca sunt destul de pornita pe dreptate si pe bun simt...si ca pentru oamenii de care imi pasa mai greu ma las doborata....
 Pornisem de la toamna...de la frunze, de la moarte, despartire, singuratate si am ajuns la prieteni...nu pot decat sa ma bucur! inseamna ca nu voi putea niciodata sa ma simt mai singura decat sunt pentru ca am prietenii langa mine, nu ma doare o despartire pentru ca am uitat sa iubesc sau mi-am blocat canalul ala de ceva vreme....si sunt norocoasa ca am oameni dragi in suflet...chiar daca e criza, chiar daca am datorii, chiar daca ma lupt sa ies la suprafata stiu ca ii am pe ei acolo...si mi-e bine! si ma iubesc pe mine, ii iubesc pe ei...deci mai stiu sa iubesc oamenii.