Dust in the wind

Nu stiu daca pot numi Irlanda tara in care voi trai de acum inainte, nu stiu daca maine cand mă trezesc mă gandesc mai intai ca e luni sau mă gandesc ca sunt singura.....Nu stiu atat de multe lucruri...si asta mă sperie! Pana acum stiam atat de bine cum vor fi lucrurile...acum 18 luni stiam ca voi ramane in România, stiam ca voi întâlni un Om care sa mă iubeasca si care sa mă inveseleasca, pe are sa il inveselesc cu alintaturile mele, cu felul meu de a fi! Stiam ca imi doresc 2 copii, minim, ca imi doresc o casuta modesta pe malul unei ape si sa calatoresc; sa am un câine maaaare si alb, sa am o gradinuta cu flori unde sa pun zambilute.....stiam lucrurile astea, le simteam ca asa trebuie sa se intample dar acum...acum sunt blank, asemeni unui DVD cumpărat din magazin care nu stiu ce vei pune pe el, ce capacitate are, daca ii vei imprima ceva pe fata sau nu!!!!
Este ciudat sentimentul asta....si mă doare! Nu stiu ce mă doare mai mult...faptul ca imi pierd speranța sau faptul ca mă pierd pe mine; faptul ca mă simt uitată in pădure de cineva in care mi-am pus toata baza sau faptul ca eu, cea care gaseam iesiri din tot felul de labirinte, acum chiar daca vad ca la 10m de mine e ieșirea din pădure mi-e frica sa o iau pe acolo de teama sa nu mă ratacesc! Mi-e teama de o zgarietura....eu....care am avut sufletul terfelit si călcat cu senilele de la tancuri...eu, care mereu ridicam privirea si imi spuneam ca trec si peste asta, ceea nu ma omoara ma face mai puternica!
Mi-e teama sa nu reusesc a narui tot ce visam...mi-e teama ca, ceea ce imi doresc cu ardoare, va fi doar un vis frumos, intr-o zi cu soare desenat! Ma simt mica, vulnerabila, speriata, trista, pierduta! Incerc sa imi gasesc noi repere in locul celor avute pana acum un an, incerc sa bajbai prin destin si, sa gasesc ceva sa ma faca sa zambesc... ceva palpabil in viata mea, ceva care sa ma faca sa zambesc fericita...mi-e greu si mi-am pierdut chiar si speranta si asta doare cel mai mult!