decisiv

am stat si m-am gandit mult in ultimul timp, in urma unor acuze aduse daca este necesar sa explic faptele si vorbele ce au dus la toata buimaceala asta....dar apoi mi-am spus ca nu are rost sa dau explicatii si replici! cine sunt eu sa le amintesc lor vorbele lor? de ce sa rup norul lor de fericire , grupul lor cu ce am eu de spus? eu sunt asa cum sunt si nu ma vad chiar deloc "diabolica"....unele lucruri le face spre binele unei persoane ca mai apoi sa te trezesti ca totul este impotriva ta...spre binele unei persoane care cand dimineata la prima ora chiar daca dormeai...ii raspundeai la telefon...unei persoane care chiar daca stiai ca nu a fost mereu sincera si onesta cu tine nu ii spuneai, crezand ca varsta e de vina si naivitatea ei...
prietenii se recunosc dupa fapte si nu dupa vorbe, prietenii sunt cei care iti sunt alaturi neconditionat si mai ales prieteni sunt cei care te trag de mana cand gresesti si nu iti lauda nebuniile si se alatura tie in nebunie..eu asa vad prietenia si asa o voi vedea mereu...nu am sa ma schimb din acest punct de vedere..decat sa fiu un prieten fals si sa alimentez greseli mai bine dau cu pumnul in masa, chiar daca roade..constienta fiind ca daca imi este prieten adevarat imi va spune multumesc mai tarziu...stiu ca ceea ce am facut si-a atins scopul..stiu ca acum si-a revizuit comportamentul si stie ca a gresit in anumite privinte si este iar in acele brate in care isi dorea..dar mai stiu si ca nu m-a inteles si nici macar nu a vrut sa ma inteleaga...sau macar sa ma asculte..nu judec si nici nu vreau sa mai fiu inteleasa....
chiar daca au fost momente cand mi-a aratat ca nu pune pret pe prietenia noastra m-am inversunat si am mers mai departe din dorinta de a-i arata ca un prieten nu se supara cand promiti ceva si nu te tii de cuvant, chiar daca am avut nevoie de o dovada de prietenie si nu a venit..nu i-am spus si nu i-am reprosat niciodata..de ce? pentru ca intr-o prietenie nu reprosezi..intr-o prietenie nu acuzi..intr-o prietenie  platesti cu intoarcerea obrazului pentru a intelege acea persoana ca nu a procedat corect si a invata ceva din asta...
imi aduc aminte o zi din iarna trecuta...o zi in care pentru mine se sfarsise totul...si stiam ca ea va fi langa mine...imi promisese...nu m-a sunat  dimineata..am sunat-o eu dupa ce am ajuns acasa...dupa o interventie medicala..si i-am cerut ajutorul...nu a venit pentru ca avea a doua zi seminar..seminar care l-a facut in cafeneaua scolii...si nu i-am spus niciodata cat m-a durut si cat de singura m-am simtit...mai stiu ca vorbisem ceva si ramasese stabilit iar cu doua zile inainte mi-a spus ca nu se mai poate...motivand totul print-o minciuna..mi-am spus ca nu mai pot..si trebuie sa ii spun...dar in viata ei intervenise ceva cumplit..ceva ce avea sa o marcheze si ceva prin care eu trecusem..si am spus..lasa..are nevoie de prieteni acum si nu de reprosuri....si m-am facut ca uit aceste lucruri....si au mai fost...si au mai durut..dar eu in nebunia mea am spus ca nu...e la fel de naiva cum eram eu, e la fel de increzatoare in oameni cum eram eu..
acum stau si ma gandesc daca a fost naivitate sau era constienta de tot ? ma intreb daca stie cine ii este prieten si cine nu.....ma intreb daca atunci cand cei care acum o "sustin" se vor asterne pe drumul lor intins va realiza macar un minut ca totul s-a pornit de la anumite fapte si vorbe ale lor...
e greu sa dai lectii de prietenie si de omenie pe viu..prin fapte si prin gesturi..uneori ar fi bine sa ma rezum la sfaturi si la privit....si sa trec peste tot cu seninatatea "meschina" care mi-o confera altii ca si calitate..dar se stie din vechi timpuri ca un bine nu prea il faci pe cand un rau in cateva minute l-ai infaptuit...

s-a rupt ceva si asteptarea a trecut...o sa impachetez si aceasta cutie pe raftul vietii si am tras si din aceasta intamplare invataminte...