Daca a fost Joi, a fost terapie.

 

Oh, boy! 

Înainte să vă spun mai multe despre ziua mea de Joi la terapie trebuie să vă spun despre terapeuta mea! 

Nu ii voi da numele, dar vă pot spune că este extraordinară! Mă văd cu ea de un an de zile, după ce, aproape doi ani am făcut online, cu altcineva. Am vrut să trec de la terapia online la cea față în față și, cum terapeuta cu care făceam, stătea în alt comitat, am ales să caut pe cineva aproape de mine. 

A fost cea mai bună decizie luată! Uneori am impresia că mă cunoaște atât de bine, că parcă știe exact ce o să vorbesc cu ea în acea sesiune și are totul pregătit, începând de la poeme, la citate, la fotografii și tot ce îți poți imagina. 

În ultimile ședințe am început să atingem lucruri pe care le ascundeam, cu bună știință sub covor, sperând că, într-o zi, vor dispărea sau nu vor mai fi apăsătoare.

Ultima ședință a fost, ca și cele dinainte, intensă și plină de dezvăluiri. Știți vorba aia cu buturuga mică răstoarnă carul mare? Adaptat la ceea ce mi s-a întâmplat mie joi, ar fi că o înșiruire de fotografii m-a făcut să plâng în hohote, când am realizat ce lupte și ce dureri am dus cu mine de-a lungul anilor. 

Acestea sunt fotografiile:

 M-a așteptat cu ele așa, întinse pe covor, mi-a spus că știe că îmi place să văd povestea din jurul lucrurilor, că mereu gândesc out of the box și, de aceea, nu m-a pregătit. Dacă nu sunt pregătită, nu este nicio problemă, le strângem și lăsăm pe altă dată. 

Vă dați seama că, pentru mine, a fost o provocare și eram deja  așezată pe covor, încerând să citesc fotografiile! Să le fac o poveste. Și am realiat că mă uit la mine! La trecutul meu, la accidentele mele, la apusurile si răsăriturile mele, la balanța mea si la echilibrul meu!  

Cât de greu a fost să realizez că, accidentele din viața mea, s-au întâmplat din cauza mea, că le puteam evita! Și, cel mai dureros este că eu, mereu, mi-am promis că voi face în așa fel încât să nu am momente în care mă voi întreba: Oare cum ar fi fost dacă? iar acum, după ce scot la lumină lucrurile dosite, realizez că am o desagă ticsită cu aceasta întrebare! 

Simona, tare mult ai deraiat pe drumul ăsta numit viață! Ai avut destule intersecții unde ai ales atît de greșit, crazând că oamenii sunt altfel! 

Hai, că poți! Nu e târziu! Pas cu pas înveți să faci lucrurile cum trebuie și nu vor mai exista accidente! Dar depinde de tine! Cât de mult își dorești!