marți, 15 decembrie 2009

Poveste de iarna cu lemnele galagioase in soba....

M-a trezit zgomotul lopetii de zapada cara rascaia pe aleea din curte....M-am trezit si in pijamale am fugit la usa de la intrare....totul era alb..cusca lui Azorel, magazia....curtea...deschid usa si incep sa strig:
 - Tata!!! Tata!!!
II aud pasii, mereu ma facea sa ma simt in siguranta...
 - Fugi in casa si te imbraca Monica, vin si eu sa mancam si apoi iesim afara sa ne jucam n zapada. El era si fratele meu si sora mea si partenerul meu de joaca....
Am fugit si am tras pe mine hainele groase, am fugit la bucatarie unde tata deja preparase ceaiul de tei si scosese din frigider cele necesare micului dejun....am mancat si apoi cu caciula si manusile impletite de draga mea bunica; am iesit afara la tavaleala din curte....Tata se juca cu mine de parca era de aceeasi varsta cu mine...este fantastic cate fac parintii pentru noi, cum ne indeplinesc dorintele, chiar si cele nespuse....
 - Hai sa mergem si la bunica si bunicu sa vedem daca au facut poteca...si poate ne face bunica gogosi.
Am plecat spre poarta, am traversat strada si mai aruncam cu bulgari de zapada in el...il vad si acum cu caciula neagra pe cap, cu vesta de lana impletita de bunica,geaca bleumarin deschisa, cu manusile verzi, pantalonii gri ...isi freca mainile si se uita la mine care eram o mogaldeata de copil.....la poarta bunicii era aleea facuta si in curte la fel....alerg spre bucatarie si intru incaltata, plina de zapada si tipand:
 -Bunica , a spus tata ca ne faci gogosi!!!! Eu vreau si cu branza! Da ochiuri imi faci? da bors ai?....si ma agitam in camaruta aia mica si calduroasa unde mereu se auzea focul din soba....
- Usor, usor uraganule! ca le-om face pe toate dar nu stii sa te scuturi pe picioare? sa te dezbraci? se aude vocea calda a buniculiui care statea pe pat si se uita la tv.
- Hai Monica sa te dezbrac ca sa nu racesti si urca-te in pat, colo langa soba si stai cuminte, imi spune tata care isi daduse jos caciula pe hol, se descaltase in salita si abia apoi a intrat in casa.
Bunica era la aragaz, pregatea varza calita si o mancarica de cartofi...nu am sa uit niciodata acel miros care ma facea sa bat in masa cu furculita si sa spun: " mi-e foame!"
Urcata pe patul de langa soba imi iau jucariile care erau la locul lor, ca doar acolo imi petreceam toate zilele, si incep sa ma joc...dar nu pentru mult timp ca ceva imi atrage privirea. Lucrul bunicutei era in pat si acum impletea un pulover pentru bunicu din lana "tzigaie"...ma uit la ei..bunicul si cu tata vobeau despre ce se mai intamplase pe la primarie, pe la veteranii lui bunicul si bunica era iesita afara sa aduca faina cernuta gata pentru a ne indulci cu gogosi.....Deci iau in mana andrelele si incep a ma prosti pe acolo spunand ca eu impletesc de fapt, nicidecum ca as strica ceea ce bunica mea incepuse de cateva zile....
 -Vasile, dar tu nu te uiti la Simona? Guta? mai nici unu nu vede ce face? striga bunica din pragul usii cu geamurile aburite.
- Tu-ti nijnaia ta azi si maine lasa jos! se aude bunicul cu vocea lui serioasa. ( Niciodata nu am stiut ce inseamna nijnaia dar nici nu am intrebat...acum nu mai am pe cine..:( )
Las alea jos si ma uit la tata care cu ochii zambind dar serios spune:
- Nu e bine sa iti bagi nasu` in impletitul lu mama, ca poti sa te intepi cu andrelele alea, nu sunt pentru copii!
- Ia uite ce-ai facut moaco, aici! Off....trebuie sa stric tot..spune bunica cu amar in glas si regret.
-Lasa bunica ca te ajut eu, ma inveti cum sa fac si te ajut....
Bunicul ma imbraca si iesim afara sa facem un om mare mare de zapda, Lubita se gudura in jurul nostru si eu il intrebam pe bunicul de unde vine zapada, de ce ninge, de ce e frig, de ce a inceput si parul lui sa semene cu zapada...ne-a intrerupt din joaca noastra strigatul bunicii:
- Hai la masa!
 Am intrat in casa tot fara sa ma scutur de zapada, tot fara sa ma descalt si m-am asezat pe coltul patului, asteptand pe tata sa ma descalte, pe bunica sa imi dea caciula, fularul si geaca jos si apoi sa ma sui in pat sa mai sar putin pe saltea pana punea bunica in farfurii.....
Era intr-o zi de 4 decembrie....o zi in care toate erau la locul lor......si ningea ca in povesti!

Un comentariu:

Anonim spunea...

Dorul de cei care nu mai sunt este unul dintre cele mai aprige deoaree oricat ar trece tot nu il/ii veu vedea. Amintirile cu ei si fotografiile sunt singurele lucruri care ne mai alina din cand in cand dorul.
Ei sunt langa tine! Si tu langa ei!