d`ale primaverii

Pe cât de mult iubesc primăvara pentru că renaşte natura şi încep să văd floricele.. pe atât de mult o urăsc pe ea, pe astenia de primăvară, pe dna asta în rochie mov cu gri şi care are în păr multe semne de întrebare şi gânduri negativiste... urăsc să mă îmbrobodească şi să mă facă să fiu altfel pentru ceva zile... săptămâni dar nu mă pot împotrivi... şi faptul că sunt multe lucruri neaşezate în viaţa mea şi faptul că mă răscolesc gânduri necurate şi dorinţe neîmplinite...
Mă dor umerii şi mă doare inima... mă ambiţionez să tac şi să nu ţip în gura mare tot ce mă supără, mă doare... care îmi sunt nemulţumirile şi neajunsurile dar atunci imediat apare doamna descrisă mai sus şi mă pune la punct.. mă linişteşte, cum s-ar spune şi pic în negura gândurilor triste şi urâte.. Mie dor de oamenii care îi ştiam veseli din jurul meu dar şi ei au devenit taciturni.. nu merit atenţia lor se pare... la urma urmei când totul căpăta contur ce rost mai are să priveşti pe lângă... mă simt undeva într-un spaţiu în care lucrurile nu îşi găsesc locul şi eu nu îmi găsesc menirea... am fost oare o glumă sau o scăpare a universului pe pământul ăsta de simţ că nimic nu are o frumuseţe aparte şi pentru mine?... Las ziua şi soarele să mă încălzească.. nu mă mai gândesc aiurea... încerc să îmi impun să fiu puţin mai altfel.. da.. ştiu că aţi auzit asta de ani de zile... v-o mai spun şi acum...